Extinderea UE a avut loc oficial pe 1 mai 2004. Din punct de vedere economic extinderea este deja o realitate. Statele est europene au cules beneficii enorme din procesul de integrare al economiilor lor cu Europa Occidentală. Nevoia de a se pregăti pentru calitatea de membru a generat reforme economice în toată regiunea.
Extinderea UE a avut loc oficial pe 1 mai 2004. Din punct de vedere economic extinderea este deja o realitate. Statele est europene au cules beneficii enorme din procesul de integrare al economiilor lor cu Europa Occidentală. Nevoia de a se pregăti pentru calitatea de membru a generat reforme economice în toată regiunea.
Afacerile occidentale au realizat de mult timp oportunităţile datorate extinderii către est. Miliarde de euro în capital străin investit direct au curs către ţările în ascensiune. Multe dintre aceste ţări sunt acum integrate în lanţurile de aprovizionare europene. Dar nu numai producţia în care este nevoie de forţă de muncă intensiv a atras bani străini. Pe măsură ce nivelurile de venit şi calificările se îmbunătăţesc, avantajele ţărilor est europene se deplasează către producerea de bunuri şi servicii de calitate superioară. Ascensiunea Uniunii Europene va continua să aibă un impact profund pozitiv asupra economiilor din ţările centrale şi est europene. Majoritatea managerilor sunt conştienţi de acest lucru. Conform unui studiu realizat de Economist Intelligence Unit şi Accenture, majoritatea managerilor (59% dintre cei chestionaţi) vădextinderea ca pe o oportunitate de afaceri.
UE este o piaţă unică bine integrată, care, după extindere, va creşte la 480 de milioane de clienţi, devenind cea mai mare zonă economică din lumea occidentală. Piaţa unică se bazează pe patru libertăţi: mişcarea liberă şi nestânjenită a bunurilor, serviciilor, capitalului şi oamenilor în întreaga zonă a Uniunii Europene. În paginile următoare vom prezenta libera mişcare a bunurilor, impactul ascensiunii serviciilor, a mişcărilor de capital şi a pieţei muncii.
Piaţa unică va aduce o explozie în competitivitate şi creşterea PIB. În interiorul pieţei comune nu pot exista obstacole în comerţul cu bunuri, cum ar fi taxe, procente sau reglementări naţionale. Aceasta include standardele de siguranţă şi de sănătate, legile de achiziţii publice şi alte reglementări naţionale care influenţează companiile care doresc să facă afaceri dincolo de graniţe. Ca rezultat, ţările din Uniunea Europeană fac comerţ între ele mult mai mult decât ar fi de aşteptat pe baza proximităţii lor naţionale. Multe companii est europene produc deja la nivelul standardelor UE şi, prin urmare, au acces neobstrucţionat la piaţa UE. Dar multe altele se luptă cu licenţele din Uniune şi alte obstacole legate de reglementări. Toate ţările în ascensiune sunt mici, cu excepţia Poloniei, cu populaţii, în medie, între două şi zece milioane.
Oportunităţi în sectoarele industriale speciale
Schimbările economice care au fost antrenate de integrarea gradată a Europei de Est în Uniunea Europeană au generat schimbarea pe scară largă a resurselor economice, de la industriile de stil vechi care produceau pe stoc, către sectoare cu o cerere intensivă de forţă de muncă şi abilităţi, şi către servicii. Pe măsură ce deschiderea comercială a progresat, producţia în ţările cuprinse în procesul de aderare a devenit din ce în ce mai specializată în câteva sectoare, din care sunt de observat cele legate de alimente şi băuturi, metale, textile şi echipamente de transport (dar şi cherestea şi produse de lemn în statele baltice). Procesul de specializare industrială este încă în plină schimbare. Ungaria în mod special a atras mari sume de bani prin investiţii străine directe în ramurile industriei electronice, care se află în plin avânt. Încercarea de a furniza o privire de ansamblu sistematică ar depăşi perspectiva acestui studiu. Totuşi, un număr mic de studii pe sectoare ar trebui să ajute la exemplificarea modului în care extinderea schimbă perspectiva economică în est.
