Anul politic 2007 – repetiţie pentru 2008

2007 a fost un an extrem de bogat şi diversificat din punct de vedere al evenimentelor desfăşurate pe scena politică – formarea unui nou guvern prin ruperea Alianţei D.A., alegeri europarlamentare, referendumuri, moţiuni de cenzură şi moţiuni simple, sesizări la Curtea Constituţională, urmăriri penale în cazul unor foşti şi actuali miniştri, scandaluri politice, acte sau intenţii de corupere. Iar anul 2008 nu va face decât să continue acest tăvălug de evenimente politice.

Principalele repere…

Începutul anului 2007 a găsit Ex­cutivul dispunând de o majo­ri­tate parlamentară fragilă, după ce, la sfârşitul lui 2006, PC s-a retras de la guvernare. În aprilie, în urma eli­mi­nării democraţilor din Guvern, apare cabinetul minoritar Tăriceanu II, care a trecut însă cu bine prin două moţiuni de cenzură – una depusă de PD, în iu­nie, şi alta de PSD, în luna sep­tembrie. Pe parcursul anului 2007 au fost depu­se şi şase moţiuni simple, dintre care două au fost şi adoptate (împo­triva Monicăi Macovei, în februarie la Senat, şi a lui Decebal Traian Remeş, în iunie la Camera Deputaţilor). Nici una nu a avut vreun efect juridic asupra miniş­trilor, căci Curtea Constituţională a decis, în februarie, că un ministru nu poa­te fi revocat ca urmare a adoptării unei moţiuni simple.
Anul acesta am avut parte de două referendumuri, dintre care unul în premieră pentru România (demiterea preşe­dintelui). Am mai avut o rundă de alegeri, europarlamentarele, iniţial amâ­nate de guvern pe considerentul supra­punerii lor cu procedura de demi­tere a şefului statului. La acel moment, în luna martie, miniştrii democraţi s-au pronunţat vehement împotriva amâ­nă­rii euroscrutinului, chiar refuzând să sem­neze hotărârea de guvern.
Scadalurile politice au fost subie­c­te la ordinea zilei, începând chiar cu primele zile ale anului 2007, când preşedintele a prezentat opiniei publi­ce bileţelul primit de la premier (în care i s-ar fi propus o posibilă intervenţie în justiţie în favoarea lui Dinu Patriciu). Au urmat în februarie: demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu din funcţia de ministru de Externe ca urmare a unui diferend cu premierul, referendumul intern privind autonomia Ţinutului Secuiesc, lansarea propunerii liberale de retragere a trupelor româneşti din Irak. În martie, asistăm la retragerea Monei Muscă din politică urmare a deciziei Curţii de Apel care menţinea verdictul CNSAS, precum şi la demisia lui Claudiu Săftoiu din funcţia de director SIE.
În plină campanie a referendu­mu­lui pentru demiterea lui Traian Băsescu,  ministrul Tudor Chiuariu a pro­pus schimbarea din funcţie a pro­curorului DNA Ţuluş, fapt care a creat o puternică reacţie atât din partea socie­tăţii civile, cât şi a organismelor inter­naţionale.
Înainte de vacanţa parlamentată, în forul legislativ, între PSD şi PNL s-a negociat împărţirea conducerii Tele­viziu­nii Române şi a Consiliului Naţio­nal al Audiovizualului, un subiect care a dat apă la moară celor care vorbeau de posibila intrare a PSD la guvernare.
Anul se încheie cu răfuieli şi reglări de conturi în interiorul partidelor, ur­ma­re a rezultatelor de la euro­par­la­men­tare, Parlamentul este în afara gra­fi­cului cu votarea bugetului pe 2008 şi tot acesta va trebui să se pronunţe asu­pra nominalizării lui M.R. Ungu­rea­nu la şefia SIE.

