Pe plan mondial, preţul petrolului bate record după record, amplificat şi de o conjunctură politică tensionată. Situaţia din Venezuela a fost picătura care a umplut un pahar deja plin în urma situaţiei din Irak şi a problemelor din Rusia. În România, a avut loc o premieră: creşterea preţului la carburanţi nu a mai fost începută de Petrom, ci de o companie privată, acum, cel puţin pentru moment, colegă de grup, Rompetrol.
În lume e rău
Luna august a fost de foc pentru petrol. Preţurile au bătut record după record, apărând o conjunctură externă extrem de nefavorabilă. Pe lângă situaţia din Irak, ea însăşi suficientă pentru a arunca piaţa petrolului în incertitudini şi nervozitate, referendumul din Venezuela a fost de natură a mai arunca paie pe foc. Deşi până la urmă acolo lucrurile s-au rezolvat, alte veşti au menţinut starea de încordare. În Rusia, gigantul Iukos a pierdut apelul pentru plata a 3,4 miliarde $ către stat, ceea ce a produs o mare îngrijorare asupra capacităţii sale de a mai produce. Un motiv suplimentar de îngrijorare l-a constituit publicarea unor date care arătau că, pentru prima dată în ultimele opt luni, consumul privat din SUA a intrat în declin.
Principalele temeri care au dus la recordurile preţului petrolului sunt date de faptul că, datorită evenimentelor din ultima perioadă, producţia mondială de petrol nu va mai putea ţine pasul cu creşterea consumului alimentată de SUA, India şi China. În aceste condiţii orice mică problemă adaugă câţiva cenţi preţului mondial al petrolului.
Oficialii au reacţionat aproape imediat – situaţia din Venezuela s-a dovedit a fi un simplu foc de paie, iar un oficial al firmei Iukos a anunţat că gigantul rus (care deţine 2% din producţia mondială de petrol) va continua exportul, cel puţin până în septembrie. De ce problemele din Venezuela au fost resimţite atât de acut în SUA? Foarte simplu, deoarece această ţară- acoperă 15% din importurile americane.
Singura situaţie care urcă cu adevărat preţul petrolului este cea din Irak, a doua rezervă mondială de petrol, acolo unde orice acţiune a insurgenţilor inflamează – atât la propriu, cât şi la figurat – spiritele. Exporturile irakiene de petrol s-au redus la jumătate, ajungând la 900.000 de barili pe zi. Capacitatea OPEC de a acoperi această scădere este totuşi limitată.
Dar a fost şi mai rău…
Faţă de 2001, preţul petrolului este aproape dublu, exprimat în dolari. Însă, în termeni relativi, petrolul era mai scump în anii ’70 şi ’80. De exemplu, între august 1973 şi ianuarie 1974, preţul petrolului a crescut cu 274% (faţă de o creştere în prezent de 136%). Faţă de criza petrolului din ani ’70, actuala criză nu este chiar atât de importantă. Atunci, ea a fost alimentată din plin şi de criza politică de la Washington, care se afla în plin scandal Watergate, ca atare administraţia avea prea puţine mijloace pentru a face faţă crizei.
Şi atunci, ca şi acum, aveam de-a face cu o ripostă a lumii arabe împotriva SUA – la vremea respectivă ca urmare a implicării în conflictul arabo-israelian, acum ca urmare a conflictului din Irak, dar nu numai. În anii ’60, ţările arabe au format un cartel pentru a se apăra împotriva companiilor petroliere care ţineau preţurile în frâu, limitând astfel profiturile ţărilor exportatoare. Zece ani mai târziu, ele erau cât pe-aci să doboare civilizaţia occidentală.
Există voci în prezent care susţin că acum criză este opera Al Qaeda, care foloseşte această armă pentru a lovi în duşmanul său de moarte, SUA. De aceea, poate nu întâmplător în Irak sunt atacate cu predilecţie ţintele petroliere.
Analizând la rece situaţia din anii ’70, se poate spune că principala cauză a crizei a fost, totuşi, incapacitatea administraţiei americane de a gestiona resursele de petrol şi supraconsumul şi mai puţin embargoul statelor arabe. De-abia în timpul administraţiei Carter, au ajuns americanii să fie conştienţi de problema energiei şi să adopte o serie de măsuri ce au dus la o soluţionare a problemelor din trecut.
Cine suferă
În princial, economia americană şi cetăţenii americani, deoarece peste ocean în preţul benzinei nu există atât de multe taxe şi accize ca în Europa, ca atare influenţa creşterii preţului petrolului asupra benzinei este mult mai mare. Astfel, în zona europeană şocul este ceva mai uşor de absorbit, greul căzând pe economia americană, şi aşa greu încercată.
Dar nu numai conducătorii auto suferă. Ci întreaga economie mondială este afectată. Nu va dura mult până când efectele unui preţ al petrolului atât de ridicat vor fi resimţite din plin. Este clar că ritmul de creştere globală va fi afectat, cu consecinţe decisive asupra inflaţiei şi, desigur, asupra profiturilor companiilor.
Industriile dependente de carburanţi – transporturi, aeronautica – vor fi primele afectate, iar scumpirile inevitabile vor influenţa inflaţia şi nivelul de trai al cetăţenilor.
Deja se alcătuiesc noi scenarii prin care se încearcă să se afle care este nivelul până la care creşterea preţului petrolului poate fi absorbită de economia mondială.
Desigur, orice rezolvare pozitivă a crizelor poate readuce zâmbetul pe buze, însă cel puţin asupra situaţiei din Irak mai este de aşteptat.
