Pe fondul creşterii ponderii economice a Asiei în economia mondială, Occidentul acordă o atenţie din ce în ce mai mare acestei regiuni. Rusia nu poate rămâne indiferentă faţă de o zonă a cărei importanţă politică şi economică sporeşte cu fiecare zi. Şi are toate motivele să fie interesată: din cei 17,1 mil. km2, aproape 14 mil. se află în Asia.
În special acolo, după Munţii Ural, se află concentrată cea mai mare parte a bogăţiilor minerale, care-i permit Rusiei, din acest punct de vedere, să ocupe un loc fruntaş în lume. Prin poziţia sa de “pod natural” între Europa şi Asia, Rusia deţine un potenţial unic: rute de transport şi de tranzit, pe care ea trebuie să le apere în faţa concurenţei.
Zona miracolelor economice
Economiile statelor asiatice cresc cu fiecare an. În 2005, creşterea economică a Chinei a fost de 8,5% (9,25%, în 2004), a Indiei de 7,5%, iar a Vietnamului de 7,7-8,4%. Dacă aceste ritmuri de creştere se vor menţine, în 2020-2025, ritmul de creştere al Chinei va reprezenta circa 10% din PIB-ul mondial, fapt care-i va permite acesteia să aspire la un loc trei în topul economiilor lumii, după SUA şi Uniunea Europeană.
În decurs de 10-15 ani, China va deveni liderul economic al regiunii, urmată de Japonia şi India. În pofida tempourilor de creştere, principalele state ale zonei se confruntă totuşi cu variate probleme, care le-ar putea încetini dezvoltarea. În special China va avea de rezolvat în viitorul apropiat, o serie de probleme: a) problema îmbătrânirii populaţiei; b) accelerarea procesului de urbanizare; c) depăşirea stării de înapoiere de la sate; d) dezvoltarea sectorului serviciilor; e) creşterea cheltuielilor pentru educaţie; f) reorganizarea sistemului bancar; g) depăşirea formelor de conducere cooperatiste arhaice şi o anumită înapoiere a pieţelor financiare.
Pe termen mediu, de asemenea, va trebui rezolvată problema democraţiei. Hu Jintao, actualul secretar general al Partidului Comunist Chinez, va fi obligat să întreprindă demersuri în direcţia unei anumite “liberalizări” a vieţii politice chineze, ale cărei urmări sunt destul de dificil de prevăzut.
În ceea ce priveşte India – cea mai mare democraţie a lumii -, deşi ea nu este ameninţată de transformările politice, va trebui să găsească răspunsuri la alte provocări cu care se confruntă: infrastructura insuficient dezvoltată, care încetineşte procesul de industrializare a ţării; “decuplarea” Indiei de la procesul de globalizare (potrivit statisticilor, cota Indiei în comerţul mondial nu depăşeşte 1%).
Toate drumurile duc spre Asia
Rusia participă activ la relaţiile economice cu ţările din zona Asia-Pacific. Ponderea exporturilor ruseşti în regiune creşte de la an la an: ele au sporit cu 13,4% în ultimii trei ani, iar previziunile arată că, în circa 10-15 ani, procentul va creşte până la 20%, ceea ce va însemna 1/3 din exporturile totale ale Rusiei.
Pe fondul parteneriatului strategic ruso-european, vectorul asiatic din politica externă rusă nu este însă destul de dezvoltat. Absenţa voinţei politice şi europocentrismul tradiţional al elitei politice ruse reprezintă încă frâne în calea unei evoluţii ascendente a acestei relaţii. Politica rusă în zonă este încă departe de a fi una activă, în pofida declaraţiilor oficialităţilor de la Moscova. Ţinând cont de divergenţele existente între statele din regiune – China, India, Japonia, Coreea de Sud -, Rusia nu se poate orienta, exclusiv, spre una sau două dintre aceste ţări. De aceea, ea trebuie să ţină cont de obiectivul său principal – dezvoltarea regiunilor estice ale Rusiei, al căror nivel de dezvoltare este extrem de scăzut, în comparaţie cu cele din zona sa europeană – şi să dezvolte relaţii cu toate statele regiunii.
Aceste teritorii ruseşti sunt de mult orientate economic spre Orient, în general, şi spre China, în special. La rândul lor, relaţiile comerciale ale statelor din zona Asia-Pacific sunt direcţionate, în proporţie de 85%, către regiunile estice ale Rusiei. Ţinând cont de această realitate, pentru Rusia există pericolul unei orientări exclusive a regiunilor sale estice spre comerţul cu Asia în dauna celui cu Europa sau a celui cu regiunile din zona europeană a Rusiei. Din acest motiv şi pe fondul unei insuficiente dezvoltări economico-sociale a acestor regiuni estice ruseşti, există pericolul ca “expansiunea chineză” pe teritoriul Rusiei să devină din ce în ce mai mare. Din acest punct de vedere, proiectul “Noua cucerire a Siberiei” (care presupune dezvoltarea economică şi socială a zonei) are pentru Rusia o importanţă deosebită.
În acest context, Rusia poate deveni o prezenţă însemnată în zonă şi, în consecinţă, un partener comercial important al statelor din regiunea Asia-Pacific, graţie resurselor energetice de care dispune şi a cererii tot mai mari care vine dinspre Asia. Conductele necesare transportului de petrol, precum şi facilităţile privind transportul şi stocarea gazelor naturale dobândesc o importanţă majoră. Iar importanţa lor creşte dacă ţinem cont de faptul că în doctrinele de apărare ale Indiei, Chinei şi Japoniei – trei dintre cele mai importante state din zonă – este prevăzută închiderea porturilor în cazul unui conflict.
Produsele ruseşti, care nu pot concura întotdeauna pe pieţele europene sau ale Americii de Nord, pot găsi pieţe de desfacere pe pieţele din Asia. Este vorba, mai ales, despre producţia de maşini şi utilaje pentru industria energetică, de nave de transport fluviale şi maritime.
Cooperarea în domeniul tehnicii militare reprezintă una dintre cele mai complicate, dar şi de perspectivă probleme. Cooperarea militară ruso-chineză este nu numai aducătoare de venituri pentru Rusia, dar ea reprezintă şi un factor de menţinere al echilibrului de forţe la nivel regional.
Rusia şi proiectele de cooperare regională
În ceea ce priveşte statele din zonă, atitudinea lor faţă de posibila implicare economică a Rusiei în zonă este primită cu destulă reţinere. Rusia este, în mod tradiţional, percepută ca o ţară europeană, iar ea prezintă interes doar în calitate de sursă de materii prime şi element de echilibru politico-militar în relaţia dintre China şi SUA, Japonia şi China sau SUA şi majoritatea ţărilor din regiune.
De aceea, Kremlinul a înţeles că pentru câştigarea de noi poziţii economice pe această piaţă regională este necesară consolidarea celor politice. Rusia se străduieşte să atingă acest obiectiv prin participarea sa la o serie de organizaţii şi forumuri regionale (ASEAN, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, convorbirile cu privire la Coreea de Nord). Organizaţia de Cooperare de la Shanghai este folosită de Rusia pentru promovarea propriilor iniţiative, mai ales că există pericolul ca această organizaţie să fie monopolizată de către China.
Formarea noii politici a Rusiei faţă de ţările din regiunea Asia-Pacific nu este posibilă fără modificarea modului de abordare a politicii externe, care, în mod tradiţional, în Rusia înclină spre zona euroatlantică. În pofida cooperării politico-economice cu China şi India, Rusia este percepută ca o forţă externă. Din acest motiv, fără a nega sau abandona orientarea spre Europa, diplomaţia rusă a început să se îndrepte din ce în ce mai mult spre Asia, pe care nu o mai priveşte ca pe ceva străin. Pe termen mediu şi lung, Rusia va încerca să-şi folosească atuurile de care dispune pentru a putea juca rolul de mediator între Occident şi Orient. Este, de altfel, ceea ce diplomaţia rusă încearcă să facă în ultimii ani. Şi, se pare, că roadele acestei politici încep, deja, să fie culese.(L.C.)
