Dezbaterile cu privire la securitatea energetică şi noile construcţii geostrategice ce decurg de aici rămân o problemă de actualitate pe agenda tuturor factorilor implicaţi. Evoluţiile din prima decadă a acestui secol au readus în atenţia specialiştilor Eurasia ca punct nodal al viitoarelor strategii geopolitice. Între marii actori globali ce îşi dispută mai mult sau mai puţin discret capacitatea de a aduce acest spaţiu în sfera proprie de influenţă se numără China, Rusia şi Statele Unite. Astfel că în acest context, analiştii s-au întrebat în nenumărate rânduri în ce măsură tradiţionala şi frăţeasca prietenie ruso-chineză înseamnă un parteneriat strategic pentru contracararea influenţei Statelor Unite pe continentul asiatic şi cât este o luptă acerbă pentru recunoaşterea poziţiei de lider regional.
Primul palier al relaţiei Rusia-China, cel economic, este şi cel mai des invocat atât de autorităţile de la Moscova, cât şi de cele de la Beijing. Privită prin ochii ruşilor din Orientul Îndepărtat, China vecină arată ca o veşnică şi istorică ameninţare. Asediate tăcut de peste un milion de imigranţi ilegali chinezi care trec graniţa rusă şi lucrează ca muncitori, fermieri şi comercianţi, autorităţile locale ruse par incapabile să stopeze fenomenul.
Temerile lor se aud cu greu la Moscova. Sau, dacă se aud, Kremlinul are o opinie diferită: China oferă oportunităţi economice. Iar creşterea economică din ultimul deceniu se datorează în parte şi exporturilor masive către China. Iar în aceste condiţii nu e greu de înţeles de ce suspiciunile şi diferendele vechi sunt trecute cu tact sub tăcere. La rândul său, Beijingul are nevoie, cel puţin deocamdată, de un furnizor de combustibil sigur şi la îndemână care să-i poată acoperi cererea datorată creşterii economice susţinute prin care China doreşte să devină o superputere. Economică, militară şi chiar spaţială.
Recent, presa din Rusia a acordat spaţii largi unui document în care se stipulează cadrul de cooperare dintre Rusia şi China până în 2018. La care, în mod evident, se adaugă cele peste 40 de acorduri semnate de premierul Putin cu ocazia vizitei în China din această toamnă. Şi care, aşa cum chiar Vladimir Putin preciza, „nu se referă doar la furnizarea de combustibil”. Premierul rus a menţionat în acest sens semnarea unui acord privind implicarea Rusiei în construcţia centralei nucleare de la TianWan. Rusia încearcă astfel să îşi încurajeze economia, afectată serios de criza economică şi despre care preşedintele Dmitri Medvedev spunea că va scădea cu 7,5% în 2009 (cu mult peste estimările iniţiale). Astfel că semnarea acordului privind livrarea de petrol şi gaze către China, al doilea consumator de energie din lume, reprezintă sigur o gură de oxigen pentru economia rusă.
Printre înţelegerile economice dintre cele două ţări se află şi două împrumuturi de câte 500 de milioane de dolari din partea băncilor chineze pentru instituţiile financiare din Rusia. Schimburile comerciale dintre China şi Rusia au crescut de la 10 miliarde de dolari pe an la peste 50 de miliarde în ultimii şase ani, ţinta fiind însă de 60-80 miliarde de dolari până la finele lui 2010.
Chiar şi aşa, petrolul şi gazele naturale reprezintă mai mult de jumătate din exporturile ruseşti către China. Drept pentru care în cursul anului 2009, Kremlinul a fost de acord să finanţeze cu 25 de miliarde construirea unei conducte între Siberia şi China, în schimbul promisiunilor oficialilor de la Beijing că vor cumpăra petrol de la ruşi timp de 20 de ani. Referitor la cel de-al doilea palier al relaţiilor ruso-chineze, cel politic, opiniile sunt diferite. De la viziunea de ansamblu până la diferenţe de nuanţă. Se vorbeşte în primul rând de un parteneriat strategic menit să concretizeze trecerea de la supremaţia americană la o lume cu multiple centre de putere globală şi regională.
Acelaşi parteneriat ar trebui să contracareze influenţa Statelor Unite ale Americii în zona asiatică. În acelaşi timp merităm să ne amintim că preşedintele Hu Jin Tao a declarat cu ocazia celei mai recente vizite la Moscova că ţara sa “este gata să intensifice relaţiile cu Rusia, în vederea accelerării formării unei ordini mondiale multipolare”. Mulţi experţi sunt însă de părere că interesele Rusiei cu China sunt mai degrabă comerciale decât politice. De cealaltă parte, unii se tem că Moscova, intenţionat sau nu, prin livrările masive de combustibil şi tehnică militară va contribui la o cursă a înarmărilor în Asia de Est – respectiv China, în timp ce Japonia, Coreea de Sud şi Taiwanul vor fi susţinute de SUA. Au existat şi voci care au susţinut că, din punct de vedere politic şi economic, Rusia pare că încearcă să copieze modelul chinez.
