Scandalul biletului a marcat două premiere pentru viaţa politică a ultimilor doi ani: punerea în defensivă a preşedintelui Traian Băsescu şi ieşirea la rampă a PSD, ca principală forţă de opoziţie. Efectul de imagine asupra preşedintelui a fost puternic, şi asta cu atât mai mult cu cât alegerile sau, mai precis, greşelile sale au fost surprinzătoare.
Traian Băsescu a mizat pe redundanţa efectelor propriului comportament asupra celorlalţi. Şeful statului fusese obişnuit să atace, fără ca adversarii săi să poată oferi răspunsuri adecvate, convingătoare. Reacţia iniţială a premierului Tăriceanu şi cea ulterioară a PSD au dezvăluit, însă, o schimbare majoră de raportare la preşedinte. Se poate deja aprecia că, de acum înainte, misiunea lui Traian Băsescu va deveni mult mai grea.
Lucrurile sunt explicabile dacă ne gândim că, între timp, mai multe variabile ale contextului politic se modificaseră. În primul rând, constrângerile impuse de procesul de aderare au fost înlăturate. Nu mai există, după 1 ianuarie 2007, obligaţia Guvernului de a asigura cu orice preţ stabilitatea politică necesară atingerii unui obiectiv urgent şi foarte important. Această relaxare este favorabilă izbucnirii conflictelor mai mult sau mai puţin latente dintre forţele politice, dar mai ales proliferării lor incontrolabile. Indiferent de apetenţa lui Traian Băsescu pentru scandaluri, sistemul politic actual se confruntă cu probleme grave de funcţionare, probleme acumulate în ultimii 17 ani, care ies inevitabil la suprafaţă.
În al doilea rând, la sfârşitul anului 2006 şi începutul lui 2007 am asistat la repoziţionări interesante ale PNL şi PSD, partide faţă de care preşedintele Băsescu s-a raportat adversativ în ultimii doi ani. Liberalii s-au delimitat ferm de adepţii lui Stolojan, l-au reconfirmat în funcţia de preşedinte pe Călin Popescu Tăriceanu şi au transmis, prin intermediul congresului, un mesaj clar anti-Băsescu. Cam acelaşi lucru s-a întâmplat la reuniunea PSD. Mircea Geoană a fost reales pentru un mandat de patru ani, iar Ion Iliescu s-a reîntors la vârful partidului. Prin această ultimă mişcare, PSD a dat semnalul că nu intenţionează să renunţe la statutul de partid dominant, pe care l-a deţinut în perioada postdecembristă. Revenirea lui Iliescu este, pe de altă parte, explicabilă prin regresia provocată de scandalurile dintre Băsescu şi Tăriceanu. Aşa cum căderea lui Năstase, la începutul lui 2006, stă la originea conflictualizării relaţiilor din Alianţă, revenirea lui Iliescu este efectul adâncirii acestor conflicte. Rolul de opozant al lui Băsescu, jucat de Năstase în 2005, a fost preluat acum de bătrânul Iliescu.
Ispitirea
Greşeala lui Traian Băsescu nu este, însă, doar una de raportare la PNL şi PSD. Preşedintele şi-a trădat propriul „instinct” politic atunci când a căzut în ispita Elenei Udrea de a publica biletul trimis de Călin Popescu Tăriceanu. Deşi majoritatea comentatorilor consideră că întregul scandal a fost regizat de la Cotroceni, felul impropriu în care Băsescu a acţionat lasă să se întrevadă că scenariul a avut o cu totul altă origine, iar şeful statului n-a făcut decât să-i dea curs. În cadrul faimoasei emisiuni „Sinteza zilei”, de la Antena 3, Elena Udrea a utilizat biletul pentru a supralicita reacţia la unele atacuri venite pe adresa sa din partea liberalilor (cazul RA APPS). Neputând să-şi rezolve problemele singură, ea a încercat să transfere conflictul la un alt nivel, de fapt la nivelul cel mai înalt. Nu presa este deci cea care a făcut ca scandalul să explodeze, aşa cum a sugerat Gabriel Liiceanu, încercând să-l apere pe Băsescu, ci Elena Udrea.
