“Oricât de ruşinos ar fi, puterea politică americană are obligaţia de a face publice actele de tortură şi abuz asupra deţinuţilor arabi, dacă se doreşte recâştigarea reputaţiei de naţiune dedicată domniei legii”. (Anthony D. Romero, Director Executiv al ACLU-American Civil Liberties Union)
Una dintre primele măsuri luate de noul preşedinte american, Barack Obama, a fost dispunerea închiderii centrului de detenţie de la Guantanamo în decurs de un an şi conformarea Statelor Unite vizavi de Convenţiile de la Geneva privind prizonierii de război. Obama a semnat decretul, ce marchează clivajul faţă de politica de combatere a terorismului a lui George W. Bush, după o reuniune pe tema politicii de interogare şi detenţie a suspecţilor de terorism.
Modelul sovietic de tortură
Timp de cel puţin două decenii, de la sfârşitul anilor 1940 până spre anii 1960, în interiorul lagărului sovietic a funcţionat un sistem concentraţionar căruia practica torturii fizice şi psihice îi era intrinsecă. Întreg arsenalul de cruzimi de care s-au folosit regimurile comuniste avea drept scop provocarea şi utilizarea fricii ca instrument de dominare, precum şi obţinerea unor informaţii considerate utile de către aparatul poliţiei secrete.
Una din structurile de bază ale universului concentraţionar al Uniunii Sovietice – al Gulagului – era complexul de 15 penitenciare cu regim special, înfiinţate prin ordinul secret din 1948 al Ministerului Afacerilor Interne al URSS, unde erau repartizaţi numai deţinuţi politici socotiţi “deosebit de periculoşi pentru regim” (în număr de aproximativ 200.000): “naţionalişti” ucraineni şi baltici de gherilă; “elemente străine” din regiunile recent anexate; “trădători de patrie” etc. Tratamentul aplicat acestei categorii de deţinuţi era de cele mai multe ori inuman, cu puternice accente de sadism.
În România, anchetatorii Securităţii au preluat pattern-ul metodelor de tortură. În arhivele fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român a fost identificat un document strict secret, din 1 noiembrie 1967, care punctează “metodele necorespunzătoare” folosite înainte de 1964 de către Securitate:
1) Folosirea bătăii, subalimentaţiei şi torturii
2) Presiuni morale pentru constrângerea anchetaţilor să declare ceea ce li se impunea
3) Redactarea unor declaraţii în lipsa anchetaţilor şi consemnarea unor răspunsuri ireale, pe care erau constrânşi fizic să le semneze
4) Tortura morală includea şi ameninţarea cu arestarea sau torturarea familiei
5) Anchetarea şi bătaia la pielea goală
6) Expunerea la frig excesiv, desculţi şi doar în cămăşi
7) Ţinerea în regim de carceră pe termen lung
Mărturiile foştilor deţinuţi politici îmbogăţesc inventarul formelor de tortură:
1) Înjurăturile cele mai abjecte
2) Loviturile aplicate cu palma, pumnul sau piciorul, asupra părţilor sensibile ale corpului
3) Asmuţirea unui câine-lup asupra anchetatului, legat de stâlp
4) Bătaia peste plăgi deschise
5) Interogatoriul fără întrerupere, zile şi nopţi întregi
Utilizarea mijloacelor de tortură nu era aleatorie, ci se făcea cu aprobarea şi sub supravegherea anchetatorului-şef sau a altor cadre din conducerea Securităţii. În arhivele Securităţii se regăsesc declaraţii date în faţa procurorilor militari în cadrul unor anchete privind abuzurile nejustificabile, anchete neconcretizate însă în condamnarea ofiţerilor şi gardienilor vinovaţi.
Sistemul concentraţionar comunist – Arhipelagul Gulag, cum l-a denumit Alexandr Soljeniţîn – a demonstrat că tortura poate exista într-o formă neîntreruptă, ca scop în sine. La decenii distanţă de apogeul sistemului concentraţionar comunist din anii ’50, ceea ce frapează este similaritatea tratamentului şi metodelor aplicate deţinuţilor în noul Arhipelag al terorii: reţeaua de închisori aflate sub jurisdicţie americană din Cuba, Afganistan şi Irak.
Regimul juridic al închisorilor extrateritoriale americane
Războiul împotriva terorismului, iniţiat de ex-administraţia Bush după atacurile de la 11 septembrie 2001, a coincis cu sfârşitul unei perioade de 50 de ani de aplicare exemplară a Convenţiilor de la Geneva privind regimul detenţiei şi interogărilor. Principalele capete de acuzare ce pot fi formulate împotriva Administraţiei Bush se referă la încălcarea normelor internaţionale privind regimul detenţional, în speţă a principiilor Dreptului Internaţional Umanitar în tratarea deţinuţilor, care interzice recurgerea la tortură şi rele tratamente aplicate prizonierilor, interzice umilirea şi denigrarea deţinuţilor, afirmă dreptul deţinuţilor de a lua contact cu familiile lor, respectiv dreptul combatanţilor capturaţi şi al civililor aflaţi sub autoritatea părţii adverse la respectul vieţii şi la protecţie împotriva oricărui act de violenţă.
Drept urmare, noua administraţie de la Casa Albă şi-a fixat ca target stoparea sistemelor de detenţie de la Guantanamo (Cuba) şi Abu Ghraib (Irak) pe motiv că se situează în afara legii, în condiţiile în care: promovează anterioritatea aplicării pedepsei în raport cu procesul, tehnici de interogare fără recunoaşterea drepturilor procedurale ale acuzatului, absenţa delimitării responsabilităţilor de judecare, interogare şi aplicarea pedepsei, lipsa unei rigurozităţi în ceea ce priveşte infracţiunile, identitatea sau statutul legal al acuzatului.