Repere la nivelul guvernului

Pentru Guvern, anul 2007 a adus mai multe probleme de imagine. În iunie, preşedintele l-a suspendat pe Zsolt Nagy din funcţia de ministru al Comunicaţiilor, iar în iulie, Marko Bela şi-a dat demisia din funcţia de vice­pre­mier. În septembrie, DNA a cerut avizul Preşedinţiei pentru urmărirea penală a ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu şi a ministrului Muncii, Paul Păcuraru. Guvernul a modificat legea răspunderii ministeriale printr-o ordonanţă de urgenţă şi astfel activitatea comisiei speciale de la Palatul Cotroceni a fost suspendată. Lucrul a fost de bun augur pentru Guvern, mai ales în condiţiile în care, în acelaşi timp, a izbucnit scan­da­lul „caltaboşului”, în care a fost impl­i­cat ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş.
În iunie, Guvernul a primit raportul din partea Comisiei Europene care men­ţinea monitorizarea pe domeniul combaterii corupţiei la nivel înalt şi pe cel al agriculturii. Guvernul român a primit, şi nu o dată, avertismente din partea Comisiei Europeane – cele mai notorii se referă la taxa de primă înmatriculare sau la posibila activare a clauzei de salvgardare pe domeniul agriculturii.
Subiectul măririi pensiilor a agitat viaţa politică pe timpul verii, Executivul şi social-democraţii disputându-şi pater­nalitatea asupra legii. În ecuaţie a intrat şi preşedintele care, iniţial, a declarat că nu va promulga legea până când guvernul nu va preciza sursele de finanţare. În lunile care au urmat au existat o serie de schimburi dure de replici între preşedinte şi Guvern pe această temă. Mărirea pensiilor fost cea mai importantă măsură socială luată de actualul executiv şi, probabil, cea care a reuşit să stabilizeze PNL în sondajele de opinie.

Curtea Constituţională – arbitrul scenei politice

O instituţie mult solicitată pe parcursul acestui an a fost Curtea Constituţională (CCR). Asaltată de sesizări, aceasta s-a transformat, mai mult ca oricând, în arbitrul jocului politic. În martie, premierul a sesizat CCR privind refuzul preşedintelui de a emite decretul prin care lua act de demisia ministrului de Externe şi tot atunci s-a pronunţat asupra constitu­ţio­nalităţii constituirii comisiei parla­men­tare de anchetă a preşedintelui Traian Băsescu. În mai, CCR s-a mai pronunţat pe modificările aduse legii referendumului, stabilind ca fiind constituţională validarea acestuia indiferent de numărul de alegători care se prezintă la vot.
În iunie, CCR a decis că procurorii militari nu mai pot ancheta civilii din dosarele Revoluţiei, Ion Iliescu primind astfel un respiro în Dosarul revoluţiei.
De asemenea, în octombrie, CCR a dat câştig de cauză Executivului în disputa cu Parlamentul pe marginea ordonanţelor de reorganizare a cabinetului. CCR încheie anul pronunţându-se pe un alt act normativ important – este vorba de ordonanţa prin care Executivul a modificat legea răspunderii ministeriale şi care a fost adusă în faţa Curţii printr-o sesizare a Avocatului Poporului.

Viaţa partidelor politice

Scena politică nu a fost deloc calmă, viaţa internă a partidelor fiind plină de frământări, cu toate că singura formaţiune care a avut un congres în 2007 a fost UDMR (martie). Pe parcursul întregului an, UDMR s-a temut de posibila înfiinţare a Partidului Civic Maghiar (PCM) – constituirea acestui partid, posibilă alternativă la UDMR în interiorul comunităţii maghia­re, a fost amânată pentru sfârşitul lui 2007. Cu toate acestea, la euroalegeri, UDMR a avut parte de un contra­can­didat puternic în persoana lui Laszlo Tokes.
