Lovituri, sânge, lagăre de prizonieri, aşa a tratat Spania imigraţia la Ceuta şi Melilla, este de părere Stefano Zappala, vicepreşedintele comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European, indignat de acuzaţiile aduse de socialiştii spanioli Italiei privind chestiunea imigranţilor. „Ar trebui să tacă şi să le fie ruşine”, a declarat Zappala pentru „Il Giornale”, într-un interviu telefonic, de la Strasbourg.
Ipocrizia spaniolilor faţă de imigranţi
El se afla la Ceuta şi Melilla, atunci când o comisie a UE s-a deplasat la 8 şi 9 decembrie 2005, pentru a verifica starea centrelor de şedere temporară din cele două enclave spaniole de pe teritoriul marocan, după ce în 2004 au fost ucişi 5 imigranţi, iar alţi 45 au fost grav răniţi, în urma unei încercări de pătrundere în forţă pe teritoriul european şi după ce, în cursul lunilor următoare, au existat alte 11 victime printre cei care încercau să ia cu asalt „zidul”.
Modelul fascist spaniol
Dacă sunt de notorietate Zidul Berlinului, cel israelian încă în construcţie, precum şi cel de la graniţa dintre SUA şi Mexic, puţini ştiu că şi Madridul şi-a construit propriul zid: o barieră dublă de sârmă ghimpată lungă de peste 10 kilometri şi înaltă de 6 metri, în incinta căreia există o stradă pentru a se permite trecerea mijloacelor auto. Un zid ghimpat pe care clandestinii – deja urmăriţi de forţele de ordine marocane, care adesea îi prind pe nefericiţii care se apropie de el şi îi duc până în Sahara algeriană, abandonându-i în deşert – încearcă să îl treacă în orice fel. „Construiesc scări cu trunchiuri de palmier. Apoi se adună în grupuri diferite, la distanţă de câţiva kilometri astfel că atunci când Guardia civil se pregăteşte să intre în acţiune de o parte, celălalt grup ia cu asalt bariera. Se întâmplă însă foarte des ca încercând să sară prima reţea se lovesc de a doua, provocându-şi răni foarte grave pe tot corpul”, a relatat Zappala. Parlamentarul european „a văzut sânge” în centrele de şedere temporară din cele două oraşe spaniole. „Zgârieturi pe piept, pe picioare, pe braţe. Feţe tumefiate ale unor oameni sărmani”. Care era reacţia spaniolilor? „Nici una. Se limitau să anunţe că erau obligaţi să efectueze respingerile. Dubla reţea de sârmă ghimpată serveşte la aceasta: dacă un imigrant alunecă pe drumul din mijloc, este imediat însoţit la una din porţile care se deschid spre Maroc. Este avertizată poliţia din Rabat şi imigrantul este lăsat acolo, gata să fie deportat în Sahara”.
UE nu a putut face decât puţine lucruri privind Ceuta şi Melilla. „În pofida faptului că Franco Frattini a relevat în repetate rânduri necesitatea unei intervenţii europene integrate, imigraţia chiar ţine de resortul fiecărei ţări. Există ţări din UE care au definit imigraţia clandestină un delict penal, altele o definesc delict după 3 luni, altele după 6 luni. Mandatul nostru a fost de recunoaştere, nu o anchetă propriu-zisă. Am votat un document cu unele recomandări, de exemplu, dar Madridul nu a ţinut seama de el”. Printre recomandările Parlamentului European se află şi aceea de a furniza informări privind victimele din anul precedent. Nu există nici acum un răspuns, având în vedere că ancheta nu s-a încheiat din cauza declaraţiilor contradictorii ale unor militari marocani şi ale Guardia Civil Iberica. Primii au susţinut că focurile au fost trase la înălţimea omului de către poliţia spaniolă. Garda susţine, în schimb, că gloanţele au fost trase din deşert.
Masacrul
„Acuzaţiile la adresa Italiei care vin din partea Madridului reprezintă o ieşire rigidă pe care nu o merităm. Noi folosim chiar marina militară pentru a salva ambarcaţiunile care naufragiază în largul coastelor insulei Lampedusa”, a mai spus laconic Zappala. Că lista abuzurilor de la Ceuta şi Melilla – indiferent dacă au fost comise de spanioli sau marocani – este lungă o dovedeşte şi seria de mărturii ale organizaţiei „Medici fără frontiere” (www.meltingpot.org), care vorbesc de sute şi sute de răniţi, umiliţi, deportaţi, muşcaţi de câini şi chiar maltrataţi fizic. Un adevărat „masacru”, potrivit „Il Giornale”, în faţa căruia încercările de incendiere a taberei de romi din Ponticelli par o glumă. Aceasta şi pentru că la Napoli era vorba de oameni înfuriaţi, nu de forţe armate, care ameninţau tabăra ţiganilor, în timp ce la Ceuta şi Melilla a fost vorba de oameni în uniformă care au lovit cu pumnii şi picioarele armata de disperaţi comasată lângă zid.
Replica lui Frattini
Ministrul italian de externe Franco Frattini a abordat din nou tensiunile dintre Roma şi Madrid, declanşate după declaraţii făcute de miniştri spanioli privind politica guvernului italian în materie de imigraţie. Mai întâi au existat acuzaţii de xenofobie şi rasism, iar apoi de „criminalizare a celor diferiţi”. Spania a insistat în criticile aduse guvernului italian, suscitând nu numai indignarea ministrului Frattini, ci şi pe aceea a comunităţii străinilor care locuiesc regulamentar în Italia şi care nu se simt deloc discriminaţi, notează „Il Giornale” şi „Il Velino”. „Nu sunt acceptabile declaraţiile unor miniştri care se amestecă în activitatea unui guvern ales de cetăţenii italieni. Printre altele, într-un subiect precum cel al imigraţiei, în care este nevoie de o cooperare foarte strânsă între Spania şi Italia, deoarece este vorba de un interes comun. Iau act de faptul că premierul Zapatero a dezminţit deja declaraţiile miniştrilor săi, dar sincer vorbind a venit vremea să se înceteze cu aceste amestecuri în domeniu”, a afirmat Frattini, la „Giornale Radio 1”. Intervenind ulterior în transmisia „Panorama del Giorno” a moderatorului Maurizio Belpietro, Frattini a spus că este de dorit ca „Zapatero să le explice miniştrilor săi că trebuie să evite declaraţiile care sunt în mod inutil polemice”. Recent, doi miniştri spanioli au contestat politica imigraţiei din Italia, generând noi tensiuni. Două zile mai târziu, au venit acuzaţiile de xenofobie lansate de vicepremierul spaniol Maria Teresa Fernandez De la Vega, iar la 18 mai ministrul muncii şi imigraţiei, Celestino Corbacho, a susţinut că „politica italiană pune accentul pe discriminare şi intenţionează să îl criminalizeze pe cel care este diferit”. Ministrul spaniol pentru oportunităţi egale, Bibiana Aido, a ajuns chiar la ofense personale: „I-aş plăti un psihiatru lui Berlusconi”, chiar dacă el are nevoie de multe şedinţe. (A. B.)