În teatrele de război din Afganistan şi Irak, dar şi la baza militară de la Guantanamo, s-a operat mereu cu o categorie extrajudiciară, “combatantul inamic”, instituită prin decret prezidenţial în 2002; esenţial este faptul că nu se cunosc criteriile după care se stabileşte aparatul de securitate autorizat să aprecieze cine poate fi inclus în această categorie sau cum se va determina modalitatea de interogare, pedepsire, vinovăţie a “inamicilor combatanţi”, şi în ce ordine; acuzaţii sunt pedepsiţi înainte de a li se oferi un proces şi interogaţi într-o manieră violentă ca parte a determinării vinovăţiei.
Departamentul Apărării solicitase Casei Albe şi Congresului să decidă asupra unui sistem de detenţie permanentă a celor implicaţi sau suspectaţi de implicare în acte teroriste, chiar în absenţa dovezilor suficiente de aducere a acestora în faţa instanţelor de judecată. În zadar numeroşi congresmeni americani au respins propunerea ca fiind neconstituţională.
Sacrificarea principiilor de la Geneva
Barack Obama a dispus închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo mai ales ca urmare a frecventelor campanii iniţiate de societatea civilă americană care au relevat în decursul anilor că administraţia Bush a autorizat folosirea tratamentelor violente, inumane şi degradante – adică a torturii – asupra deţinuţilor arabi. Or, determinarea administraţiei Bush de a captura şi obţine informaţii de la insurgenţii irakieni, în special de la cei suspectaţi a activa în cadrul Al Qaeda, a condus la situarea deţinuţilor în afara regimului de protecţie a Convenţiilor de la Geneva.
Potrivit Convenţiilor de la Geneva, prizonierilor de război le sunt acordate anumite drepturi şi privilegii, precum tratament uman, interogatoriu necoercitiv, repatrierea la sfârşitul ostilităţilor. Însă Pentagonul şi CIA aveau nevoie de informaţii de la deţinuţi privind Al Qaeda şi reţeaua sa globală. Cu alte cuvinte, administraţia Bush avea de făcut următoarea alegere: Al Qaeda constituia un pericol incontestabil, iar SUA trebuiau să obţină cât mai multe informaţii despre această ameninţare. În consecinţă, fie se opera prin orice mijloace (legale sau nelegale), fie exista riscul ca America să fie atacată din nou. Argumentul de bază invocat de oficialii americani era că prevederile Convenţiilor de la Geneva erau anacronice într-o epocă a războaielor asimetrice şi non-statale. Administraţia Bush gândise dezbaterea asupra legilor războiului în termeni de “totul sau nimic” şi în baza sintagmei “scopul scuză mijloacele”: fie se renunţă la vechile reguli de război, fie se asumă riscul unui nou atac terorist asupra Americii; fie eşti cu noi (adică susţii politica americană împotriva terorismului cu tot ce implică ea), fie eşti împotriva noastră (deci eşti un susţinător al terorismului).
Abuzurile – metode legitimate de Casa Albă
28 aprilie 2004 marchează data de la care Statele Unite au început să piardă teren în războiul din Irak. Este momentul la care postul american de televiziune CBS a prezentat public primele fotografii ale abuzurilor comise de soldaţii americani asupra deţinuţilor arabi încarceraţi la închisoarea de la Abu Ghraib. Efectele dezvăluirii abuzurilor s-au concretizat în înverşunarea insurgenţilor irakieni, subminarea poziţiei americane în zonă şi augmentarea riscurilor la care sunt expuşi militarii coaliţiei.
Două zile mai târziu, ziarul “The New Yorker” publica articolul lui Seymour Hersh pe subiectul “Abu Ghraib”. Materialele redactate de Hersh au facilitat investigarea a ceea ce fostul vicepreşedinte Al Gore a numit “Gulagul american”, adică lanţul de închisori şi centre de detenţie extrateritoriale, ce se întinde de la Guantanamo Bay în Afganistan, instituite de administraţia Bush în scopul detenţiei celor suspectaţi de terorism.
Reacţia Casei Albe, prin vocea consilierului prezidenţial pe probleme de securitate, Condoleezza Rice, a fost de a infirma că abuzurile ar fi consecinţa unei strategii iniţiate de preşedintele Bush în contextul războiului împotriva terorismului, punându-le pe seama unei “erori de implementare a politicilor” de către forţele militare.
În realitate, abuzurile comise la Abu Ghraib nu au fost o eroare de implementare, ci consecinţa directă a unei politici formulate la cele mai înalte nivele ale politicului, de către jurişti şi oficiali de rang înalt ai Casei Albe, în săptămânile şi lunile ce au urmat momentului 11 septembrie. Cronologia evenimentelor oferă argumentele doveditoare în acest sens:
2001: Într-o oarecare măsură, se poate spune că scenariul abuzurilor de la Abu Ghraib se putea prefigura la doar câteva săptămâni după atacurile de la 11 septembrie 2001, o dată cu bombardarea Afganistanului. Încă de atunci, Statele Unite aveau să suspende orice reguli şi norme militare interne sau internaţionale privind comportarea pe timp de război. Secretarul de Stat al Apărării, precum şi Forţele Speciale Americane invocau faptul că se află în incapacitatea de a captura membrii reţelei Al Qaeda datorită limitelor impuse de legi şi regulamente. În acest context, Donald Rumsfeld aprobă lansarea unui program strict secret (de tipul SAP – Special Access Program – utilizat în timpul Războiului Rece) prin care se autoriza capturarea, uciderea sau, dacă este posibil, interogarea persoanelor suspectate sau dovedite a avea legături cu reţeaua Al Qaeda. Programul presupunea recrutarea de agenţi operativi şi procurarea tehnologiei şi echipamentelor necesare misiunilor. Operaţiunile secrete şi de spionaj cele mai încununate de succes din perioada Războiului Rece au fost de tipul SAP, numite şi “black programs” deoarece depăşeau nivelul clasificării militare normale.
