Ficatul este al doilea organ ca mărime din corpul uman (după piele) şi cântăreşte aproximativ 1,25 kg. Este localizat sub coaste, în partea dreaptă a abdomenului.
Este unul dintre cele mai importante organe din corpul uman, îndeplinind peste 500 de funcţii, printre care: luptă împotriva infecţiilor; procesează alimentele digerate din intestine; produce bila, o substanţă care ajută la digerarea hranei; depozitează fierul, vitaminele şi alte elemente chimice necesare bunei funcţionări a organismului; controlează nivelul grăsimilor, glucozei şi aminoacizilor din sânge; detoxifiază şi elimină din organism substanţe care altfel ar putea otrăvi organismul.
Are o extraordinară capacitate de regenerare. Pot fi îndepărtate trei sferturi din ficat, iar restul va reveni la forma iniţială după o anumită perioadă de timp. Leziunile la nivelul ficatului afectează capacitatea lui de a lupta împotriva infecţiilor şi de a îndeplini celelalte sarcini. Există mai multe tipuri de boli ale ficatului, dar cele mai importante sunt hepatitele virale, ciroza, litiaza biliară, afecţiunile hepatice corelate cu consumul de alcool, cancerul hepatic.
Dischineziile
Dischineziile biliare sunt suferinţe ale vezicii biliare, care duc la tulburarea activităţii normale a vezicii. Sunt posibile două forme de dischinezie, cea hipotonă (vezica nu se contractă cum trebuie) şi cea hipertonă (vezica se contractă prea mult).
În ambele situaţii, digestia va fi dificilă. Pentru a descrie mai bine zona din corp despre care vorbim, trebuie să menţionăm faptul că vezica biliară este o anexă a tubului digestiv, iar secreţiile ei ajută organismul în procesul de digestie. Prin ficat trec, în fiecare minut, circa 1,4 litri de sânge din totalul de 4,5-5 litri, volumul total sanguin.
Manifestări ale dischineziilor biliare: dureri în partea dreaptă, sub coaste; senzaţie de greaţă; balonări; constipaţie sau diaree.
Hepatitele
Hepatita A este o infecţie virală foarte contagioasă a ficatului. Virusul se găseşte în materia fecală a unei persoane infectate şi se poate transmite când ajunge în gură.
Cele mai multe infecţii rezultă din contactul cu o persoană infectată. Contactul oacazional, la serviciu, şcoală sau serviciu nu împrăştie virusul. Simptomele bolii apar repede şi includ: febră, oboseală, pierderea apetitului, stare de vomă, dureri stomacale, urină închisă la culoare şi îngălbenirea pielii şi a ochilor.
O persoană infectată care nu prezintă simptome poate transmite boala fără a şti. Hepatita A este rareori fatală şi oamenii, de obicei, îşi revin după câteva săptămâni, fără complicaţii pe termen lung. Vaccinul împotriva hepatitei A există şi este extrem de eficient.
Hepatita A se poate contracta dacă:
– ai un partener sexual infectat sau care prezintă risc de a se infecta cu hepatita A;
– locuieşti cu cineva care este infectat sau care prezintă risc de a se infecta cu hepatita A;
– călătoreşti în ţări în care această boală este frecventă;
– practici relaţii homosexuale;
– foloseşti droguri şi ace în comun;
– locuieşti într-o comunitate cu o frecvenţă mare de hepatită A;
– ai boli de ficat cronice.
Hepatita virală B (HVB) este o boală infecţioasă determinată de virusul hepatic B, transmis mai frecvent pe cale parenterală, manifestându-se clinic prin evoluţia variată de la purtători şi forme uşoare până la cele grave cu un potenţial de trecere în stare cronică. Perioada de incubaţie durează 45, 120, 180 zile.
Perioada preicterică are o durată de la 4-5 zile până la 3-4 săptămâni. Debutul bolii este lent, cu pierderea poftei de mâncare, greaţă, vomă, dureri sub rebordul drept ori în regiunea epigastrică (sindromul dispepsic); se mai manifestă prin oboseală, cefalee, indispoziţie generală (sindromul astenic); prin dureri în articulaţii, fără schimbări în dimensiuni şi funcţie (sindromul artralgic). Mai rar se întâlneşte (30-40% din cazuri) febra; la unii bolnavi ea e moderată până la 37,5°, la alţii atinge 38,1°. Durata febrei e de câteva zile, uneori şi mai mult. În această perioadă se întâlneşte şi un simptom clinic, pruritul cutanat.
Unul din semnele precoce ale bolii este modificarea culorii urinei, care devine brună-cenuşie, ca berea, şi se observă cu 1-2 zile înainte de apariţia icterului; scaunul poate căpăta o culoare cenuşie. La examinarea bolnavului în această perioadă, pe piele pot fi observate uneori erupţii, la toţi bolnavii se măreşte ficatul în volum, la unii însă şi splina (30% din cazuri).
