Marile speranţe legate de tehnologia energiei regenerabile contrazic şi teoria economică, şi experienţa practică a Europei. Programele „verzi“ din Spania au distrus 2,2 locuri de muncă pentru fiecare slujbă creată, în timp ce capitalul necesar pentru o slujbă în industria „verde“ a Italiei ar fi putut înfiinţa aproape cinci slujbe în restul economiei. Energia eoliană şi cea solară au sporit preţul energiei cu 7,5 % în Germania, iar Danemarca are cele mai ridicate preţuri la curentul electric din Uniunea Europeană. Autorităţile centrale din SUA care încearcă să promoveze industria energiei „verzi“ nu vor avea mai mult succes la crearea de noi locuri de muncă sau stimularea economiei.
Energia verde şi locurile de muncă
Pentru a înţelege de ce încercarea guvernului de a crea locuri de muncă „verzi“ prin subvenţii şi reglementări este o eroare, trebuie să ne referim la scrierile economistului francez Frédéric Bastiat. În 1850, Bastiat explica eroarea pe care se bazează acest tip de gândire într-un eseu despre costurile ascunse ale acestor eforturi, numind-o „sofismul vitrinei sparte“.
Sofismul este următorul: imaginaţi-vă că un copil sparge cu pietre vitrina unui magazin. La început, oamenii simpatizează cu proprietarul magazinului, până când cineva afirmă că de fapt vitrinele sparte nu sunt un lucru rău. În fond, ele „dau de lucru“ geamgiului, care astfel poate cumpăra mai multe alimente, lucru de care beneficiază băcanul, sau poate cumpăra mai multe haine, spre bucuria croitorului. Dacă se sparg suficiente vitrine, geamgiul poate chiar să-şi angajeze un asistent, creând astfel o slujbă.
Prin urmare, copilul a făcut un serviciu public spărgând vitrina? Nu. Trebuie să luăm în considerare şi ceea ce ar fi putut face proprietarul magazinului cu banii plătiţi pentru înlocuirea vitrinei, dacă nu ar fi fost spartă. Cel mai probabil, proprietarul ar fi reinvestit banii în magazin; poate ar fi cumpărat mai multe produse de la furnizori sau ar fi angajat noi lucrători.
Pentru a înţelege cum funcţionează acest lucru în practică, să revenim la patru ţări europene care s-au entuziasmat în ceea ce priveşte energia regenerabilă, ridicând în slăvi slujbele din acest domeniu: Spania, Italia, Germania şi Danemarca.
Spania
Spania este considerată de mult liderul promovării energiei regenerabile. Chiar Obama a nominalizat Spania într-un discurs din 2009. Preşedintele spunea: „Avem legături comerciale excelente între cele două ţări şi am promis să facem eforturi pentru a le consolida, mai ales în domenii-cheie ca energia regenerabilă şi transporturile, unde Spania este un lider mondial, iar SUA au, cred, un potenţial enorm pentru progres.“
Dar povestea locului fruntaş al Spaniei în crearea de locuri de muncă „verzi“ a primit o serie de lovituri la scurt timp de la discursul respectiv. În martie 2009, cercetătorii Gabriel Calzada Alvarez şi colegii săi de la Universitatea Rey Juan Carlos au publicat un studiu privind efectele economice şi asupra pieţei de muncă ale cursei agresive a Spaniei în domeniul energiei regenerabile. Descoperirile lor contrazic retorica obişnuită a susţinătorilor acestei industrii:
Din 2000, Spania a cheltuit 571.138 euro pentru fiecare slujbă în domeniul energiei regenerabile, inclusiv subvenţiile de peste 1 milion de euro pe fiecare slujbă în industria eoliană.
Programele pentru crearea acestor locuri de muncă au eliminat aproape 110.500 de slujbe în alte sectoare ale economiei (2,2 slujbe pierdute pentru fiecare nouă slujbă creată).
Costul ridicat al electricităţii afectează în primul rând costurile de producţie şi nivelul şomajului în metalurgie, extracţia mineralelor neferoase şi procesarea alimentelor, precum şi în industria băuturilor şi a tutunului.
Fiecare megawatt „verde“ instalat distruge în medie 5,28 locuri de muncă în alte domenii economice.
Aceste costuri nu reflectă abordarea specifică a Spaniei, ci mai degrabă natura programelor de promovare a surselor regenerabile de energie.
Spania a descoperit că aventura sa în domeniul energiei regenerabile nu este sustenabilă. Bloomberg anunţa că Spania a redus subvenţiile pentru noile centrale de energie solară. Aşa cum observa Andrew McKillop în Energy Tribune:
În Spania, unde se estimează că subvenţiile în marile complexe eoliene şi industriile conexe au ajuns la 12 miliarde euro în 2009, fie direct, fie prin subvenţionarea tarifelor la vânzarea de energie, propunerile guvernului se referă la o reducere a subvenţiilor cu cel puţin 30%. Principalii producători de energie eoliană, de exemplu Gamesa, au început să îşi reducă personalul, încercând în acelaşi timp să găsească pieţe de vânzare în afara Europei, ajutate de un euro slăbit. În plus, şi din cauza expunerii foarte mari a deficitelor financiare ale Spaniei, care a transformat-o într-o ţintă pentru speculatorii ce mizează pe creşterea dobânzilor la obligaţiuni, este probabil ca guvernul spaniol să reducă susţinerea financiară a centralelor regenerabile existente, construite în baza aşteptărilor unui preţ garantat şi a subvenţiilor guvernamentale pe 25 de ani.
Există apoi problema corupţiei. Bloomberg Businessweek scria: „Un audit asupra producţiei de energie solară între noiembrie 2009 şi ianuarie 2010 a descoperit că unii operatori de panouri solare erau plătiţi să facă «imposibilul» – să producă energie din lumina soarelui în timpul nopţii.“ Mai mult, se pare că producătorii de energie solară „este posibil să fi folosit generatoare pe bază de motorină şi să fi vândut produsul ca energie solară, care aduce venituri de câteva ori mai mari decât electricitatea din combustibili fosili.“ Nouăsprezece persoane au fost arestate în industria spaniolă a „energiei curate“ sub acuzaţii de la luare de mită la tranzacţii dubioase cu terenuri, de la emiterea de licenţe pentru prieteni şi familii până la simple fraude în construcţii. Potrivit Guardian, „atunci când Comisia Naţională pentru Energie din Spania a decis să inspecteze 30 de centrale pentru energie solară, a descoperit că doar 13 din ele fuseseră construite adecvat şi chiar livrau electricitate în reţea.“
Italia
O situaţie similară se întâlneşte în Italia, un alt lider în utilizarea energiei solare şi eoliene. Un studiu realizat de Luciano Lavecchia şi Carlo Stagnaro de la Institutul Bruno Leoni a descoperit o situaţie şi mai gravă:
„În sfârşit, am comparat capitalul mediu pe lucrător în SER (Sisteme de Energie Regenerabilă) cu media din industrie şi economia pe ansamblu, şi am găsit un raport mediu de 6,9 şi respectiv 4,8. Altfel spus, aceeaşi cantitate de capital care creează un loc de muncă în industria «verde» ar crea 6,9 sau 4,8 dacă ar fi investită în întreaga industrie şi respectiv în economie pe ansamblu – deşi există diferenţe între SER, industria energiei eoliene având potenţialul de a genera mai multe locuri de muncă decât cea solară. Acest fapt este cu atât mai relevant cu cât nu am luat în considerare valoarea deloc mică a energiei regenerabile produse, ci ne-am concentrat exclusiv asupra subvenţiilor. Dacă am fi luat în calcul valoarea energiei, ar fi rezultat un capital şi mai mare pentru fiecare angajat. Întrucât subvenţiile sunt scoase din ciclul economic şi alocate în scopuri politice, este deosebit de important să avem o viziune clară a consecinţelor pe care le produc.“
Cercetătorii au mai descoperit că marea majoritate a slujbelor create în domeniul energiei verzi sunt temporare: „Folosind ceea ce noi considerăm a fi estimări exagerate, din surse diferite, privind numărul de slujbe «verzi» deja existente, luăm ca punct de plecare între 9.000 şi 26.000 de locuri de muncă în industria eoliană, şi între 5.500 şi 14.500 în energia solară. Astfel am calculat că, datorită subvenţiilor promise de Roma, numărul de angajaţi în economia verde va creşte la un total general între 50.000 şi 112.000 până în 2020. Însă majoritatea acestor slujbe – cel puţin 60% – vor fi pentru instalatori sau alţi lucrători temporari, şi ele vor dispărea odată ce un panou solar sau o turbină eoliană devine operaţională.“
Energia solară şi eoliană au sporit preţul energiei cu 7,5 % în Germania, iar Danemarca are cele mai ridicate preţuri la curentul electric din Uniunea Europeană
Şi, ca şi Spania, Italia s-a confruntat cu numeroase cazuri de corupţie în industria energiei verzi. Însă în loc de indivizi care încearcă să fraudeze guvernul, este implicată mafia. Nick Squires şi Nick Meo scriau în Telegraph: „Atrasă de perspectiva fondurilor generoase alocate pentru a încuraja folosirea energiei alternative, aşa-numita «eco Mafia» a început să încaseze fraudulos milioane de euro atât de la guvernul italian, cât şi de la Uniunea Europeană.“ Jurnaliştii adaugă: „Opt persoane au fost arestate în Operaţiunea «Eolo»,“ botezată după Eol, zeul grec al vântului, sub acuzaţia de mituire a oficialilor din oraşul de coastă Mazara del Vallo, cărora le-au oferit maşini de lux şi sume între 30.000 şi 70.000 de euro.“
Înregistrările poliţiei arată gradul de infiltrare a Mafiei în industria energiei eoliene; un presupus mafiot i-a declarat soţiei sale: „Nici măcar o turbină eoliană nu va fi montată în Mazara fără acordul meu.“
Într-o altă operaţiune, din noiembrie 2010, având numele de cod „Pe aripile vântului“, 15 persoane au fost arestate sub suspiciunea că au încercat să delapideze până la 30 milioane euro din fonduri UE. Între cei acuzaţi de fraudă se afla preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Energie Eoliană, Oreste Vigorito.
Germania
Aventura Germaniei în domeniul energiei regenerabile a început cu adevărat în 1997, când Uniunea Europeană a adoptat ca obiectiv generarea a 12% din electricitatea sa din surse regenerabile. Metoda Germaniei de a îndeplini acest obiectiv a fost instituirea unei legi care să oblige companiile de utilităţi să cumpere diferite tipuri de energie regenerabilă la anumite preţuri. Într-un studiu asupra efectelor promovării agresive în Germania a energiei solare şi eoliene, Manuel Frondel nota că legea coşului de energie în Germania obligă furnizorii de utilităţi să cumpere energie solară la 59 cenţi pe kilowatt/oră, cu mult peste costul normal al energiei convenţionale, care se situa între 3 şi 10 cenţi. Subvenţiile pentru energia eoliană, observa el, erau cu 300% mai mari decât costurile energiei convenţionale.
Inutil să mai adăugăm, această subvenţionare masivă a energiei eoliene şi solare a atras numeroşi investitori: în fond, dacă guvernul garantează o piaţă de desfacere timp de câteva decenii şi stabileşte preţuri suficient de mari ca producătorii de energie regenerabilă să facă profit, se va investi substanţial în această piaţă. Germania a devenit cel de-al doilea mare producător de energie eoliană după SUA, iar investiţiile în energia solară au fost la fel de agresive.
Dar, potrivit lui Frondel, lucrurile nu merg aşa de bine cum au prezis politicienii şi ecologiştii germani. În loc de avantaje economice ca obţinerea energiei la costuri mai mici şi generarea de locuri de muncă în domeniu, implementarea producţiei de energie solară şi eoliană a crescut cu 7,5% preţul energiei la consumatorii casnici. Mai mult, deşi emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut, costul a fost extrem de mare: peste 1.000 dolari pe tonă pentru energia solară, şi peste 80 dolari pe tonă pentru cea eoliană. Cu un preţ al cărbunelui în European Trading System în jur de 19 dolari pe tonă la acel moment, emisiile de gaze cu efect de seră din energia solară şi eoliană nu au fost investiţii prea grozave.
Frondel concluzionează că „politica germană privind energia regenerabilă, şi în special schema tarifelor pentru coşul de energie adoptată, nu a reuşit să se folosească de stimulentele acordate pentru a asigura o introducere a energiei regenerabile în portofoliul energetic al ţării într-o manieră viabilă şi eficientă din punctul de vedere al costurilor. Dimpotrivă, mecanismele de susţinere guvernamentală au subminat în mai multe privinţe aceste stimulente, având drept rezultat cheltuieli masive care nu au, pe termen lung, şanse de a stimula economia, de a proteja mediul sau de a spori securitatea energetică. În cazul energiei solare, regimul de subvenţii al Germaniei a atins un nivel care depăşeşte cu mult salariile medii, subvenţiile pe fiecare angajat ajungând la 175.000 euro (240.000 dolari).“
El adaugă: „În concluzie, politica guvernului nu a reuşit să se folosească de stimulentele acordate pentru a asigura o introducere a energiei regenerabile în portofoliul energetic al ţării într-o manieră viabilă şi eficientă din punctul de vedere al costurilor. Dimpotrivă, principalul mecanism de susţinere guvernamentală prin tarifele subvenţionate a impus costuri ridicate fără niciunul din efectele pozitive scontate asupra reducerii emisiilor, a ratei şomajului, a securităţii energetice sau a inovării tehnologice. Autorităţile ar trebui, aşadar, să analizeze experienţa Germaniei, inclusiv în SUA, unde există în prezent aproape 400 de programe la nivel federal şi de stat ce oferă stimulente financiare pentru energia regenerabilă. Deşi promovarea în Germania a energiei regenerabile este de regulă prezentată în mass-media ca oferind „un exemplu demn de urmat“ (The Guardian, 2007), noi considerăm experienţa acestei ţări drept un avertisment privind o politică de mediu şi energie extrem de scumpă şi lipsită de beneficii economice şi de mediu.
Ca şi în Spania şi Italia, Germania reuşeşte cu greutate să continue să subvenţioneze producţia de energie solară şi eoliană la nivelul actual. În mai, parlamentul german a redus subvenţia pentru sistemele fotovoltaice de acoperiş cu 16%, şi pe cele pentru sistemele independente cu 15%.
Danemarca
Danemarca este o altă ţară ce şi-a concentrat politica energetică asupra energiei eoliene. Obama a lăudat-o pentru programul agresiv de energie eoliană, afirmând într-un discurs de Ziua Pământului în Iowa că „America produce mai puţin de 3% din electricitate prin surse regenerabile ca vântul sau lumina soarelui. Prin comparaţie, Danemarca produce aproape 20% din energie din surse eoliene.“ Agenţia SUA pentru Informare privind Energia spune copiilor americani că „Danemarca se află pe locul 9 în lume din punct de vedere al capacităţii de producţie a energiei eoliene, însă foloseşte vântul pentru a produce aproape 20% din curentul electric pe care îl consumă.“ Sună impresionant, dar este adevărat?
Nu, potrivit think tank-ului danez CEPOS, care a publicat în 2009 un raport intitulat Energia Eoliană, Cazul Danemarcei. Studiul CEPOS a descoperit că, în loc să genereze 20% din energie din surse eoliene, „Danemarca generează echivalentul a aproape 19% din cererea de electricitate prin turbine eoliene, însă energia eoliană reprezintă mult mai puţin de 19% din cererea de electricitate a ţării. Afirmaţia că Danemarca îşi produce 20% din electricitate din surse eoliene este o exagerare. Vântul fiind mai ales intermitent, energia eoliană a acoperit recent (2006) doar 5% din consumul anual de electricitate al Danemarcei, iar media ultimilor 5 ani a fost 9,7%.“
Studiul CEPOS a evidenţiat că Danemarca poate produce şi consuma atâta energie eoliană datorită unei circumstanţe avantajoase: ţările vecine au multă energie hidroelectrică, ce poate echilibra rapid şi eficace fluxul de electricitate în reţeaua sa, permiţându-i să exporte surplusul. „Danemarca reuşeşte să îşi menţină sistemul energetic echilibrat deoarece are avantajul vecinilor şi al mixului lor de energie electrică. Norvegia şi Suedia oferă Danemarcei, Germaniei şi Olandei acces la cantităţi semnificative de electricitate de rezervă, prin interconexiuni. Aceste ţări reprezintă de fapt „bateriile electrice“ ale Danemarcei. Hidroenergia norvegiană şi suedeză poate fi rapid suplimentată sau redusă, iar lacurile Norvegiei „stochează“ o parte din energia eoliană daneză. În ultimii 8 ani Danemarca de Vest a exportat (nu a putut folosi), în medie, 57% din energia eoliană generată, iar Danemarca de Est în medie 45%. Corelaţia dintre producţia mare a complexelor eoliene şi cantitatea netă mică demonstrează că există o parte semnificativă a energiei eoliene care iese din sistem.“
În sfârşit, studiul CEPOS dezvăluie că cei care plătesc pentru asta sunt consumatorii danezi. Preţurile electricităţii în Danemarca sunt cele mai mari din întreaga UE. Iar reducerea emisiilor? Slabă spre nesemnificativă, întrucât energia eoliană exportată înlocuieşte energia hidro, care nu produce gaze cu efect de seră în cantităţi semnificative. Energia eoliană consumată în Danemarca înlocuieşte în parte emisiile produse în sectorul energetic convenţional, dar la costuri mari: 124 dolari pe tonă, aproape de 6 ori mai mult decât preţul în European Trading System.
În ceea ce priveşte locurile de muncă din această industrie, CEPOS afirmă că „efectul subvenţiilor a fost transferat locurilor de muncă dintr-un sector mai productiv în acela mai puţin productiv al energiei eoliene. Prin urmare, PIB-ul Danemarcei este cu aproximativ 1,8 miliarde DKK (270 milioane dolari) mai mic decât ar fi fost dacă angajaţii industriei «verzi» ar fi lucrat în alt domeniu.“
Deloc surprinzător, danezii consideră energia regenerabilă drept nesustenabilă şi folosind o tehnologie învechită. Andrew Gilligan scria în Telegraph că industria energiei, deţinută de stat în Danemarca, nu va mai construi turbine eoliene pe uscat, iar consumatorii se plâng de preţurile ridicate ale electricităţii şi de deteriorarea mediului. „La începutul acestui an, a fost creat un nou organism naţional care se opune energiei eoliene, şi se numeşte «Neighbours of Large Wind Turbines» (Vecinii Turbinelor Eoliene de Dimensiuni Mari). Peste 40 de grupuri s-au afiliat la asociaţie. Oamenii s-au săturat să îşi vadă proprietăţile devalorizate şi somnul compromis de zgomotul turbinelor eoliene de mari dimensiuni, spune preşedintele asociaţiei, Boye Jensen Odsherred. Primim permanent telefoane de la grupuri de cetăţeni care vor să ni se alăture.“
Concluzie
Şi teoria economică, şi experienţa ţărilor europene care au încercat să construiască o economie bazată pe energie verde care să creeze locuri de muncă „verzi“ dezvăluie că acest mod de gândire este profund eronat. Spania, Italia, Germania şi Danemarca au încercat şi nu au reuşit să obţină rezultate pozitive în domeniul energiei regenerabile.
