Circul mediatic ce durează de la începutul anului vizavi de anumiţi lideri politici pare a fi fost mai degrabă o vânătoare de vrăjitoare decât o încercare de a face dreptate. În definitiv, toţi cei acuzaţi cu mare tam-tam de presă nu au făcut nimic ilegal.
Cel mai evident caz este cel al lui George Copos, care este acuzat de evaziune fiscală fiindcă, în loc să vândă direct sediile către Loteria Română, le-a vândut prin intermediul unor microîntreprinderi sau persoane fizice şi astfel, în loc să plătească un impozit de 16%, a plătit 3% sau chiar nimic, fiindcă tranzacţiile persoanelor fizice nu sunt impozitate. Este poate imoral, dar perfect legal.
La fel, în cazul Patriciu, acuzat de “spălare de bani şi manipularea pieţei de capital” doar pentru că a vândut mai ieftin acţiunile unei companii de la care le-a răscumpărat a doua zi mai scump. Este evident că şi aici avem o încercare de optimizare a profitului prin intermediul unei firme dintr-un paradis fiscal. Este poate imoral, dar nu ilegal. “Spălare de bani”? Este o acuzaţie absurdă, fiindcă nu ai cum să speli bani la bursă! “Manipulare a pieţei de capital”? Să fim serioşi. Fiind vorba de o tranzacţie între două companii (care probabil au acelaşi acţionar) cum s-a manipulat piaţa de capital?
Şi într-un caz, şi în celălalt, avem de-a face cu nişte acuzaţii penibile, care nu rezistă nici în faţa unui student la ASE din anul întâi. Aberaţiile de acest gen discreditează ideea de justiţie şi luptă împotriva corupţiei. (Dacă îmi aduc aminte bine, cu ceva vreme în urmă un important lanţ de farmacii fusese la fel acuzat de “spălare de bani” pentru o manevră asemănătoare cu cea a lui Patriciu, acuzaţii rămase, normal, în coadă de peşte.) Linşajul mediatic la care sunt supuşi cei doi arată că avem de-a face cu răfuieli politice, şi nu cu luptă împotriva corupţiei. Şi mai arată, de asemenea, că la noi jurnalismul economic este undeva pe la genunchiul broaştei.
În cazul lui Adrian Năstase întâlnim acelaşi pattern. În multe situaţii se poate invoca “abuzul în funcţie”. Din păcate însă, este greu de dovedit. Iar aşa cum este formulată legea, oricum nu i se poate întâmpla nimic.
În cazul lui Dan Ioan Popescu, lucrurile sunt şi mai simple şi este greu de dovedit că el a făcut ceva ilegal.
Doamna senator Cazacu nu poate fi acuzată că mama ei conduce o firmă care face afaceri cu Primăria Bucureştiului la 70 de ani. Nu este ilegal, dar, desigur, este imoral.
Numitorul comun al acestor cazuri este faptul că “vinovaţii” au acţionat legal şi ne arată că, de fapt, problema este în altă parte. În primul rând trebuie acţionat în plan legislativ, deoarece majoritatea legilor favorizează astfel de “optimizări” ale profitului, începând chiar cu Codul Fiscal, cel care ar fi trebuit să ofere un cadru optim pentru dezvoltarea afacerilor. În realitate, el favorizează fentarea statului.
Nu este vina lui Copos că legislaţia face discriminări pozitive între companii, microîntreprinderi şi persoane fizice. De vreme ce este mai rentabil să lucrezi astfel, de ce să plătească în plus la stat?
Aşa cum arătam într-un articol anterior, o minoră schimbare în legislaţie – este vorba de noul formular pentru declararea averilor -, primită cu ironii de clasa politică, a făcut mult mai dificil pentru oamenii politici să-şi ascundă averile. Aşa a apărut “mătuşa Tamara”. Din punct de vedere legal, lui Adrian Năstase nu i se poate întâmpla nimic fiindcă este practic imposibil de demonstrat că el a încălcat legea. Dar, din punct de vedere practic, el este un om politic terminat şi nu va mai putea ajunge vreodată în prim-planul vieţii politice, urmând să-şi plângă de-acum încolo amarul la “Dan Diaconescu în Direct” între un violator şi un vindecător miraculos.
Numai că, pentru asanarea vieţii politice este nevoie de ceva mai mult decât schimbarea unui formular. Trebuie umblat masiv la legislaţie. Trebuie schimbat Codul Fiscal şi eliminate din el toate portiţele de eludare. De asemenea, trebuie reformulată Legea conflictului de interese astfel încât să nu mai fie posibil să avem politicieni sărmani cu rude atât de bogate.
Şi, desigur, făcut un training serios cu angajaţii de la DNA în care să li se explice ce este economia de piaţă şi cum funcţionează ea.(C. B.)