Concret, în Germania-, ritmul creşterii economice şi-a atins probabil maximul în al doilea trimestru, în condiţiile în care majorarea preţului petrolului cu 44% şi un şomaj de peste 10% afectează redresarea consumului. Exporturile, care au alimentat economia în primul trimestru, au scăzut în iunie pentru prima dată în patru luni. SUA şi Japonia au înregistrat şi ele un ritm de creştere încetinit.
Zona euro a raportat o încetinire a creşterii economice, urmând tendinţa SUA şi Japoniei. Ritmul de creştere a PIB a scăzut de la 0,6 pe lună la 0,5. În Japonia, ritmul a scăzut chiar la un surprinzător 0,4%.
Jonathan Hoffman de la Royal Bank of Scotland estimează că o majorare cu 10$ a preţului pe baril afectează cu 0,3% ritmul de creştere.
Creşterea preţului petrolului este şi unul dintre punctele importante de dezbatere în campania electorală din SUA, acuzaţiile fiind că intervenţia din Irak a fost cea care a provocat această criză.
La noi…
De fiecare dată până acum, majorările de preţ ale carburanţilor erau anunţate de Petrom, implicit de guvern. Acesta era răspunzător direct de scumpiri, deoarece creşterile se repercutau asupra preţurilor celorlalte produse. Treptat, datorită concurenţei, această influenţă a fost din ce în ce mai mică, totuşi ea trebuie încă luată în calcul.
Noua majorare de preţ survine la nici măcar o lună după o alta, datorată majorării accizelor. Premiera este însă că majorarea a fost anunţată mai întâi de o companie privată, Rompetrol, şi nu este deloc neglijabilă – 10%. Măsura a fost susţinută aproape imediat de Petrom, care acum are acelaşi acţionar ca Rompetrol, OMV, oficialii companiei anunţând la rândul lor o majorare de 8 procente, la care se pot adăuga alte cinci ale staţiilor locale. Nu este deloc lipsit de semnificaţie faptul că numărul unu de pe piaţă urmează numărului doi, deşi normal ar fi fost să se întâmple invers.
În plus, dacă, într-un fel, decizia Rompetrol poate fi justificată de faptul că această companie este depedentă de importuri, deci de preţul petrolului pe piaţa mondială, Petrom este mult mai puţin expusă, asigurându-şi cea mai mare parte din petrol din resurse proprii.
În aceste condiţii, ne putem întreba firesc de ce anume a ales Petrom să mărească preţurile tocmai acum înaintea campaniei electorale. Nefiind atât de dependentă de importuri, Petrom ar fi putut păstra, cel puţin încă o perioadă, preţurile nemodificate.
Deja au apărut voci care spun că este vorba de o răzbunare a lui Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei, împotriva mazilirii sale din fruntea organizaţiei din Bucureşti.
Alţii interpretează însă faptul că primul care a anunţat mărirea a fost Rompetrol ca un semn de liberalizare a pieţei petrolului la noi.
În ciuda unui anunţ făcut aproape imediat de Comisia Naţională de Prognoză, conform căruia scumpirea nu va afecta inflaţia, este evident că şi economia românească va avea de suferit. Impactul scumpirii petrolului la nivel mondial se va reflecta în primul rând asupra importurilor şi exporturilor care vor deveni mai scumpe. Curând vor începe ajustări de tarife care vor influenţa în mod cert ţinta de inflaţie stabilită pentru acest an.
Concurenţa aprigă şi veniturile totuşi reduse ale populaţiei pot face ca efectul scumpirilor în lanţ să fie mai mic, însă este greu de crezut că acestea, chiar fiind de o mai mică intensitate, nu se vor reflecta în inflaţie. Este adevărat însă că nu vor fi atât de mari pe cât s-ar părea la prima vedere. Ceea ce se uită îndeobşte atunci când se vorbeşte despre inflaţie la noi este că există două Românii, complet diferite, România urbană şi România rurală. Dacă în prima inflaţia este clar peste estimările statistice, în cea de-a doua – care, numeric, reprezintă circa 40% din populaţie – ea tinde spre zero. Echilibrându-se, obţinem o inflaţie per ansamblu destul de apropiată de cea anunţată oficial. Estimările noastre merg, în condiţiile în care criza petrolului se mai prelungeşte câteva luni spre o inflaţie de 11-12%. De altfel, deja inflaţia era uşor inflamată încă înainte de scumpirea carburanţilor şi previziunile BNR, în pericol de a nu se mai împlini. Un oficial al BNR a anunţat că banca centrală va face o analiză a influenţelor, cu toate că “în ultima vreme s-a observat o anume Ťdecuplareť a transmisiei, altădată aproape instantanee, a creşterii preţului petrolului în scumpiri generalizate”.
De asemenea, creşterea dificil de prevăzut a preţului mondial al petrolului poate afecta indicii de performanţă ai guvernului, afectând promisele reduceri fiscale.
În momentul de faţă se pare că guvernul reuşise să convingă atât FMI, cât şi Bruxelles-ul că prin gradul sporit de colectare a unor venituri la bugetul statului respectivele reduceri sunt sustenabile. Schimbarea conjuncturii internaţionale poate însă afecta parametrii prevăzuţi în acorduri, ceea ce, ironic, ar pune guvernul în imposibilitatea de a mai susţine singurele măsuri reale de reformă luate în cei patru ani!
În concluzie
Poate cea mai importantă concluzie care se desprinde în momentul de faţă este că actuala criză petrolieră nu are nimic de-a face cu petrolul în sine,ci este exclusiv una de natură politică, fie că discutăm despre criza mondială, fie că discutăm despre “minicriza” locală.