Mai ales că redresarea rapidă a Chinei în condiţiile actualei crize economice a demonstrat că modelul e unul care chiar funcţionează. De asemenea, unii dintre analiştii occidentali au semnalat că o parte din elementele Doctrinei Putin au fost inspirate de doctrina Partidului Comunist din China, în susţinerea teoriei fiind invocată şi buna relaţionare a comuniştilor chinezi cu Partidul Rusia Unită, în detrimentul celor cu omonimul rus condus de Ghenadie Ziuganov.
Argumentul e greşit: diferenţele reies chiar din modul în care chinezii şi ruşii de rând percep cele două formaţiuni politice. În vreme ce chinezii văd în Partidul Comunist un conducător care veghează la interesele lor şi ale ţării, ruşii văd în partidul premierului Putin un mix ciudat între elitele tranziţiei şi o umbrelă de vreme rea pentru îmbogăţiţii aceleiaşi perioade tulbure. Desigur, există şi alte diferenţe majore: reformele care au stat la baza trecerii economiei chineze la o economie de piaţă au fost mult mai consecvente şi mai chibzuite decât cele din Rusia lui Elţîn. Iar statul chinez încă deţine un control riguros mai ales asupra domeniilor considerate strategice.
În Rusia, încercările preşedintelui-premier Vladimir Putin de refacere a controlului strategic s-au concentrat în principal pe resursele energetice şi au fost mai degrabă faţada în spatele căreia oligarhi «cuminţi» i-au înlocuit pe cei deveniţi indezirabili. De asemenea, potrivit indicilor la nivel mondial, la capitolul corupţie Rusia stă mult mai rău decât China. Iar climatul de investiţii din Rusia este mai puţin ospitalier, iar dreptul de proprietate e departe de a fi considerat un principiu de bază. Rusia a fost surclasată de China şi la capitolul infrastructură. Şi enumerarea poate continua cu criza demografică şi cea din sistemul de sănătate, care se vor înrăutăţi pe fondul descreşterii economice. În schimb, Rusia rămâne mai deschisă decât China, cu partide de opoziţie independente (deşi majoritatea cooptate sau asociate puterii de guvernare – sfârşitul rapid al “rebeliunii” din Duma de Stat în urma alegerilor regionale a arătat clar acest lucru) şi o mai mare libertate de exprimare. Deosebirea cea mai evidentă implică reţeaua de Internet, care este cenzurată în China, dar nu şi în Rusia unde a devenit un instrument important de informare şi comunicare. Şi de propagandă, implicit.
Însă soliditatea parteneriatului strategic Rusia-China ridică şi numeroase semne de întrebare. Faptul că Moscova a cerut garanţii ferme pentru exportul de combustibil pe o perioadă lungă de timp nu e întâmplător. Economia Rusiei a înregistrat un declin accentuat ca urmare a crizei economice, dar mai ales a unor factori agravanţi: expunere la scăderea preţului mondial al petrolului şi scăderea cererii de combustibil – adică pilonii pe care se baza major întreaga economie. Relansarea va fi una lentă şi va trebui susţinută de o retehnologizare masivă care necesită investiţii uriaşe de capital. În acest timp, creşterea economiei chineze a depăşit la finalul lui septembrie 8%, obiectiv pe care şi l-a fixat Beijingul pentru întregul an 2009. Potrivit experţilor AFP, acest prag de 8% este considerat necesar pentru a crea suficiente locuri de muncă ca să fie evitate tulburările sociale.
De asemenea, conform ultimelor estimări ale FMI, economia Chinei va creşte cu 8,5% în acest an şi cu 9% în 2010. Planul de relansare a Chinei pentru 2009-2010 prevede investiţii de 4.000 de miliarde de yuani (400 miliarde euro), în speranţa de a compensa prin consumul intern scăderea exporturilor, ca urmare a crizei mondiale. Prin comparaţie, până când va avea o economie diversificată, performantă şi competitivă, iar creşterea economică se va relua în parametri normali, Rusia are multe de făcut în plan intern. În acest timp, China îşi poate permite să-şi construiască strategiile prin care să nu mai depindă major de importul de combustibil rusesc. Iar o privire scurtă asupra mutărilor deja existente demonstrează că temerile Rusiei sunt întemeiate.
Astfel, doar în acest an China a cumpărat 11 procente din compania KazMunaiGaz Exploration Production, o subsidiară a grupului KazMunaiGaz, deţinută de Kazahstan, contra sumei de 949 de milioane de dolari, sporindu-şi astfel influenţa energetică în Asia Centrală. “Achiziţia se adaugă valului de investiţii chineze în afara ţării, în domeniile petrolier, minier şi altor resurse naturale. De altfel, companiile chineze au fost extrem de active în Kazahstan, o ţară foarte întinsă, dar puţin populată, la graniţa sa de nord-vest”, relatează Associated Press.
La rândul său, preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, a anunţat semnarea unui parteneriat cu China în valoare de 16 miliarde de dolari şi având ca obiect bazinul Orinoco, bogat în resurse petroliere. Chavez nu a oferit detalii asupra documentului, dar a precizat valoarea investiţiei părţii chineze: 16 miliarde de dolari în următorii trei ani. Companiile chinezeşti implicate vor fi asociate legal cu compania de stat Petroleos de Venezuela (PDVSA), pentru a produce 450.000 barili pe zi. (Dovadă că Rusia urmăreşte cu atenţie mutările partenerului strategic, o săptămână mai târziu, Venezuela a anunţat semnarea unui un acord similar cu un consorţiu rusesc. Înţelegerea va aduce un grup de cinci companii ruseşti în Venezuela cu investiţii de peste 20 miliarde dolari în următorii trei ani şi le oferă acestora dreptul să sondeze în zona Orinoco.)
Mai mult, au devenit extrem de consecvente demersurile Chinei de a-şi mări participarea la câmpurile petrolifere din Africa. “Companiile petroliere chineze sunt foarte interesate în a obţine participaţii în marile câmpuri petrolifere care sunt aproape de stadiul de producţie sau sunt în stadii de dezvoltare. Guvernul chinez este interesat să-şi asigure propriile resurse pe termen lung”, susţine Thomas Grieder, analist londonez la IHS Global Insight. Economia Chinei va necesita peste 11 milioane de barili de petrol pe zi peste 5 ani, cu 38 de procente mai mult decât anul trecut, conform analiştilor.
Companiile chineze din Africa se diversifică de la proiecte de construcţii menite să faciliteze accesul la resursele minerale şi se orientează către strategii care includ companii occidentale şi bănci locale. În cadrul acestui proces, China intră în competiţie cu unele dintre cele mai mari companii din Statele Unite şi Europa, în căutare ele însele de resurse în regiune, informează Bloomberg. Modul în care practicând o diplomaţie non-agresivă, discretă dar extrem de eficientă China îşi urmăreşte interesele la nivel mondial merită o discuţie aparte. Cu SUA şi Uniunea Europeană, dar şi cu partenerul rus, China a intrat în competiţie şi în ţările est-europene (amintim aici uriaşul împrumut pe care China este dispusă să-l acorde Republicii Moldova, dar şi împrumutul nerambursabil de jumătate de milion de euro acordat recent României), semn că uriaşul asiatic jinduieşte, dacă nu la supremaţia mondială, cel puţin la o sferă de influenţă extinsă.
În aceste condiţii, deşi mediul de afaceri rus s-a arătat încântat de profiturile ce vin din exportul de tehnologie militară (China este a doua piaţă de desfacere ca mărime, după India), ambiţiile chineze privind dotarea cu armament performant aduc întrebări şi temeri din partea experţilor şi cu siguranţă dau dureri de cap strategilor de la Moscova. O altă problemă dătătoare de migrene Rusiei este schimbarea dramatică a compoziţiei etnice în Siberia şi Orientul Îndepărtat, ca urmare a imposibilităţii stopării imigrărilor ilegale dinspre China. Iar atenţia anemică acordată acestui fenomen de către autorităţile chineze pare să sugereze că nici nu intenţionează cu adevărat să rezolve problema. Moscova ştie foarte bine cât au costat-o conflictele etnice din republicile aflate în imediata apropiere şi nu-şi doreşte alte noi experienţe de acest fel la mii de kilometri distanţă.
Dacă acestui mozaic îi adăugăm reluarea atenţionărilor autorităţilor locale ruse din Habarovsk privind încălcarea de către China a normelor ecologice şi poluarea teritoriului rus, vedem că există motive pentru posibile divergenţe. Care însă vor rămâne doar un zgomot de fond în surdină atâta timp cât interesele economice primează. Menţionam într-unul din numerele anterioare ale revistei că modul în care Federaţia Rusă își va impune interesele în relaţia cu Europa şi America depinde esenţial şi de sfera de influenţă pe care aceasta o va dobândi în cadrul Organizaţiei de la Shanghai, şi cu precădere în spaţiul asiatic. Dar acest lucru este la fel de valabil şi pentru China. E greu de dat un răspuns cert în ce măsură Rusia va şti să gestioneze eficient relaţia de alianţă şi competiţie cu partenerul strategic asiatic.
În ce priveşte ambiţiile Chinei, lucrurile devin pe zi ce trece tot mai clare. Anul viitor, China se pregăteşte să primească vizita a peste 70 milioane de vizitatori, la Expo 2010 – Shanghai. Cum ne-a obişnuit deja după organizarea J.O., China se va prezenta şi cu această ocazie la un nivel impresionant. Important, chiar şi numai la nivel simbolic, pavilionul care va găzdui participanţii chinezi sugerează “Coroana Orientală” şi a fost special proiectat pentru acest eveniment.