Utilităţi şi telecomurile. Regulile pieţei unice a Uniunii Europene cer statelor membre să liberalizeze pieţele pentru industrii de reţea cum sunt telecomurile, cele de transport şi cele de energie. Multe ţări membre ale UE mai au mult până să deschidă toate barierele pentru reţelele de telecom şi, unele dintre ele, se împotmolesc în liberalizarea pieţei de energie. Uniunea s-a angajat să liberalizeze total piaţa de energie pentru consumatorii industriali până în 2004 şi pentru cei casnici până în 2007. Aceleaşi cerinţe se vor aplica, bineînţeles, şi noilor state membre. Polonia, de exemplu, şi-a deschis mai mult de 50% din piaţa de curent electric pentru privatizare (în comparaţie cu Franţa care şi-a deschis doar o treime). Cehii şi-au vândut majoritatea centralelor pentru curent electric investitorilor străini. Stabilirea preţurilor la energie va trebui să se mute de la executivul politic al statelor către forţele pieţei.
Industria auto. Industria de automobile din Europa de Est a fost una dintre poveştile de succes ale perioadei de preaderare. Producătorii de automobile occidentali – nu numai din Uniunea Europeană, ci şi din Statele Unite şi Japonia – au investit în aceste noi pieţe, parţial pentru a avea acces la forţa de muncă ieftină, dar inteligentă din punct de vedere tehnic, din regiune şi, parţial, pentru a compensa reducerea cererii pe propriile lor pieţe. Printre principalii investitori străini sunt Volkswagen în Slovacia şi Republica Cehă, Audi în Ungaria şi Fiat şi Daewoo în Polonia. Producătorii de componente au urmat rapid marile fabrici de asamblare către Europa Centrală,aprovizionând nu numai fabricile locale de automobile ci folosind regiunea şi ca bază pentru export. Triunghiul între Bratislava (Slovacia), regiunea occidentală a Republicii Cehe şi sudul Poloniei, formează acum un claster de producători, furnizori, distribuitori şi servicii conexe din industria automobilelor.
Perspectiva aderării la UE a contribuit la aceste evoluţii în câteva moduri. În primul rând, pregătirile pentru aderarea la UE au dat companiilor occidentale de automobileun mediu economic sigur pentru investiţiile pe termen lung. În al doilea rând, abolirea gradată dar şi garantată a obstacolelor în comerţ a dat siguranţă producătorilor de automobile că pot importa componente făra taxe şi pot exporta produsul finit pe piaţa actuală a Uniunii Europene care are mai mult de 350 de milioane de clienţi.
Din moment ce, cea mai mare parte a fabricilor de autoturisme din zona Europei Centrale produce în primul rând pentru export în Uniunea Europeană, toată producţia lor este, din toate punctele de vedere, la nivelul standardelor europene. În acest sector, mai mult decât în altele, extinderea Uniunii Europene este deja o realitate. Ceea ce este sigur, totuşi, este faptul că pieţele pentru automobile din noile state-membre vor continua să se extindă de câteva ori mai rapid decât în Uniunea Europeană de până acum, unde creşterea este prevăzută a fi doar de 2-4% pe an. În Slovacia, de exemplu – unul dintre principalii producători în industria automobilelor din regiune – posesiunea de automobile a crescut cu aproape 50% în ultimii zece ani. Dar, 250 de maşini la o mie de locuitorieste încă la jumătatea nivelului înregistrat în ţările occidentale mai bogate.
