Care este situaţia partidelor politice şi care sunt şansele fiecărui partid să obţină un număr cât mai mare de fotolii în administraţia locală?
Din analiza noastră rezultă că cel mai bine stă PNL, singurul partid care nu este afectat de scandaluri interne şi de dispute în teritoriu. PD-L este măcinat de multe conflicte interne în teritoriu, care confirmă ceea ce anunţam în „Cadran Politic” cu multe luni în urmă şi încă nu ştie cum să salveze eşecul electoral previzibil de la Bucureşti (inexistenţa unei strategii pentru pierderea alegerilor fiind motivul real pentru care nu se anunţă candidatul pe care îl ştie toată lumea încă de acum trei luni). PSD are de luptat cu tentativele disperate ale lui Marean Vanghelie de a-şi salva cariera politică în detrimentul partidului.Deşi PNL este cotat la nivelul Capitalei doar cu vreo 20%, este singurul partid care a anunţat un candidat serios, cu o bună experienţă administrativă de viceprimar şi care face parte chiar din conducerea de la vârf a partidului. Din acest motiv, Orban este în pole-position pentru primărie, o eventuală reuşită a sa având darul de a schimba radical configuraţia politică înaintea alegerilor parlamentare.
PD-L
După ce a epuizat cam toate temele serioase, PD-L vine în campanie cu câteva idei „răsuflate”. Ei mizează pe demonizarea relaţiei PSD-PNL, numai că Theodor Stolojan nu este cel mai potrivit personaj pentru a-l critica pe Ion Iliescu, el făcând parte în trecut chiar din comitetul de susţinere la preşedinţie al acestuia, în vreme ce Valeriu Stoica a fost unul dintre susţinătorii unei alianţe cu PSD în 2000. Prin promovarea jenantă a Elenei Băsescu, PD-L şi-a înscris un autogol antologic, iar actuala garnitură de lideri face ca sloganul „Hai la curăţenie!” care a început să apară pe panourile publicitare să sune mai degrabă ironic.
Faptul că nu sunt la guvernare şi nu au lideri locali foarte puternici îi face principalii perdanţi ai alegerii preşedinţilor de consilii judeţene în sistem uninominal. PSD are baronii locali, PNL vine cu prefecţi sau miniştri, oameni care au căpătat o bună notorietate şi putere în plan local. La modul teoretic, faptul că sunt lideri în sondaje îi prezintă ca favoriţi la nişte alegeri desfăşurate într-un singur tur de scrutin. Însă asta numai dacă alegerile respective s-ar derula pe liste. Cel mai bun exemplu este chiar cel de la Bucureşti, unde deşi sondajele îi dau aproape de 40%, nu au şanse reale decât la sectorul 3, acolo unde Negoiţă a făcut o treabă bună, în rest, inclusiv la primăria capitalei existând chiar posibilitatea de a nu intra în turul doi. Faptul că preşedinţii consiliilor judeţene vor fi aleşi uninominal face să conteze foarte mult şi candidatul, nu doar partidul.
Pentru PD-L principala problemă o reprezintă modul în care poate masca eşecul de la Bucureşti. Pentru că nu a găsit încă o soluţie, tergiversarea nominalizării oficiale indică mai degrabă teamă, nesiguranţă, elemente care nu sunt deloc bune pentru un partid considerat cel mai puternic.
În fine, acest lucru constituie un handicap major pentru PD-L, care intră în cursă din postura de favorit cert, ceea ce induce în electorat aşteptări majore. Orice scor sub 35% va fi catalogat drept dezastru şi va accentua începutul de degringoladă care se simte la democraţi şi Traian Băsescu.
PD-L se confruntă în momentul de faţă şi cu probleme interne serioase, filialele locale având dispute interne majore, cel mai recent scandal fiind cel de la Buzău, dar probleme similare există şi la Constanţa, Timişoara.
Dacă analizăm discursul principalilor lideri din ultima vreme observăm că aceştia insistă masiv pe ideea că PD-L va intra la guvernare după alegerile parlamentare, Traian Băsescu garantând nominalizarea unui premier PD. Calculele conducerii sunt OK dacă PD-L ajunge la 40%, or acesta este la 35% în sondajele „prietenilor” şi undeva pe la 31% în sondajele „concurenţilor”. PNL şi PSD, aflate în creştere, au deja împreună câteva procente peste democraţi, iar împreună cu UDMR ajung la 50% fără redistribuire.
