Principalul merit al actualei guvernări îl constituie dislocarea unora dintre „cărămizile” sistemului ticăloşit comunisto-securist, care a confiscat România şi o spoliază de mai bine de 16 ani. Doar atât este suficient, mai departe o vor face ei singuri.
Este exact ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Valul de „demascări” şi acuze reciproce arată că lupta între facţiunile rivale a început pe viaţă şi pe moarte. Încep să răsară securiştii şi informatorii din presă şi economie. Dispar din clasa politică personaje care păreau de neclintit. Noi, spectatorii de pe margine, nu putem decât să ne bucurăm de lupta dintre liberali şi democraţi care va duce, în final, la o clasă politică mult mai curată şi, măcar, mai competentă.
Meritul Alianţei D.A.
Este meritul actualei guvernări de a fi început curăţenia. Spaţiul public şi mediul de afaceri sunt mult mai curate şi mai respirabile acum decât în urmă cu doi ani. Nu există mari acuzaţii de corupţie la adresa Guvernului, poate doar în zona Ministerului Economiei şi Comerţului controlat de PC.
Recent a ieşit la iveală şi „baza” reală a conflictului dintre premier şi Theodor Stolojan, şi anume „grupurile de interese” din zona petrolului. Tânărul şef al AVAS a dezvăluit recent presiunile făcute de Theodor Stolojan în favoarea „investitorilor strategici” care vor să preia RAFO de la Marian Iancu, investitori despre care „Academia Caţavencu” spunea că au legături puternice cu mafia rusă. Asta îl mână pe „dragă Stolo” în luptă împotriva lui Tăriceanu şi a „patricienilor”, nu dragostea de principiile liberale.
Dacă nu ar fi fost lupta dintre liberali şi democraţi, nu am fi aflat niciodată secretul asfaltărilor PD şi al bordurilor din Bucureşti. Nu am fi aflat niciodată despre tranzacţiile suspecte ale grupului Patriciu de la Bursă.
Actuala clasă politică implodează pe sistemul italian. A devenit atât de „murdară” încât nu mai poate să continue aşa. Cineva spunea că, dacă dai unui om suficientă frânghie, va sfârşi prin a se spânzura. Zilele acestea se fabrică suficientă frânghie pentru toţi.
PSD – victimă colaterală
Deja valul de dezvăluiri nu are precedent şi, pe măsură ce tot apar nume, acestea la rândul lor vor scoate la iveală alte nume. Aici ar trebui remarcat însă PSD. „Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta.” DIP şi Adrian Năstase şi-au acceptat soarta fără a mânji în dreapta sau stânga, deşi, normal, ambii sunt blindaţi cu dosare. Baronii locali fac acum „low profile“. Sigur, între ei îşi trag şuturi la greu, dar prea puţin transpiră în public. Preferă să se ducă la fund împreună (negociindu-şi discret soluţii individuale de salvare). În războiul dintre PNL şi PD, PSD va fi o victimă colaterală.
Alianţa se pregăteşte pentru dislocarea baronilor locali. Deja la Focşani se pregăteşte debarcarea lui Oprişan, iar la Constanţa a lui Mazăre. Dacă cele două acţiuni vor fi încununate de succes, impactul mediatic la nivel local va fi similar celui al îndepărtării lui Adrian Năstase din fruntea Parlamentului.
De asemenea, valul nou de dosare care va apărea în curând va lovi din greu şi fostul partid de guvernământ (nu că asta ar reprezenta o surpriză).
După asemenea lovituri, rămâne de văzut cât va mai rămâne din Partidul Social-Democrat. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de sondajele care îl dau (mai nou) la 25%… În aceste condiţii, ce mai poate oferi PSD? Nu prea văd ce mai poate aduce acesta ca ofertă politică şi, mai ales, prin cine. Deja Alianţa acaparează primar după primar, consilierii locali pesedişti îşi descoperă rude liberale sau democrate şi se grăbesc cu adeziunile. Încercarea conducerii centrale de a stopa hemoragia prin ameninţarea cu efectele legii nu va avea desigur nici un efect, chiar dacă, din punct de vedere legal, pesediştii au dreptate. Însă practic ei acum culeg ce au semănat. Acapararea aleşilor locali a fost o politică „de stat” în timpul guvernării lui Adrian Năstase când PSD-ul şi-a dublat practic numărul de primari obţinut după alegerile locale.
„Legarea de glie” a aleşilor locali este un punct important marcat de Alianţa D.A., dincolo de acceptarea senină a traseismului politic. Faptul că aleşii locali nu vor mai putea trece de la un partid la altul va duce, în timp, la o profesionalizare a administraţiei. Guvernanţii nu se vor mai grăbi să taie robinetul cu fonduri fiindcă vor şti că, atunci când vor veni alţii la putere, vor beneficia de un tratament similar.
Dosariada
Ca şi în cazul căderii lui Adrian Năstase, este vorba de modificările legii. Modificări simple, aparent inofensive, dar care, iată, au acum efecte din ce în ce mai mari. Modificarea care a declanşat dosariada este acea prevedere a legii care extinde numărul celor obligaţi să dea declaraţii pe propria răspundere că nu au colaborat cu Securitatea. Dacă vă amintiţi, imediat după adoptarea modificării, vreo 12 şefi judeţeni ai SRI au demisionat şi alte nenumărate cadre s-au pensionat sau au plecat din sistem. A fost cea mai importantă dislocare a sistemului care proteja „dosarele”. Şi aici nu este nici meritul lui Traian Băsescu şi cu atât mai puţin al lui Călin Popescu Tăriceanu.
Pe măsură ce oamenii fostei Securităţi erau dislocaţi din sistem, le-a devenit din ce în ce mai greu să controleze dosarele. În mod cert, vreme de 17 ani, acestea au fost bine periate, astfel că multe dintre cele aflate în arhive şi care vizează persoane cunoscute sunt deja inofensive. Cunoscând însă sistemul, îmi este greu să cred că foile sustrase au fost pur şi simplu distruse, ci mai degrabă puse bine la păstrare fiindcă, vorba lui Caragiale, „la un caz, iar, pac la «Războiul»”. Aşa că nu sunt deloc de acord cu cei care se plâng că arhivele au fost „curăţate”.
Sunt mulţi cei care spun că „după 17 ani este foarte târziu”. Nu este deloc târziu. Nu este deloc târziu pentru curăţarea clasei politice şi economice. Este timpul să înţelegem cum a putut ajunge un contabil oligofren stăpânul unui imperiu al mobilei, cum un operator de la Sahia a ajuns şeful unui imperiu mediatic… Desigur, o parte dintre foştii slujitori ai comunismului au ajuns să clădească entităţi viabile, dintre care unele deja au ajuns în mâinile unor fonduri de investiţii sau manageri privaţi competenţi. Dar multe există încă şi parazitează economia. Tocmai aici mi se pare elementul cel mai important al acestei dosariade.
Spaţiul public imund bazat pe cumetrii este un model economic impus de complexul securisto-comunist, care a ţinut mult subdezvoltată economia naţională. Practic, noi dezbatem acum probleme pe care vecinii noştri de lagăr cehi şi unguri le-au rezolvat în anii ’95-’96. De aici diferenţa de nivel de trai şi dezvoltare generală între noi şi ei.
Turnătorii sunt „plevuşca” sistemului, însă nu sunt de acord cu transformarea actelor lor în ceva „gri”… Turnătoria este turnătorie, cu sau fără cunoştinţa celui turnat. Cea mai importantă vină a acestora este chiar faptul că, prin colaborarea lor, sistemul a fost menţinut atâta vreme, chiar şi după ce statul comunist îşi dăduse obştescul sfârşit. Cu vreo câteva excepţii, colaborările erau ceva voluntar, turnătorii abia aşteptau să-şi facă datoria, de cele mai multe ori înflorind realitatea pentru a da mai bine în ochii Securităţii. Oricât ar încerca să se dea victime ale şantajului, turnătorii au beneficiat de pe urma sistemului: o repartiţie „la oraş”, o vizită în străinătate, cumpărături de la magazinele speciale… Toată această mizerie umană care acum încearcă să se prezinte drept victimă a sistemului are o importantă parte de vină. Însă nu trebuie uitat că este doar plevuşca. Peştii cei mari sunt în altă parte. Surprizele abia acum vor apărea.
Ipoteza mea este că partidele vor schimba generaţia de 50-60 de ani cu una de 30-40 de ani ale cărei legături cu regimul comunist sunt cvasinule. Abia după curăţarea clasei politice se va putea purcede şi la o schimbare a instituţiilor.
