Vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Berlin, dincolo de mulțimea de critici sau laude aduse mai mult sau mai puțin justificat, a însemnat în primul rând încă un nou pas din ceea ce, posibil, președintele crede că ar trebui să însemne o politică externă «bine făcută». Sigur, pentru asta ar trebui să avem conturată clar o strategie diplomatică a ministerului de profil în acord cu noul program prezidențial. Cel mai probabil e un pic prematur, dat fiind că noul președinte se află la o treime din primele 100 de zile de mandat. Dar asta este deja o altă discuție.
Deocamdată, ceea ce vedem sunt niște pași disparați către anumite obiective/priorități ce ar trebui să devină relevante în relația cu Europa. Primul pas – Bruxelles, unde – chiar dacă a discutat cu liderii UE, totuși cea mai importantă întâlnire a fost cea cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, pe care Iohannis l-a asigurat că România își va respecta obligațiile în calitate de membru al Alianței. A urmat ulterior vizita în Franța și reasigurarea omologului de la Paris că veche prietenie franco-română încă poate fi considerată o componentă viabilă, cursa diplomatică a președintelui Iohannis a continuat la puțin timp la Chișinău. La final, între avionul de Chișinău și cel de Berlin, probabil datorită unor observații lucide și discuțiilor nu foarte încurajatoare, președintele Iohannis a preferat să vorbească în avans despre agenda din Germania și nu despre ce realizase/sau nu la Chișinău. O observație care mi-a fost cel puțin parțial confirmată de ulterioarele declarații ale Cancelarului german Angela Merkel. În Germania, şeful statului s-a întâlnit cu preşedintele Joachim Gauck şi cancelarul Angela Merkel, dar și cu reprezentanții diasporei românești. Oricum, potrivit Departamentului de Comunicare a președintelui, agenda vizitei la Berlin a vizat mai degrabă o resetare a relaţiilor dintre Germania şi România, și stabilirea unei agende comune diplomatice decât obţinerea unui sprijin concret pentru aderarea României la spaţiul Schengen (deși subiectul s-a aflat în topul priorităților de pe agenda de discuții).
Așa o fi, totuși nu putem să nu observăm că după conferinţa de presă comună de la Palatul Elysee, unde președintele Francois Hollande a spus cât se poate de clar că Franţa susţine România pentru a adera la spaţiul Schengen, suportul din partea Cancelarului Merkel nu a fost la fel de entuziast, în ciuda simpatiei la nivel personal de care președintele Iohannis pare a se bucura din partea doamnei Merkel. În cadrul conferinței de presă în comun aceasta a considerat că avem progrese în zona Justiţie, a catalogat raportul MCV din urmă cu o lună drept unul pozitiv, dar s-a limitat la ceea ce îndeobște numim ”politically corectness”. Deşi a lăsat de înţeles că Germania ne sprijină informal, cancelarul nu a spus nimic concret despre aderarea României la Schengen și nu a avut nici pe departe poziţia încurajatoare a preşedintelui Hollande. „România are dorinţa îndreptăţită de a deveni parte a Spaţiului Schengen şi vom vedea să putem obţine un progres în paşi şi vom discuta cu partenerii europeni ştiind că este o prioritate atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria. Nu pot să afirm nimic, dar înţeleg că România trebuie să primească un răspuns care să arate că mergem înainte”, a răspuns Merkel, fiind întrebată dacă este posibilă aderarea (fie și parțială) a României la Schengen chiar în acest an.
O oarecare dezamăgire a Cancelarului german s-a întrezărit și atunci când a vorbit despre Republica Moldova. Iar asta în contextul în care, așa cum spuneam, vizita lui Iohannis la Chișinău nu a prea adus nimic nou, președintele nereușind să fie suficient de convingător la discuțiile purtate în capitala Republicii Moldova pentru coagularea unei alianțe politice fără cooptarea comuniștilor. Desigur, Cancelarul Merkel, cu aceeași ”politically corectness„ a amintit despre obiectivele Parteneriatului Estic și despre semnarea Acordului de Asociere cu UE, ba chiar și despre ajutoarele ce vor fi acordate Moldovei pentru a diminua impactul sancțiunilor economice impuse de Moscova. Dar domnia sa este conștientă că deocamdată Parteneriatul Estic nu a adus nimic spectaculos ca rezultat, și nici nu se întrevăd câștiguri de anvergură pe termen mediu.
Deasemenea, Berlinul nu a dat semne/ sau nu a dorit să remarce public că ar fi observat intenția Administrației de la București de înlocuire a axei București-Londra-Washington cu una de tip București – Berlin – Washington. E drept, după cum susțin comentatorii de politică externă, o astfel de opțiune a surprins pe multă lume, inclusiv pe partenerii de peste Ocean (care în acest moment nu se află în cel mai fericit moment al relațiilor bilaterale cu Germania). Președintele Iohannis, e drept, nu a făcut public o astfel de apreciere. Ea a fost generată de propunerea – în preambulul vizitei la Berlin – în funcţia de director al SRI pe Eduad Hellvig, omul său de încredere, care la rândul său a susţinut că axa Bucureşti-Londra-Washington trebuie deviată prin Berlin. Nu știu dacă a fost o neînțelegere la mijloc sau doar o testare a reacției publice, însă ulterior noul șef al SRI a revenit și în ziua în care a depus jurământul în Parlament (și – important – în avanpremiera întâlnirii cu șeful FBI venit în vizită în România) a menționat că SUA rămân partenerul strategic principal al României.
„S-a discutat foarte mult despre relaţia politică în sine dintre România şi Germania, cu precădere aspecte ce ţin de politica externă, dar şi chestiuni economice” au mai precizat aceleaşi surse prezidenţiale. În ce privește conturarea unei agende comune, președintele Klaus Iohannis a punctat neîndoielnic.
La Paris. Francois Hollande și Klaus Iohannis, chiar dacă fac parte din familii politice diferite, par deciși ca relația româno-franceză să redevină excelentă, în ciuda tensiunilor generate de veșnica problemă a emigranților rromi.
Și la Berlin. O sugerează chiar declarația doamnei Merkel, care a spus că „ne vom vedea la întâlniri în cadrul Consiliilor Europene şi vom avea o agendă comună în ce priveşte Ucraina şi alte provocări legate de politica externă”. E mult ? E puțin ? Pentru imaginea noului președinte, pentru perceperea sa ca un alt fel de reprezentare a României după cei 10 ani ai fostului președinte, se poate contabiliza pozitiv. La nivel de acorduri concrete, nu e nimic de contabilizat. Cu mentiunea că poate nici nu se intenționează asta deocamdată, ci mai degrabă o încercare de sincronizare diplomatică cu omologii europeni. Deocamdată timpul e de partea sa. E bine de reținut că Franța va avea alegeri prezidențiale în 2017, iar o schimbare e tot mai previzibilă și la Cancelaria berlineză, pe când președintele Iohannis se află la începutul unui mandat care se va finaliza abia la finele lui 2019.
PS: Am remarcat faptul că la conferința de presă comună de la Berlin, președintele Iohannis a ales să vorbească românește. Probabil din considerentul pragmatic că a dorit să fie bine înțeles de jurnaliștii români, care erau majoritari. Chiar și așa, cred că a fost o opțiune de comunicare înțeleaptă. Și demnă.
