Home » Politică internă » Anul electoral la români

Anul electoral la români

Din punct de vedere politic anul 2004 va fi un an cu totul special, nu numai o continuare a celui precedent, dar si un an stindard în sine, atât ca an al alegerilor, cât si ca an în care o suma de procese începute mai devreme se vor finaliza, în special cele legate de integrarea completa în NATO cât si cele privind integrarea în Uniunea Europeana. În acest sens, toate partidele si structurile politice se pregatesc de o mare confruntare.

Din punct de vedere politic anul 2004 va fi un an cu totul special, nu numai o continuare a celui precedent, dar si un an stindard în sine, atât ca an al alegerilor, cât si ca an în care o suma de procese începute mai devreme se vor finaliza, în special cele legate de integrarea completa în NATO cât si cele privind integrarea în Uniunea Europeana. În acest sens, toate partidele si structurile politice se pregatesc de o mare confruntare.

În anul 2004 Partidul Social Democrat va fi partidul care va avea cel mai mult de luptat (este deja un truism) pe toate planurile: politic, parlamentar, de imagine dar si în plan extern, atâta vreme cât tensiunile care s-au acumulat în interiorul acestui partid tind sa explodeze. Sunt foarte multi cei care apreciaza deja ca sigur faptul ca PSD va câstiga alegerile din anul acesta, desi este un optimism care ar fi bine sa fie putin temperat. Desigur ca partidul de guvernamânt va câstiga un numar important de voturi, dar putem estima ca nu va exista totusi un numar suficient de sufragii apte sa îl transforme într-un partid dominant si care sa ajunga singur la guvernare.

În primul rând, partidul de guvernamânt se va confrunta cu o tendinta centripeta tot mai puternica în conditiile în care îsi va programa candidatii fie pentru liste, fie pentru alegerile uninominale. Şi într-o parte si în cealalta PSD este extrem de deficitar, deoarece, în ciuda faptului ca afirma ca numara peste sase sute de mii de membri, numarul personalitatilor de calibru mare este foarte mic. Multi dintre posibilii candidati sunt baroni locali sau acoliti ai acestora, astfel încât imaginea generala a partidului se va degrada rapid într-un numar mare de scandaluri, asa cum s-a întâmplat si cu alte partide în anul 2000 – ma refer în special la PNT-cd. Capitalismul de cumetrie (expresia celebra a presedintelui Iliescu) greveaza puternic asupra partidului la guvernare, oameni precum Mischie, Sechelariu sau Oprisan sunt deja considerati cap de afis ai acestui partid, în timp ce personalitati de seama (de ce nu, dl. Oprescu, care având o atitudine critica la adresa PSD a fost marginalizat) se afla într-un con de umbra mediatic. Ori, daca partidul ar dori sa se desparta de aceste personaje probabil s-ar trezi într-o criza financiara sau, si mai rau, într-un proces de disolutie a filialelor. Inexistenta reala a clasei de mijloc va face, asa cum se întâmpla de prea multa vreme, ca oamenii foarte bogati sa promita celor foarte saraci marea cu sarea pentru a obtine voturi, ceea ce va duce, asa cum s-a mai întâmplat, la un absenteism masiv, de care vor profita partidele mici sau mijlocii.

Alegerile locale reprezinta, de aceea, miza esentiala a acestui an electoral, pentru ca, desi nu se vor confrunta în realitate partidele, ci personajele pe care acestea le propun, semnalul va fi pentru partide si, în special, pentru celalalt principiu nou care se doreste a fi introdus – cel al alegerilor uninominale. Realegerea aproape sigura a aceleasi garnituri de consilieri judeteni – care reprezinta de fapt pleiada baronilor locali – va da semnalul ca partidul nu s-a schimbat si ca doreste sa promoveze acelasi tip de politica duplicitara. Ceea ce cetatenii au înteles tot mai mult este ca puterea reala apartine celor din teritoriu, care de multe ori se arata dupa alegeri total neobedienti fata de centru. Apare astfel, la nivel judetean o suprastructura de putere care dicteaza complet viata politica si economica, prin santaj, violenta si rapt. Iar cel care va avea de suferit la nivelul imaginii va fi tocmai partidul care permite o asemenea dezordine politica. Recentele cazuri de pesedizare ale primarilor sau ale consilierilor judeteni sau încercarile de santaj ale celor care nu s-au conformat demonstreaza ca PSD-ul încearca din rasputeri sa îsi croiasca o noua imagine, fara sa para a întelege ca cei care au venit din interes sau fortat vor trada cât vor putea de repede.

Ideea introducerii la alegerile locale a votului într-un singur tur promoveaza tocmai un tip de dependenta a candidatului de filiala locala si de acceptarea pe listele de consilieri a celor care îi sunt impusi si nu a celor cu care ar dori de fapt sa lucreze. Acest do ut des politic va face ca presiunea politica pe care o resimt astazi parlamentarii alesi pe liste sa o resimta si mai grav cei alesi uninominal sau primarii care vor deveni datori nu cetatenilor, ci partidului care i-a propus si sustinut. Iar ruptura dintre clasa politica si cetateni se va adânci si mai mult, ceea ce va greva asupra alegerilor generale, cetatenilor disparându-le orice urma de încredere în politicieni. Ori, astfel spatiul ramâne deschis demagogilor de tip Corneliu Vadim Tudor sau mai noul Gigi Becali.

