– Dl Cernov, evenimentele din Ucraina au generat o intensă propagandă menită să ne reamintească faptul că Rusia, în ciuda demersurilor de democratizare, continuă să fie o amenințare de care toată lumea ar trebui să se teamă. Spuneți-mi, vă rog, cât de mult este Rusia o amenințare reală în acest moment și cât de mult este doar propagandă rusofobă?
– Rusia nu este și nu poate reprezenta o amenințare la adresa străinătății, indiferent că vorbim de state din imediata sa apropiere sau nu. Rusia este conștientă că un război ar duce la distrugerea economiei țărilor care fac parte din Uniunea Economică Eurasiatică (CEEA). Iar asta nu ar fi în interesul său. Dimpotrivă – uitați-vă la Belarus și Kazahstan. Și-au creat o serie nouă de domenii care să contribuie la creșterea economică, cum ar fi – de exemplu – industria high-tech (există un nou departament în cadrul complexului militar-industrial din Belarus, un parc tehnologic în parteneriat cu China, etc). Și, desigur, noi nu amenințăm niciuna din țările est-europene care fac parte din UE, sau care sunt în orbita de influență a Uniunii Europene. Rețineți faptul că țările care au intrat sau pot intra în Uniunea Eurasiatică nu au cunoscut experiența dezindustrializării și a distrugerii complexelor agro-industriale, cum ar fi Bulgaria, Letonia, Bosnia și Herțegovina, și altele. Deși aparent e greu de crezut, Moscova urmărește o politică pașnică, uneori în detrimentul propriilor interese. Luați, de exemplu, situația teribilă a războiului civil din Ucraina. Moscova face totul pentru a opri războiul, în detrimentul intereselor și siguranței de viață și de sănătate a populației locale majoritar rusă. Este o realitate obiectivă. În ceea ce privește țările din Europa – fie de Est, fie de Vest – am asistat și asistăm de multe ori la declarații agresive și nejustificate împotriva noastră. Rusia nu este interesată de o escaladare a tensiunilor internaționale și face tot posibilul pentru a preveni astfel de evenimente. În același timp, Moscova nu mai poate privi impasibilă amenințările privind propria securitate militară și economică. Și nu în ultimă instanță – Da, statele din fosta Uniune Sovietică sunt domeniu de interes al Federației Ruse. “Propaganda rusofobă” de care ați amintit se întâmplă din rațiuni politice și este foarte periculoasă. Pericolul constă în faptul că acesta împiedică oamenii, ca individualități, și, uneori, chiar națiuni întregi să gândească și să evalueze în mod adecvat evenimentele și situația internațională actuală.
– Admițând apriori atitudinea pașnică a Rusiei, totuși cum să interpretăm (în acest context tensionat) aderarea Armeniei la Uniunea Eurasiatică? Este frică sau un compromis inteligent? Modifică ceva această decizie a Erevanului în atitudinea Rusiei față de Azerbaidjan?
– Evenimentele recente din Armenia și aderarea acesteia la Uniunea Eurasiatică a fost o surpriză doar pentru cine nu cunoaște realitățile din acest spațiu. Pentru cunoscători a fost un eveniment natural și previzibil. Deoarece Armenia timp de secole a fost legată de Rusia. Federația Rusă la rândul său este un garant al securității Armeniei. În ceea ce privește infrastructura economiei, Armenia este conexată cu Rusia. În fapt, având în vedere blocada Armeniei de către Turcia, Azerbaidjan și Georgia, prezența în Rusia a unei importante comunități de armeni, uniunea cu Rusia nu poate fi decât un obiectiv benefic pentru Erevan. Ca urmare, de exemplu, va crește valoarea infrastructurii de transport armean pentru țările din Eurasia; Armenia este un element important al viitorului și principalul coridor de transport Trans-Caucaz, care va lega Rusia de Iran. În următorii ani se vor recupera diferențele și se va dezvolta producția asociată complexului industrial-militar; cooperarea economică se va concentra pe necesitățile industriei de apărare ruse, minerit, energie.
Apoi desigur trebuie să avem în vedere că Armenia este principalul aliat militar al Rusiei în Caucaz. Armenia permite proiectia intereselor Rusiei in regiune, este poarta Rusiei spre Orientul Apropiat. Acest lucru este deosebit de important, având în vedere evoluțiile din Siria și Irak, viitoarea revizuire a frontierelor, integrarea deplină a kurzilor, șiiți, suniți în războiul din Orientul Mijlociu. Armenia este proiecție și poartă a Rusiei către Orientul Apropiat și Mijlociu.
În altă ordine de idei, aderarea Armeniei la CEEA nu va afecta relațiile dintre Rusia și Republica Azerbaidjan. Cooperarea bilaterală dintre Moscova și Baku s-a bazat pe dezvoltarea unor proiecte economice comune majore, inclusiv în domeniul producției de petrol. Rusia în ultimii ani, furnizează Azerbaidjanului toată gama necesară de echipamente militare moderne. Acest lucru se face în cadrul politicii Moscovei de a menține sau de a sprijini regimurile existente, stabile și responsabile în spațiul aferent fostei Uniuni Sovietice, indiferent de existența oricăror neînțelegeri, chiar grave, cu privire la anumite aspecte. Și această linie a politicii Kremlinului va continua și în viitor.
– Pornind tocmai de la acest tip de politici practicat de Moscova, analiștii politici occidentali vorbesc foarte mult despre intenția Rusiei de a restabili Uniunea Sovietică sub noua denumire de Uniunea Eurasiatică. Este un mit? Ce vrea Rusia, mai exact, d-le Chernov privitor la acest spațiu?
– Rusia nu are și nu poate avea intenții de a restabili Uniunea Sovietică în fosta sa formă. URSS reprezintă trecutul, iar acesta este imposibil să se întoarcă. Ar fi o prostie și o inutilitate să se întoarcă la ea. Prin urmare, este, desigur, un mit, o speculație jurnalistică.
Cu toate acestea, în ultimul deceniu a devenit clar că pentru supraviețuirea țării este necesară o nouă alianță comună, care ar trebui și ar putea uni statele eurasiatice. Acele state care doresc să intre într-o nouă alianță. Vreau să subliniez că atunci când vorbim despre CEEA nu ne referim la o uniune economică, care se va forma și va rămâne ca atare. Uniunea Popoarelor din Eurasia (hai să o numim așa, exemplificativ) este necesară nu doar pentru supraviețuirea Rusiei la nivel mondial ci și a statelor independente din această regiune, lucru practic imposibil fără dezvoltarea infrastructurii și industriei la standardele actuale. Aceasta este o formă nouă, care are prea puțin în comun cu vechea Uniune Sovietică, așa cum ne-o amintim mulți dintre noi.
– Aderarea Armeniei la Uniunea Eurasiatică a adus din nou în atenția mass-mediei conflictul din Nagorno-Karabah. Prezența Armenia în Uniunea Eurasiatică va schimba ceva în eforturile Rusiei de mediere și de a găsi o soluție definitivă a acestui conflict înghețat?
– Între aderarea Armeniei la Uniunea Eurasiatică și soluționarea conflictului din Nagorno-Karabah, nu există absolut nici o legătură de cauzalitate. Cum spuneam, Armenia este principalul aliat militar al Rusiei în regiunea Caucaz. De altfel, pe teritoriul acestei republici, la Gyumri, se află o bază militară rusă. Erevan a fost un astfel de partener loial și în negocierile privind venirea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, iar în cazul implicării Armeniei într-un război, e de la sine înțeles că Rusia ar trebui să ajute Armenia.
Cu toate acestea, la rândul său Azerbaidjanul este un partener foarte important pentru Rusia în regiune. Mai mult, Moscova are încredere în liderii de la Baku. În special, acest lucru se reflectă în furnizarea de arme moderne, așa cum am precizat mai sus. Nu furnizezi arme unui potențial dușman, nu ? Prin urmare, Rusia nu se va implica în conflictul din Karabah ca susținător al unei din părți, ci doar ca mediator. Poziția Moscovei în acest sens se referă la faptul că Rusia nu este interesată de un război regional, așadar nici o reizbucnire a conflictului armat în Nagorno-Karabah nu ar trebui să fie. Confruntarea din vară nu a escaladat în război tocmai datorită poziției consecvente a Rusiei, care a găsit argumentele pentru Baku și Erevan de a le convinge să oprească agravarea tensiunilor.
– Haideți să vorbim un pic despre relația Rusia – NATO … Iată, George Friedman – de la Stratfor – susține într-un interviu recent (acordat unei publicații din București), că împreună cu Turcia, România este parte esențială a noii strategii a Statelor Unite la Marea Neagră, deoarece ambele țări sunt membre NATO și state de coastă. După cum știm, Convenția de la Montreux interzice tranzitul prin strâmtoarea Bosfor, controlat de Turcia și staționarea nerestricționată a forțelor navale în Marea Neagră, excepție făcând desigur statele riverane. Ce părere aveți despre o astfel de strategie?
