Curent al islamului, prea puţin cunoscut până la apariţia “problemei” bin Laden, wahabbismul s-a născut în sudul Peninsulei Arabe, la începutul secolului al XIX-lea, ca o reacţie la decăderea spirituală de care vinovat, credeau sunniţii, era misticismul sufit. Era şi o mişcare politică îndreptată împotriva Imperiului Otoman. Wahhabismul – o întoarcere la aplicarea exactă a Coranului – puritan în concept şi militant în practică, a cucerit foarte repede Peninsula Arabă. Ignorat de către arabii din Orientul Mijlociu, wahabbismul a fost îmbrăţişat de arabii din peninsulă, în special din zonele care acum se numesc Arabia Saudită sau Yemen. Wahabbismul s-a confundat extrem de repede cu opoziţia faţă de străini, faţă de cei pe care arabii îi numeau noii cruciaţi. Este exact izvorul gândirii lui bin Laden dar şi al grupărilor radicale cecene.
Surpriza din Golf
Principala sursă de petrol din Golf pentru Statele Unite, bază militară pentru războiul împotriva Irakului din 1991 dar şi rampă de lansare a misiunilor de patrulare aeriană în sudul Irakului, aliat tradiţional al Americii, Arabia Saudită a fost şi este una dintre cele mai mari suprize pentru Washington după atentatele din 11 septembrie.
Primele semne de întrebare au apărut în toamna anului 2001 când generalul Tommy Franks s-a deplasat la Riyadh pentru a lua sub comanda sa baza Prinţ Sultan, cel mai modern şi puternic centru de comandă şi control din zona Golfului. Baza, a cărei construcţie se încheiase cu numai trei luni în urmă, finanţată de guvernul american, urma să fie folosită în războiul împotriva regimului talibanilor din Afganistan. Când generalul Tommy Franks a ajuns la Riyadh, autorităţile saudite i-au spus că nu poate folosi baza. A fost necesar ca portavionul Kitty Hawk- să se întoarcă la baza sa din Japonia, să lase acolo avioanele şi să revină în Marea Arabiei pentru a servi drept centru de comandă, control şi platformă pentru lansarea trupelor speciale.
Oarecum justificată – Arabia Saudită a fost principalul sponsor al talibanilor şi unul dintre cele trei state care au recunoscut Emiratul Islamic al Afganistanului creat de către foştii studenţi la teologie – interdicţia de utilizare a bazei a declanşat o adevarată furtună la Riyadh. În exterior s-a perceput doar că şeful statului, regele Fahd, a plecat de urgenţă în Elveţia însoţit de numeroase rude şi apropiaţi. S-a vorbit atunci despre o tentativă de puci dar foarte repede a devenit evident faptul că nu este vorba decât despre confirmarea preluării puterii efective în regat de către prinţul moştenitor, şeicul Abdullah. Ceea ce ştiau doar confidenţii palatului a observat toată lumea: regele Fahd este prea bătrân şi prea bolnav pentru a conduce iar puterea se află în mâna prinţului Abdullah.
Apropiat de cercurile religioase wahabbiste si stăpân absolut al serviciilor de informaţii saudite – şi ele dominate de adepţii wahabbismului – Abdullah este cel care i-a refuzat generalului Tommy Franks accesul în baza Prinţ Sultan. Un refuz care le-a reamintit americanilor că 14 dintre cei 19 terorişti implicaţi în atentatele din 11 septembrie erau saudiţi.
Surprizele continuă
Incidentul din 2001 a fost repede uitat dar Arabia Saudită pare să fi intrat în zodia suprizelor, cel puţin pentru americani. Raportul de anchetă al evenimentelor din 11 septembrie 2001 a fost dat publicităţii dar din el lipsesc 19 pagini. Se presupune că misteriosul capitol, care a tensionat brusc relaţiile dintre Washington şi Riyadh, este foarte dur la adresa Arabiei Saudite.
Şeicilor de la Riyadh li se reproşează lipsa măsurilor ferme împotriva terorismului, amânarea deciziei de a bloca alimentarea cu fonduri a unor organizaţii teroriste – deşi autorităţile saudite afirmă că au blocat deja banii pentru mişcarea Hamas – sau modul în care insituţiile de forţă saudite se ocupă de persoanele suspectate că fac parte din reţeaua Al Qaida. Oficialii americani au dezvăluit că serviciile de informaţii saudite au “neglijat” să confişte documentele financiare ale unui om de afaceri, suspectat ca fiind unul dintre agenţii prin care se rulau banii către Al Qaida, după ce suspectul a fost ucis într-un schimb de focuri în timp ce se încerca arestarea sa.
Serviciile de informaţii americane continuă să se plângă de modul în care decurge cooperarea cu saudiţii. Dar surprizele cele mai mari vin din zona politicului.
