Un volum imens de apă, măsurând un debit mediu de 6300 de metri cubi pe secundă, asigură calea de legătură şi navigaţie între opt ţări europene: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, România şi Ucraina. În Pădurea Neagră, Dunărea se naşte din alăturarea Brigachului şi Bregei, nume de pâraie alpine, dar şi de fauni şi nimfe, coborând prin păduri de brad sau pajişti spre prima îmbrăţişare vinovată. La Donaueschingen, fructul acestei grăbite întâlniri are, încremenite în piatră, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi ursitoarele.
Delta este gura de vărsare în Marea Neagră, pe tărâm românesc şi ucrainean azi, dar în imediata apropiere a insulei lui Achile şi a regatului sabinelor, în mitologia greacă. Acolo unde Dunărea îşi revizuieşte ca într-o amplă reflecţie despletită sensurile, organizându-şi mărinimos sfârşitul, într-o declinare nesfârşită a apei şi uscatului, se află Delta Dunării. În 1856, se înfiinţează celebra Comission Europenne du Danube, care-şi propune proiectarea şi executarea unor lucrări de regularizare şi lărgire a canalului Sulina, până la vărsarea în portul Sulina. Proiectele se redactează în zece ani, iar lucrările se termină în 1902. Sulina devine astfel singurul braţ care permite pătrunderea vaselor maritime în porturile româneşti din amontele fluviului, Tulcea, Galaţi şi Brăila.
Delta, la momentul Bâstroe
De peste un secol, singurul canal recunoscut internaţional între Dunăre şi Marea Neagră a fost Sulina. Convenţia de la Belgrad din 1948 prevede că România este singura ţară care are dreptul de a deţine un canal navigabil Dunăre-Marea Neagră, ea neavând dreptul de a realiza profit din taxele de tranzit. Convenţia de la Copenhaga din 1998, de delimitare a traseelor maritime, precizează că singura cale maritimă pentru vapoarele de mare tonaj între Dunăre şi Marea Neagră este braţul Sulina. Potrivit Convenţiei Internaţionale de la Ramsar – Iran (1971), zona braţului Musura, unde s-a construit canalul Bâstroe, beneficiază de un regim de protecţie integrală, ca urmare aici nu pot fi realizate nici un fel de lucrări hidrotehnice, fiind interzis chiar accesul publicului. Ucraina însă, a se înţelege şi Federaţia Rusă, a dorit un canal propriu între Dunăre şi Marea Neagră, la graniţa cu România şi, implicit, cu NATO. Aproape că nu se ştie exact când a început povestea. Chiar de prin 1978 a încolţit ideea construirii unui canal de navigaţie între Dunăre şi Marea Neagră prin Rezervaţia Biosferei Dunărea din Ucraina. Nu se ştie din ce motive o perioadă ideea a fost abandonată, fiind reluată prin 1987, pentru ca anul trecut să culmineze cu dragarea şi îndiguirea precipitată a canalului, semn clar al răsplatei date de partidul de guvernământ sectorului de afaceri care îl susţine financiar. Au fost avertizări în zadar din partea organismelor internaţionale, dar şi a eşecului pe care Ucraina l-a înregistrat în 1997 cu un canal asemănător, canalul Prova, care, după operaţiuni costisitoare de drenare, s-a umplut de aluviuni în numai trei luni, devenind impracticabil pentru transport. Din zece variante de construcţie a canalului, ucrainenii s-au oprit la cea mai proastă. Construcţia canalului a vizat nu numai cei 8 kilometri dintre braţul Chilia şi mare, ci şi adâncirea braţului Dunării, pe nu mai puţin de 164 kilometri, până la portul ucrainean Reni. Proiectul a presupus chiar excavarea platoului continental, sub apa Mării Negre, până la 3 kilometri spre larg. Materialul excavat a fost transportat în mare, de unde curenţii de apă nord-sud l-au depozitat la gura Sulinei şi va trebui ca în anii următori să investim în dragare. Canalul traversează zona cu regim de protecţie integrală a Rezervaţiei Biosfera Dunărea din Ucraina, care are o suprafaţă de 46.492 hectare, faţă de rezervaţia românească de 580.000 hectare. Canalul Chilia este locul de migrare a 95% din populaţia de scrumbii a Dunării, care va fi afectată din lucrări, ca şi restul faunei şi florei. Stau sub semnul dispariţiei inclusiv cele şapte specii menţionate în Lista Roşie Europeană şi 16 de pe Lista Roşie Ucraineană. Se estimează că anual capturile de peşte de apă dulce ar putea scădea cu circa 19 tone, iar a celui marin cu circa 80 de tone. Şi la scrumbie se vor înregistra scăderi la capturile industriale cu minimum 90 tone. Majoritatea speciilor de păsări migratoare zboară pe culoarul situat în apropierea litoralului marin. Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au fost identificate peste 331 specii de păsări de mare importanţă faunistică europeană, fiind trecute pe listele diferitelor convenţii internaţionale care se ocupă cu protecţia şi conservarea speciilor, aşa-numita Listă Roşie a RBDD.
Singura care a câştigat sigur, aşa cum o fac cei care prepară cafeaua la partidele de poker, este firma nemţească Moebus, care a lucrat aici. Adâncirea braţului Chilia va micşora debitul pe celelalte două braţe. Locuitorii canalului Sulina sunt afectaţi moral. Au ajuns chiar să se urască între ei, pentru că unii sunt români, iar alţii ucraineni, iar tensiunile sunt alimentate de discuţiile duse de capetele înalte. Ucraina este somată de oficialii europeni, recte de Leo Platvoet, să înceteze lucrările la canalul Bâstroe, mai ales că încalcă nu mai puţin de şapte tratate. Noul guvernator al Deltei, Paul Cononov, crede că momentan canalul se colmatează. Mai mult, se pare că beneficiile economice estimate de ucraineni nu justifică efortul financiar pe care l-au făcut cu această investiţie.
Planuri de reconstrucţie
La finele anului trecut a avut loc la Bucureşti prezentarea publică a studiului privind consecinţele asupra mediului, precum şi cele economice şi sociale în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării România determinate de construcţia canalului Bâstroe din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării Ucraina. Studiul se va concretiza într-un plan strategic de reconstrucţie ecologică a Deltei în condiţiile amenajării unei căi navigabile maritime pe braţul Chilia, ce se va aplica în perioada 2005-2015, în cadrul programului “Coridorul Verde” semnat de Ucraina, România, Moldova şi Bulgaria în 2000. Ţările semnatare s-au angajat la acea vreme să reconstruiască mai multe zone din Lunca Dunării care au avut de suferit în ultimii ani. Din păcate, proiectul nu numai că nu a putut fi pus în practică, dar nici măcar nu s-a păstrat ceea ce natura ne-a dăruit. Una din speciile de păsări care vor avea de suferit este şi pelicanul comun, deoarece, deşi cuibăreşte în rezervaţia Roşca Buhaiova, din Delta românească, zona de hrănire se întinde şi pe teritoriul Ucrainei, inclusiv în zona lucrărilor. Canalul Bâstroe nu va mai fi folosit ca rută de migraţie pentru sturioni şi aceasta o arată experienţa canalului Sulina. În ceea ce priveşte modificările hidro-morfologice, a fost menţionat impactul pe care îl au cei aproximativ 2,4 milioane mc de pământ şi nisip ce au fost dragaţi în cursul anului trecut de pe canalul Bâstroe şi deversaţi, în mare parte, în Marea Neagră. În viitor se estimează că vor fi influenţate negativ apele subterane în zona lucrărilor, de care cel mai mult beneficiază Pădurea Letea. Dintre măsurile propuse, amintim menţinerea unui volum, cât mai mare de apă între braţele fluviului, protejarea unor specii şi habitate, conectarea canalelor interioare la regimul hidrologic natural, extinderea habitatelor naturale, refacerea reţelei de canale în vederea îmbunătăţirii circulaţiei apei, refacerea terenurilor degradate prin renaturarea unor zone ce nu mai pot fi utilizate în scopuri economice, amenajări agricole şi piscicole, în suprafaţă totală de circa 80.000 hectare. Lucrările de reconstrucţie se vor desfăşura în principal în Complexul Pardina, una dintre ariile propuse pentru reconstrucţie ecologică în cadrul programului “Coridorul Verde”. Costurile lucrărilor se ridică la aproximativ 31 de milioane de euro, programul urmând a fi finanţat din surse externe, dar şi interne, mai ales din turism. Totul trebuie făcut operativ.
Publicat în : Politici regionale de la numărul 27