2002: Într-o primă fază, actualul Procuror General Alberto Gonzalez a justificat legal uzul torturii: “Din punctul meu de vedere, noua paradigmă funcţională la Guantanamo Bay face anacronice prevederile limitative de la Geneva în legătură cu interogatoriul prizonierilor/deţinuţilor”. Totuşi, Gonzales adăuga că se referă strict la tratamentul ce trebuie aplicat membrilor reţelei Al Qaeda aflaţi în spatele atacurilor de la 11 septembrie 2001.
7 FEBRUARIE – Juriştii Casei Albe, ai Departamentului Justiţiei şi ai Pentagonului îl conving pe preşedintele Bush să semneze un act secret care avea să aibă consecinţe pentru naţiunea americană şi pentru întreaga lume, prin suspendarea aplicării normelor internaţionale relative la tratamentul deţinuţilor: “Nici una din prevederile Convenţiilor de la Geneva nu se va aplica conflictului nostru cu Al Qaeda din Afganistan sau din orice altă parte a lumii”. Documentul mai specifica următoarele: tehnicile de interogare cauzatoare de durere şi suferinţă puternice nu pot fi catalogate drept tortură. Doar tehnicile în mod premeditat îndreptate spre cauzarea de durere şi suferinţă – şi aplicate de profesionişti în materie de tortură conştienţi de efectele pe care tratamentul aplicat îl va avea asupra corpului – se încadrează în definiţia dată de legislaţia penală federală torturii. În baza acestui raţionament, anchetatorii amatori (precum militari de rang inferior ai Poliţiei Militare) nu vor putea fi acuzaţi de tortură, în condiţiile în care nu dispuneau de experienţa necesară a cunoaşte relaţia cauzală exactă dintre tratamentul aplicat şi durerea fizică ori psihică pe care ar putea-o cauza. Se stabilea că poate fi considerat vinovat doar cel care în mod intenţionat a urmărit cauzarea de durere şi suferinţă extreme, urmate de pierderea de organe sau de deces. Această interpretare făcea practic imposibilă deschiderea unui proces împotriva celui ce a comis abuzurile şi deschidea calea tehnicilor de interogare coercitive. Interpretarea formulată de Departamentul Justiţiei asigura ca nici un militar american să nu fie acuzat de tortură şi anula Convenţia ONU asupra torturii.
IULIE – Redeschiderea închisorii de la Abu Ghraib a atras reacţiile negative ale irakienilor, în condiţiile în care fusese cea mai faimoasă şi temută închisoare a regimului Saddam Hussein. Portretul fostului dictator a fost înlocuit cu o placă bilingvă, în arabă şi engleză, anunţând că AMERICA IS A FRIEND OF ALL IRAQI PEOPLE (n.a. – America este prietena poporului irakian).
Textul înscris pe placă este de-a dreptul orwellian, iar în pantheonul bannerelor orwelliene, poate fi situat alături de unul similar din timpul războiului din Vietnam: WE THANK YOU FOR LIBERATING US FROM COMMUNIST TERROR (n.a. – Vă mulţumim că ne-aţi eliberat de teroarea comunistă).
27 NOIEMBRIE – Memoriul Consilierului General al Departamentului Apărării, William Haynes, califică drept “legale” tehnicile menţionate de Rumsfeld, la care mai adaugă: “Utilizarea scenariilor pentru a convinge deţinuţii că moartea sau alte consecinţe dureroase sunt iminente lor sau familiilor lor”; “Expunerea la frig şi apă rece”; “Utilizarea prosoapelor ude şi a picăturilor de apă pentru a induce senzaţia de sufocare.”
2 DECEMBRIE – Donald Rumsfeld aprobă recurgerea la tehnici de interogare mai aspre, precum nuditate, utilizarea câinilor pentru inducerea stressului,
2003: În momentul în care a devenit evident faptul că instabilitatea post-război se transforma într-o insurecţie în toată regula, Donald Rumsfeld a cerut consilierilor săi de la Pentagon să identifice o modalitate de a “extrage” informaţii de la deţinuţii irakieni pentru a putea anihila structura de comandă a mişcării insurecţionale.
Doi consilieri de rang înalt au organizat îndeplinirea acestei sarcini: subsecretarul Apărării în chestiuni de politici, Douglas Feith, şi subsecretarul Apărării în probleme informative, Stephen Cambone.
“Trebuiau să identifice ce metode funcţionau în Cuba şi apoi să le aplice în Irak. În Irak, situaţia pentru americani aluneca pe o pantă negativă, motiv pentru care trebuia să se ia măsuri în acest sens.”
Cambone îl însărcinează pe adjunctul său, lt.-gen. William Boykin, cu misiunea de a identifica la Guantanamo Bay acele tactici a căror aplicare a generat date informative valoroase şi care ar putea fi preluate în Irak.
În câteva săptămâni, Boykin ia legătura cu maj.gen.Geoffrey Miller, care implementase “noua paradigmă” de interogatoriu de la Guantanamo a lui Gonzalez, pentru a găsi maniera de obţinere a informaţiilor de la insurgenţii irakieni încarceraţi.
“Statele Unite realizaseră faptul că trebuiau să fie mult mai metodici în anihilarea reţelelor de insurgenţi ce funcţionau în Irak”, afirmă William Arkin, analist militar al NBC News. Se conştientiza faptul că miile de irakieni încarceraţi constituie o sursă de informaţii ce trebuia exploatată, iar Boykin apelase la maj. gen. Geoffrey Miller în acest scop.”
MARTIE – Invadarea Irakului.
4 APRILIE – Grupul de Lucru instituit la iniţiativa lui Donald Rumsfeld, condus de William Haynes şi alcătuit din reprezentanţi ai Forţelor Armate, desconsideră orice constrângere legală şi concluzionează că următoarele tehnici de interogare sunt aplicabile în mod legal:
* introducerea capului deţinuţilor într-un sac în timpul interogatoriului;
* interogarea non-stop timp de 20 de ore;
* patru zile de privare de somn; nuditate forţată a deţinuţilor pentru a induce sentimentul dependenţei şi neajutorării;
* sporirea anxietăţii prin folosirea câinilor;
* lovituri aplicate în zona feţei şi stomacului; ameninţarea cu transferul în state care ar putea supune deţinuţii la tortură şi moarte.
16 APRILIE – Secretarul de Stat al Apărării, Donald Rumsfeld, aprobă utilizarea anumitor metode de tratament al deţinuţilor de la Guantanamo, tehnici ulterior preluate spre aplicare la Abu Ghraib, precum: izolarea deţinuţilor, manipularea regimului alimentar, manipularea regimului de somn, umilirea deţinuţilor.
31 AUGUST – 9 SEPTEMBRIE – Se ia decizia guantanamizării închisorii Abu Ghraib, urmare a acţiunilor insurgenţilor irakieni şi a eşecului militarilor americani de a obţine informaţii de la deţinuţii irakieni. La solicitarea lui LTG Sanchez, MG Miller a venit în Irak cu o echipă de 17 experţi în scopul de a iniţia o pregătire în operaţiuni de detenţie şi interogare “neortodoxe” a deţinuţilor arabi (DoD Counterterrorism Interrogation and Detention Operations). MG Miller a pus la dispoziţia personalului militar de la Abu Ghraib materiale şi documentaţie privind tehnicile puse în practică la Guantanamo. Ceea ce s-a uitat este faptul că metodele de lucru ar fi trebuit adaptate condiţiilor din penitenciarul irakian deoarece acesta se află sub incidenţa Convenţiilor de la Geneva, spre deosebire de baza de la Guantanamo. Urmare a vizitei lui MG Miller, la Abu Ghraib s-au produs o serie de schimbări: formarea unor echipe formate din anchetatori şi analişti; sporirea numărului interogatoriilor; sporirea rapoartelor informative; utilizarea câinilor militari în interogatorii, prin exploatarea fricii de câini a arabilor; aplicarea unor metode de dezumanizare a deţinuţilor prin utilizarea nudităţii ca tehnică de interogare.
14 SEPTEMBRIE – Printr-un memoriu, LTG Ricardo Sanchez autoriza 29 de tehnici de interogare abuzive, precum “Ameninţarea deţinuţilor cu câini, în scopul exploatării fricii arabilor de câini” sau “ţipete, muzică la volum mare, privare de lumină, utilizate pentru generarea de teamă, dezorientarea deţinuţilor şi prelungirea şocului capturării”
12 OCTOMBRIE – Printr-un nou memoriu, LTG Ricardo Sanchez reiterează tehnicile de interogatoriu enumerate în documentul din 14 septembrie.
20 NOIEMBRIE – Aducerea la Abu Ghraib a unor echipe de câini militari antrenaţi şi utilizarea acestora pe parcursul interogatoriilor, prin exploatarea fricii de câini a arabilor.
2004:
13 IANUARIE – Abuzurile de la Abu Ghraib sunt dezvăluite de către Joseph Darby, tânăr ofiţer de poliţie la Abu Ghraib, care a revelat metodele folosite de Divizia de Investigaţii a Armatei. Darby a predat şi un CD conţinând fotografii ale deţinuţilor supuşi abuzurilor. Rumsfeld primeşte acceptul Casei Albe de a prezenta ca versiune oficială explicaţia că “anumiţi militari tineri şi-au pierdut controlul şi vor fi pedepsiţi”.
În faţa Congresului American, Rumsfeld, Cambone sau MG Miller nu au putut vorbi despre strategia de interogare aplicată la Abu Ghraib deoarece astfel ar fi desconspirat, implicit, existenţa programului – încă activ – SAP. Din acest considerent, s-a decis sacrificarea militarilor de rang inferior prin culpabilizarea acestora pentru abuzurile comise asupra deţinuţilor irakieni.
19 IANUARIE – La solicitarea lt.-gen. Ricardo Sanchez, comandantul Joint Task Force-7, maj. gen. Antonio M. Taguba este însărcinat cu anchetarea presupuselor abuzuri asupra deţinuţilor comise de către membrii Brigăzii de Poliţie Militară nr.800 la închisoarea Abu Ghraib din Baghdad.
28 APRILIE – Postul de televiziune CBS face publice primele fotografii ale abuzurilor comise de soldaţii americani asupra deţinuţilor de la închisoarea Abu Ghraib.
MAI – În cadrul audierilor Comisiei Militare a Senatului Statelor Unite, LTG Sanchez depune mărturie mincinoasă negând categoric că ar fi ordonat aplicarea unor tehnici de torturare a deţinuţilor.
IUNIE – Ancheta condusă de (LTG) Anthony R. Jones, în baza Articolului 15-6, asupra incidentelor de la Abu Ghraib şi a Brigăzii Informative Militare nr.205
Ancheta condusă de (MG) George R. Ray, în baza Articolului 15-6, asupra incidentelor de la Abu Ghraib şi a Brigăzii Informative Militare nr.205
9 IULIE – Steve McCraw, directorul adjunct al Oficiului de Informaţii al FBI, solicită celor 500 de agenţi ce staţionau la Baza Navală de la Guantanamo să raporteze dacă au observat recurgerea la tehnici de interogare agresive ce încălcau principiile FBI. Ulterior, ancheta a fost oprită, iar numeroase dosare relaţionate cu această investigaţie sunt clasificate şi ascunse opiniei publice.
14 IULIE – Potrivit declaraţiei unor agenţi ai FBI, în interogatoriile conduse de militarii americani la Guantanamo Bay (Cuba) se recurgea la tehnici extreme/violente încă din anul 2002, cu mult înaintea abuzurilor din închisoarea Abu Ghraib (Irak). Aceste dezvăluiri sunt o dovadă în plus că tratamentul deţinuţilor urmează un pattern abuziv şi violent similar la Guantanamo şi în Irak.
2005:
5 IANUARIE – ACLU dă publicităţii documente ce atestă faptul că investigaţiile FBI privind tehnicile agresive de interogare aplicate deţinuţilor din închisoarea Guantanamo au fost oprite şi numeroase dosare relaţionate cu această investigaţie, clasificate. Rapoartele agenţilor FBI, care confirmă aplicarea de rele tratamente deţinuţilor de către personalul altor agenţii guvernamentale americane, sunt date spre analiză consilierului general FBI Valerie Caproni, care – din motive necunoscute – opreşte ancheta privind abuzurile, considerând că tehnicile de interogare utilizate respectă principiile Departamentului Apărării.
MARTIE – ACLU şi organizaţia Human Rights First au intentat un proces împotriva secretarului Apărării, Donald Rumsfeld, cu acuzaţia de responsabilitate directă pentru torturile şi abuzurile asupra deţinuţilor aflaţi în custodia armatei americane. Era prima acţiune penală împotriva unui oficial de rang înalt în chestiunea scandalului abuzurilor din Irak şi Afganistan; multe din acuzaţii se întemeiau pe documente obţinute prin Freedom of Information Act.
Pe 29 martie, ACLU publică Memoriul întocmit de lt.-gen. Ricardo A. Sanchez prin care acesta autoriza 29 de tehnici de interogare a deţinuţilor care constituie o gravă violare a Convenţiilor de la Geneva şi a standardelor Armatei. Iniţial, Departamentul de Apărare al Statelor Unite a refuzat solicitarea ACLU de a declasifica memoriul lui Sanchez, invocând motive de securitate naţională. Urmare a procesului intentat de ACLU, Departamentul Apărării îşi reconsideră poziţia şi dă publicităţii documentul, alături de un alt memoriu – datat 12 octombrie 2003 – semnat de acelaşi Ricardo Sanchez.
30 APRILIE – O anchetă la nivel înalt vizând acuzaţiile de abuz asupra deţinuţilor de la Guantanamo Bay (Cuba) a relevat că o serie de deţinuţi au fost supuşi – în mod ilegal – unor tratamente umilitoare şi degradante ca metode inovative de obţinere a informaţiilor. Raportul, întocmit în baza investigaţiilor, include mărturii ale unor agenţi FBI care au asistat la rele tratamente aplicate deţinuţilor încarceraţi la baza de la Guantanamo. Declaraţiile agenţilor FBI urmau să nu fie făcute publice şi declasificate tocmai deoarece expuneau tratamentul abuziv la care sunt supuşi deţinuţii pe parcursul interogatoriilor.
1 MAI – Organizaţia Physicians for Human Rights (PHR) publică un raport de 135 de pagini, intitulat Break Them Down: Systematic Use of Psychological Torture by US Forces, care furnizează dovezi ample menite a certifica faptul că tortura psihică era sistematică şi centrală în procedurile de interogare ale deţinuţilor din Irak, Afganistan şi Guantanamo.
Inventarul metodelor de tortură fizică şi psihică
O serie de documente, a căror declasificare s-a obţinut prin efortul în Justiţie al unor organizaţii neguvernamentale, contrazic versiunea oficială a faptelor şi declaraţiile administraţiei Bush potrivit cărora abuzurile asupra deţinuţilor au fost comise de militari în mod independent de vreun ordin
În realitate, responsabilitatea abuzurilor din Guantanamo, Afganistan şi Irak se ridică până la cele mai înalte nivele ale ierarhiei de comandă americane. Militarii acuzaţi de abuzurile asupra deţinuţilor afirmă că sunt “ţapi ispăşitori” pentru ofiţerii de rang înalt şi politicienii care au ordonat ca deţinuţii să fie torturaţi pentru îmbunătăţirea strângerii de date informative.
Chiar admiţând premisa că aplicarea de rele tratamente şi abuzuri deţinuţilor nu se constituie într-o politică iniţiată de administraţia Bush, faptul că înalţi oficiali ai Departamentului de Stat şi Pentagonului au aprobat, încurajat şi tolerat tehnici coercitive şi abuzive de interogatoriu al deţinuţilor din Guantanamo, Afganistan şi Irak (în speţă Abu Ghraib) este suficient de relevant pentru maniera în care Statele Unite înţeleg să obţină informaţii. Cum au putut oficialii americani să catalogheze asemenea tehnici ca fiind “umane”? Să concluzioneze că asemenea tehnici nu încalcă regulamentele de conduită militară (care interzic cruzimea, oprimarea, tratamentul rău, violenţa şi ameninţările)? Că asemenea tehnici nu sunt “degradante, dure şi inumane” şi că nu încalcă prevederile Convenţiei împotriva Torturii?
[ Extrase din rapoartele de anchetă ]
Raportul Taguba
Anchetă în baza articolului 15-6 a Brigăzii de Poliţie Militară nr.800
**articolul 15-6: Procedura de Investigare a militarilor/ofiţerilor (11 mai 1988)
Raport întocmit de maj. gen. Antonio M. Taguba în legătură cu presupusele abuzuri asupra prizonierilor comise de către membrii Brigăzii de Poliţie Militară nr.800 la închisoarea Abu Ghraib din Bagdad.
Raportul a fost întocmit la solicitarea – de la data de 19 ianuarie 2004 – a lt.-gen. Ricardo Sanchez, comandantul Joint Task Force-7, ofiţer de rang înalt al forţelor americane în Irak, urmare a acuzaţiilor de violare a drepturilor omului comise în închisoarea Abu Ghraib din Bagdad.
MG Taguba a fost însărcinat să ancheteze faptele şi circumstanţele relative la acuzaţiile de tratament rău şi abuz asupra deţinuţilor arabi încarceraţi la Abu Ghraib.
În perioada octombrie-decembrie 2003, la închisoarea Abu Ghraib, s-au înregistrat numeroase incidente de abuzuri sadice, nemotivate asupra deţinuţilor. Aceste abuzuri sistematice şi ilegale au fost comise în mod intenţionat de către anumiţi membri ai Poliţiei Militare (372nd Military Police Company, 320thMilitary Police Battalion, 800th MP Brigade) de la închisoarea Abu Ghraib.
Acuzaţiile de abuz sunt susţinute de declaraţii ale martorilor şi de descoperirea unor dovezi fotografice extrem de relevante în acest sens.
Abuzuri asupra deţinuţilor au mai fost comise şi de membri ai Batalionului 325 al Serviciului de Informaţii al Armatei şi ai Brigăzii 205 din cadrul Serviciului de Informaţii al Armatei.
Urmare a anchetei întreprinse, s-a stabilit că abuzurile premeditate asupra deţinuţilor, comise de către personalul Poliţiei Militare, au inclus următoarele fapte:
a. Pălmuirea, lovirea şi baterea deţinuţilor
b. Fotografierea şi filmarea unor deţinuţi complet dezbrăcaţi
c. Fotografierea deţinuţilor aşezaţi în poziţii cu conotaţie sexuală explicită
d. Obligarea deţinuţilor să se dezbrace şi să stea nud timp de câteva zile
e. Forţarea deţinuţilor de sex masculin să poarte lenjerie intimă de damă
f. Aranjarea deţinuţilor într-o piramidă pentru a sări peste aceştia
g. Poziţionarea deţinutului pe o cutie, plasarea unui sac pe capul acestuia şi a unor fire pe degetele de la mână şi picioare şi pe organele genitale în scopul de a simula tortura electrică
h. Fotografierea unui deţinut gol căruia i-a fost scris pe picior “Sunt un violator”
i. Fotografierea unui deţinut gol căruia i s-a pus o zgardă de câine la gât
j. Folosirea câinilor (fără botniţă) pentru intimidarea şi sperierea deţinuţilor sau pentru rănirea acestora
k. Fotografierea unor deţinuţi irakieni morţi
Faptele descrise în anchetă sunt susţinute de mărturii scrise ale suspecţilor, declaraţii scrise ale deţinuţilor şi declaraţii ale unor martori.
În plus, o serie de deţinuţi au descris următoarele acte de abuz:
a. Aruncarea de lichid fosforic pe deţinuţi;
b. Ameninţarea deţinuţilor cu un pistol de 9mm;
c. Aruncarea de apă fierbinte pe deţinuţii complet dezbrăcaţi;
d. Lovirea deţinuţilor cu scaune;
e. Ameninţarea deţinutelor cu violul;
f. Izbirea unui deţinut de zidul celulei sale şi apoi lovirea rănilor acestuia;
Potrivit declaraţiilor unor martori, Serviciul de Informaţii al Armatei ordonase aplicarea de rele tratamente şi comiterea de abuzuri asupra deţinuţilor în scopul de a-i constrânge pe aceştia să vorbească.
Ancheta furnizează suficiente informaţii şi dovezi credibile care atestă responsabilitatea anumitor ofiţeri de rang înalt ai Poliţiei Militare în comiterea de abuzuri asupra deţinuţilor din închisoarea de la Abu Ghraib.
Se recomandă continuarea investigaţiilor şi iniţierea unei anchete în baza Procedurii 15 pentru a determina şi identifica toate persoanele culpabile de încălcarea gravă a legislaţiei internaţionale relative la tratamentul deţinuţilor şi prozonierilor.
Raport de anchetă întocmit de (LTG) Anthony R. Jones, în baza Articolului 15-6, asupra incidentelor de la Abu Ghraib şi a Brigăzii Informative Militare nr.205
[IUNIE 2004]
Abuzul este definit ca acel tratament aplicat deţinuţilor care violează legislaţia penală americană (inclusiv Codul Justiţiei Militare) sau dreptul internaţional, ori acel tratament inuman şi coercitiv fără vreo justificare legală. Comportamentul care se regăseşte în această definiţie este catalogat drept abuz indiferent dacă autorul abuzului era conştient sau nu de faptul că, prin comportamentul său, încalcă legea.
Abuzurile comise la Abu Ghraib se pot categorisi în: (a) abuzuri violente fizice sau sexuale premeditate şi (b) acţiuni comise în baza necunoaşterii sau interpretării eronate a legilor sau normelor în vigoare.
