Noiembrie 2008 a fost o dată importantă în calendarul politic american, marcând schimbarea administraţiei de la Casa Albă şi preluarea puterii de către Democraţii lui Barack Obama. Ceea ce a echivalat inclusiv cu ieşirea la iveală a abuzurilor neoconservatorilor lui George.W.Bush care, folosindu-se de teama indusă americanilor de momentul “11 septembrie”, a încălcat în mod constant spiritul şi litera Constituţiei, sporind în mod exagerat puterea serviciilor de informaţii de a spiona convorbirile telefonice private, datele financiare sau medicale ale americanilor şi de a percheziţiona apartamentele cetăţenilor de rând, fără a beneficia de un mandat emis de un judecător. Ca răspuns la abuzurile puterii politice de la Casa Albă, organizaţia neguvernamentală ACLU a intentat o serie de procese împotriva programului de interceptări ilegale operate de NSA şi ordonate de administraţia Bush. “Atacurile de la 11 septembrie 2001 au schimbat multe lucruri în America, însă ceea ce ne defineşte pe noi ca popor şi ca democraţie sunt libertăţile civile şi viaţa privată, nicidecum frica”, argumenta Anthony Romero, directorul ACLU.
La o radiografiere a ultimilor şapte ani ce s-au scurs de la atacarea turnurilor gemene, ies la iveală erorile în materie de siguranţă naţională comise de regimul Bush, precum şi un lung şir de abuzuri ale puterii de la Casa Albă: dincolo de mult mediatizata torturare a prizonierilor musulmani la Abu Ghraib, respectiv Guantánamo, şi privarea acestora de dreptul la un proces echitabil, administraţia Bush şi-a dat avalul la operaţiuni precum interceptarea convorbirilor cetăţenilor americani, fără a beneficia de un mandat judecătoresc sau de aprobarea Congresului, respectiv spionarea jurnaliştilor care au făcut dezvăluiri privind programele ilegale secretizate de administraţia de la Casa Albă şi a ONGurilor care au militat pentru respectarea libertăţilor civile şi a vieţii private.
Topul abuzurilor
1. Interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice — în decembrie 2005, ziarul New York Times publica ştirea că Agenţia Naţională de Securitate (NSA) intercepta convorbirile americanilor fără a beneficia de un mandat judecătoresc, violând astfel prevederile legale federale şi cele constituţionale. Mai mult, prin decizie prezidenţială, Agenţia primise acces direct la infrastructura de telecomunicaţii prin intermediul celor mai mari companii americane de comunicaţii şi începuse să recurgă la sisteme de data mining în scopul monitorizării şi violării datelor personale ale milioane de cetăţeni americani. În august 2006, urmare procesului intentat de ACLU, un judecător federal din Detroit a catalogat programul Agenţiei Naţionale de Securitate drept neconstituţional şi ilegal.
2. Încarcerarea ilegală şi torturarea musulmanilor — În perioada post 9/11, autorităţile guvernamentale americane au răpit, deţinut şi torturat ilegal numeroşi prizonieri, majoritatea musulmani, arogându-şi dreptul de a cataloga pe oricine drept “combatant al inamicului”, fără obligaţia de a le acorda dreptul la un proces echitabil. Începând din 2002, aşa-zişii combatanţi ai inamicului au fost încarceraţi fie la Guantánamo, fie la Abu Ghraib, fără posibilitatea reprezentanţilor Crucii Roşii de a avea acces în aceste închisori de maximă securitate şi nesupuse vreunei legi. Investigaţiile ulterioare realizate în aceste centre de detenţie au relevat încălcări flagrante ale drepturilor omului şi ale legislaţiei internaţionale, precum Convenţia de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război.
Autorităţile americane au recurs inclusiv la practica răpirilor de persoane, transferate apoi în alte state acolo unde sunt supuse torturii şi abuzurilor. De menţionat în acest sens este scandalul închisorilor CIA din Europa de Est, unde Agenţia Centrală de Informaţii ar desfăşura operaţiuni contrare prevederilor legale internaţionale.
