O dată cu îndepărtarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la conducerea PNL, a ieşit din spaţiul public singurul adversar real pentru Traian Băsescu. În momentul de faţă, adversarul preşedintelui a rămas el însuşi. Nici Mircea Geoană, nici Crin Antonescu nu joacă măcar în aceeaşi ligă cu preşedintele, ca să nu mai vorbim de recenta candidatură a ASR prinţul Radu de România.
Modul în care s-au despărţit liberalii de fostul lor preşedinte lasă un gust amar şi readuce PNL de la statutul de partid politic care contează la o simplă coterie. Crin Antonescu a fost preluat de cele trei trusturi de presă şi „vândut” pe post de „Obama din Carpaţi”, noua speranţă a politicii româneşti, adversarul care-l va învinge pe Traian Băsescu. Ce mai contează că este de 20 de ani în politică, timp în care s-a fofilat senin, preferând discursurile în Parlament, în rarele ocazii când se nimerea pe-acolo? La orice acuzaţie la adresa lui Traian Băsescu ne şi închipuim răspunsul acestuia: „Hă, hă, hă, domnişoară, de câte ori aţi fost dumneavoastră în Parlament? Am auzit că partidul vă plăteşte un ghid turistic să vă explice unde sunt sălile de şedinţe şi cum se foloseşte aparatura din dotare.”
Întocmirea listelor pentru europarlamentare ne arată că nu e nimic nou, din contră, la fel de vechi. Impunerea Noricăi Nicolai în fruntea listelor subminează prestaţia partidului şi un eşec de proporţii care se prefigurează îl poate detrona din poziţia de răsfăţat media. Un scor de 10% la europarlamentare nu-i va da multe speranţe nici la alegerile prezidenţiale, nici la supravieţuirea în fruntea partidului. Cooptarea lui Dăianu de către PDL va fi o lovitură importantă de imagine, la fel cum este şi demisia lui Cioroianu.
Simpla susţinere a „mogulilor” nu este suficientă. Puterea mass-media a scăzut foarte mult, proporţional cu tirajele şi audienţa TV. Crin Antonescu nu beneficiază nici de un aparat administrativ ca PDL, nici de o organizare bună ca PSD. Poate avea oarecare succes în mediul urban, dar în mediul rural va fi destul de greu să pătrundă. Din punctul acesta de vedere, liberalii au făcut o mare greşeală, fiindcă măcar Tăriceanu era „duşmanul tradiţional al lui Băsescu” şi „cel care a mărit pensiile”. De asemenea, Tăriceanu a reuşit să-şi facă bune relaţii internaţionale, spre deosebire de Antonescu, acesta fiind complet necunoscut.
În plus, deşi criza a pus sub semnul întrebării realizările sale, Călin Popescu Tăriceanu rămâne premierul cu cele mai bune rezultate post-decembriste, iar în comparaţie cu guvernul Boc, guvernul său pare unul de superprofesionişti, în ciuda prestaţiilor unor Adomniţei (Asteluţei), Vosganian şi ceilalţi.
Este de apreciat modul elegant în care Tăriceanu a ales să se retragă în plan secund, fără discuţii, reproşuri şi circul obişnuit în asemenea situaţii în politica românească. Însă va mai dura ceva până când contribuţia sa va fi apreciată şi înţeleasă la adevărata ei valoare. Pentru PNL, cred că va fi însă prea târziu. (C. B.)