Concluziile anchetei: Confuzia în legătură cu tehnicile de interogare permise de lege şi interpretarea eronată a ordinelor şi a notelor informative ale CJTF-7, dublate de deficienţele organizatorice, de incapacitatea liderilor militari de a furniza ofiţerilor din subordine pregătirea necesară executării misiunilor şi supervizarea defectuoasă a operaţiunilor de interogare de către ofiţerii de rang superior; neformularea unei strategii de interogare aplicabile campaniei din Irak; presiunea exercitată asupra personalului militar de a extrage informaţii de la deţinuţi. Condiţiile de siguranţă de la Abu Ghraib, condiţiile scăzute de trai ale soldaţilor precum şi starea de ameninţare constantă ce plana asupra acestora au contribuit la sporirea nivelului de stres al militarilor americani. La Abu Ghraib nu existau climatul propice şi standardele necesare operaţiunilor de interogare şi detenţie.
Ancheta identifică 44 de incidente concretizate în abuzuri comise asupra deţinuţilor de către soldaţi ai Poliţiei Militare şi Serviciului de Informaţii al Armatei.
Raport de anchetă întocmit de (MG) George R. Ray, în baza Articolului 15-6, asupra incidentelor de la Abu Ghraib şi a Brigăzii Informative Militare nr.205
[IUNIE 2004]
Abuzurile comise asupra deţinuţilor la închisoarea de la Abu Ghraib au un caracter penal. Personalul Poliţiei Militare acuzat de comiterea abuzurilor susţine că acestea au fost ordonate de Serviciul de Informaţii al Armatei.
La 16 aprilie 2003, secretarul de Stat al Apărării, Donald Rumsfeld, aprobă utilizarea anumitor tehnici/metode de tratament al deţinuţilor de la Guantanamo, tehnici ulterior preluate spre aplicare la Abu Ghraib, precum: izolarea deţinuţilor, manipularea regimului alimentar, manipularea regimului de somn, umilirea deţinuţilor.
Vizita MG Geoffrey Miller la Abu Ghraib
La solicitarea lui LTG Sanchez, MG Miller a primit însărcinarea de a oferi personalului de la Abu Ghraib expertiză în domeniul culegerii de informaţii, tehnicilor de interogare şi de detenţie.
Astfel, în perioada 31 august-9 septembrie 2003, MG Miller a venit în Irak cu o echipă de 17 experţi în scopul de a iniţia o pregătire în operaţiuni de detenţie şi interogare a deţinuţilor arabi (DoD Counterterrorism Interrogation and Detention Operations). MG Miller a pus la dispoziţia personalului militar de la Abu Ghraib materiale şi documentaţie privind tehnicile puse în practică la Guantanamo. Ceea ce s-a uitat este faptul că metodele de lucru ar fi trebuit adaptate condiţiilor din penitenciarul irakian deoarece acesta se află sub incidenţa Convenţiilor de la Geneva, spre deosebire de baza de la Guantanamo.
Urmare a vizitei lui MG Miller, la Abu Ghraib s-au produs o serie de schimbări: formarea unor echipe formate din anchetatori/interogatori şi analişti; sporirea numărului interogatoriilor; sporirea rapoartelor informative; aducerea la Abu Ghraib a unor echipe de câini militari antrenaţi (la 20 noiembrie 2003) şi utilizarea acestora pe parcursul interogatoriilor, prin exploatarea fricii de câini a arabilor; aplicarea unor metode de dezumanizare a deţinuţilor prin utilizarea nudităţii ca tehnică de interogare.
În cursul investigaţiilor, au fost identificate următoarele tipuri de abuzuri comise asupra deţinuţilor de la Abu Ghraib:
?Abuzuri fizice: pălmuirea şi lovirea deţinuţilor până la aducerea în stare de inconştienţă; viol; dislocarea umărului; sucirea braţului; tentative de asfixiere a deţinuţilor; lovirea deţinuţilor în acele zone ale corpului unde aveau răni; discomfort fizic prin expunerea la cald şi rece.
?Utilizarea câinilor: pentru terorizarea şi ameninţarea deţinuţilor (obligarea deţinuţilor să urineze în faţa câinilor; introducerea câinilor în celulă cu deţinuţii).
?Tratamente umilitoare şi degradante
?Nuditate: dezbrăcarea completă a deţinuţilor ca pedeapsă pentru necooperarea la interogatorii. Adesea, deţinuţii dezbrăcaţi erau situaţi de faţă cu personalul militar feminin. Uneori, deţinuţii erau ţinuţi dezbrăcaţi în celulele lor, în condiţii de frig extrem, fără a fi acoperiţi cu pături. Utilizarea nudităţii ca tehnică de interogare a fost importată de la închisorile din Afganistan şi Guantanamo şi avea drept scop dezumanizarea deţinuţilor.
?Fotografierea deţinuţilor în posturi umilitoare şi degradante
?Obligarea deţinuţilor la simularea unor poziţii sexuale şi fotografierea acestora
?Izolarea deţinuţilor: anularea posibilităţii de comunicare şi contact între deţinuţi; privarea deţinuţilor de orice contact exterior prin plasarea acestora în camere de izolare, în condiţii improprii.
?Manipularea regimului de somn: metodă importată din Afganistan şi Guantanamo. Deţinuţii erau ţinuţi treji pentru o perioadă de timp solicitată de ofiţerul responsabil de interogatoriu; scoaterea deţinuţilor din celule în timpul nopţii, lovirea lor şi aplicarea de duşuri reci; muzică la volum maxim în celule şi lovirea continuă a uşilor de le celule pe timp de noapte.
?Manipularea regimului alimentar
?Neasigurarea protecţiei deţinuţilor: potrivit Convenţiei de la Geneva şi regulamentelor militare, deţinuţii trebuie protejaţi de orice act de violenţă sau ameninţare şi de insulte. Asigurarea protecţiei se referă la obligaţia individului care asistă la un act abuziv de a interveni şi opri abuzul. Neîndeplinirea acestei obligaţii coincide cu încălcarea legilor şi regulamentelor.