3. Generarea aşa-numitei “Surveillance Society” (societate monitorizată) — Societatea americană trece poate prin cel mai mare atac la adresa vieţii private a americanului de rând, prin extinderea practicii de colectare a datelor personale.
4. Reautorizarea “Patriot Act” — Câteva dintre prevederile Patriot Act cu privire la practica supravegherilor, prevăzute să expire la sfârşitul anului 2005 tocmai datorită criticilor aspre formulate de o serie de congresmani precum şi unor rezoluţii federale privind neconstituţionalitatea lor, au fost reconfirmate de Congres, fără vreo modificare.
5. Secretomania promovată la nivelul administraţiei prezidenţiale — Administraţia Bush a fost una dintre cele mai puţin transparente din întreaga istorie politică a Statelor Unite. Legii privind accesul la informaţie (Freedom of Information Act FOIA) i-a fost diminuată forţa, în primul rând prin clasificarea şi supraclasificarea documentelor care atestă, de fapt, caracterul intruziv şi neconstituţional al tipului de politică promovat de administraţia Bush. Nu doar că a fost blocată orice tentativă de investigare a programului de interceptare ilegală derulat de NSA, ci chiar au fost trimişi în judecată jurnalişti – în baza Legii spionajului (Espionage Act) din 1917 – în încercarea de a intimida presa să mai realizeze anchete jurnalistice pe marginea operaţiunilor şi programelor de interceptare ilegală ale comunităţii informative americane.
6. “Real ID Act” — Adoptată în 2005, legea “Real ID Act” (în traducere, “legea privind identitatea reală”), pune bazele unui sistem de carduri de identitate unice la nivel naţional, ceea ce va face practic imposibil persoanelor suspicionate de activităţi teroriste să capete azil pe teritoriul SUA. Potrivit legii, fiecare stat va trebui să standardizeze permisele de conducere şi să transfere apoi informaţiile într-o bază de date de unde vor fi redirecţionate către autorităţile federale, statale şi locale.
7. Întocmirea listelor cu persoanele cărora le este interzis să circule cu avionul — Aşa-numita “no fly list” a fost gândită în scopul de a un pierde urma acelor persoane cărora autorităţile le-au interzis să călătorească cu avionul deoarece au fost etichetate drept riscuri la apresa securităţii. După 9/11, numărul acestor liste de urmărire s-a înmulţit, dar şi criteriile de înscriere pe respectiva listă au devenit ambigue şi tendenţioase. Cert este că, la ora actuală, listele de “interzis la zbor” reunesc un număr de 50.000 de persoane.
8. Spionajul politic — Agenţiile guvernamentale, inclusiv FBI şi Departamentul Apărării, au derulat vaste operaţiuni de spionare a americanilor. Prin intermediul Legii accesului la informaţii (FOIA), ACLU a aflat că FBI a monitorizat intens grupurile pacifiste (precum Quakers, Greenpeace sau Arab American Anti-Defamation Committee) care militau împotriva intervenţiei americane în Irak sau Afganistan.
9. Abuzarea statutului de “martor material”— În zilele şi săptămânile ce au urmat lui 11 septembrie, autorităţile americane au arestat multe persoane, majoritatea musulmani cu cetăţenie americană, în baza unei tehnici judiciare federale ce permite arestarea şi încarcerarea preventivă a “martorilor materiali” sau a celor care ar putea deţine informaţii valoroase despre o infracţiune, crimă, delict. Mulţi dintre cei care au fost reţinuţi ca martori materiali nici măcar nu aveau această calitate, motiv pentru care nu li s-a luat vreo declaraţie; în schimb, au fost ţinuţi în spatele gratiilor 6 luni sau chiar un an.
10. Atacuri la adresa libertăţii academice — Administraţia Bush s-a folosit de una din prevederile Patriot Act pentru a-şi justifica demersul de cenzurare a acelor intelectuali care critică politica practicată de Casa Albă. După 11 septembrie, autorităţile americane au recurs la excluziunea ideologică şi cenzurarea articolelor ştiinţifice cu tentă anti-neoconservatoare.
Cincinalul interceptărilor ilegale
La şapte ani după atacurile teroriste de la 11 septembrie, sentimentul şi nivelul real de siguranţă al cetăţenilor americani rămân incerte; un lucru este, în schimb, sigur: americanii sunt monitorizaţi de puterea politică de la Washington într-o manieră inimaginabilă anterior atacării turnurilor gemene de la World Trade Center şi clădirii Pentagonului. Invocând necesitatea prevenirii altor atentate teroriste, autorităţile au dat mână liberă serviciilor de informaţii în operaţiunea de interceptare a telefoanelor şi mailurilor cetăţenilor americani. În total dispreţ faţă de prevederile constituţionale, au fost duse la extrem: monitorizarea traficului de pe Internet şi a email-urilor, supravegherea persoanelor şi locaţiilor, accesarea clandestină a tranzacţiilor şi conturilor bancare, pătrunderea ilegală în apartamentele personale şi copierea informaţiei electronice din memoria calculatoarelor personale – totul în căutarea unor indicii de potenţială activitate teroristă. Sub protecţia anonimatului, o serie de foşti sau actuali oficiali americani precum şi experţi în domeniul informativa au recunoscut că mare parte din operaţiunile şi programele de supraveghere internă – extrem de intruzive la adresa vieţii private – nici măcar nu beneficiază de aprobarea Congresului din simplul motiv că au fost secretizate atât faţă de puterea legislativă, cât şi faţă de autorităţile judiciare. Presa a fost cea care a scos la iveală două dintre programele ascunse de ochii lumii de administraţia Bush; este vorba de interceptarea ilegală (fără mandat) de către NSA a apelurilor telefonice şi email-urilor suspecte în interiorul sau în afara Statelor Unite, respectiv de monitorizarea transferurilor bancare internaţionale de către CIA şi Departamentul Trezoreriei Statului. Organizaţiile nonguvernamentale şi experţii în privacy care încercaseră să afle mai multe date despre programele de supraveghere ilegală au declarat că eforturile lor au fost blocate în condiţiile în care despre asemenea operaţiuni are cunoştinţă doar un cerc restrâns de oficiali de rang înalt de la nivelul administraţiei prezidenţiale – deşi, legal, ar fi necesar “ok”-ul Congresului pentru iniţierea şi derularea activităţilor de acest tip. “Casa Albă refuză, fără nicio explicaţie, să ne ofere detalii despre programele de monitorizare ş isupraveghere”, declară senatorul democrat Ron Wyden, membru al Comisiei senatoriale de verificare a activităţii serviciilor de informaţii, postură care îi dă dreptul de a solicita informaţii chiar cu caracter clasificat. “Bănuiala mea este că se colectează mari cantităţi de date personale despre milioane de americani, iar maniera în care sunt accesate şi ulterior folosite aceste date este neclară. Clar este doar faptul că nu există o posibilitate reală de tragere la răspundere a serviciilor de informaţii care, în numele luptei împotriva terorismului, violează viaţa privată a americanilor”, adaugă senatorul Wyden.
Tandemul NSA – FBI şi tirania supravegherii electronice
Exponentul de bază al programului de interceptare ilegală a convorbirilor telefonice precum şi al celui de colectare a datelor personale a milioane de americani este Agenţia Naţională de Securitate (NSA).
De câteva decenii, sateliţii şi aparatura terestră de supraveghere au interceptat miliarde de convorbiri telefonice şi email-uri, căutând cuvinte-cheie care ar putea sugera o potenţială activitate teroristă, de spionaj sau alte acte care să aducă atingere la adresa securităţii naţionale. După 11 septembrie acest tip de activitate derulată de NSA a sporit considerabil, fiind cooptate inclusiv câteva mari companii de comunicaţii şi provideri de Internet care au permis Agenţiei să le monitorizeze clienţii.
Robert L. Deitz, consilier general al NSA, declara recent Congresului american că misiunea principală a Agenţiei, după atacurile de la 11 septembrie, a constat în identificarea celor mai eficiente modalităţi de monitorizare a organizaţiilor teroriste, în speţă Al Qaeda, care la rândul lor foloseau tehnologie de ultimă generaţie pentru a nu fi depistaţi de serviciile de informaţii americane.
NSA şi-a îmbunătăţit capabilitatea de a monitoriza întregul spectru de comunicaţii, de la transmisiuni prin fibre optice şi wireless, la mesaje instantanee, email-uri sau conversaţii vocale derulate via Internet.
Pe de altă parte, FBI-ul conduce operaţiunile de supraveghere pe frontul low tech, folosindu-se de puterile – prea puţin cunoscute publicului – cu care a fost investit prin Patriot Act şi alte legi eleborate post 11 septembrie. Înainte de această dată, orice monitorizare efectuată de FBI necesita un mandat judecătoresc; la această practică s-a renunţat însă după atacurile teroriste din 2001, FBI-ul făcând abuz de aşa numitele „acte de securitate naţională” în baza cărora agenţii informativi pot obţine date despre persoane considerate suspecte, fără a mai solicita şi un mandat judecătoresc de aprobare a operaţiunii de supraveghere. În plus, spre deosebire de mandatele de percheziţie tradiţionale, noua practică a Biroului Federal de Investigaţii este de a nu informa ţinta percheziţiei de acest lucru. Anul trecut, agenţii federali au invocat 9 254 de acte de securitate naţională pentru a accesa date personale sau privind tranzacţii financiare efectuate de anumiţi indivizi asupra cărora planau suspiciuni, dar şi pentru a pătrunde în mod clandestin în casele cetăţenilor americani cu scopul de a culege informaţii şi copia date electronice stocate în memoria computerelor personale.
NSA şi FBI nu sunt singurele agenţii guvernamentale ce derulează activităţi de supraveghere şi interceptare. Agenţii Departamentului Trezoreriei Statului au efectuat peste 4000 de percheziţii asupra unor documente şi conturi bancare, fără a înştiinţa cetăţenii sau organizaţiile ale căror date financiare au fost monitorizate. Armata americană are un program intitulat Threat and Local Observation Notice, care identifică şi raportează orice activitate suspectă din apropierea facilităţilor militare. În baza TALON, agenţii informativi militari au monitorizat cetăţeni americani în contextul unor proteste religioase şi pacifiste, întocmind rapoarte privind potenţiale activităţi suspecte ale respectivilor indivizi.
După 11 septembrie, agenţiile guvernamentale au început să combine informaţiile colectate de companiile private de comunicaţii cu informaţiile conţinute în propriile baze de date; să recurgă la software-uri avansate de tip “social networking” (pentru a identifica posibilele reţele sociale dintre potenţialii suspecţi de terorism) sau de tip predictiv (pentru a determina riscurile teroriste asociate anumitor indivizi în baza activităţilor şi obiceiurilor acestora).
În 2004, o anchetă a Oficiului Guvernamental de Control a identificat 199 de operaţiuni de colectare ilegală a datelor personale ale americanilor, dintre care 54 foloseau informaţii din zona sectorului privat precum conturi bancare, cărţi de credit sau adrese de mail. În acelaşi an, Comitetul de Consiliere de la nivelul Departamentului Apărării a formulat concluzia că, deşi colectarea prin asemenea mijloace neortodoxe a datelor personale poate preveni potenţialele activităţi teroriste de pe teritoriul Statelor Unite, totuşi se impune o „acţiune rapidă” de soluţionare a „gravelor violări ale vieţii private” asociate şi generate prin derularea respectivelor programe ilegale de supraveghere.
Din păcate, totul a rămas doar la nivel declarativ, în condiţiile în care nu s-a întreprins nimic în acest sens. Proiectul de lege al senatorului Wyden privind crearea unei Carte a drepturilor cetăţenilor supravegheaţi ilegal (Citizens’ data-collection Bill of Rights) a fost abandonat undeva în circuitul legislativ al Congresului. Nici nu e de mirare, căci odată adoptat, autorităţile guvernamentale şi serviciile de informaţii în speţă ar fi fost obligate să facă publice modalităţile de spionare a americanilor, iar activităţile de monitorizare, supraveghere sau interceptare ar fi fost supuse controlului.
Programul de Supraveghere Teroristă
Imediat după 11 septembrie, preşedintele american George W.Bush a emis un ordin executiv clasificat prin care autoriza programul Terrorist Surveillance Program (“Programul de Supraveghere Teroristă”) în baza căruia Agenţia Naţională de Securitate (NSA) poate intercepta comunicaţiile cetăţenilor americani fără a necesita solicitarea unui mandat judecătoresc sau un mandat FISA. Legalitatea acestui ordin constituie miza controversei privind programul de interceptare şi supraveghere. Existenţa programului de supraveghere ilegală a fost descoperită abia anul trecut, când presa americană revela faptul că NSA instalase supercomputere de monitorizare şi interceptare în cadrul marilor companii de telecomunicaţii americane în scopul de a supraveghea milioane de americani de rând, fără a beneficia de aprobarea instanţelor. Dezbaterea publică iscată pe marginea interceptărilor derulate de NSA la ordin prezidenţial s-a centrat pe aspecte precum legalitatea supravegherii electronice fără mandat a cetăţenilor americani vs. dreptul la viaţă privată a cetăţenilor, legalitatea supravegherii în masă a cetăţenilor americani, chestiuni constituţionale legate de separarea puterilor în stat, eficienţa şi scopul programul de interceptare ilegală.
Argumentul administraţiei prezidenţiale în faţa acuzelor de neconstituţionalitate a programului de interceptare şi supraveghere l-a constituit mereu invocarea Autorizaţiei de folosire a forţei militare (emis de Congresal american la 18 septembrie 2001) şi Titlul II din US Patriot Act, privind procedurile de supraveghere. La 17 decembrie 2005, preşedintele Bush declara la un post de radio naţional că s-a folosit de autoritatea sa de preşedinte, de comandant al forţelor armate şi de autoritatea cu care a fost investit de Congres pentru a ordona interceptarea comunicaţiilor internaţionale ale persoanelor suspectate a avea legături cu reţeaua Al Qaeda sau alte organizaţii teroriste. “Dacă autorităţile americane ar fi beneficiat de acest drept de interceptare, poate că atacurile de la 11 septembrie ar fi fost prevenite”, a continuat Bush. Într-un alt speech, din 25 ianuarie 2006, preşedintele american amintea că are “autoritatea, atât de la Constituţie cât şi de la Congres, de a aproba derularea unui asemenea program vital”. “Mă trezesc în fiecare dimineaţă gândindu-mă la un posibil nou atac terorist, motiv pentru care multe din deciziile pe care le iau se justifică pornind de dorinţa de a preveni incidente teroriste care ne-ar putea face mult rău ”. Cât despre vicepreşedintele Cheney, acesta cataloga programul de supraveghere al NSA drept “o măsură tipică unor vremuri de război precum cele pe care le trăim acum”. “Una din cerinţele vitale în războiul împotriva terorismului este folosirea oricăror mijloace pentru a afla intenţiile inamicului, iar acest program de supraveghere este una din căile de urmat”, declara Cheney într-un discurs din 19 ianuarie 2006.
Sistemul învins
Prin decizia instanţei din 17 august 2006, magistratul districtual de Detroit, Anna Diggs Taylor, devenea primul judecător care a avut curajul să condamne sistemul supravegerii ilegale instaurat în Statele Unite de administraţia Bush prin intermediul Agenţiei Naţionale de Securitate. Decizia Curţii stipula caracterul neconstituţional al programului se spionaj al NSA, solicitându-se stoparea imediată a acestui abuz de putere prezidenţială: “Programul violează dreptul la viaţă privată şi la libertatea de exprimare; de asemenea, încalcă Primul Amendament, Al Patrulea Amendament şi legea FISA adoptată de Congres tocmai urmare scandalului politic Watergate…Intenţia părinţilor fondatori ai Constituţiei nu a fost nicio clipă acordarea de puteri sporite preşedintelui, mai ales în condiţiile în care aceasta ar însemna încălcarea prevederilor înscrise în Bill of Rights (Carta Drepturilor Omului). Drept urmare, programul NSA de supraveghere şi interceptare – implementat ca parte a programului de luptă împotriva terorismului – nu se justifică şi este ilegal.”
Riposta Departamentului de Justiţie nu s-a lăsat aşteptată şi s-a concretizat în formularea unui apel, care urmează a se judeca la Curtea Supremă a Statelor Unite. Până la verdictul final, autorităţile guvernamentale pot continua să intercepteze convorbirile şi mailurile cetăţenilor americani fără nicio oprelişte. În martie 2006, organizaţia ACLU iniţiase procesul împotriva NSA şi programului său de supraveghere şi interceptare ilegale în numele profesorilor, avocaţilor, jurnaliştilor şi altor grupuri nonprofit care, comunicând frecvent cu persoane din ţările Orientului Mijlociu, au conştientizat că telefoanele ori mailurile le sunt interceptate ceea ce le îngreuna munca.
Sfidarea Constituţiei
Abia în 2006 s-a descoperit că, de fapt, NSA începuse intensa operaţiune de interceptare a comunicaţiilor din proprie iniţiativă încă dinainte ca preşedintele Bush să autorizeze în mod oficial programul secret de spionare a cetăţenilor americani fără mandat judecătoresc. În octombrie 2001, la o lună după atacurile de la 11 septembrie, generalul Michael V. Hayden, aflat la conducerea Agenţiei Naţionale de Securitate, recunoştea în faţa Comisiei senatoriale de verificare a activităţii serviciilor de informaţii că Agenţia şi-a sporit autoritatea de supraveghere încă din 2001. Întrebarea care se pune în aceste condiţii este cine a autorizat iniţial interceptările ilegale dacă preşedintele Bush a întreprins acest demers abia în 2005? Toate indiciile par să conducă spre vicepreşedintele Dick Cheney, cu precădere în lumina noului proiect de lege iniţiat de acesta. Este vorba de The Cheney-Specter National Security Surveillance Act of 2006 (S.2453) – adică “Legea Securităţii Naţionale prin activitatea de Supraveghere”.
Analiştii au criticat aspru proiectul legislativ, considerându-l drept “o declaraţie de război la adresa Constituţiei SUA”, care ar mutila privacy-ul protejat constituţional, ar anula posibilitatea exercitării controlului asupra activităţii comunităţii informative şi ar inhiba exprimarea opiniilor contrare politicii promovate de Casa Albă. Totul pornind de la principiul “Ai încredere în Preşedinte!” care este suspus libertăţilor civile.
Cel de-al patrulea amendament protejează cetăţenii americani de orice intruziune şi invadare a vieţii private din partea autorităţilor guvernamentale în absenţa vreunei probe acuzatoare concrete. Cu alte cuvinte, autorităţile nu au dreptul să percheziţioneze apartamentul unui cetăţean american doar pornind de la o suspiciune, în ideea că sigur se va descoperi ceva în urma căutărilor. Or, legea lui Cheney propune tocmai contrariul spiritului şi literii celui de-al patrulea amendament în măsura în care ar autoriza NSA-ul să intercepteze toate email-urile şi comunicaţiile interne sau internaţionale ale americanilor, fără a dispune în prealabil de un mandat judecătoresc, şi ar legitima supravegherea oricărui american doar pornind de la suspiciunea că respectivul cetăţean ar fi implicat în activităţi de terorism, fără a avea dovezi clare în acest sens.
Cel mai grav derapaj pe care Cheney-Specter National Security Surveillance Act of 2006 îl poate genera se referă la augmentarea autorităţii prezidenţiale în materia monitorizării ilegale a comunicaţiilor electronice ale oricărui cetăţean american. Proiectul vicepreşedintelui Cheney anulează, astfel, legea FISA – Foreign Intelligence Surveillance Act – din 1978, potrivit căreia este ilegală spionarea cetăţenilor americani din Statele Unite fără aprobarea instanţei.
Paradigma Bush-istă de securitate
Autorizarea prezidenţială a interceptărilor ilegale efectuate de NSA a însemnat o violare clară a legii FISA din 1978 care fusese adoptată în contextul unui alt mare scandal în care implicat a fost un alt preşedinte controversat – Richard Nixon – prins că ar fi spionat cetăţeni americani pe care îi considera drept “inamici”, invocând imuabilul argument al securităţii naţionale. Însă aşa cum Nixon nu a fost mai presus de lege, nici actualul preşedinte nu se poate situa deasupra Constituţiei; preşedintele Bush nu poate folosi argumentul
În momentul în care preşedintele Bush a autorizat NSA să monitorizeze cetăţenii americani, a transferat autoritatea de la Departamentul de Justiţie înspre Departamentul Apărării, anulând astfel acele legi menite să protejeze americanii de invadarea vieţii lor private.
Totuşi, practica interceptărilor şi supravegherii ilegale nu este o chestiune nouă în Statele Unite. În anii ’50 şi ’60, proiectul „Shamrock” derulat de NSA viza interceptarea fiecărei telegrame intrate sau ieşite de pe teritoriul american. Proiectul a condus la supravegheri fără mandat de către CIA şi alte agenţii guvernamentale. Mare parte din programele secrete neconstituţionale au fost date în vileag de Comisia senatorială Church în 1975, rezultatul fiind adoptarea celebrei legi FISA (Foreign Intelligence Surveillance Act) trei ani mai târziu.
Scopul acestei legi era de a proteja cetăţenii americani de pericolul supravegherii ilegale de către autorităţile guvernamentale. Se stabilea înfiinţarea unei instanţe secrete, Foreign Intelligence Surveillance Court (FISC), care avea autoritatea de a emite mandate de interceptare sau supraveghere. În baza aceleiaşi legi, Departamentul Justiţiei poate solicita mandate FISA pentru a monitoriza comunicaţii internaţionale sau interne, cu condiţia îndeplinirii câtorva criterii minimale.
În perioada 1979 – 1995, FISC-ul obişnuia să emită anual circa 500 mandate FISA, iar în 2004, s-a ajuns la cifra record de 1758 de mandate FISA. De când funcţionează acest sistem, doar patru cereri de mandat au fost respinse, toate în 2003; motivele nu se cunosc, în condiţiile în care audierile instanţei FISA au caracter secret. De regulă, mandatele FISA sunt solicitate de Biroul Federal de Investigaţii, însă în zilele imediat următoare atacurilor teroriste de la 11 septembrie, s-a generalizat percepţia că FBI-ul nu este pregătit să facă faţă noului tip de ameninţări şi că nu pot dejuca planurile teroriste în timp util. Din aceste considerente, administraţia Bush şi-a îndreptat atenţia spre NSA, care avea instrumentele, expertiza, experienţa necesare şi i s-a dat o nouă misiune. Relevant pentru capabilitatea tehnologică a NSA-ului de a monitoriza comunicaţiile este faimosul program ECHELON, programul global de interceptare a oricărui tip de comunicaţii (prin satelit, prin microunde, prin fibre optice sau celular); în medie, trei miliarde de comunicaţii pe zi. Informaţiile colectate astfel sunt apoi procesate prin tehnologii sofisticate de filtrare a informaţiei, pornind de la cuvinte sau fraze-cheie precum „asasinarea preşedintelui”.
Deşi se presupune că Echelon a fost creat pentru interceptarea comunicaţiilor din afara teritoriului american, intenţia preşedintelui Bush a fost aceea de a folosi sistemul Echelon inclusiv la monitorizarea comunicaţiilor în interiorul Statelor Unite, motiv pentru care se luptă să amendeze prevederile legislative FISA privind necesitatea mandatului judecătoresc pentru aprobarea supravegherilor.
Probabil că administraţia Bush are în plan o nouă paradigmă de securitate şi de supraveghere. FBI-ul supraveghea persoane individuale şi anumite locaţii, spre deosebire de NSA care are capabilitatea să efectueze supravegheri generale, la nivel global. Din păcate, nu este deocamdată clar dacă monitorizarea în stil Echelon poate preveni pericolele teroriste. De pildă, în lunile precedente lui 11 septembrie, Echelon a reperat frânturi de conversaţie care sugerau un atac iminent, însă deoarece planificarea atentatelor s-a realizat faţă-în-faţă, analiştii nu au reuşit sa afle detalii.
Terorismul constituie un risc major la adresa securităţii naţionale americane, însă o ameninţare şi mai mare poate deveni centralizarea puterii politice în mâinile unei singure autorităţi: cea prezidenţială. În urmă cu 200 de ani, părinţii fondatori ai Constituţiei au stabilit un ingenios instrument de securitate împotriva guvernării tiranice: au divizat puterea politică între trei autorităţi care aveau dreptul şi obligaţia de a exercita control una asupra celeilalte astfel încât niciuna dintre ele să nu devină prea puternică. După experienţa dictaturilor comuniste din estul Europei, această manieră de organizare a puterii pare cea prudentă şi corectă. Instanţele monitorizează activitatea poliţiei, Congresul adoptă legi pe care însuşi preşedintele este obligat să le respecte. După 11 septembrie, însă, în Statele Unite puterea s-a concentrat, în mod nejustificat, în mare parte la nivelul autorităţii executive. Este cazul ca în America să se reinstaureze acel sistem de securitate care a protejat cetăţenii americani de intruziunea guvernamentală timp de aproape 200 de ani.
Mania interceptărilor, în Europa
Practica interceptării convorbirilor telefonice nu este apanajul exclusiv al americanilor. Şi în Europa „se ascultă” pe rupte. In Italia, ascultarea telefoanelor se practică la scară largă: 30 de milioane de italieni au fost “victime” ale acestei practici în ultimii zece ani. Numai în ultimii cinci ani, numărul telefoanelor ascultate s-a dublat. În Marea Britanie, anul 2003 a totalizat aproape 1.900 de interceptări, fiind vorba atât de telefoane, cât şi de comunicări prin poşta electronică. În 1958 s-au emis 95 de mandate de ascultare a convorbirilor telefonice. Zece ani mai târziu, numărul a crescut cu 60. În 1979 erau ascultate 214 posturi telefonice, iar în 2000 se ajunsese la 2.080. Elita politică a Greciei, în frunte cu premierul Costas Karamanlis, dar şi jurnaliştii şi cetăţenii arabi care trăiesc în Elada au fost ascultaţi ilegal mai bine de un an, în perioada Jocurilor Olimpice din 2004. Telefoanele mobile ale 100 de persoane (de la jurnalişti şi arabi care trăiesc în Grecia la politicieni şi membri ai serviciilor secrete) au fost supravegheate timp de un an, după ce un program ilegal de ascultare a fost instalat în sistemul companiei britanice Vodafone, al doilea operator de telefonie mobilă din această ţară. Cât despre România, potrivit datelor furnizate de Serviciul Român de Informaţii, în 2005 au fost interceptate convorbirile telefonice a 2.373 de persoane, respectiv 6.370 de posturi telefonice, 80 la sută dintre cei ascultaţi fiind cetăţeni străini. În urmă cu trei ani, un mare scandal a izbucnit la nivelul Uniunii Europene în momentul în care – urmare unei inspecţii de rutină – în clădirea Justus Lipsius, care este sediul Consiliului UE, au fost descoperite microfoane şi alte dipozitive de ascultare în telefoanele birourilor delegaţiilor naţionale ale Franţei, Germaniei, Marii Britanii, Spaniei, Italiei şi Austriei. Urmare investigaţiei efectuate, s-a formulat concluzia că dispozitivele de interceptare erau foarte sofisticate, doar câteva servicii de informaţii având în dotare aşa ceva. Interesant este faptul că scandalul a izbucnit exact în perioada controversei UE – SUA pe marginea războiului din Irak.
