Home » Idei contemporane » Ştiinţa mileniului trei

Ştiinţa mileniului trei

Volumul “Teoria laserilor biologici – Efecte ale câmpurilor electromagnetice optice la nivelul celulei vii”, volum semnat de dr. Mariana Daniela Manu şi apărut în condiţii grafice deosebite la Editura Zboina din Iaşi, abordează o problemă fundamentală a biologie şi medicinii, şi anume studiul bioluminescenţei (BL) organismelor vegetale şi animale, anticipând în acelaşi timp o altă cercetare dedicate studiului bioluminiscenţei umane.

Cu toate că fenomenul BL este cunoscut şi acceptat de comunitatea ştiinţifică, sunt puţine informaţii obiective despre natura sa, despre sursa radiaţiilor luminoase emise de fiinţele vii şi efectele secundare electrice, magnetice, fotonice şi biochimice, precum şi despre influenţa BL unui sistem asupra altor sisteme, informaţii sistematizate cu multă acurateţe de autoare pe parcursul acestui volum, cărora li se adaugă o serie întreagă de teorii, teste şi aplicaţii menite să ofere o viziune unitară conceptului bioluminescenţei şi a importanţei acestuia în formularea teoriei laserilor biologici, teorie care odată concretizată ar oferi posibilităţi multiple de abordare şi tratament a diverse afecţiuni unde medicina încă îşi recunoaşte propriile limite. De asemenea, prezentul volum îşi propune să justifice implicarea câmpurilor electromagnetice optice în geneza efectelor secundare.
Potrivit precizărilor autoarei, “o importantă parte a acestei lucrări s-a cristalizat ca urmare a unui deceniu de cercetări şi observaţii în domeniu, de reuşite dar şi de eşecuri care au avut darul de a mă ambiţiona şi mai mult. Toate acestea însă n-ar fi fost posibile fără ajutorul şi susţinerea colegilor de la Institutul de Inventică din Iaşi (în special, prof. univ. dr. Vitalie Belousov şi prof. dr. ing. Boris Plahteanu) cărora le datorez mulţumiri pentru încrederea acordată, susţinerea morală şi protecţia oferită studiilor fundamentale interdisciplinare, precum şi celor de la Institutul Internaţional de Biofizică Neuss din Germania pentru îndrumările legate de abordarea cercetărilor în domeniul biofotonicii”. Domeniile vizate de aplicaţiile teoriei laserilor biologici, deocamdată verificată doar experimental, sunt fitoterapia, terapiile energetice, biotehnologie, bionică, cibernetică, tehnică laser, electronică. “Teoria laserilor biologici şi metoda biofotonică deschid noi perspective de cercetare şi dezvoltare ale biofizicii, biologiei, medicinii, dar şi unor noi domenii – bioingineria materiei vii, nanotehnologia” se mai precizează în Prefaţa acestui volum recent apărut şi care credem că va suscita interesul comunităţii ştiinţifice din ţară şi chiar din străinătate.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 62
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress