Relaţiile dintre Alianţa D.A. şi UDMR s-ar putea complica în următoarea perioadă. Preşedintele Uniunii, Marko Bela, evidenţiază destul de des, de la o vreme, aportul substanţial al formaţiunii sale la buna funcţionare a Guvernului, rolul pozitiv jucat de aceasta. Susţinând că UDMR este un partener necesar, liderul UDMR doreşte să-şi argumenteze, de fapt, fidelitatea faţă de coaliţie. O fidelitate de care Alianţa nu mai este chiar atât de sigură sau pe care, din raţiuni politice, este dispusă să o ignore.
Exigenţele Alianţei faţă de partenerii de guvernare (PC şi UDMR) au drept criteriu preferinţele electoratului. PC reprezintă “soluţia imorală” nu numai pentru că şi-a păstrat relaţiile cu PSD şi după ce a intrat la guvernare. PC este “imoral” în măsura în care a pătruns în Parlament în mod clandestin. În prezent, acest lucru este evident: PC nu are electorat, nu reprezintă pe nimeni. Desigur, situaţia UDMR este diferită, dar raportarea “morală” se poate extinde şi la această formaţiune. În ce fel?
Soluţie reală sau compromis?
Se ştie că electoratul a respins protocolul de colaborare încheiat de PSD şi UDMR între cele două tururi ale alegerilor din 2004. Astfel, după ce câştigase alegerile parlamentare, PSD a pierdut prezidenţialele. O parte importantă a electoratului PRM a votat cu Traian Băsescu. Este destul de clar că alegătorii români nu văd în colaborarea cu UDMR o soluţie reală, ci doar un compromis politic. Electoratul consideră că o alianţă cu UDMR este justificată doar în absenţa altor soluţii.
Evident că anularea protocolului cu PSD şi trecerea UDMR de partea Alianţei au reprezentat un astfel de compromis. Doza de “imoralitate” implicată şi în decizia similară a PUR (actualul PC) nu poate fi trecută cu vederea. La urma-urmelor, timp de patru ani, UDMR a acordat PSD sprijin parlamentar pentru acţiunile guvernamentale. Ca şi PC, Uniunea a avut legături strânse cu fostul partid de guvernământ. Dincolo de acest raţionament însă, există şi alte argumente pentru a susţine că UDMR este un partener “imoral” ca şi PC. Din motive care ţin, probabil, şi de guvernarea dominată de crize a Alianţei, dar şi de scadenţa unor probleme mai vechi ale României, rămase nerezolvate, se remarcă în ultima perioadă o creştere a PRM în sondajele de opinie. Desigur, creşterea nu este semnificativă, dar numai faptul că, după o criză internă, care a condus la scindarea partidului, PRM a crescut cu 2-3 procente, în loc să scadă, după cum ar fi fost firesc, trebuie să dea de gândit. De cealaltă parte, radicalii maghiari au adus din nou în dezbatere chestiunea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Csapo Jozsef, a declarat recent că organizaţia pe care o conduce nu va renunţa la ideea obţinerii autonomiei Ţinutului Secuiesc şi va depune în Parlament proiectul de lege iniţiat în acest scop şi de 100 de ori dacă va fi nevoie.
Măştile UDMR
Istoria arată că electoratul român nu priveşte cu ochi buni agenda de revendicări a UDMR. Un Guvern care cedează mai mult decât impune compromisul politic este considerat slab. În cazul Uniunii, situaţia este complicată. Discursul şi chiar iniţiativele liderilor săi au fost, în general, moderate şi nu au contravenit principiilor statului de drept şi Constituţiei. Peste toate acestea însă s-a suprapus discursul radicalilor maghiari. Aşa s-a întâmplat, de pildă, în timpul guvernării CDR (1997-2000), când ieşirile pastorului reformat Laszlo Tokes şi ale altora au reuşit să inducă ideea că UDMR urmăreşte alte scopuri politice decât cele făcute publice. S-a creat astfel percepţia că între radicali şi moderaţi diferenţa nu este decât de metodă sau chiar că nu există nici o diferenţă, ci o bună colaborare: radicalii cer totul pentru ca moderaţii să obţină măcar puţin. Nu atât UDMR a afectat credibilitatea Guvernelor din care a făcut parte, cât radicalii maghiari. Aici intervine a doua problemă de morală.
Radicali şi moderaţi
Încă din 1996, partidele româneşti s-au delimitat de PRM şi de Corneliu Vadim Tudor, expresii ale naţionalismului extremist. Această delimitare a permis UDMR să intre la putere. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat însă cu UDMR. Uniunea nu a făcut niciodată o separaţie publică între radicali şi moderaţi. Mai mult decât atât, există parlamentari maghiari din rândul radicalilor. UDMR şi Marko Bela au evitat în permanenţă conflictul cu Laszlo Tokes, Toro Tibor sau Csapo Jozsef. Această strategie a ajutat comunitatea maghiară pentru că nu s-au creat rupturi majore între reprezentanţii săi şi astfel UDMR şi-a putut perpetua prezenţa în Parlament. În plus, aşa cum românii resping atitudinile prea radicale ale maghiarilor, maghiarii doresc, în general, de la reprezentanţii lor să acţioneze cât mai hotărât pentru obţinerea unor obiective cum ar fi autonomia pe criterii etnice. A intra în conflict cu radicalii înseamnă deci pentru UDMR a se întoarce împotriva propriului electorat.
Cele exprimate mai sus sugerează că problema relaţiilor interetnice şi în special problema maghiară nu au fost rezolvate în România. Există revendicări ale maghiarilor pe care românii nu le vor accepta niciodată (de exemplu, problema autonomiei pe criterii etnice). Aceste probleme se oglindesc în relaţiile politice. Spectrul partidelor este dublu etajat. La un anumit nivel găsim Alianţa D.A. şi PSD într-o concurenţă de tip doctrinar, încă neclarificată pe deplin. La alt nivel se află PRM şi UDMR, formaţiuni în esenţă etnice. Simpla lor prezenţă în Parlament arată că există o problemă.
Dacă relaţia cu UDMR este expresia unui compromis, se pune întrebarea cum ar putea fi rezolvată problema în mod real. Se poate cere UDMR să se delimiteze în mod clar de radicali? Este puţin probabil că Uniunea îşi va asuma asemenea riscuri. Mai curând, ar fi dispusă să părăsească guvernarea. Asta ar fi echivalent cu organizarea de alegeri anticipate. Alianţa ar putea organiza anticipate, plecând de la ideea că UDMR este un partener “imoral”. Fie şi numai această idee ar putea asigura Alianţei succesul sigur în alegeri şi poate chiar ar scoate PRM în afara Parlamentului. Nu însă şi UDMR, al cărui mesaj s-ar radicaliza. Într-un viitor Parlament, liberalii şi democraţii ar sta probabil de vorbă nu cu Marko Bela, ci cu Laszlo Tokes. Opţiunile politice radicale s-ar reflecta în starea de spirit a maghiarilor şi, evident, în relaţiile dintre români şi maghiari. Anticipatele nu reprezintă o soluţie.
Momentul politic cere o intensificare a mesajului naţionalist. Lupta împotriva corupţiei poate fi completată uşor cu “idei patriotice”. A fi patriot, în România, înseamnă a fi împotriva maghiarilor. O asemenea atitudine este aşteptată în special din partea preşedintelui Traian Băsescu. În felul acesta, Alianţa ar putea să-şi menţină cota în sondaje. Voturile care în mod natural se duc spre Vadim vor fi reorientate către Traian Băsescu şi Alianţă. Creşterea PRM ar fi oprită, iar radicalii maghiari nu ar obţine nimic de pe urma acţiunilor lor.
Publicat în : Politica interna de la numărul 29