PC a început anul de pe băncile opoziţiei şi îl încheie cu un rezultat slab la europarlamentare, fapt care îl obligă să se reorienteze către noi alianţe politice. De aceea, înainte de cam­pa­nia pentru euroalegeri, preşedintele par­tidului, Dan Voiculescu, a relansat ideea unei guvernări PNL-PSD-PC. De remar­cat faptul că situaţia lui Dan Voiculescu privind colaborarea sa cu Securitatea nu a fost clarificată în 2007. Prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a legii de funcţionare a CNSAS, cazul său a ajuns şi aşteaptă un verdict din partea Curţii Constituţionale.
În PSD, lucrurile s-au agravat după înfrângerea suferită la referendumul pentru demiterea şefului statului. PSD a încercat negocieri atât cu PNL, cât şi cu PD. În acest an, PSD a ales să sus­ţină cabinetul minoritar Tăriceanu II, o parte din social-democraţi (în frunte cu Ion Iliescu) declarându-se clar împo­tri­va moţiunii de cenzură depusă în septem­brie. Un episod care a afectat imaginea PSD a fost scandalul dintre Vasile Dâncu şi Marian Vanghelie, în urma căruia primul şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte. Momente tensionate s-au derulat şi cu ocazia întocmirii listelor de candidaţi pentru euroalegeri, atunci când unii membri PSD erau nemulţumiţi că sunt puşi pe listă, în timp ce alţii erau tot nemul­ţumiţi, însă pentru faptul că figurau pe locuri neeligibile. Ultimele disensiuni în cadrul PSD au fost vizibile cu ocazia referendumului pentru votul uninomi­nal, boicotat de aripa Iliescu.
În PNL lucrurile au stat ţinute sub capac pentru că, aflându-se la guver­nare, toţi membrii conducerii sunt conştienţi că orice posibile divergenţe ar putea fi speculate de către adver­sarii politici. Au existat însă voci care au cerut realizarea unei remanieri (mai ales după scandalul Remeş), însă aceas­ta a fost respinsă prin votul con­ducerii liberale. PNL însă s-a confrun­tat spre sfârşit de an cu mai multe pro­bleme de imagine – în afară de cazul Remeş, s-au remarcat declaraţiile lui Tudor Chiuariu privind fie revocarea din funcţie a procurorului DNA Doru Ţuluş, fie cele referitoare la rolul Comisiei Europene (CE) care ar bloca eforturile anticorupţie ale României. Nu a fost prima dată când liberalul Chiuariu a criticat CE – în luna iunie, ministrul de­clara că activitatea DNA în combaterea corupţiei nu era atât de semnificativă aşa cum a apărut în raportul Comisiei Europene. Deosebit de virulent la adresa unui alt oficial a fost şi liberalul Bogdan Olteanu, care a criticat dur declaraţiile ambasadorului SUA, Nicho­las Taubman. Şi ministrul Cioroianu a ieşit în evidenţă prin declaraţiile făcute cu referire la situaţia şi soluţiile de rezolvare a problemelor de integrare ale romilor (în contextul cazului Mailat din Italia).
Ca strategie de poziţionare pe scena politică, PNL a încercat lansarea polului de centru-dreapta împreună cu PNŢCD şi AP, platforma fiind lansată, în mod oficial, la Timişoara, la începutul lunii septembrie. Polul nu pare să fi funcţionat foarte bine, de vreme ce ţără­niştii s-au arătat nemulţumiţi de susţinerea primită din partea liberalilor în campania pentru euroalegeri. Nici alianţa PD-PLD nu pare să fi fost mai fructuoasă, democraţii amânând iniţia­tiva PLD de a depune o moţiune de cenzură înainte de euroscrutin.