Desigur, argumentul că dacă Tăriceanu a guvernat lejer cu 20%, de ce nu ar guverna Stolojan cu 40% pare logic şi corect. Întrebarea care se pune însă este cât timp poate guverna Stolojan cu 40%? Răspunsul este „maxim câteva luni, până la alegerile prezidenţiale”. După ce Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte, guvernul Stolojan va fi demis fără nici o prblemă şi numit un altul pe baza „majorităţii parlamentare”. Dar nu se va ajunge acolo. Traian Băsescu nu va numi un premier PD dacă acesta nu are majoritatea parlamentară (şi nu o va avea).
Nu o va face pentru că, oricât tupeu ar avea, nu-şi poate permite să nesocotească încă o dată voinţa electoratului, mai ales că rezultatele primeia au fost dezastruoase. Vă rog să urmăriţi discursurile lui Adrian Năstase (în Jurnalul naţional sau pe blogul său) şi să observaţi că de la o vreme se tot repetă ideea „Traian Băsescu a fraudat alegerile din 2004”. Până la alegerile prezidenţiale, această idee va fi devenit deja loc comun. Ce răspunsuri poate da Traian Băsescu în campania electorală la astfel de acuzaţii?
Mult mai repede ideea de campanie electorală a lui Traian Băsescu va fi “coaliţia PNL-PSD are nevoie de un paznic, ca să nu fure tot”. Cu o astfel de idee ar avea o şansă de a mai fi ales. Dar mă îndoiesc. Mai degrabă va fi preferat un preşedinte neutru, ca Emil Costantinescu, care are şi avantajul major de a nu mai avea dreptul decât la un singur mandat, deci nu ar mai exista presiunea “realegerii”. Cinci ani de scandaluri continue au avut darul de a obosi prea tare electoratul.
Puncte tari
- l Beneficiază încă de sprijinul lui Traian Băsescu;
- l Partidul are câteva fiefuri electorale unde va înregistra succese facile;
- l Este cel mai important partid politic.
Puncte slabe
- l Traian Băsescu este pe un trend descendent;
- l Pierderea Capitalei va fi o lovitură puternică de imagine;
- l Nu reuşeşte să depăşească nivelul de 35% în opţiunile de vot, ceea ce se traduce într-un scor de maxim 30%;
- l Certuri interne din ce în ce mai zgomotoase (Bucureşti, Buzău, Constanţa, Timiş…), care pot degenera urât, mai ales ca urmare a obţinerii unor rezultate slabe în alegeri;
- l Izolarea politică;
- l Lipsa de lideri politici credibili – este practic singurul partid politic fără nici măcar o „speranţă”; poate doar primarul sectorului 3, însă anvergura sa nu depăşeşte prea mult graniţele sectorului.
Oportunităţi
- l Ajutorul pe care îl va da în campanie Traian Băsescu;
Ameninţări
- l Faptul că nu e la guvernare şi nu are nici o şansă să mai ajungă poate limita succesul electoral;
- l Izolarea politică îl exclude de la eventuale negocieri şi astfel se poate trezi cu un scor mult mai mic decât potenţialul maxim;
- l O bună parte din electoratul său este inactiv social, fiind atras doar de discursul justiţiar, cu accente naţionaliste, astfel încât votează doar în sondaje;
- l Certurile interne pot duce la scăderea mobilizării activiştilor.
PSD
Recentele sondaje de opinie dau PSD în Bucureşti la 25-28%, ceea ce înseamnă că la nivel naţional partidul stă chiar ceva mai bine. Din păcate, şi în PSD sunt discuţii referitoare la candidatul la Primăria Capitalei, ceea ce poate duce la obţinerea unui scor slab. Pe de altă parte însă, este posibil ca acest lucru să nu afecteze partidul în condiţiile în care Mircea Geoană este deja considerat de toată lumea ca „interimar”, o dată cu revenirea în prim-plan a lui Adrian Năstase, plecarea lui de la preşedinţia partidului fiind doar o chestiune de zile.
Revirimentul PSD după revenirea lui Adrian Năstase ar putea fi explicat şi prin faptul că românii au nevoie de un lider autoritar (Vlad Ţepeş este încă modelul de bună guvernare) şi dincolo de acuzaţiile de corupţie, Adrian Năstase a fost şeful absolut şi rămâne un model de eficienţă administrativă. Până la urmă, dacă este regretat Nicolae Ceauşescu, de ce nu ar fi şi Adrian Năstase? Rămâne însă de văzut dacă fostul premier şi-a învăţat lecţia.
PSD este avantajat şi de faptul că primele alegeri sunt cele locale, ei având un bun aparat administrativ şi poziţii solide în teritoriu.
