Formarea unor grupuri regionale pe baza intereselor comune ale politicienilor din anumite zone ale României a devenit o modă în toate formaţiunile politice. Acest fenomen este extrem de vizibil în Transilvania. Grupurile formale sau informale din interiorul partidelor urmăresc să conserve puterea unora dintre lideri sau să le ofere acestora forţă în negocierile cu conducerea centrală a formaţiunilor. Succesul acestui tip de a face politică poate fi explicat şi prin faptul că unui preşedinte de partid îi este mai uşor să negocieze cu un singur lider regional decât cu 10 lideri judeţeni, ale căror interese pot exprima uneori rivalităţile locale, de genul celor dintre Timişoara şi Arad sau dintre Sibiu şi Braşov.
Ioan Rus, deschizătorul de drumuri
Tonul a fost dat de PSD. Nucleul dur al grupului de la Cluj din PSD este reprezentat de grupul foştilor miniştri din perioada 2000-2004. Liderul de necontestat este fostul vicepremier Ioan Rus, fost ministru al Administraţiei şi Internelor. Adeptul unui stil de conducere extrem de autoritar, Ioan Rus, care este şi preşedinte al PSD Cluj şi vicepreşedinte la nivel naţional al Partidului Social-Democrat, dar, în acelaşi timp, şi un prosper om de afaceri, a reuşit să îi subordoneze pe liderii celorlalte filiale judeţene din Transilvania în perioada în care deţinea portofoliul Administraţiei şi Internelor. În acei ani, prefecţii numiţi de PSD conduceau şi filialele judeţene ale partidului sau, cel puţin, deţineau funcţii de preşedinţi executivi sau de vicepreşedinţi, în cazul în care şefia filialei era deţinută de unul dintre parlamentari. Numai că prefecţii erau tot timpul în judeţ, iar de aceea influenţa lor era precumpănitoare. Faptul că prefecţii îi erau subordonaţi lui Ioan Rus atât pe linie administrativă, cât şi pe linie politică i-a permis acestuia să-şi formeze o masă de manevră extrem de disciplinată şi foarte utilă în cadrul disputelor dintre diferiţii lideri ai PSD. Fostul vicepremier a ştiut să-şi consolideze poziţia prin lansarea unor proiecte regionale. Autostrada Transilvania este doar un exemplu în acest sens. Ioan Rus este secondat de fostul ministru al Informaţiilor Publice, senatorul Vasile Dâncu. Acesta conduce în prezent Departamentul de Strategie şi Reformă din PSD şi a fost perceput mereu drept “creierul” care a pus la punct cele mai multe dintre imaginile grupului de la Cluj. Faptul că opinia publică nu a asociat imaginea filialelor PSD din Transilvania şi Banat cu cea a baronilor locali i se datorează în mare măsură lui Vasile Dâncu. Şi asta în ciuda faptului că în Ardeal numărul baronilor locali era sensibil egal cu cel al baronilor din sudul sau din estul ţării. Cel de-al treilea lider al grupului de la Cluj este fostul negociator-şef cu Uniunea Europeană, Vasile Puşcaş. Foarte competent în domeniul eurobirocraţiei, Vasile Puşcaş a pus în practică un stil britanic de a face politică. El a mizat pe eleganţă şi pe superioritatea sa intelectuală în relaţiile cu cei mai mulţi dintre liderii judeţeni ai PSD, cărora le-a oferit consultanţă pentru înţelegerea limbajului complex folosit de instituţiile europene. Grupul de la Cluj din PSD a fost cel care a pus la cale instalarea lui Mircea Geoană în fruntea partidului. Din acest motiv, actualul preşedinte al Partidului Social-Democrat a ajuns să-şi vadă autoritatea partajată cu Ioan Rus în vestul ţării. Aceasta poate fi una dintre explicaţiile faptului că Mircea Geoană nu este perceput ca omul-forte al opoziţiei.