– Strategia Statelor Unite în Europa reprezintă o amenințare directă la securitatea regiunii și chiar a României în special. Nu cred că spun ceva nou când afirm că intențiile Washingtonului vizează o deteriorare dramatică și ireversibilă a relațiilor dintre Rusia și statele fundamentale ale Uniunii Europene, în special Germania și Franța. Escaladarea conflictului din Ucraina și un curs similar al evenimentelor în Republica Moldova și Transnistria ar trebui să fie văzut și în această lumină. Conflictul din Ucraina crează mai multe probleme decât rezolvă. În primul rând, pune în pericol aprovizionarea cu energie a țărilor din UE. În al doilea rând, generează presiuni asupra economiei UE și îngrijorarea opiniei publice din UE. Scopul final este distrugerea unei game largi de relații economice și ruinarea sentimentelor de încredere reciprocă între Rusia și țările europene. În acest scenariu, un rol deosebit este atribuit de Statele Unite ale Americii statelor est-europene aflate mai aproape de Rusia. (Să ne amintim că același domn Friedman a spus un lucru în mod clar în articolele sale: strategia americană în timpul Primului Război Mondial, și în cel de-al Doilea Război Mondial, precum și cea de acum privind raporturile cu Europa și Rusia se bucură de o excelentă continuitate). Ceea ce înseamnă că aici, în estul Europei se va concentra activitatea politico-militară a Blocului NATO, prin presiuni politice, acumularea de arme. Aceeași Convenție de la Montreux – la care dvs. faceți trimitere – a fost încălcată deja în mod direct de Statele Unite, în 2008, în timpul războiului din Oseția de Sud (tonajul navei trimise aici, conform unor rapoarte, a depășit limita admisă în prevederile Convenției) și apoi în februarie 2014 (fregata Marina Statelor Unite a încălcat timpul de ședere maxim admisibil în Marea Neagră). În cazul în care SUA “pot” încălca Convenția fățiș, atunci de ce să nu opteze și pentru o variantă mai “decentă”, prin intermediul Marinei Române, respectiv a sporirii capacității acesteia.
– Îmbunătățirea flotei navale a României (cu ajutorul partenerilor din NATO, desigur) ar putea fi un răspuns» la strategia Rusiei de a-și spori la rândul său prezența navală în Marea Neagră. Cum notați, vă rog, acest tip de «răspuns» ?
– Consolidarea flotei românești în Marea Neagră se înscrie în cadrul strategiei SUA de a ”consolida” toate conflictele locale și contradicțiile de-a lungul frontierelor dintre Rusia și Uniunea Europeană. Asta este, chiar dacă nu o să vă placă ce spun: NATO dorește prin intermediul României și în detrimentul securității cesteia să dea un “răspuns” pentru revenirea Crimeii la Rusia și pentru consolidarea flotei Mării Negre. București este un impuls pentru pașii “inadecvate” împotriva Republicii Moldova și încercarea simultan folosind leadershipul de la Chișinău (și București) și autoritățile de la Kiev pentru a implementa războiul din Transnistria. Acest fapt reprezintă o amenințare de război pe Nistru, o amenințare la adresa independenței Moldovei, pe teritoriul Ucrainei (regiunea Odesa și Cernăuți), și, prin urmare, interesele Rusiei. În cazul unui atac sau acțiuni distructive din partea România în ceea ce privește domeniile de mai sus, răspunsul poate afecta instalațiile militare ale țării. În opinia mea, o posibilă coliziune cu Rusia sau aliatii sai pentru interese străine nu poate aduce nimic bun pentru Bucuresti.
– Asta înseamnă că România este considerată un dușman al Rusiei? Cum sunt percepute acțiunile recente ale liderilor politici de la București la Moscova?
– România nu este un dușman al Rusiei și nici nu va fi percepută așa. Să ne amintim că în timpul celui de-al doilea război mondial, până în 1944, România a luptat alături de Germania nazistă împotriva Uniunii Sovietice. Și totuși Rusia a trecut peste acest fapt. După război, România a fost susținută și și-a păstrat integritatea teritorială, incluzând și zonele pe care le-ar fi putut pretinde celelalte puteri europene, cum ar fi Ungaria, de exemplu. Credeți că așa te porți cu un inamic ?! România nu este percepută astfel, și nu va fi așa nici în viitor. Sunt sigur de asta. Declarațiile politicienilor români evident că oferă motive de îngrijorare. Rusia nu dorește ca Bucureștiul să fie fieful antirusismului în Europa de Est. Însă cât timp politicienii se limitează la declarații și nu vor decide acțiuni care să afecteze concret interesele noastre, Moscova se va limita doar să observe în liniște ce se întâmplă în țara dvs.
– Și, în final … observăm că în ciuda asigurărilor date de șeful gigantului Rosneft, Igor Sechin, săptămâna trecută, un baril de petrol a scăzut sub 90$, ba chiar a ajuns pe la 80$. Există mulți analiști care cred că prețurile scăzute vor persista. Ce înseamnă aceast pentru economia Rusiei, domnule Chernov? Este guvernul rus pregătit să gestioneze o astfel de situație pe fondul deja existentelor sancțiuni economice impuse Rusiei de Occident?
– Oricât de paradoxal ar suna, dar scăderea prețurilor la petrol pe brațul strategică a economiei ruse, care, în termeni de sancțiuni și a crizei se pregătește să se mute pe șine mobilizare, de restaurare a pierdut aproape producție, crearea de noi. Sancțiunile, după cum au menționat numeroși analiști economici amenință relațiile ruso-europene, dar nu afectează fundamental cooperarea cu Statele Unite ale Americii. Statele Unite ale Americii hrănesc cu bună știință controversele între Rusia și Europa, dar contribuie indirect la creșterea puterii militare și politice din Federația Rusă. România ar trebui să se gândească la faptul că, în actualul context, din nou s-ar putea afla între ciocan și nicovală ca în perioada 1940-1945. (Interviu realizat de Gabriela Ionita)