Optimismul pare a fi nota dominantă cu care toate forţele politice se aliniază la linia de start pentru alegerile europarlamentare, deşi multe dintre ele au întâmpinat probleme majore începând chiar cu alcătuirea listelor de candidaţi. Dacă 26 septembrie nu ar fi fost data limită la care trebuiau depuse listele, cu siguranţă că am fi asistat la noi amânări şi modificări ale acestora.
Obiective electorale şi realitate
În general, partidele şi-au stabilit ţinte mult prea îndepărtate faţă de procentele cu care sunt creditate de ultimele sondaje de opinie, majoritatea vizând obţinerea unui număr de europarlamentari cel puţin dublu faţă de scorul electoral actual.
PD intră în lupta electorală cu gândul maximizării celor 40-42% din sondajele de opinie pentru a obţine cele 15 mandate de europarlamentar propuse. Problema PD rămâne păstrarea acestui scor electoral bun, ce a atins maximul (50%) în perioada campaniei referendumului pentru demiterea Preşedintelui. PD va dori ca puterea confirmată prin votul din noiembrie să îi permită să facă jocurile şi pe scena politică internă, însă el va rămâne captiv numărului mai mic de parlamentari.
PNL şi-a stabilit o ţintă ambiţioasă – opt euromandate, echivalentul a 20% din opţiunile electoratului. Cât priveşte persoanele care să asigure acest scor, PNL s-a confruntat cu o dilemă – dacă să trimită sau nu în lupta electorală nume grele ale partidului şi anume miniştri. Tactic, PNL a amânat definitivarea listei în speranţa ca moţiunea de cenzură anunţată de PSD să fie depusă şi dezbătută înainte de 26 septembrie. Moţiunea a devenit astfel un instrument de dublă presiune pentru liberali – asupra partidului, dar şi a Guvernului – în funcţie de care ei trebuie să îşi stabilească strategia pentru lunile următoare. PNL a trebuit să facă faţă şi unei probleme de imagine, legată de retragerea de pe listă a lui Mihai Răzvan Ungureanu. În PSD vocile au fost mereu eterogene, unii vorbind de obţinerea a nouă mandate, alţii, mai optimişti, de 12. Diferenţele de opinie s-au accentuat atunci când s-a vorbit pe personalităţile care vor fi prezente pe listă, mulţi dintre cei propuşi refuzând să intre în această competiţie electorală. În final, pentru primele locuri, PSD a ales să mizeze pe experienţa lui Vasile Puşcaş şi Adrian Severin cărora li se adaugă, surprinzător, Titus Corlăţean şi Victor Ponta, ambii fiind dintre cei care s-au exprimat în sensul continuării carierei politice pe tărâmurile mioritice. Ne putem aştepta ca, pe 26 septembrie, primele poziţii pe lista finală a PSD să arate diferit faţă de ce a anunţat PSD la începutul lunii septembrie.
PRM, UDMR şi PLD se află pe muchie de cuţit, procentele lor învârtindu-se în jurul a 5%. Cu toate acestea, PRM speră să obţină 7 fotolii de europarlamentar, în condiţiile în care liderul C.V. Tudor a anunţat că nu va candida.
Atingerea pragului electoral de către UDMR pare a fi pus în pericol de hotărârea candidaturii independente a lui Laszlo Tokes. Mai mult, au fost vizibile şi neînţelegeri la vârful conducerii – ca şi în PSD, s-a încercat îndepărtarea unor persoane din conducere prin propunerea de trimitere a lor în Parlamentul European.
PLD-ul, care deţine 26 de parlamentari, nu este creditat în sondajele de opinie cu mai mult de 4%. De aceea, partidul a decis să joace pe cartea Theodor Stolojan, acesta fiind anunţat cap de listă. Renumele şi cariera lui Stolojan vor fi însă din nou puse sub semnul întrebării dacă, după europarlamentare, acesta va anunţa că se retrage, cedând locul său altui liberal democrat.
În ciuda iniţiativelor şi declaraţiilor populiste din ultimele luni, PC nu reuşeşte să iasă din marja de eroare. Gestul liderului conservator Dan Voiculescu de a se retrage din Parlament pare a fi o reprezentaţie la scară redusă a deciziei PC de a ieşi de la guvernare. Însă, probabil, acest tip de acţiune nu va reuşi să relanseze partidul să obţină cei 7% anunţaţi drept ţintă electorală.
PIN, PNŢCD şi Acţiunea Populară şi-au propus să obţină câte două locuri, ceea ce ar însemna să reuşească să treacă pragul electoral. Singurul partid extraparlamentar care ar reuşi să îşi trimită reprezentanţii la Parlamentul European ar fi PNG-ul lui Gigi Becali, care a anunţat că va fi cap de listă.
La europarlamentare, partidele nu numai că trebuie să performeze, dar, prin rezultatul obţinut, fiecare va dori să dovedească şi alte câteva lucruri: să confirme buna guvernare (PNL), că nu este un partid izolat politic (PD), că reprezintă, în continuare, principala forţă politică a ţării – sau cel puţin, cea mai importantă forţă de opoziţie (PSD), că poate candida pe forţe proprii (PC), este singura voce a comunităţii respective (UDMR) sau se validează ca noi forţe politice, intrarea “oficială” pe scena politică, conferindu-le capacitatea de a iniţia negocieri, alianţe şi parteneriate (PNG, PLD sau PIN) etc.
De asemenea, rămâne de văzut dacă platforme sau colaborări anunţate vor fi funcţionale şi vor aduce beneficii tuturor partenerilor. Vom vedea în ce măsură PNL poate trage după sine creşterea şi atingerea pragului electoral de către PNTCD sau AP sau, în ce măsură, PD este cu adevărat interesat ca PLD să confirme şi să obţină un procent cât mai bun.
O altă problemă interesantă va fi cea a luptei electorale între partide ce aparţin aceleiaşi familii europene, ca de exemplu PD, UDMR şi PNCTD. Interesul popularilor europeni (PPE) va fi însă ca cele trei partide să obţină un scor bun, care să le permită să rămână principala forţă din Parlamentul European. Vom vedea dacă sprijinul politic şi resursele financiare acordate de PPE vor fi condiţionate de păstrarea unor relaţii “decente” şi cât de importante vor fi aceste „ajutoare” pentru ca cele trei partide să menţină un eventual pact de neagresiune politică.
Dacă România va urma exemplul UE…
…atunci trebuie să ne aşteptăm la o campanie dominată de teme de interes naţional şi la un scrutin cu o rată redusă de participare.
Prezenţa europeană la alegerile din 2004 a fost redusă, mai ales în cazul noilor state europene. Din acest punct de vedere, deşi românii se declară euro-optimişti şi răspund că vor participa la euroalegeri în procent de peste 60%, este posibil ca, în toamnă, să se înregistreze cele mai scăzute procente de participare din istoria postdecembristă.
Dincolo de agenda specific internă, este de aşteptat chiar o radicalizarea a discursului naţionalist – prin proiectele lansate de câteva luni, profilul PC a început să se “îmbogăţească” cu tente naţionaliste, intrând pe discursul specific până acum PRM-ului. La rândul său, UDMR a început deja să crească “pretenţiile” socio-politice ale comunităţii maghiare şi se va lansa în susţinerea unor proiecte mai radicale, fiind constrâns în adoptarea acestei poziţii şi de candidatura lui Laszlo Tokes. Partidele vor trebui însă să dea dovadă de maturitate pentru a nu arunca discursul politic în urmă cu 15 ani. În campania electorală pentru Parlamentul European, pot apărea şi primele voci eurosceptice sau chiar de contestare a Uniunii Europene (un discurs pe care, probabil, va merge PIN), însă acestea vor fi moderate, ţinând încă cont de apetitul românilor pentru UE şi euro-optimismul încă destul de ridicat.
În loc de concluzii…
…este puţin probabil ca un eventual eşec al unor forţe politice să genereze asumarea răspunderii şi să producă modificări la vârful conducerilor de partid, mai ales cu doar jumătate de an înainte de desfăşurarea alegerilor locale din 2008. Se poate însă prevedea faptul că euroalegerile ar putea reprezenta un eşec pentru partidele mici şi chiar mijlocii care nu vor depăşi pragul electoral. Dacă vom raporta rezultatele pe care le vor obţine la obiectivele stabilite, alegerile pentru PE s-ar putea constitui într-un semi-eşec chiar şi pentru partidele mari. Această interpretare va depinde mult şi de forţele şi grupările interne din fiecare partid, momentul putând reprezenta încercarea reglării unor conturi. Atât pentru câştigătorii, cât şi pentru perdanţii acestui scrutin electoral, rezultatele ce se prefigurează ar trebui însă să reprezinte un semnal de alarmă pentru a începe cu adevărat reforma clasei politice.