Puncte tari
- l Primul set de alegeri sunt cele locale, acolo unde PSD stă foarte bine graţie baronilor locali; există toate premisele unui scor spre 30%, care va schimba radical raportul de forţe în perspectiva alegerilor parlamentare viitoare;
- l Un bun aparat organizatoric de partid care permite o bună mobilizare electorală.
Puncte slabe
- l Imaginea negativă (sigur, în momentul în care mass-media împroaşcă cu noroi şi în stânga şi în dreapta nu este neapărat o problemă);
- l Lipsa fondurilor;
- l Ofertă economică foarte riscantă în momentul de faţă – reintroducerea taxării progresive poate prejudicia grav bugetul;
- l Ion Iliescu – prea bătrân şi mult prea epuizat de bătăliile politice;
- l Slăbiciunile conducerii, Mircea Geoană făcând gafă după gafă.
Oportunităţi
- l Dacă îşi rezolvă problemele la Bucureşti şi vine cu un candidat rezonabil, ar putea apărea situaţia în care în turul doi să se bată candidatul PSD şi cel al PNL, ceea ce ar însemna o umilinţă maximă pentru PD-L;
- l Colaborarea cu PNL.
Ameninţări
- l Certurile interne pot afecta performanţa electorală;
- l Negocierile cu PNL pot fi compromise dacă PSD insistă pe câteva idei asupra cărora PNL nu poate face un compromis, cum este cota unică (un succes major al guvernării Tăriceanu).
PNL
PNL se află acum pe un trend ascendent, în Bucureşti apropiindu-se de 20%. Din păcate însă, nu peste tot în teritoriu stă la fel de bine. Principala problemă este că nu are nici măcar un judeţ pe care să îl controleze. Impunerea prefecţilor la consiliile judeţene şi candidatura câtorva miniştri pot ridica scorul electoral şi există şanse bune de a obţine guvernarea câtorva judeţe.
Faptul că şi-a anunţat din timp şi fără probleme candidatul pentru Primăria Capitalei îi conferă un avantaj deosebit în faţa PSD şi PD. Din păcate însă, oferta PNL pentru primăriile de sector este mai degrabă prematură – majoritatea fiind specialişti în administraţie publică, fără însă a avea notorietate publică. Cel puţin candidaţii de la sectoarele 2 şi 6 ar câştiga detaşat primăria în condiţii normale – Chiliman oricum având toate şansele de a fi reales.
Pentru PNL este o problemă faptul că nu a reuşit să comunice eficient rezultatele guvernării, care nu sunt rele deloc (creşteri economice de 6%, investiţii străine, repararea unor nedreptăţi sociale prin recorelarea pensiilor), preferând să aleagă campaniile negative. Desigur, acestea au avut eficienţă din punct de vedere al diminuării scorului adversarilor, însă această scădere nu este valorificată prea mult de PNL, rezultatul fiind mai degrabă inducerea ideii că „toţi sunt o apă şi-un pământ” şi îndepărtarea de politic.
PNL ar trebui să se concentreze acum pe campanii pozitive, deoarece deja mass-media acoperă suficient de bine problemele celorlalţi pentru a fi nevoie ca liberalii să mai insiste sau să intre în polemici.
Şansa PNL o constituie poziţionarea ca „a treia cale”, alternativă a aripilor FSN.
Puncte tari
- l Garnitura de candidaţi; PNL mizează în special pe tineri, buni specialişti, feţe noi, necompromise, ceea ce contrazice un pic ideea de „lipsă de cadre”;
- l PNL e la guvernare şi are controlul resurselor;
- l Nu a avut o guvernare rea;
- l E pe trend ascendent;
- l Adversarii şi-au cam epuizat lista de acuze;
- l Nu este un partid de lider (există vreo 3 alternative la Călin Popescu Tăriceanu);
- l Simpatia mediului de afaceri;
- l Deşi costă, nu a renunţat la principii (taxa auto, finanţarea mass-media din bani publici).
Puncte slabe
- l Ostilitatea mass-media – o ostilitate care contează din ce în ce mai puţin graţie decredibilizării constante;
- l Incidente neplăcute de imagine, care ar fi putut fi evitate foarte uşor (cazul Remeş, accidentul lui Orban);
- l Inabilitatea de a comunica rezultatele pozitive.
Oportunităţi
- l E singurul partid de dreapta semnificativ;
- l Ideologia este atractivă;
- l Există o coerenţă în promovarea unor politici „de dreapta” (deconspirarea securităţii, anti-comunismul).
Ameninţări
- l Unele măsuri luate de Guvern au fost etichetate „de stânga” şi afectează identitatea ideologică a partidului;
- l Campaniile negative de presă.