Puţin mediatizată, vizita prinţului Abdullah a avut o agendă interesantă. Este vorba de intenţia de a lansa un vast program de cooperare in domeniul industriei petroliere cu Moscova dar şi de planul de a transfera rezervele financiare saudite din dolarul american în euro şi din băncile americane în cele ruseşti. După câteva săptămâni s-a vorbit despre o nouă supriză: la Riyadh apare un document, o analiză strategică, în care se discutau opţiunile militare ale regatului saudit în noul context geopolitic din zona Golfului. Dacă una dintre variante se referea la construirea armei nucleare saudite, cealaltă era plasarea sub scutul protector al unei puteri nucleare. Da, dar Arabia Saudită beneficiază deja de protecţia nucleară americană. Oare pe agenda discuţiilor de la Moscova s-a aflat şi această problemă?
Jocuri de putere la Ryadh
Prinţul Abdullah conduce “de facto” Regatul Saudit. Cel care îi va urma este ministrul apărării, nimeni altul decât fratele său, prinţul Sultan. Semnele de întrebare încep cu următorul pe listă, prinţul Naif, ministrul de interne. Coordonator al serviciilor secrete saudite, Naif este şi cel care gestionează fondul “Dawa” – invitaţie la Islam – un fond care valorează mai multe miliarde de dolari. Banii provin de la persoane înstărite, de credinţă musulmană, care doresc propagarea islamului. Experţii americani în terorism spun că o mare parte din bani se îndreaptă către acţiuni de binefacere în domeniul educaţiei, sănătăţii şi al combaterii sărăciei dar că o parte din fonduri ajung la organizaţii teroriste afiliate reţelei Al Qaida. Prinţul Naif, spun americanii, trebuie să ştie unde se duc banii din fondul “Dawa”.
Deşi prinţul Sultan este cel care ar urma să conducă regatul după Abdullah, în baza acordului încheiat în cadrul familiei regale, problema nu este atât de simplă pe cât pare. Sultan are aceeaşi vârstă cu fratele său – 78 de ani – motiv pentru care urmaşii regelui Saud trebuie să aleagă un succesor mai tânăr. Sultan este de acord să renunţe la idea de a mai urca vreodată pe tron dar vrea să aibă un cuvânt de spus în alegerea viitorului rege.
Favoritul printului Abdullah este cel de-al doilea fiu al său, Mitab, care contează pe cei 50.000 de membri ai Gărzii Naţionale, pe guvernatorii provinciilor şi pe şefii triburilor. De partea sa se află influentul guvernator al oraşului sfânt Mecca:prinţul Abdul Majeed bin Abdul Aziz şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Arabia Saudită şi din lume: prinţul al Walid bin Talal.
La rândul său, prinţul Sultan conduce armata şi puternicul serviciu de informaţii militare, în total 80.000 de oameni. Dar asul din mâneca ministrului apărării este fondul “Price Oil”, practic instrumentul prin care banii proveniţi din petrolul saudit ajung la cei aproximativ zece mii de şeici din familia regală. Prinţul Sultan coordonează şi Consiliul Suprem al Petro lului şi Mineralelor, practic infrastructura regatului, iar mulţi spun că nu este străin nici de tranzacţiile cu arme ale altui miliardar celebru, Adnan Kashoggi. În prezent se poate vorbi de echilibru dar vârsta înaintată a celor doi rivali este un factor care va acutiza problema succesiunii. Oare din cearta celor doi va câştiga discretul ministru de interne, prinţul Naif? Şi dacă da, atunci spre cine se va îndrepta opţiunea lui Naif? Spre tabara lui Abdullah, apropiată cercurilor ultrareligioase, sau spre tabăra lui Sultan, favorabilă Occidentului?
Wahabbismul – fundamentalism religios al reţelei Al Quaida
Curent al islamului, prea puţin cunoscut până la apariţia “problemei” bin Laden, wahabbismul s-a născut în sudul Peninsulei Arabe, la începutul secolului al XIX-lea, ca o reacţie la decăderea spirituală de care vinovat, credeau sunniţii, era misticismul sufit. Era şi o mişcare politică îndreptată împotriva Imperiului Otoman. Wahhabismul – o întoarcere la aplicarea exactă a Coranului – puritan în concept şi militant în practică, a cucerit foarte repede Peninsula Arabă. Ignorat de către arabii din Orientul Mijlociu, wahabbismul a fost îmbrăţişat de arabii din peninsulă, în special din zonele care acum se numesc Arabia Saudită sau Yemen. Wahabbismul s-a confundat extrem de repede cu opoziţia faţă de străini, faţă de cei pe care arabii îi numeau noii cruciaţi. Este exact izvorul gândirii lui bin Laden dar şi al grupărilor radicale cecene.
