Ce se petrece acum pe piaţa financiar-monetară poate fi asemuit cu o inundaţie. Pe piaţă sunt bani, foarte mulţi bani, pe care băncile nu reuşesc să-i plaseze undeva, silind astfel BNR la un efort puternic de aspirare. Numai că nici BNR nu-şi poate permite la nesfârşit să aspire toată cantitatea de monedă de pe piaţă.
În depozitele BNR se află în momentul de faţă circa 6 miliarde de euro, încă aproape 2 miliarde de euro stând nefolosiţi prin băncile comerciale. Banca Naţională încearcă prin puţinele mijloace care-i stau la dispoziţie să încurajeze creditul în lei, numai că există două probleme. Creditul în lei este mai scump decât cel în valută, asta pentru că şi băncile – majoritatea filiale ale unora străine – obţin mai uşor şi mai ieftin fonduri în euro.
Inundaţia de bani pe piaţă a dus la o scădere drastică a dobânzilor la depozite, care acum nici măcar nu mai acoperă inflaţia. Estimările bancherilor merg pe o depăşire a ţintei de inflaţie cu 0,5-06 procente, ceea ce înseamnă o inflaţie anuală de 8-8,1%.
Pe de altă parte, BNR nici nu poate apăsa prea mult pe pedala cursului pentru a mai calma preţurile, estimări de 3,2 sau chiar 3,1 lei pentru un euro fiind complet nerealiste. În momentul de faţă, leul este cotat la Sibiu la 3,48 pentru decembrie, ţintă care cred că ar putea fi ajustată spre un 3,45, mai probabil în opinia mea.
Cu toate presiunile BNR asupra băncilor comerciale, dobânda medie la depozitele în lei nu cred că ar putea scădea sub 12% pentru creditele pe termen scurt. Ţinând cont că anul viitor ţinta de inflaţie este prognozată a se situa între 5 şi 6,5% (deocamdată nu este clar dacă vom avea majorarea TVA-ului, însă personal cred că ea va apărea), nu văd cum ar scădea creditele la lei atât de mult. Estimarea personală este pentru o medie de 14% la creditele de consum la sfârşitul anului şi abia în cursul lui 2006 am putea vedea dobânzi la creditele în lei sub 10%. Mai mult chiar, băncile vor fi obligate să mai ridice un pic dobânzile la depozite, care au ajuns chiar şi la 5%, ceea ce înseamnă că sunt real negative, chiar şi în condiţiile unei inflaţii de 5% anul viitor.
În momentul de faţă, băncile nu prea pot reduce dobânzile la credite, deoarece, pe de-o parte, nu există o concurenţă serioasă, ceea ce înseamnă marje destul de mari pentru ele. De asemenea, nu sunt interesate să crească dobânzile la lei, deoarece se confruntă, aşa cum am spus mai sus, cu un surplus de vreo 2 miliarde de euro, pe care BNR refuză de ceva vreme să-l mai absoarbă.
S-a ajuns astfel la un război surd între BNR şi băncile comerciale. Datorită costurilor din ce în ce mai mari, BNR a trebuit să aleagă între apărarea cursului şi sterilizarea leilor de pe piaţă. Era şi normal să se ajungă aici. Din ultimele declaraţii, alegerea lui Mugur Isărescu este clară: “Anticiparea privind o apreciere nominală a leului până la sfârşitul anului este o aberaţie de proporţii şi chiar periculoasă.” În aceste condiţii, BNR refuză să mai sterilizeze leii de pe piaţă, silind băncile să accepte dobânzi de maxim 4% pe an. Deja de la jumătate lunii septembrie BNR nu a mai cumpărat lei de la bănci, limitându-se doar la achiziţia de valută.
Deocamdată, leul este o monedă ideală pentru speculaţii. Deşi câştigurile s-au mai redus, ele rămân în continuare atractive, ceea ce duce la intrări masive de capitaluri speculative.
Asta înseamnă că trebuie să ne aşteptăm în continuare la evoluţii oscilante, aşa cum a fost luna trecută, când moneda naţională a oscilat cu aproape 20 de bani (de la 3,6 la 3,4 şi înapoi).
Desigur, există tentaţia de a demoniza băncile comerciale, însă nu este cazul. Până la urmă, ele sunt entităţi comerciale interesate să obţină profit. Din acest punct de vedere, nu m-aş grăbi să le critic că nu răspund “întocmai şi la timp” comandamentelor băncii centrale. Sunt suficiente motive pentru a le critica, pentru a adăuga încă unul.(C. B.)
Publicat în : Economie de la numărul 30