2008 – an de negocieri şi noi alianţe

2007 se va încheia cu negocieri între partide atât pentru adoptarea bu­getului de stat, pentru votul unino­minal, dar şi pentru conturarea unei noi majorităţi. Dacă adoptarea buge­tului va fi amânată în Parlament, va fi semnul că aceste negocieri sunt în im­pas. Anul 2008 va sta clar sub semnul tratativelor în aşteptarea celor două scrutine – cel pentru alegerile locale şi cel pentru parlamentare. Acesta din urmă ar putea fi amânat, dacă înţe­le­gerile între partide ar aduce guvernului susţinerea necesară în Parlament. Ce­le două scrutine sunt aşteptate cu atât mai mult cu cât, în acest moment, nego­cierile nu sunt deloc înlesnite de rezul­tatele de la europarlamentare. Orice nouă formulă de guvernare, care să se legitimeze în baza acestor rezultate, nu se poate constitui, nici una nereuşind să întrunească o majo­ritate (nici PD împreună cu PLD, nici PNL cu PSD cărora ar putea să li se ală­ture UDMR). Sfârşitul lui 2007 nu a adus o clarificare pe scena politică, aceas­ta părând a fi amânată pentru anul viitor. Mai trebuie spus că viitoa­rele momente electorale vor trebui să demonstreze că au o miză deosebit de importantă, iar campaniile vor trebui să aibă puternic iz de telenovelă. În caz contrar, românii nu vor fi atraşi de discursul politic şi nu vor ieşi la vot, aşa cum s-a întâmplat pe 25 noiembrie.
Votul uninominal ar putea fi adop­tat prin promulgarea legii guvernului de către preşedinte, însă acest lucru nu înseamnă că şi va putea fi aplicat la alegerile parlamentare din 2008 (sau 2009, dacă vor fi amânate). Este de aştep­tat ca la desenarea colegiilor uni­nominale negocierile între partide să blocheze întregul proces, făcând impo­sibilă aplicarea acestuia la următorul scrutin.
Confruntările electorale anunţate nu vor reprezenta decât vârful unor acumulări permanente de tensiune. Negocierile se vor purta nu numai între partide, dar şi în interiorul acestora. Aşa cum a arătat 2007, fiecare forma­ţiune are probleme fie în interiorul ei, fie în relaţionările cu alte forţe politice.
PNL va trebui să decidă dacă mer­ge pe cont propriu sau depune eforturi pentru lansarea platformei de dreapta şi dacă acceptă sau nu primirea la guvernare a PSD. Probabil, vor fi voci din interiorul partidului care vor solicita premierului să realizeze o remaniere până la începutul lui 2008. Provocarea pentru liberali în 2008 va fi să menţină scorul electoral obţinut la euro­par­la­mentare, unul peste „aşteptări”, aşa cum declara însuşi C.P. Tăriceanu.
O problemă importantă care va rămâne de rezolvat în 2008 este dizol­varea de jure a Alianţei D.A. Înainte de europarlamentare, desfiinţarea Alian­ţei depindea de achitarea unei datorii financiare restante din campania din 2004, dar şi de împărţirea a şase lo­curi vacante de parlamentar. După europarlamentare, acestora li se vor adău­ga probabil alte şase locuri (doi parlamentari liberali şi patru democraţi fiind aleşi în forul european), îngreu­nând şi mai mult despărţirea oficială.
PD şi PLD vor trebui să stabilească formula sub care vor continua cola­bo­rarea. Având în vedere scorul electoral bun obţinut la europarlamentare, PLD ar putea ridica unele pretenţii şi nu va accepta fuziunea dorită de democraţi. Pe de altă parte, PD va avea atitudinea de prim partid pe scena politică, care nu va simţi că trebuie să şi negocieze pen­tru a-şi putea menţine prima po­ziţie.
Dacă PLD şi PD nu vor depune moţiunea de cenzură imediat după euro­scrutin, aceasta va fi amânată pentru noua sesiune parlamentară de la începutul lui 2008. Atunci, pentru a o depune, ar putea cere şi semnături şi din partea PSD, dacă între timp acesta nu se va fi înţeles cu liberalii sau dacă PD şi PLD nu vor fi racolat un număr suficient de parlamentari pentru a o putea depune singuri.
PSD va trebui să rezolve pro­ble­mele de leadership şi să decidă care îi este rolul şi poziţia pe sena politică (la putere sau în opoziţie). Sfârşitul de an 2007 sau începutul lui 2008 poate aduce un congres extraordinar în PSD, lucru dorit de aripa Iliescu. Însă fos­tu­lui şef al statului îi va fi greu să reclame slaba performanţă a echipei lui Geoană, din moment ce chiar el a în­dem­­nat la boicotul referendumului, orga­nizat tocmai pe formula de vot uninominal propusă de social-democraţi.
UDMR va fi nevoit să ia decizii privind relaţionarea sa cu UCM sau cu noul partid ce se va înfiinţa (PCM), decizie care va fi îngreunată de faptul că atât UDMR, cât şi Laszlo Tokes au intrat în Parlamentul European. UCM ar dori să dicteze reforma în UDMR, dar, în condiţiile în care şi aceştia au obţinut un scor electoral bun, îi va fi greu să îşi impună condiţiile. Iar UDMR nu pare nici el dispus la o împăcare cu aripa dură din comunitatea maghiară.
PC va trebui să îşi găsească, din nou, o locomotivă, ca de altfel şi PRM. Nereuşita acestor două partide în alegerile pentru PE, ca şi retorica naţionalistă pe care ambele merg le-ar putea apropia, astfel încât în 2008 să asistăm la o strânsă colaborare PRM-PC. Cometa meteorică a PNG s-ar putea stinge în 2008, în condiţiile în care partidul nu a intrat în PE. Oricum rezultatele acestor partide la euroa­legeri au demonstrat că, după 18 ani de democraţie, a scăzut şi apetitul românilor pentru digerarea discur­su­rilor naţionaliste.
În Parlament, după rezultatele slabe ale PC şi PRM la euro­par­la­men­tare, vom asista la sfârşitul lui 2007 şi începutul lui 2008 la un exod masiv al parlamentarilor acestor forţe politice către alte partide. Probabil, principalul beneficiar va fi PD, câştigătorul euroa­legerilor, dar şi PNL şi PSD.
În 2008, la ordinea zilei vor fi moţiu­nile simple, fără a cădea însă capul vreunui ministru. La fel vor fi scan­dalurile legate de implicarea unor miniştri în diverse afaceri mai mult sau mai puţin dubioase. Curtea Constituţională va fi din nou mediatorul scenei politice, probabil fiind des solicitată să se pronunţe într-o serie de cauze şi conflicte institu­ţio­nale. Probabil raportul Comisiei Euro­pe­ne din luna ianuarie va decide continuarea monitorizării pe domeniul justiţiei şi cel al agriculturii. În ceea ce priveşte problema importantă a absorbţiei de fonduri, al succesului integrării României în UE, aceasta va rămâne doar o temă de campanie şi de dispută politică.
2008 nu va face decât să continue seria evenimentelor declanşate în 2007, gama acţiunilor inedite pe scena politică românească părând a-şi fi epuizat primul episod în acest an. To­tuşi clasa politică nu trebuie subes­timată, având încă destule resurse pentru a continua să ne surprindă şi în 2008, chiar dacă nu întotdeauna în sensul bun al cuvântului.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 53