În Rusia, cekistii sunt peste tot. Începând cu cel care acum ocupa fotoliul prezidential, trecând prin administratia prezidentiala si pâna la biroul pentru probleme culturale al vreunei primarii din provincie, oamenii în uniforma sunt ubicui. Fluxul semnificativ de fosti lucratori ai KGB în structurile administrative naste semne de întrebare privind modul de a gândi al acestor oameni, problema identificarii lor precum si cea privind felul în care ei percep lumea din jur si se raporteaza la ea. Trebuie mentionat ca, cei care provin din rândul fostelor servicii secrete sovietice au fost întotdeauna înclinati sa braveze cu “pasiunea” lor pentru secret, si nu rateaza nici un prilej pentru a vorbi despre aceasta.
În Rusia, cekistii sunt peste tot. Începând cu cel care acum ocupa fotoliul prezidential, trecând prin administratia prezidentiala si pâna la biroul pentru probleme culturale al vreunei primarii din provincie, oamenii în uniforma sunt ubicui. Fluxul semnificativ de fosti lucratori ai KGB în structurile administrative naste semne de întrebare privind modul de a gândi al acestor oameni, problema identificarii lor precum si cea privind felul în care ei percep lumea din jur si se raporteaza la ea. Trebuie mentionat ca, cei care provin din rândul fostelor servicii secrete sovietice au fost întotdeauna înclinati sa braveze cu “pasiunea” lor pentru secret, si nu rateaza nici un prilej pentru a vorbi despre aceasta.
Kaghebesniki (fostii lucratori ai KGB) argumenteaza în fel si chip prezenta lor în structurile de conducere ale Rusiei. “Eu sunt ofiter activ”, a declarat într-un interviu în presa centrala prim-adjunctul directiei de urmarire din cadrul FSB, generalul Stanislav Voronov. Potrivit lui “Ofiterul este obligat sa îndeplineasca ordinul fara sa obiecteze. Ca militar, o spun sincer, fara ocolisuri: daca mi se va cere sa conduc (sa lucreze în administratia civila – n.n.), o voi face”. A si încercat acest lucru, candidând la alegerile pentru functia de presedinte al republicii Ciuvasa. Demersul sau electoral a fost argumentat în stilul celor mai sus-declarate: “În vremuri de restriste, poporul, întotdeauna, îi cheama la conducere pe militari. Eu ma consider un membrul al echipei lui Putin, care a fost mobilizat pentru rezolvarea unor probleme serioase. Amândoi facem parte din acelasi sistem, pe care asa-numitii democrati au încercat sa-l distruga în toata aceasta perioada. Organele de securitate însa, au reusit sa se conserve si si-au luat raspunderea de a reface statul distrus”. Din pacate, sau din fericire pentru locuitorii republicii Ciuvase, cum ar fi spus Noica “n-a fost sa fie!” deoarece generalul-candidat n-a reusit sa devina presedinte.
Actualul director FSB, Nikolai Patrusev, a explicat, într-un interviu, mult mai clar infiltrarea cekistilor în structurile administratiei civile: “Aparitia în Piata Veche (sediul Administratiei prezidentiale – n.n.), la Kremlin si în regiuni a celor care au trecut prin scolile si structurile organelor de securitate ale statului reprezinta o infuzie vitala de “sânge proaspat” în corpul administrativ/de conducere al Rusiei. Este, de asemeni, firesc sa folosim potentialul care s-a pastrat al unor oameni responsabili si ordonati, educati în spiritul servirii statului”.
Într-un interviu acordat ziaristilor, colonelul Aleksandr Andreev, seful directiei FSB din regiunea Voronej, la vremea când seful sau, generalul Kulakov, candida la postul de guvernator al regiunii, si-a descris colegii astfel: “Sunt intelectuali care pot rezolva orice sarcini. Ei reprezinta elita de stat”. Şeful sau de la Moscova, N. Patrusev, a plusat afirmând: “Sunt militari si, daca doriti, Ťneo-aristocratiť”.
Poate ca cel mai concret dintre toti a fost generalul Aleksei Şiskov, care a condus directia FSB din regiunea Krasnoiarsk: “Cine altcineva decât seful unei directii regionale a FSB, care, dobândind în mod repetat informatii autentice, verificate operativ, analitice, poate sti cel mai bine situatia în regiunea sa, poate vedea punctele slabe si forte în economie, politica regionala si problemele sociale?”. Şi, încercând sa-l convinga pe ziarist, a adaugat, într-un ultim efort: “În consecinta, masurile luate de el, vor fi mult mai elaborate, clare si efective”.
În esenta, pretentia generalului de a detine puterea are la baza un argument mult mai simplu, care, în opinia noastra, ar putea fi redat astfel: eu stiu, ceea ce pentru altii este ascuns si secret. Informatul general, a avut dreptate: astazi este membru în Consiliul Federatiei, camera superioara a Parlamentului rus.
Colonelul în rezerva Evghenii Semenikin, care a lucrat în Directia a 5-a din fostul KGB, este unul dintre putinii cekisti care încearca sa nu idealizeze trecutul. În memoriile sale semnate sub pseudonim, el scrie: “A sti ceva despre ceea ce pentru milioane de oameni era o enigma, parea a fi o onoare si te înalta în proprii ochi… Pasiunea, riscul, atractia muncii exercitate, te faceau sa crezi ca apartii unui ordin, iar din KGB un regat al cavalerilor neprihaniti… Ordinul, totodata, parea a fi parte a unui sistem degradat si se credea ca el, Ordinul, a fost chemat sa elimine toate neajunsurile”. În realitate, cekistii de rând, aflau anumite lucruri mult mai târziu, de la sefii lor. Asa cum constata si colonelul Semekin “Despre unele lucruri, noi, asemeni, întregii tari, auzeam doar din comunicatele “glasurilor inamice” (posturile de radio – n.n.) sau din presa occidentala, când aceasta cadea, întâmplator, în mâna celor care stiau limbi straine”.
În aceasta privinta, generalul Nikolai Leonov, fost analist principal în KGB, în însemnarile sale, ridica valul de mister, care plutea asupra faptului ca informatia cu privire la situatia reala din URSS exista în sediul de la Lubianka, în seifuri: “În KGB nu a existat nici o banca de date referitoare la problematica interna si cea socio-economica deoarece la toate esaloanele se avea grija ca nu cumva sub ochii sefilor sa cada vreo informatie critica. Informatia era “îndulcita”, dândui-se o forma corespunzatoare, în care toti “spinii” erau taiati”.
În acest caz, nu e de mirare ca laudele de sine ale fostilor cekisti ar putea fi anulate printr-o singura întrebare: cum de a fost permisa destramarea URSS, în conditiile în care existau capacitati analitice? La aceasta întrebare a încercat sa raspunda ultimul “sef sovietic” al KGB, Vladimir Kriucikov, într-un interviu acordat unui saptamânal rus. În opinia sa, cauzele sunt doua. Prima e legata de popor: “Noi am eliberat poporul de misiunea de aparare a Rusiei, a acelei orânduiri în care ei traiau. Noi am educat poporul într-un anumit spirit si, ca urmare, el s-a dovedit incapabil – din punct de vedere politic, organizatoric si ideologic – sa apere puterea populara”. În al doilea rând, în ultimii ani, se interzisese “munca operativa” asupra functionarilor de partid: “Functionarii de partid, de sindicat, ai Komsomolului (organizatia tineretului comunist – n.n.) precum si altii din alte organizatii, devenisera intangibili. Verificare lor se putea face doar cu accept “de sus”. Ca urmare a acestor deficiente ale legislatiei interne o importanta parte a functionarilor a iesit de sub control, iar acesti oameni aveau sa joace un rol colosal în distrugerea societatii de atunci”.
Întrebarea care apare în urma celor mai sus înfatisate, si mai ales dupa ultimele alegeri, în urma carora “neo-aristocratii” s-au instalat atât temeinic la putere, este legata de consecintele prezentei lor asupra societatii ruse. Vom încerca sa oferim un raspuns în continuare.
În istoria Rusiei, “partidul militarilor” a venit nu o data la putere. El era chemat sa salveze tara-. Asa s-a întâmplat cu Riurik, asa s-a întâmplat cu Andropov, asa s-a întâmplat si cu Putin. Pe Putin l-au chemat sa conduca oamenii din anturajul lui Eltân, care au crezut ca fara o “mâna puternica”, tara va sfârsi în catastrofa. În istoria Rusiei venirea la putere a partidului silovikilor (a celor care lucreaza în ministerele de forta – Aparare, Interne, servicii speciale) se înscrie în traditia tarii. Iar consecintele sunt, în opinia noastra, nu tocmai benefice pentru statul de drept.
Prima consecinta: consolidarea statului. Militarii, în special cei din serviciile speciale, sunt fanatici ai statalitatii puternice. Statul a slabit (perioada Gorbaciov si Eltân), ei au pierdut prestigiul si privilegiile. Statul s-a consolidat, ei au redobândit puterea.
A doua consecinta: neoautoritarismul. Oamenii în uniforma au fost educati ca sa asculte de ordin. De aceea, ei sunt mai predispusi metodelor de conducere autoritare. Pentru ei pluralismul opiniilor înseamna dezordine. Prin urmare, instaurarea ordinii înseamna restabilirea “puterii pe verticala”. Despre ce fel de separare a puterilor poate fi vorba, cînd pentru ei perioada de reala independenta a Dumei din timpul lui Eltân a fost considerata haos? Evident ca despre nici una.
Paradoxal, înclinatia lor spre autoritarism este îngradita. Rusia (Putin) doreste sa devina membra cu drepturi depline a G-8 si un lider mondial stimat. De aceea, politica rusa este una contradictorie: în interior este promovata o politica mai autoritara, pe plan extern una mai liberala. Presedintele nu poate permite silovikilor sa-si consolideze în mod flagrant si vizibil pozitiile. Ca urmare, acel neoautoritarism despre care am amintit este unul îngradit de procesele globale.
A treia consecinta: spiritul de clan al silovikilor. Din acest punct de vedere sunt de retinut cuvintele lui Putin, care, la bilantul de la sfârsitul anului trecut de la FSB, a declarat: “Nu exista fosti cekisti”. Aceasta fratie functioneaza foarte eficient, având la baza principiul ajutorului reciproc. De aici, rezulta ca forta acestui clan va fi mai puternica decât cea a Familiei (clanul creat în jurul fiicei lui Eltân, Tatiana Diatcenko, si a sotului acesteia, fostul sef al administratiei prezidentiale, Valentin Iumasev). Ei au fost învatati sa actioneze ilegal, sa-si ascunda adevaratele sentimente. Au învatat legile pentru a putea manipula cu ajutorul lor. Ei reprezinta casta celor inviolabili pentru ca se afla sub protectia statului.
A patra consecinta: intensificarea “luptei de clasa”. La baza vederilor lor se afla postulate marxiste transformate într-o ideologie a patriotismului. Bogatia pentru ei este un rau, care trebuie extirpat. Bineînteles ca multi dintre ei au gustat din farmecele puterii, însa aceasta nu are nici o importanta pentru ca ei oricum se raporteaza la bogatie ca la principalul inamic intern, care a fost “angajat” de companiile transnationale, al caror obiectiv este slabirea Rusiei pentru cucerirea pietei ei interne.
La întrebarea daca ei sunt sau nu periculosi pentru societatea rusa, raspunsul este da. Este îndeobste cunoscuta legea transformarii multimilor în calitate. Cînd la putere se afla mai multi oameni din acelasi “aluat”, personalitatea fiecaruia se supune obiectivului general. Iar în cazul Rusiei de astazi, mai ales dupa alegeri, obiectivul este controlul asupra întregii societati.