Prelucrarea alimentelor. Prelucrarea alimentelor a fost puternic lovită de scăderea economică iniţială care a urmat deschiderii pieţelor. Majoritatea companiilor locale s-au zbătut să concureze împotriva produselor occidentale pe pieţele lor iniţiale, dar numai câteva au reuşit să găsească noi pieţe de export în Occident. Aceasta a fost rezultatul parţial al slabei calităţişi a absenţei practice a abilităţilor de marketing şi distribuţie şi, parţial, datorită cuantumurilor stricte ale Uniunii pentru importul de alimente din ţările candidate, multe dintre ele rămânând valabile până în momentul aderării. Toate ţările est europene, cu excepţia Ungariei, au avut mari deficite comerciale în ceea ce priveşte produsele alimentare în relaţia cu UE. În Estonia, numărul companiilor din industria de prelucrare a alimentelor a explodat cu aproape 50% în cea de a doua jumătate a anilor 1990, şi în Lituania, rata de creştere a fost de 36%. În Polonia, veniturile din acest sector a crescut cu o medie de 16% pe an din 1995. În sfârşit, este foarte probabil ca noile state membre să fie folosite ca baze de export pentru produse alimentare către pieţele europene mai mari. Polonia, de exemplu, este al treilea mare producător din lume de cartofi şi al şaselea mare producător de mere, tutun şi porcine.
Industria alimentară va creşte, în continuare, în importanţă economică. În Ungaria, industria alimentară în 2000 acoperea deja 14% din veniturile din producţie şi 6,5% din PIB. Zonele cu creşterea cea mai rapidă o reprezintă “alte alimente” (gustări, etc) şi băuturi, ceea ce sugerează o deplasare către producţia cu valoare adăugată mai mare. În Polonia industria alimentară a atras 12% din investiţiile străine directe şi industria cărniieste deja în “siguranţă” în mâinile investitorilor străini. Totuşi, accesul către pieţele externe este încă limitat, 90% din producţie se vinde pe piaţa internă.
Oportunităţi în sectoarele serviciilor selecţionate. Industriile est europene au trecut prin vremuri tulburi în timpul preaderării. Sectorul servicii a suferit o transformare profundă, lucru care va continua mulţi ani după data aderării. Cele mai importante forţe care conduc la schimbarea în industria de servicii din Europa de Est sunt: o schimbare dramatică de la industrie şi agricultură către servicii după colapsul planificării centralizate comuniste; schimbările tehnologice şi deschiderea sectorului de servicii care este parte din piaţa europeană unică.
În multe dintre ţările din Estul Europei, procentul serviciilor din totalul produselor cu valoare adăugată a crescut de la mai puţin de 40% la începutul perioadei de tranziţie către 60% azi. Această schimbare a reprezentat corecţia structurii economice nesimetrice moştenite de la planificarea centralizată; schimbările tehnologice şi deschiderea sectorului de servicii sunt părţi ale piaţei europeane unice. Tranziţia a condus la un colaps în producţia industrială şi în industriile necompetitive care produceau pe stoc. Investiţiile străine directe – dintre care jumătate au mers către servicii- au adus nu numai capital, dar şi know-how în marketing.
Sectorul de retail a fost primul care şi-a luat avânt, iar creşterea sa a fost legată îndeaproape de proliferareaîntreprinderile mici şi mijlocii care au fost centrul refacerii economice în multe dintre ţările implicate în aderare. Serviciile bancare şi alte servicii financiare au înflorit în contul investiţiilor masive din străinătate. Serviciile pentru afaceri, cum sunt consultanţa şi administrarea, au fost iniţial importate din occident, dar acum sunt din ce în ce mai mult furnizate de firme locale. Schimbarea Europei de Est către o economie a serviciilor nu este nici pe departe finalizată. În toate ţările aflate în procesul de aderare cota serviciilor în veniturile din valoare adăugată rămâne sub cea găsită în mod curent în economiile de piaţă dezvoltate (media din Europa este aproape de 70%).
Serviciile bancare, asigurări şi alte servicii financiare. Puţine sunt ramurile economice din Europa care sunt supuse unei schimbări atât de rapide ca finanţele. Multe dintre schimbări sunt determinate de piaţă: introducerea unei singure monede de schimb, Euro. Analiştii au îndemnat bursele din Europa Centrală să se unească, dar progresul a fost destul de lent datorită unei combinaţii între incompatibilităţi tehnice şi de regulament şi mândrie naţională. Totuşi, bursele est europene, vor urma până la urmă curentul european.
Pe de altă parte, prin reforma pensiilor, fondurile de pensii din Europa de Est aflate în creştere rapidă vor da un flux stabil de capital proaspăt pentru pieţele financiare locale. Sectorul de asigurări în Europa de Est are în aceeaşi măsură un teritoriu mare de dezvoltare, fiind susţinut de schimbări legislative (scutiri de taxe pentru poliţele de asigurare de viaţă) şi venirea firmelor mari din Europa Occidentală cum este Allianz (Germania-), Generali (Italia) sau ING (Olanda). În Cehia, Ungaria şi Polonia primele de asigurare s-au ridicat la aproximativ 15-20 % anual în 2001 şi 2002.
Retail. Sectorul de retail a trăit o revoluţie veritabilă de la mijlocul anilor 1990. Europenii din Est îşi făceau cumpărăturile în mod tradiţional în pieţe şi mici magazine de la colţul străzilor. Aceasta s-a schimbat radical cu venirea hipermarketurilor şi a mallurilor pentru cumpărături din 1995 încoace. Retaileri din Uniunea Europeană au fost rapizi în a realiza potenţialul noilor pieţe aflate în apropierea lor, nu numai în termeni de creştere rapidă a puterii de cumpărare dar şi pentru că aceste ţări erau atât de departe în termeni de vânzărimarketing şi distribuţie. În Republica Cehă, de exemplu, numărul de hipermarketuri a crescut de la două în 1996 la 105 în 2001. Azi, IKEA (Suedia),Carrefour (Franţa), Tesco (MB), Metro (Germania) şi Royal Ahold (Olanda) sunt deja nume în noile state membre. Europa de Est va rămâne o piaţă atractivă pentru retailerii occidentali deoarece creşterea veniturilor va continua să o depăşească cu mult pe cea din Occident pentru următorii ani.
Piaţa muncii. Un aspect cheie al pieţei unice este libera circulaţie a persoanelor. Astfel, cetăţenii Uniunii au dreptul să lucreze, înveţe sau să trăiască oriunde în Uniunea Europeană fără a fi nevoiţi să aplice pentru permise sau permisiuni. Noile state membre au dobândit aceste drepturi odată cu aderarea, dar vor beneficia de ele doar după o perioadă de tranziţie. Unele dintre ţările UE, în special Germania şi Austria, care au graniţe lungi cu ţările aflate în procesul de aderare sunt lovite de şomaj ridicat, s-au temut de un influx de muncitori ieftini din Europa de Est după aderare. Deşi aceste temeri sunt foarte probabil fără motive, ele şi-au păstrat dreptul de a ţine departe muncitorii Est Europeni pentru cinci ani după data aderării, cu posibilitatea de a extinde restricţia pentru încă doi ani dacă se vor menţine aceste temeri. Nu toate ţările membre ale UE vor aplica aceste restricţiiasupra dreptului de liberă circulaţie a forţei de muncă.