Regresia la Iliescu
Traian Băsescu a dat curs tardiv şi fără a reuşi să fie convingător cererii de publicare a biletului, ca dovadă că nu era convins că este bine ce face. Dar noutatea, în tot acest scandal, nu a fost nici pe departe conţinutul biletului, ci contraatacul lui Tăriceanu. Preşedintele PNL a ieşit imediat în media pentru a stopa crearea unui curent de opinie majoritar împotriva sa. El nu a fost vehement şi nu a transmis o imagine a forţei, dar, pe neaşteptate, l-a atacat totuşi fără ocolişuri pe Traian Băsescu. Acest fapt l-a prins descoperit pe şeful statului, care ignorase cu totul schimbarea vizibilă a lui Tăriceanu după 1 ianuarie 2007. Dincolo de decizia personală de a-i da în sfârşit un răspuns pe măsură preşedintelui, premierul a fost obligat să ia această atitudine de rezultatele congresului PNL. Atacul lui Băsescu fusese, mai mult ca oricând, unul la adresa preşedintelui liberal şi, prin extensie, un atac la PNL.
Fără îndoială că replica lui Tăriceanu nu avea cum să rezolve lucrurile. Dimpotrivă, situaţia s-a agravat, aducând PNL şi PD în pragul despărţirii definitive. Mai mult decât atât, dacă, în urma criticilor repetate ale preşedintelui, din ultimii doi ani, premierul fusese menajat de celelalte partide, reacţia sa a fost de natură să radicalizeze opoziţia împotriva Alianţei în ansamblu. Scandalul a cuprins astfel întregul sistem politic, ajungându-se, inevitabil, la Ion Iliescu. Reactivarea sa energică reprezintă un moment important în evoluţia vieţii politice actuale.
„Altfel”
Pentru prima dată după alegerile din 2004, PSD s-a manifestat ca un autentic partid de opoziţie, iniţiind procedura de suspendare a preşedintelui şi ameninţând cu o moţiune de cenzură împotriva guvernului. Această ieşire a PSD nu ar fi fost posibilă fără supralicitarea mediatică a scandalului biletului. Consolidarea opţiunii social-democraţilor a fost realizată, însă, de Traian Băsescu, printr-o nouă greşeală: atacul la Ion Iliescu de la TVR.
Poziţionarea anti-iliesciană fusese sugerată de către Gabriel Liiceanu (emisiunea „Altfel” de la Realitatea TV), într-un moment de confuzie al preşedintelui. Chiar dacă raportarea propriu-zisă nu este total incorectă, momentul ales pentru a-l ataca pe Iliescu a fost greşit ales. Opinia publică aştepta de la Traian Băsescu o rezolvare a problemelor din Alianţa D.A., şi nu arătarea cu degetul către o persoană sau un partid. Şeful statului, în schimb, a încercat să ocolească prezentarea situaţiei grave din Alianţă, readucând în memorie trecutul discutabil al lui Iliescu şi încercând să explice totul plecând de la acest trecut. Declaraţiile lui Băsescu l-au reîncărcat astfel pe fostul şef al statului cu atributele de opozant privilegiat al partidelor de dreapta şi al PD, l-au făcut, altfel spus, din nou actual pe Ion Iliescu (după schema veche a îndepărtării lui Petre Roman de la conducerea guvernului, în timpul mineriadei din 1991). În acest fel, adversarul principal al lui Traian Băsescu şi al PD redevine PSD, în bine cunoscutul război al „schismei” FSN (1991), în timp ce PNL s-ar putea distanţa de acest conflict local al stângii. Reîntoarcerea la poziţionarea anti-Iliescu poate să pună în discuţie legitimitatea schimbării doctrinare a PD şi astfel să relanseze PNL ca partid de dreapta legitim. Propunerea de colaborare făcută de PSD către PNL pentru suspendarea lui Traian Băsescu vizează tocmai restabilirea zonelor politice: dreapta, pentru PNL, şi stânga, pentru PSD, în timp ce PD apare ca un partid al unui centru dezavuat.
În acest moment, Traian Băsescu pare să fi ales o variantă foarte riscantă, adică bătălia pe cont propriu împotriva PSD şi a PNL. Acestor două partide li se alătură PRM şi PC, constituindu-se într-o coaliţie antibăsesciană. O coaliţie de conjunctură între partide fundamental diferite, dar unite pentru un scop comun: debarcarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni.Cum vor sta lucrurile vom vedea. Ceea ce putem spune este doar că se fac pregătirile pentru un „război total”.