În siajul celor spuse anterior este previzibila deci o radicalizare a presei politice românesti împotriva partidului de guvernamânt, fara însa ca opozitia sa fie neaparat menajata. Spre deosebire de anii 1996 sau 2000, partizanatul presei nu se va mai face simtit atât de evident, deoarece desi o parte din aceasta s-a dorit a fi aservita puterii, de obicei prin santaj financiar, ea a dezvoltat un tip de aparat critic careia nimic nu îi mai poate face fata. Cel mult aceastaparte a preseinu va critica prea vehement puterea, dar nici nu o va elogia, ferindu-se de o posibila venire la putere a opozitiei si deci de o noua înfeudare.

Iar subiecte de presa vor fi, slava Domnului caci, pe lânga problemele de campanie, guvernul se va confrunta cu o puternica critica sociala, fie ca face reformele cerute de Uniunea Europeana, care vor fi dureroase, fie ca nu le face si atunci reactiile celor care sunt conectati la UE prin diverse programe vor fi tot atât de puternice. Incontestabil, situatia PSD nu este tocmai roza, caci aflându-se între ciocan si nicovala va fi nevoit sa genereze sacrificii rituale tot mai dese, asa cum s-a întâmplat în cazul Puvak, Beuran sau Şerban Mihailescu.

De aceea singurul colac de salvare va fi, asa cum a fost întotdeauna, Ion Iliescu, chemat sa cautioneze crizele guvernului sau ale partidului. Dar, spre deosebire de anii electorali trecuti, acesta nu va mai fi locomotiva partidului, ci doar un jucator, la fel ca si ceilalti. Ceea ce este de vazut, si asta se va vedea în 2005, este daca Ion Iliescu va mai putea respira în partidul pe care l-a lasat mostenire lui Adrian Nastase în 2000. Acesta din urma va trebui probabil sa îsi sacrifice puterea de prim ministru pentru a lupta pentru partid si implicit pentru a fi presedinte.

În ciuda tuturor acestor inconveniente, nici în acest moment partidul de guvernamânt nu pare sa aiba totusi un competitor real pe scena electorala. Opozitia democratica, adica alianta DA nu a reusit pâna în acest moment, sa convinga ca este în stare de ceva constructiv. La o privire atenta se poate observa ca alianta, desi de buna credinta, repeta acelasi joc politic ca si cel care a dus la formarea Conventiei Democratice, în 1991. Scopul declarat al aliantei este riposta la adresa PSD si nu impunerea unui program coerent politic, altul decât cel pe care îl promoveaza si partidul de guvernamânt. Daca înteleg bine, DA este PSD fara coruptie, ceea desigur este un lucru exceptional, dar nu e de ajuns pentru a atrage voturile segmentului majoritar.

Ceea ce îi lipseste coalitiei abia întemeiate este un program extrem de eficient care sa combine discursul anticoruptie cu elementele politico-economice pe care cetateanul sa le înteleaga si sa le accepte. Este evident ca votantul român nu asuma prea mult programul politic, tocmai pentru ca este constient (si chiar accepta) ca va fi în final înselat. Ceea ce îsi doreste este sa fie cât mai mult protejat de prezent si de tarele acestuia, dorindu-si în mod inconstient un politician mixat între tap ispasitor si erou salvator. Din acest motiv, liderii coalitiei sunt credibili si acceptati de populatie, nu însa si partidele lor. Apare ceea ce am numi sindromul Iliescu, omul e bun, partidul e rau. Dar, daca în final aliajul între Iliescu si PDSR (PSD) s-a realizat, nici unul din cei doi nu sunt liderii considerati legitimi ai partidelor lor de catre majoritate. Oricât de puternice ar fi locomotivele politice Basescu si Stolojan, garnitura pare a fi prea grea pentru anul acesta.

În ceea ce priveste PRM-ul, nu cred ca vor fi surprize prea mari; bazinul electoral al acestuia s-a stabilizat în ultimii ani, iar embargoul mediatic la care a fost supus Corneliu Vadim Tudor se pare ca a functionat cu succes, el fiind tot mai invizibil, în ciuda declaratiilor facute privind schimbarea sa de atitudine. Iar noul sau concurent în demagogie, Gigi Becali nu va reusi sa convinga prea mult electorat, el fiind, din punctul meu de vedere, un construct mediatic fara prea mare viitor politic.

Nici partidele mici nu vor fi niste competitori demni de atentie, caci posibilitatile lor de manevra politica s-au limitat destul de mult în ultimii ani. Desigur UDMR-ul va traversa o mica criza de imagine, datorata radicalilor din secuime, dar aceasta nu va influenta decisiv votul final la generale, ci mai degraba va polariza partidul în faza localelor. Cert este ca, daca PSD-ul va fi câstigator el va continua relatia amiabila cu UDMR-ul, care s-a dovedit un partener loial si civilizat, mai ales ca în plan extern aceasta alianta ajuta ambele formatiuni politice.

Desigur ca sunt foarte multe date destul de neclare în ceea ce priveste viitorul, predictia politica pe un termen atât de lung cum este un an calendaristic, cu atât mai mult cu cât este si electoral, fiind doar un joc teoretic decât un exercitiu stiintific. Dar, dupa cum a evoluat societatea si modelul politic românesc nu putem spune decât ca anul 2004, desi un an fierbinte, nu va fi neaparat unul spectaculos. Şi consider ca e bine ca este asa, pentru ca acesta este semnul începutului stabilitatii politice.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 10
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress