Cu ani în urmă, Iranul a început un program nuclear ambiţios, program care se apropie de momentul final: construirea primului reactor şi începerea exploatării sale. Problemele, însă, abia încep. Introdus de către preşedintele George Bush în faimoasa “axă a răului”, Iranul este acum bănuit că încearcă, de fapt, construirea unor arme de distrugere în masă. Suspiciunile, dar mai ales informaţiile şi datele ştiinţifice culese de către experţii Agentiei Internaţionale pentru Energie Atomică, au creat o problemă serioasă în relaţiile dintre Iran şi comunitatea internaţională.
Iran: A început numărătoarea inversă?
Spectrul bombei atomice iraniene
Cu ani în urmă, Iranul a început un program nuclear ambiţios, program care se apropie de momentul final: construirea primului reactor şi începerea exploatării sale. Problemele, însă, abia încep. Introdus de către preşedintele George Bush în faimoasa “axă a răului”, Iranul este acum bănuit că încearcă, de fapt, construirea unor arme de distrugere în masă. Suspiciunile, dar mai ales informaţiile şi datele ştiinţifice culese de către experţii Agentiei Internaţionale pentru Energie Atomică, au creat o problemă serioasă în relaţiile dintre Iran şi comunitatea internaţională.
În urma raportului publicat de AIEA, la începutul lunii septembrie, guvernul de la Teheran a primit un termen: 31 octombrie pentru a-şi suspenda operaţiunile de îmbogăţire a uraniului şi de a accepta semnarea anexei la Tratatul de Neproliferare, document care ar permite experţilor AIEA să efectueze inspecţii neanunţate la facilităţile iraniene angajate în programul nuclear. Raportul AIEA indică şi urmarea unui posibil refuz iranian: AIEA va constata încălcarea flagrantă a Tratatului de Neproliferare de către Iran şi va cere Consiliului de Securitate al ONU analizarea situaţiei. Consiliul de Securitate ar putea decide imediat sancţiuni economice la adresa Teheranului.
Iranul nu a răspuns încă cererii imperative a agenţiei dar declaraţiile, mai mult sau mai puţin oficiale, indică mai degrabă intenţia Teheranului de a pune capăt cooperării cu AIEA Liderii iranieni par tentaţi să adopte aceeaşi poziţie de sfidare manifestată de Coreea de Nord care i-a dat afară pe inspectori, a pus punct colaborării cu agenţia, s-a retras din Tratatul de Neproliferare şi s-a angajat oficial într-un program de dezvoltare a armamentului nuclear.
Între timp, situaţia s-a agravat. Experţii în dezarmare au recoltat în două zone din Iran urme de uraniu îmbogăţit cu destinaţie militară. Deşi nu este confirmat oficial, cele două locaţii ar putea fi Compania de Electricitate Kalayeh, din apropiere de Teheran, şi uzina de la Natanz, cu 290 de kilometri în sud faţă de capitala iraniană. Unii dintre diplomaţii acreditaţi la Naţiunile Unite cred că urmele de uraniu îmbogăţit ar proveni de la componentele importate de Iran în cadrul programului de construire a unui reactor civil, aşa cum susţine, de altfel, şi guvernul de la Teheran. Alţii, mai sceptici, cred că descoperirea confirmă angajarea Iranului pe drumul construirii armamentului nuclear.
Serviciile israeliene de informaţii susţin chiar că Rusia, sub patronajul căreia se derulează programul nuclear iranian, a vândut Teheranului un separator cu laser de izotopi vapori atomici, instalaţie care este utilizată la îmbogăţirea uraniului în scopuri militare. Componentele ar fi fost transportate în Iran cu ajutorul unor avioane militare neînmatriculate. Două separatoare ar fi deja în funcţiune, la Kalayeh şi Natanz, adică exact acolo unde s-au găsit urmele de uraniu îmbogăţit.
Separatoarele cu laser au fost create în anii 70 de americani, în cadrul laboratoarelor Lawrence Livermore din California. Dezvoltarea sistemelor a fost oprită de către Departamentul Energiei în 1998, an în care iranienii aveau deja astfel de instalaţii. Varianta livrată recent de Rusia este, însă, mult mai avansată din punct de vedere tehnologic.
Explicaţii neconvingătoare şi zvonuri de război
Descoperirea uraniului îmbogăţit la Natanz a fost o adevarată surpriză, evident neplăcută, mai ales după ce Iranul a susţinut mereu că instalaţiile de centrifugare în cauză nu au fost utilizate niciodată iar programul său nuclear urmăreşte doar obţinerea de uraniu uşor îmbogăţit destinat reactoarelor civile.
Guvernul iranian afirmă că urmele de uraniu înalt îmbogăţit, cu destinaţie militară, sunt de fapt rezultatul contaminării separatorului de la Natanz, achiziţionat în anii 80 de pe piaţa neagră. Acestea fiind explicaţii neconvingătoare, afirmă Statele Unite şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.
Experţii AIEA cred că descoperirea urmelor de uraniu îmbogăţit şi la Kalaye, unde au fost stocate componentele centrifugei cu laser, confirmă faptul că aceasta este sursa contaminării. Suspiciunile au fost, însă, întărite de refuzul iranienilor de a permite efecturarea inspecţiilor la uzina de la Kalaye. După mai multe luni de tergiversări, iranienii le-au permis, în cele din urmă, inspectorilor să recolteze în august probele dorite. Experţii în dezarmare cred că tergiversările au urmărit câştigarea timpului necesar pentru a ascunde ceva şi sunt convinşi că, de fapt, Kalaye este locul unde se îmbogăţeşte uraniu pentru armele nucleare iraniene.
Cele două surprize iraniene au declanşat frisoane în Israel. Atât politicienii, cât şi militarii sunt de acord că programul iranian de înarmare nucleară trebuie oprit. Şeful statului major, generalul Moshe Ya’alon a declarat că dobândirea de arme neconvenţionale de către Iran este un fapt îngrijorător, cu atât mai mult cu cât Iranul este inamicul Israelului. Ya’alon a adăugat că, dacă eforturile comunităţii internaţionale de a opri programul iranian de construire a armelor nucleare eşuează, Israelul trebuie să-şi ia propriile măsuri de securitate. Acestea vor include şi opţiunea distrugerii instalaţiilor nucleare iraniene, aşa cum s-a întâmplat în 1981 cu reactorul irakian, OSIRAK, bombardat de către aviaţia israeliană.
Deşi contestă că ar urmări crearea unor arme nucleare, Iranul a recurs recent la un avertisment voalat. La parada organizată pentru marcarea începutului războiului cu Irakul, din anii 80, Iranul a prezentat armele strategice cele mai noi din arsenalul său, rachetele Shahab 3. Instalate pe platforme mobile, rachetele reprezintă o dezvoltare iraniana a celor nord-coreene Taepong. Deşi nu sunt foarte sofisticate din punct de vedere tehnologic, rachetele iraniene au o rază de acţiunede 1500 de kilometri care le permite să lovească orice punct de pe teritoriul israelian. Interesant, dar şi îngrijorător, este şi faptul că rachetele prezentate la parada de la Teheran au fost distribuite Gărzilor Revoluţionare, instrumentul de putere al cercurilor conservatoare, şi nu armatei, considerată mai moderată.
Desigur, de la obţinerea cantităţilor de uraniu îmbogăţit, necesare pentru construirea primei ogive nucleare, până la testarea unei arme şi vectorizarea ei este cale lungă. Iranul ar putea, totuşi, deveni stat posesor de arme nucleare în primul trimestru al anului viitor. Aceasta este o ameninţare pe care Israelul nu o poate accepta.
Iranul şi geopolitica Golfului
Dincolo de problemele legate de programul iranian de creare a armelor nucleare, Teheranul ridică serioase semne de întrebare pentru analiştii care încearcă să identifice liniile de forţă ale proceselor geopolitice din Golf, după schimbarea de regim de la Bagdad. După eliminarea principalului său competitor pentru supremaţia geopolitică în Golf, Irakul condus de Saddam Hussein, Iranul devine extrem de important pentru echilibrul regional, atât din prisma componentelor clasice ale puterii, cât mai ales a particularităţilor iraniene.
Deşi stat musulman, Iranul nu face parte din lumea arabă, aşa cum este cazul vecinilor săi din zona Golfului. Naţionalismul persan, mereu în opoziţie cu spaţiul arab, a fost dublat după revoluţia islamică de expansionismul ideologic. Mai mult, Iranul face parte din zona şiită a islamului, în timp ce vecinii săi musulmani – statele arabe, Afganistanul, Pakistanul – sunt majoritar sunniţi. În aceste state există, însă, comunităţi mari de şiiţi pentru care Teheranul este sursa de inspiraţie religioasă şi ideologică. În prezent are loc o confruntare subterană între Iran şi Arabia Saudită pentru controlul şiiţilor din Irak, confruntare care se petrece chiar şi în Arabia Saudită, şi ea ameninţată de separatismul şiit.
Din punct de vedere militar, după dispariţia regimului Baas de la Bagdad, Iranul a devenit o prezenţă serioasă în Golf. Deşi pe vremea şahului înzestrarea cu armament era mult mai modernă decât a celorlalţi competitori din regiune, restricţiile impuse de Statele Unite Iranului şi vânzările de arme moderne statelor arabe din jur au schimbat echilibrul. În ultimii ani, însă, există semne de modernizare a armatei iraniene, în special după demararea programului de cooperare militară între Rusia şi Iran.
Programul nuclear iranian militar, dacă există, ar putea modifica ecuaţia geopolitică, în special prin raportare la Israel. Un efect serios l-ar putea avea, însă, şi asupra politicii interne iraniene, divizată între cercurile fundamentaliste, înclinate spre confruntare, şi cele reformatoare, favorabile deschiderii şi dialogului. Următoarele luni vor fi decisive pentru viitorul Iranului, atât în plan extern, cât şi în plan intern.
