La începutul anului, numeroşi observatori îşi imaginau că de data aceasta ciclul economic global va fi diferit. Pe măsură ce se înmulţeau dovezile că economia SUA cunoştea cea mai severă criză pe piaţa creditelor şi cea imobiliară de după cel de-al doilea război mondial, mulţi sperau că sănătatea structurală a economiilor europeană şi asiatică le vor împiedica să răcească la proverbialul strănut al Americii.
Date economice recente arată că această “decuplare” nu a fost niciodată decât un vis. A devenit evident că economiile franceză, germană, italiană, britanică şi japoneză au scăzut în al doilea trimestru al anului 2008. Între timp, s-au prăbuşit şi pieţele imobiliare din Irlanda, Spania şi Marea Britanie, care cunoscuseră creşteri nesustenabile. Aceste căderi au avut un impact major asupra creşterii economice; la fel şi creşterea preţului petrolului şi criza globală a creditelor. Europa este de asemenea afectată de efectele combinate ale unui euro relativ puternic şi ale politicii monetare stricte a Băncii Centrale Europene.
Din august 2007, băncile europene au declarat pierderi de 230 miliarde dolari din credite – aproape egale cu pierderile de 250 miliarde de dolari, tot pe piaţa creditelor, anunţate de băncile americane în aceeaşi perioadă. În ultimele luni, operaţiunile de creditare au stagnat în Europa. Şi mai îngrijorătoare este posibilitatea ca pierderile suferite de băncile europene să fie adâncite de o stagnare economică şi de crizele actuale din pieţele imobiliare din Irlanda, Spania şi Marea Britanie.
Nici băncile americane, nici cele europene nu au răspuns la pierderile din credite prin atragerea unei cantităţi egale de capital nou. Asta indică faptul că băncile europene, ca şi cele din SUA se vor gândi probabil să asprească şi mai mult condiţiile pentru creditare, în încercarea de a-şi redresa situaţia financiară.
Dacă impactul creşterii preţurilor la unele mărfuri asupra economiei europene a fost atenuat de întărirea relativă a monedei europene, nu trebuie să se minimizeze gravitatea scumpirii petrolului şi a alimentelor, care a condus la o politică monetară mult mai strictă în Europa decât în Statele Unite. Banca Centrală Europeană, se ştie, are un singur obiectiv: asigurarea unei rate scăzute a inflaţiei în Uniunea Europeană.
Cel mai important eveniment în pieţele valutare internaţionale după 2002 a fost deprecierea dolarului american sub presiunea unui deficit de cont curent extern foarte mare. Cea mai mare parte a greutăţii deprecierii dolarului a fost preluată de către euro, întrucât multe state asiatice au intervenit pentru a împiedica o întărire nesusţinută a monedelor lor naţionale. Combinaţia dintre un euro puternic şi scăderea economică din SUA a încetinit creşterea exporturilor pentru principalele economii europene, mai ales Germania.
Guvernanţii europeni ar trebui să fie atenţi la riscurile la care sunt expuse economiile lor dat fiind nu doar spectrul recesiunii, ci şi recenta creştere a preţurilor petrolului şi alimentelor; poate că Banca Centrală Europeană ar trebui să-şi relaxeze politica monetară.
În acelaşi timp, ţinând seama de încetinirea economiilor europene, oficialii americani nu ar trebui să se bazeze pe o creştere a exporturilor, care să continue să susţină economia americană aşa cum a făcut-o în prima jumătate a anului 2008. Este nevoie de măsuri suplimentare pentru a stopa spirala descendentă a preţurilor de pe piaţa imobiliară americană, care ameninţă să intensifice actuala criză globală a creditelor.
În sfârşit, autorităţile europene şi americane trebuie să combată ascensiunea tendinţelor protecţioniste. Măsurile de limitare a importurilor nu ar face decât să sporească greutăţile actuale şi să mărească şansele unei recesiuni globale.