Ardelenii au decis preşedinţii PNL
Exemplul PSD a fost urmat de PNL. Cei 16 lideri liberali din Transilvania şi Banat sunt conduşi de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară. Acesta este unul dintre fondatorii grupului financiar al Băncii Transilvania şi al holdingului Compexit din Cluj. El are puterea financiară să susţină organizarea reuniunilor regionale ale PNL. Marius Nicoară este secondat de ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, care însă şi-a văzut influenţa mult diminuată în ultima perioadă. Grupul de la Cluj din PNL reacţionează doar în situaţii de criză. Liderii ardeleni şi cei moldoveni ai partidului, întruniţi în staţiunea clujeană Beliş, au determinat instalarea lui Theodor Stolojan în fruntea PNL. După retragerea acestuia, cei 16 lideri ardeleni s-au reunit la Cluj, la începutul anului 2005, şi au adoptat un document prin care îi cereau lui Călin Popescu Tăriceanu să candideze pentru şefia partidului. Cu voturile ardelenilor asigurate, premierul a scăpat de orice emoţie legată de competiţia internă din partid. În acest an, liderii grupului de la Cluj din PNL au impus sancţionarea disidenţilor din gruparea Stolojan-Stoica-Muscă. Este demn de semnalat faptul că judeţul Cluj este cel care a dat semnalul formării alianţei cu PD. La alegerile din 2004, doar în Cluj şi în Bucureşti liberalii şi democraţii au candidat pe liste comune. Succesul zdrobitor obţinut aici i-a determinat pe liderii locali ai celor două partide să pună între paranteze neînţelegerile dintre ei şi să încerce să învingă PSD.
Ţărăniştii, la guvernare în Banat
Modelul este urmat şi de liderii PNŢCD. Numai că aici regionalizarea are doi poli. Primul este reprezentat de Timişoara. Primarul oraşului, Gheorghe Ciuhandu, este cel mai cunoscut politician din Banat şi a preluat şefia PNŢCD în anul 2004. Ţărăniştii au obţinut un scor electoral foarte bun în regiunea de sud-vest. Dacă Banatul ar fi fost o republică autonomă, PNŢCD ar fi fost principalul partid de guvernare, în loc să fie plasat în afara Parlamentului. Celălalt pol al regionalizării este Clujul. Liderii celor şase filiale din regiunea de nord-vest au adoptat un document prin care cer reorganizarea PNŢCD pe baze regionale. Documentul este şi expresia nemulţumirii liderilor de filiale faţă de inactivitatea conducerii centrale a partidului. PNŢCD şi-a consolidat poziţiile în această regiune prin fuziunile cu Uniunea pentru Reconstrucţia României şi Uniunea Creştin-Socială, dar şi prin înghiţirea unui puternic grup provenit din PSD, format în principal din lideri ai comunităţilor neoprotestante. De altfel, electoratul tradiţional al PNŢCD, plus comunităţile greco-catolice şi neoprotestante, ar putea asigura masa critică ce ar aduce intrarea ţărăniştilor în toate consiliile judeţene din regiune. Acest lucru ar pune partidul în postura unuia dintre cei mai importanţi actori politici locali.
Microregionalizare în UDMR
Ultima formaţiune care adoptă modelul regionalist este UDMR. Numai că în Uniune nu se manifestă clivaje între ardeleni şi regăţeni, ci între secui şi maghiarii din judeţele Transilvaniei unde trăiesc în comunităţi minoritare. De multe ori, obiectivele radicale ale secuilor diferă de cele ale celorlalţi maghiari. De altfel, zona secuimii este singura în care au apărut platforme politice în interiorul UDMR organizate pe baze teritoriale, nu pe baze ideologice. Microregiunea secuiască este reprezentată de preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, de preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, senatorul Gyorgy Frunda şi de senatorul Attila Verestoy. Cel mai reprezentativ lider al grupului care îi reuneşte pe maghiarii din afara secuimii este ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Zsolt Nagy, secondat de vicepreşedintele Uniunii, deputatul Kelemen Hunor. Acestei grupări i s-au alăturat şefii filialelor UDMR din judeţele Cluj, Bihor şi Arad. Intenţia lor este să se transforme într-o platformă care să forţeze reformarea UDMR la viitorul congres.
Până acum, grupurile regionale din cadrul partidelor politice au fost formate prin afirmarea unei opoziţii faţă de conducerea centrală a partidului sau faţă de lideri din alte zone ale ţării. Tocmai de aceea, nu au apărut grupări regionale în partidele cu lideri-locomotivă. Aşa ar fi PD, condus până recent de Traian Băsescu, PRM, condus de Vadim Tudor, sau PC, dirijat de Dan Voiculescu.