?Neraportarea incidentelor de abuz comise asupra deţinuţilor: obligaţia raportării incidentelor de abuz se află în strânsă conexiune cu obligaţia protecţiei deţinuţilor.
Raport întocmit de organizaţia Physicians for Human Rights, “Break Them Down: Systematic Use of Psychological Torture by US Forces”, [1 mai 2005]
Tortura psihologică este sistematică şi centrală în procedurile de interogare ale deţinuţilor încarceraţi în închisorile sub jurisdicţie americană din Irak, Afganistan şi Guantanamo.
Tehnicile de tortură psihologică de bază utilizate de americani includeau: atrofierea simţurilor; izolarea; privare de somn; nuditate forţată; ameninţarea cu câini; umilire sexuală; simulare de execuţii; ameninţarea deţinuţilor cu violenţa sau moartea celor dragi. Atrofierea simţurilor sau suprastimularea simţurilor au generat tentative de sinucidere în rândul deţinuţilor.
Există dovezi potrivit cărora tortura psihologică continuă să fie utilizată şi în prezent. În decembrie 2004, Departamentul Justiţiei incrimina responsabilitatea individuală pentru comiterea de abuzuri fizice, însă stabilea imunitatea oficialilor militari şi de informaţii pentru comiterea torturii psihologice.
Studiul are la bază declaraţii ale martorilor, documente declasificate, anchete oficiale, rapoarte neoficiale ale Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, investigaţii jurnalistice şi investigaţii ale PHR.
A. Regimul torturii psihice
?Izolarea prelungită a deţinuţilor
Metodă utilizată în toate cele trei teatre de operaţiuni. La mijlocul anului 2004, un sfert din cei 500 de deţinuţi erau ţinuţi în izolare. O nouă clădire destinată acestei metode, Camp Five, din cadrul bazei de la Guantanamo, a fost deschisă în mai 2004, având structura unei închisori americane de maximă securitate şi peste 100 de încăperi de izolare unde luminile rămân aprinse 24 de ore din 24.
?Privare de somn
Tactică de interogare extrem de uzitată în Afganistan, Irak şi Guantanamo.
?Umilirea şi abuzul sexual al deţinuţilor
Nuditate, violarea tabuurilor musulmane, obligarea deţinuţilor să privească reviste sau casete video cu conţinut erotic.
?Recurgerea la ameninţări şi la câini pentru inducerea fricii de moarte sau de rănire
De asemenea, utilizată în toate cele trei teatre de operaţiuni, nu doar la Abu Ghraib.
Simularea execuţiei şi ameninţări cu moartea a deţinuţilor sau a familiilor acestora au prevalat în Afganistan şi Irak.
În Guantanamo a fost instituit un sistem mixt de tortură: combinaţie de acte umilitoare, izolare, forţarea la poziţii incommode, supunerea la temperaturi extreme.
B. Consecinţele torturii asupra sănătăţii
Consecinţele regimului de tortură psihică asupra sănătăţii mintale a deţinuţilor sunt extrem de grave: paranoia, halucinaţii, dezorientare, vorbire incoerentă, coşmaruri, reducerea capacităţii de concentrare, dureri de cap.
Izolarea prelungită a cauzat incapacitatea deţinuţilor de a mai gândi sau a se concentra, anxietate, dezorientare spaţio-temporală, halucinaţii şi pierderea abilităţilor motoare.
Privarea de somn a cauzat hipertensiune, boli cardiovasculare, pierderea memoriei şi gândirii logice.
Umilirea sexuală a avut consecinţe de tipul problemelor digestive, dureri de cap, depresii grave, tentative de sinucidere.
Denunţarea abuzurilor
Sistemul comunist şi-a arogat dreptul de a recurge la un întreg inventar de metode brutale şi abuzive pentru inducerea sentimentului de frică şi pentru pedepsirea “duşmanilor poporului”, devenind una din “nenorocirile secolului al XX-lea”. Sacralizarea cauzei (războiul împotriva terorismului şi democratizarea statelor arabe), demonizarea inamicului (identitatea dintre arab şi terorist), ocultarea dimensiunii criminale (clasificarea documentelor şi secretizarea operaţiunilor incriminatoare) au oferit ingredientele unui derapaj similar al sistemului democratic american.
Denunţarea abuzurilor comuniste nu venise dinspre Occident, iar această tăcere l-a făcut părtaş la minciună, în sensul pe care-l dădea Nietzsche: “A refuza să vezi ceea ce văd toţi, a refuza să vezi cum văd toţi”. Comunitatea internaţională a avut de nenumărate ori ocazia de a-şi răscumpăra greşeala, prin denunţarea abuzurilor comise în centrele de detenţie extrateritoriale americane. Cu toate acestea – ca într-un demers de autoculpabilizare – glasul care avea să reclame abuzurile a venit tocmai din interiorul sistemului politic american: Barack Obama. Coincidenţă sau nu, Hruşciov, succesorul lui Stalin – în raportul secret citit la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist sovietic din februarie 1956 –, oferă un precedent în acest sens: “Ce vom face cu cei care au fost arestaţi, lichidaţi? […] Ştim acum că victimele represiunilor erau inocente. […] Este imposibil să acoperim totul. Mai devreme sau mai târziu cei care sunt în închisori, în lagăre vor ieşi şi vor veni acasă. Vor povesti rudelor, prietenilor ce s-a întâmplat. Iată de ce suntem obligaţi să mărturisim totul. Cum să pretindem că n-am ştiut ce se întâmplă? În viaţa celui care a comis o crimă vine o vreme în care mărturisirea îi asigură indulgenţa, dacă nu iertarea.”
