THEOPHANOUS ANDREAS (n. 1960) este doctor în ştiinţe politice şi economice al Universităţii Pennsylvania din Statele Unite. A fost consilier prezidenţial în Cipru între 1990-1993. Este director fondator al Departamentului de Studii şi Dezvoltare al celei mai prestigioase instituţii academice din Cipru (Intercollege, Nicosia), devenind şeful catedrei de relaţii internaţionale a acesteia. A primit de-a lungul carierei numeroase distincţii academice ale unor universităţi europene şi americane, unde a fost invitat ca Senior Fellow şi Visiting Professor. A publicat mai multe cărţi asupra crizei cipriote:The Political Economy of Federal Cyprus (Intercollege Press, 1996), The Annan Plan and The European Option (Sideris, Athens, 2002), The Cyprus Question and The EU – The Challange and The Promise (Intercollege Presse, Nicosia, 2004). Publică cu regularitate studii economice şi de relaţii internaţionale în reviste de specialitate din Europa şi Statele Unite.
După căderea Zidului Berlinului, europenii s-au confruntat cu realitatea tragică a războaielor din fosta Iugoslavie, crezând că acestea sunt prima reeditare şocantă a barbariei umane de după cel de-al doilea război mondial. Şi, totuşi, Ciprul nu fusese nici el scutit, în anii postbelici de astfel de evenimente…
Este adevărat că termenul de “conflict interetnic” a fost îndelung utilizat în anii ’90 în timpul teribilelor războaie interne care au dus la destrămarea fostei Iugoslavii. Dar primul caz de conflict interetnic şi intercomunitar major, după terminarea celui de-al doilea război mondial, a avut loc în Cipru. Mai mult, pentru câteva decenii, capitala Ciprului a rămas un oraş divizat, ca altădată Berlinul sau oraşul Belfast din Irlanda de Nord.
Odată cu intrarea Ciprului în Uniunea Europeană, speraţi ca elitele politice de la Bruxelles să accelereze rezolvarea problemei cipriote? Mă gândesc că, deşi diplomaţii europeni cer statelor candidate la Uniunea Europeană să respecte cu stricteţe criteriile politice de aderare sau să rezolve tensiunile interetnice, în privinţa Ciprului au făcut o excepţie: au acceptat aderarea părţii greceşti a insulei în spaţiul comunitar, deşi pe teritoriul ei există încă trupe de ocupaţie.
Uniunea Europeană nu a ajuns încă să joace cartea unei viziuni coerente de politică internaţională ca o mare putere globală, cum sunt Statele Unite. Totuşi, nu am nici o îndoială că instituţiile Uniunii Europene, precum şi participarea activă a Ciprului la politica europeană vor crea multiple oportunităţi pentru rezolvarea problemei cipriote. În primul rând, Bruxellesul poate exercita mai multe presiuni asupra Turciei, ţară care doreşte să ajungă stat membru în spaţiul comunitar, să-şi retragă trupele din partea de nord a insulei. În al doilea rând, după aderarea Ciprului la Uniune, identitatea europeană a tuturor locuitorilor insulei ar putea deveni un sistem de referinţă comun atât pentru ciprioţii greci, cât şi pentru ciprioţii turci, astfel încât să ajute la eliminarea diviziunilor violente din trecut între cele două coumunităţi de pe insulă. De asemenea, cerinţa respectării cu stricteţe a aquisului comunitar poate oferi o bază de la care putem rezolva în viitor problema cipriotă. Oricum, orice soluţie politică a conflictului intercomunitar din Cipru trebuie să respecte condiţia sine qua non a retragerii forţelor militare turceşti de pe teritoriul Republicii Cipru. Este inacceptabil ca o ţară membră a Uniunii Europene să aibă pe teritoriul ei forţele militare de ocupaţie ale unei alte ţări, care nu este membră a Uniunii. Aceasta este o ofensă la adresa Uniunii Europene, în primul rând. Problema cipriotă este, printre altele, o problemă europeană, ale cărei implicaţii depăşesc frontierele micului nostru stat insular. Cred că ceea ce se întâmplă în Cipru, stat membru al spaţiului comunitar, ameninţă credibilitatea sistemului de valori al Uniunii Europene.
Secretarul general ONU a încercat acum câţiva ani să propună un plan pentru pacificarea insulei, plan respins în majoritatea lui de ciprioţii greci. Ce anume a fost greşit în acest plan?
Planul Annan a fost întru totul lipsit de o viziune echilibrată asupra situaţiei din Cipru. El nu venea cu osoluţie pentru rezolvarea situaţiei cipriote. El nu a urmărit decât să faciliteze exprimarea ambiţiilor expansioniste ale Turciei. Planul satisfăcea toate cerinţele turcilor referitoare la problema cipriotă. Dacă planul ar fi fost votat de ciprioţii greci, atunci am fi asistat la o legitimare cu acte în regulă a ocupaţiei turceşti în partea de nord a Ciprului, instaurată în 1974. Dacă planul ar fi fost adoptat de ciprioţii greci prin referendum, atunci s-ar mai fi întâmplat un lucru: am fi flatat ambiţiile Turciei de a se integra rapid în Uniunea Europeană, fără ca Ankara să mai respecte toate criteriile politice.Marea eroare a Planului Annan a fost aceea că a urmărit să dizolve Republica Cipru, urmărind să creeze o nouă entitate politică. În al doilea rând, planul menţinea în problema cipriotă status quo-ul aşa-numitelor puteri garante: Marea Britanie (fostă putere colonială în Cipru), Turcia (care îşi menţine ambiţiile expansioniste faţă de insulă) şi Grecia, interesată de soarta grecilor ciprioţi. O astfel de triadă a puterilor garante aparţine trecutului; ea nu poate fi parte a unei soluţionări a problemei, dat fiind că este parte a problemei care trebuie soluţionată. O asemenea cale deschisă de Planul Annan nu permitea crearea unei societăţi şi economii integrate a Ciprului, proiectând de fapt o structură statală ineficientă. De asemenea, Planul Annan legitima prezenţa coloniştilor turci, care au venit din Turcia şi s-au stabilit ilegal în partea de nord a insulei, sub protecţia trupelor de ocupaţie ale Ankarei, permiţând totodată venirea unor alte valuri ulterioare de colonişti din Turcia în zona nordică a Ciprului.Acest fapt ar fi dus pur şi simplu la o răsturnare a echilibrului demografic în Cipru. Documentul elaborat de secretarul general ONU nu satisfăcea nici măcar minimum din necesităţile de securitate ale ciprioţilor greci.
Cum vedeţi pe termen lung rezolvarea crizei cipriote?
Obiectivul pe termen lung este să restabilim integritatea şi unitatea Ciprului într-un cadru federal, să depăşim stadiul preliminar al coexistenţei paşnice, să promovăm cooperarea intercomunală, paşi care ar permite acestei mici ţări să joace un rol constructiv în Europa şi în regiunea apropiată. Dacă vom ajunge la punctul unei relative stabilităţi statale în formulă federală, am putea oferi şi altor actori de pe scena internaţională, în această perioadă obsedată de teza huntingtoniană a conflictului între civilizaţii şi falii religioase, un model de cooperare între ciprioţii greci creştini şi ciprioţii turci musulmani.
Interviu realizat de Bogdan Rădulescu.
