În alegerile locale se petrece un fenomen ciudat şi deosebit de interesant – apare o dublă legitimitate a candidatului, legitimitate care provine din capacitatea acestuia de a se subsuma unei dualităţi formale, pe de o parte, el reprezintă partidul, şi depinde prin importanţa ideologică şi de recunoaşterea acestuia, iar pe de altă parte partidul îşi încredinţează numele candidatului, care prin meritele şi importanţa sa locală înghite simbolic partidul în sine.
Recenta declaraţie a premierului Adrian Năstase cum că o posibilă candidatură a sa pentru Cotroceni ar determina în PSD o luptă internă pentru obţinerea şefiei partidului dă un semnal destul de clar asupra campaniei electorale din acest an – ea nu se desfăşoară doar la nivelul ţării ci implică şi va implica toate structurile particulare şi toate instituţiile legate într-un fel sau altul de stat şi de politică. Campania electorală pare a fi momentul real pentru schimbarea instituţională şi politică a societăţii dând seamă de faptul că într-adevăr democraţia devine un fapt în România.
Ceea ce apare extrem de interesant este faptul că procedura devine tot mai interesantă pentru cei implicaţi în diverse procese electorale, fie cadrele didactice din senatele diverselor universităţi din ţară unde tocmai au avut loc alegeri, fie membrii de partid care nu vor să se mai supună dictatului centrului, fie, şi nu în cele din urmă, chiar partidele politice care se pregătesc să se înfrunte în campania electorală. Ceea ce spune că încet încet forma tinde să devină fond.
Desigur că forma rămâne încă un element important în campania electorală, dar, în mod evident, ea se rafinează continuu depăşind modelul primitiv al timpurilor trecute. Putem distinge deja două dimensiuni, una de fond – partidele care îşi pregătesc candidaţii pentru intrarea în cursă, şi una de formă – concerte, artificii, scrisori etc., ambele cu rol de ritual de trecere în starea de campanie pentru pregătirea populaţiei cu noua dimensiune emoţională a democraţiei. Dacă până în 2000 alegerile locale erau construite pe premisa că ele sunt doar nişte introduceri la alegerile generale, în acest an, deşi multe partide încearcă să menţină acelaşi standard, localele devin un moment electoral în sine. PSD-ul a văzut în 2000 impactul uriaş pe care l-a avut câştigarea unui mare număr de municipii şi oraşe, atât la primari cât şi la consiliile locale, asupra electoratului. Abia în acel moment partidele aflate la guvernare au fost probabil conştiente de eşecul uriaş al guvernării lor, iar preşedintele Constantinescu s-a retras din cursă tocmai pentru că intuia, pe baza acestor alegeri, imposibilitatea de a mai câştiga un al doilea mandat. Astfel, deşi construite ca uvertură pentru campaniamare , alegerile locale s-au dovedit un test mai important pentru unele partide, căci nu toate au avut apoi acelaşi impact în toamnă – de exemplu ApR-ul care era în vara 2000 cotat ca al treilea partid ca importanţă datorită scorurilor ridicate din locale nici nu a mai intrat în parlament în toamnă.
Şi aceasta pentru că în alegerile locale se petrece un fenomen ciudat şi deosebit de interesant – apare o dublă legitimitate a candidatului, legitimitate care provine din capacitatea acestuia de a se subsuma unei dualităţi formale, pe de o parte el reprezintă partidul, şi depinde prin importanţa ideologică şi de recunoaşterea acestuia, iar pe de altă parte partidul îşi încredinţează numele candidatului, care prin meritele şi importanţa sa locală înghite simbolic partidul în sine. Astfel principiul reprezentativităţii, esenţial pentru democraţie apare mai bine împlinit în acest tip de alegeri decât în cele generale, uninominalismul primarului se împleteşte cu lista pentru consilierii locali şi judeţeni. Exerciţiul democratic întreprins în acest moment devine de aceea cheia pentru internalizarea procesului democratic ca proces în care comunitatea locală se împleteşte politic cu cea naţională pentru a-şi demonstra voinţa şi existenţa.
Receptând foarte bine acest mesaj, şi înţelegând că adevărată cheie a viitorului său electoral stă în campania electorală partidul de guvernământ a încercat să îşi reconsidere relaţia cu aleşii locali şi, în special, cu baronii din teritoriu prin schimbări spectaculoase la nivel de filiale. Desigur că avem de a face cu o întărire a dominaţiei centrului asupra periferiei, dar mişcarea făcută de PSD trebuie subliniată ca fiind pozitivă.
În decursul ultimilor ani partidul de guvernământ a asumat o poziţie riscantă, aceea de a accepta transferuri importante de primari şi consilieri judeţeni, devenind dependent de puternicii din judeţe. Ori aceste transferuri trebuie spus au adus un număr însemnat de membri şi notabilităţi partidului, dar ceea ce se putea observa era incontestabila labilitate a loialităţii a acestor membri, pe principiul că cine a trădat o dată va trăda şi data următoare. Noii veniţi, aşa cum remarca şi studiul făcut de Institutul pentru Politici Publice privind migraţia politică, au făcut acest pas nu pentru a ajuta partidul de guvernământ ci pentru a aştepta de la acesta ajutor personal, şi, prin aceasta, câteodată, local. Dar aceasta a întărit ţesătura de relaţii subterane dintre aleşi şi diverşi potentaţi în dauna imaginii partidului, şi chiar a modelului democratic – principiul asumat fiindpleacă ai noştri, vin ai noştri, dizidenţii mor ca proştii- pentru că este evident că traseismul politic a fost şi este mult mai evident în plan local decât în parlament. Modelul primarilor sau a consilierilor locali care rezistă în funcţii din anii `90 este binecunoscut, cum este Bulucea la Craiova sau Anderca la Satu Mare, primari susţinuţi de aproape întregul spectru politic în decursul timpului (Bulucea a fost primar din partea PSM şi apoi PDSR, Anderca primar PNŢ-cd şi apoi PDSR şi lista unor asemenea nume poate continua).
PSD-ul a avut deci iniţiativa de a controla listele de consilieri locali şi judeţeni cât şi persoanele care vor candida din partea partidului ca primari. Dar, de cele mai multe ori a avut obiecţii la cei propuşi de filiale şi a numit alţi candidaţi, care sunt sprijiniţi de la centru, câteodată în pofida filialelor. Aparent avem de a face cu o încălcare a democraţiei, dar ceea ce se uită este că una din funcţiile fundamentale a partidelor este de a recruta el însuşi candidaţii în pofida intereselor particulare, iar PSD a asumat o asemenea funcţie. Că o face din duplicitate sau din alte motive obscure, sau chiar este de bună credinţă are mai puţină importanţă. Este de remarcat faptul că, în acest fel, PSD dă semnalul că este în continuare un partid modern şi mobil, un partid în care lupta pentru putere atât în interior cât şi în exterior este o constantă.
Dar dacă partidul de guvernământ se pregăteşte de o campanie electorală dură în care doreşte să fie eficient, nu acelaşi lucru putem spune şi de celelalte partide care par a fi intrate într-o letargie inexplicabilă. Cel mai puţin pregătit de campanie pare a fi PRM-ul care a construit o strategie de atac împotriva tuturor, folosind şi în campania pentru locale tot modelul obţinerii de voturi de reacţie. Scopul său pare a fi acela de a lupta singur împotriva tuturor fără a-şi asuma nici cea mai mică capacitate de negociere pentru turul al doilea. De altfel, singurul primar cu adevărat important pentru partid pare a fi Gheorghe Funar la Cluj, personaj simbol al partidului. Părerea noastră că PRM-ul intenţionează doar să îşi verifice electoratul captiv în aceste alegeri pentru a se pregăti de cele generale, fiind convins că are şanse foarte mici de a se impune împotriva PSD-ului sau a alianţei PNL-PD. Ceea ce doreşte este să obţină cât mai mulţi consilieri locali şi judeţeni care să joace un rol important în următoarea campanie, fie prin presiune fie prin ajutor direct. Partidul lui Corneliu Vadim Tudor se află într-o situaţie extrem de delicată, pentru că încercarea liderului de a-şi reconstrui imaginea îl va pune în situaţia de a-şi limita discursul doar la corupţia şi sărăcia pe care PSD-ul le-a produs în ţară începând cu 2000, spaţiu ideatic extrem de îngust pentru că pe el intră toate partidele din opoziţia parlamentară sau din afara parlamentului – cum este de exemplu Alianţa Populară care atacă din ce în ce mai dur nu numai partidul de guvernământ dar şi liderii opoziţiei, în special pe Traian Băsescu. Linia AP-ului este de fapt preluată de la PRM cu diferenţa că această nu este grevată de acuzaţia de extremism naţionalist.
Din nefericire tot atât de lâncezi se dovedesc în campania electorală şi cei din alianţa PNL-PD care adoptând o politică de tergiversare se vor pomeni în faţa campaniei fără nici un proiect diferit de cele anterioare. Axarea campaniei pe atacul la adresa PSD-ului are dezavantajul în locale că problemele generale tind să se disipeze în problemele curente, pe de o parte, iar pe de alta se luptă împotriva unor structuri de putere bine consolidate în diverse judeţe în care o parte din baroni continuă să domnească şi să obţină în sondaje scoruri extrem de înalte, precum Mazăre la Constanţa. Iar înlocuirea primarilor asupra cărora plutea suspiciunea de corupţie (Vaghelie fiind cel mai notoriu) face desuet un asemenea demers. Nici în teritoriu lucrurile nu stau prea bine pentru alianţă căci destule filiale ale celor două partide nu se agreează suficient pentrua coopera pentru campanie, ceea ce conduce la situaţii destul de absurde în care alianţa se transformă de fapt într-un pact de neagresiune, ceea ce nu construieşte un parteneriat ci doar o tovărăşie de drum. Iar PD-ul se află pus într-o situaţie şi mai ciudată căci va trebui să facă faţă în anumite oraşe mari şi atacului foştilor colegi de partid emigraţi între timp la PSD, cum e cazul la Bucureşti cu Duvăz sau la Iaşi cu Gheorghe Nechita. De aceea, acum în ultimul ceas dinaintea campaniei alianţa ar trebui să se adune şi să se întărească printr-un proiect comun, care să nu vizeze neapărat fiecare localitate în parte ci un ansamblu de probleme comune întregii Românii a localităţilor rurale sau urbane.
Astfel încât se pare că vom asista în fond la o campanie electorală destul de liniştită în ciuda vehementei atenţionări a opoziţiei cum că puterea se pregăteşte să fraudeze alegerile. De fapt marele pericol al acestei campanii nu va fi frauda electorală, destul de improbabilă, ci mai degrabă absenteismul cetăţenilor care după ce vor fi asistat la zeci de concerte gratuite (au început deja) se vor trezi în faţa imposibilităţii alegerii dintre pâine şi circ.