Muncitorii bine pregătiţi sunt una dintre cele mai valoroase posesiuni ale regiunii, fiind în acelaşi timp şi motivul principal pentru care ţările proaspăt aderate se află acum într-o trecere rapidă de la industrii cu cerere mare de capital şi de forţă de muncă către producţie şi servicii care cer abilităţi în mod special. Mai multe companii multinaţionale şi-au stabilit centre de servicii în Ungaria sau Estonia. Acest curent va continua pe măsură ce salariile în noile state membre vor ajunge, gradat, din urmă nivelele din Europa de Vest. Creşterile salariale vor fi suportate de creşterile în productivitate şi de standardele înalte în ceea ce priveşte calificările şi educaţia. Mai mult decât atât, guvernele est europene vor trebui să depună mai multe eforturi pentru a dezvolta un mediu economic care să creeze locuri de muncă. Procentul de şomeri în unele dintre statele aflate în procesul de aderare este mai mare decât procentul din UE. În Polonia, de exemplu, o cincime din forţa de muncă este fără o slujbă. Mai mult, rata angajărilor este mult mai redusă decât în UE. Într-o ţară- precum Slovacia, doar aproximativ jumătate din populaţia aptă de muncă are şi slujbe. Mai degrabă, problema angajării forţei de muncă în Europa de Est este legată de existenţa a doi factori: nepotrivirile regionale şi de calificări şi impozitelor mari pe salarii.
40% din bugetul de 100 de miliarde de Euro al UE este direcţionat către statele membre mai sărace
Unul dintre obiectivele declarate ale Uniunii Europene este acela de a ajuta statele membre mai sărace să ajungă din urmă statele mai bogate. Aproximativ 40% din bugetul anual de 100 de miliarde de Euro este dedicat ajutorului regional prin aşa numitele fonduri structurale.
În bugetul actual, care expiră în 2006, UE a programt 43 de miliarde de Euro pentru noile state membre, jumătate din acestea fiind plătite prin fonduri structurale. Polonia este, de la distanţă, cel mai mare destinatar, cu mai mult de 11 miliarde de Euro, urmată de Ungaria şi Republica Cehă cu 2-3 miliarde de Euro fiecare. Deşi sumele implicate sunt probabil prea mici pentru a conduce la o creştere rapidă a nivelului veniturilor către media din UE, ele vor aduce multe oportunităţi lucrative pentru afaceri autohtone sau străine, mai ales datorită faptului că aderarea la UE cere ţărilor din Estul Europei să-şi deschidă total sectorul de achiziţii publice pentru licitaţii competitive pentru toate companiile din UE.
Impactul real al banilor din UE va fi probabil simţit în perioada bugetară următoare, care se va întinde din 2007 până în 2013. Cât vor primii noii membri nu s-a hotărât, încă. Schimbareava fi mai curând gradată decât bruscă, ceea ce înseamnă că ajutorul în fonduri structurale va continua să crească în anii de după aderare.
Proiectul Lisabona
Oamenii de afaceri descriu deseori Uniunea Europeană ca pe o economie cu creştere mică, cu taxe mari şi exagerat de reglementată. Unele state membre ale Uniunii au nevoie prioritar de o reformare adâncă a pieţelor de producţie şi de muncă. Germania- şi Italia sunt primele exemple. Uniunea are în componenţă şi ţări care au impozite foarte mari cum sunt ţările scandinave. Dar aceasta este doar o parte a imaginii UE. State ca Marea Britanie, Finlanda, Suedia şi Olanda au punctaje mai bune deseori faţă de Statele Unite atunci când vine vorba de nivele de productivitate, standarde de viaţă, realizări în domeniul educaţional sau succese de export.
Dar Uniunea Europeană nu se mulţumeşte cu actuala stare de lucruri, ci doreşte ca acele state membre care sunt întârziate din punct de vedere economic să înveţe de la vecinii lor care au mai mult succes şi a iniţiat, prin urmare, un proces ambiţios de stabilire a standardelor de evaluare în multe zone ale reformei economice. Scopul declarat al proiectului Lisabona, (numit după oraşul portughez în care a fost lansat în anul 2000) este acela de a transforma economia Uniunii în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere până în 2010. Programul de la Lisabona acoperă ţinte diversificate, de la liberalizarea transportului pe căile ferate, crearea de locuri de muncă, răspândirea tehnologiilor de comunicare, companiile noi şi protecţia mediului.