Perioada icterică începe când se observă mai întâi la nivelul ochilor, palatului dur, iar apoi pe toate tegumentele şi mucoasele vizibile. La început, pielea are o culoare galbenă deschisă; treptat culoarea se intensifică, ajungând la maximum după a doua săptămână din perioada icterică. O dată cu apariţia icterului, starea bolnavului nu se ameliorează, ci dimpotrivă, semnele clinice de intoxicaţie generală (anorexie, greaţă permanentă, vomă repetată, cefalee, ameţeală, dureri în rebordul drept etc.) se intensifică. Uneori apar semne hemoragice (hemoragii din nas, gingie, menstruaţii abundente). Durata perioadei icterice este de 3-4 săptămâni, iar uneori şi până la 5-6 săptămâni.
Perioada de convalescenţă se caracterizează prin ameliorarea stării generale: icterul dispare, pofta de mâncare este vădită, culoarea urinei şi cea a scaunului devin normale. Se mai pot păstra alte semne clinice: dureri ori senzaţie de greutate în rebordul drept, slăbiciune generală moderată.
Hepatita C este o infecţie virală a ficatului, transmisă prin sânge, care a fost identificată abia în anul 1989. În principal, acest tip de hepatită se transmite prin contact direct cu sângele unei persoane infectate, adică prin transfuzie, ace infectate folosite de consumatorii de droguri intravenoase, acupunctură şi tatuaje făcute cu instrumentar nesterilizat. Folosirea în stomatologie, în medicină în general, a unor materiale şi instrumente prost sterilizate poate duce la infectarea pacienţilor. Folosirea în comun a aparatelor de ras sau a periuţelor de dinţi poate infecta prin contactul cu cantităţi minime de sânge provenite de la răni sau tăieturi care par neimportante.
Virusurile hepatice
Hepatita virală poate fi determinată de cel puţin şase virusuri, respectiv A, B, C, D, E, virusul hepatic F fiind în curs de cercetare. Hepatitele cele mai frecvente în ţara noastră sunt cele cu virus B şi C. La hepatita B, faţă de anul 1990, numărul de cazuri a scăzut semnificativ, de la 12-13% la 7,5% în 2004. Această scădere este datorată în primul rând introducerii din 1995 a vaccinării obligatorii a nou-născuţilor. În schimb, hepatita C face din ce în ce mai multe victime. Sub 50% din bolnavii trataţi răspund la tratament şi au şanse mari să facă recăderi după ce opresc tratamentul. În ţara noastră, acest genotip afectează 95,5% dintre bolnavi, în timp ce în ţările Europei Occidentale şi în India, spre exemplu, predomină forme mai uşoare ale hepatitei C (genotip 2 şi 3, unde până la 80% dintre bolnavi răspund la tratament).
Ciroza hepatică
De foarte multe ori, ciroza hepatică este cauzată de hepatite B şi C care se cronicizează.
Mai rar, poate fi cauzată şi de substanţe toxice medicamentoase (se întâmpla mai ales înainte de 1989, în tratamentele psihiatrice făcute pentru perioade lungi de timp; cu medicaţia modernă nu mai apare această complicaţie).
În România, o alta cauză a cirozei este alcoolismul cronic. Studiile susţin că, dacă se consumă zilnic 100 ml de băutură tare, de tip whisky, în zece ani poţi să ajungi la ciroză. Şi dacă se consumă doi litri de băutură slabă în fiecare zi, în zece ani efectul poate fi foarte probabil acelaşi – apariţia cirozei hepatice.
Indiferent de cauză, pentru ciroză se pot încerca diverse tratamente. Dacă boala a apărut în urma infectării cu virusul hepatic B sau C, se încearcă înlăturarea virusului din ficat, tratamentul fiind acelaşi cu cel indicat în hepatitele cronice.
Obligatoriu, bolnavii cu afecţiuni hepatice trebuie să fie foarte atenţi la alimentaţie. Pentru că ficatul se ocupă de detoxifierea organismului, toate substanţele toxice care pot face rău trebuie eliminate, adică prăjelile, rântaşurile, toate alimentele conservate (conservanţii conţin coloranţi artificiali care ajung în ficat).
Pentru ca tratamentul să fie eficient, el trebuie urmat sub îndrumarea unui specialist gastroenterolog. În situaţiile în care boala este avansată sau nu răspunde la tratament, ultima soluţie este transplantul de ficat.
Cancerul de ficat se poate trata
O altă complicaţie redutabilă a bolilor de ficat, foarte greu de tratat, este cancerul hepatic. Apare frecvent la bolnavii cu ciroză hepatică cu virus C, însă poate să apară şi la un ficat „sănătos“.
Alte afecţiuni maligne la nivelul tubului digestiv (cancer de colon) pot să afecteze şi ficatul, cauzând ceea ce se cheamă cancer hepatic secundar. Înainte de a se ajunge la transplant, pentru tratarea acestui tip de cancer se pot încerca injecţiile intraarteriale cu citostatice în artera hepatică sau se pot face citostatice pe cale intravenoasă.
Atunci când boala este depistată din timp şi există o singură tumoră pe ficat, se poate încerca scoaterea acelei porţiuni din ficat. Nu se poate trăi fără ficat, dar fără o parte din ficat se poate supravieţui, mai ales că este un organ care se regenerează.
Ca şi în cazul altor afecţiuni maligne, şansele de vindecare sunt mai mari dacă boala este depistată din timp.
