Localizarea memoriei de lungă durată
Sindromul Golfului Persic
Ketolide – o nouă clasă de antibiotice
Localizarea memoriei de lungă durată
Sediul memoriei de lungă durată
Cercetători americani (de la UCLA, California-, SUA) şi canadieni (de la Spitalul de copii din Toronto, Canada) au publicatin luna maiîn revista “Science” rezultatele unui studiu prin care au evidenţiat zonele din creier care stochează şi regăsesc amintirile din memoria de lungă durată.
Se pare că, atât memoria de scurtă durată cât şi cea de lungă durată se formează în aceeaşi zonă. Dar, în timp ce prima ramâne la nivelul aceleiaşi structuri în care îşi are originea, cea de a doua se formează în hipocampus. Prin remodelarea sinapselor neuronale (modalitatea prin care neuronii transportă informaţia de la unul la altul) , sediul memoriei de lungă durată se mută în scoarţa cerebrală, într-o porţiune apropiată de cea frontalănumită cortexul cingulat anterior.
Procesul formării memoriei
Formarea amintirilor noi presupune întărirea conexiunilor sinaptice dintre grupuri de neuroni. Reamintirea implică reactivarea aceloraşi grupuri sau reţele neuronale. Pe masură ce înaintăm în vârstă, reţelele de neuroni se schimbă puţin câte puţin. Iniţial, amintirile evenimentelor zilnice de viaţă par să depindă de hipocampus. Cu timpul acestea tind să devină dependente de reţelele neuronale din scoarţa cerebrală.
În urma acestor observaţii se consideră că, între hipocampus şi cortex există o interacţiune activă iar procesele transferării memoriei se petrec în câteva săptamâni, în timpul somnului.
Importanţa descoperirii
Această descoperire aduce cu un pas mai aproape posibilitateainventării unor medicamente noi care să acţioneze genetic sau pe diverse procese ale creierului implicate în tulburările de memorie.
Sindromul Golfului Persic
Manifestări clinice
După încheierea conflictului din Irak din 1990/1991, două treimi dintre combatanţi au devenit rezervişti datorită îngrijirilor medicale de care au avut nevoie în mod cronic. Cei mai mulţi prezentau un sindrom asemănător clinic cu SIDA. Simptomele constau în oboseală permanentă, slăbiciune fizică, cefalee (dureri de cap) şi tulburări de somn, artralgii (dureri articulare) şi mialgii (dureri musculare), pierderi ale memoriei de scurtă durată cu tulburări de concentrare, dureri abdominale şi diaree, înroşirea locală a pielii, dureri de dinţi şi gingivale, febră, transpiraţii nocturne etc. S-a observat de asemenea că numărul veteranilor care au avut cancere, alergii şiinfecţiia crescut simţitor.
Între 1992 şi 1993 numărul veteranilor din Irak care s-au prezentat la medic pentru asemenea manifestări doar în Indianapolis, Indiana, a crescutde la 60 la 8 000.
Scurt istoric
În 1993, un senator american de 34 de ani, Steve Buyer, a adus această problemă în discuţia Congresului american. El participase ca voluntar la războiul din Irak şi, de la întoarcerea sa de pe front, în 1991, suferea de tulburări respiratorii şi renale şi stări gripale repetate deşi înaintea acestui eveniment avusese o sănătate deplină. În urma intervenţiei sale , simptomele de mai sus au fost recunoscute oficial ca fiind consecinţa participării la conflictul din zona Golfului Persic.Pentru studierea acestui aşa-numit sindrom al Golfului Persic şi pentru stabilirea numărului real de veterani suferinzi de acest sindrom s-au constituit mai multe comisii şi organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale şi au fost stabilite diferite strategii privind modul de abordare a acestei situaţii. În urma acestor decizii numărul veteranilor înregistraţi cu acest sindrom a crescut simţitor ajungând în 1996 la 80 000.
Etiologie
Din păcate, cauza reală aacestui sindrom nu este încă stabilită cucertitudine. Există mai multe ipoteze. Au fost incriminate pe rând gazele toxice rezultate din inhalarea fumului produs de arderea sondelor şi produselor petroliere, substanţele folosite drept arme chimice sau biologice, pesticidele organo-fosforice, uraniulsărăcit, diverse bacterii şi medicamente experimentale.
Cele mai acceptate ipoteze au fostgazele toxice din mediu, uraniul sărăcit şi numeroasele mijloace de profilaxie folosite.
În privinţa gazelor toxice, s-a stabilit că, în timpul conflictului , cei prezenţi în zonă au fost supuşi la acţiunea a peste 21 de substanţe cu potenţial toxic, expunerea fie şi doar la oricare două dintre acestea putând determina morbiditatea persoanelor din zonă şi a urmaşilor acestora.
În ceea ce priveşte mijloacele profilactice folosite , s-auutilizat vaccinuri împotriva următoarelor boli: antrax, tetanos, pertusis, febra galbenă, febra tifoidă, poliomielita, holera, rujeola, hepatitele virale A şi B, meningită şi encefalita equină japoneză. Ca medicamente s-au folositpiridoxinstigmin bromid pentru prevenirea acţiunii neurologice a substanţelor cu potenţial paralizant şi Paludine/Cloroquine ca profilaxie antimalarie.
Uraniul sărăcit
S-a observat însă că boala părea să se transmită de la veterani la familiile acestora. Astfel s-au înregistrat pierderi ale sarcinilor şi naşteri de copii malformaţi de 10 ori mai frecvente decât în mod normal. S-a presupus că toate acestea se datorează acţiunii uraniului sărăcit. Despre izotopul de uraniu 238 se ştie că produce tulburări renale,nervoase şi reproductive şi cancere cu diverse localizări. El poate fi toxic prin ingestie sau inhalare, datorită emiterii de particule alfa şi beta şi a radiaţiilor gamma. Radiaţiile gamma se pot regăsi la 10 km distanţă de locul lor de origine. Iar o particulă beta poate traversa până la 500 de celule ale corpului. Într-un mg de uraniu sărăcit se află peste un miliard de particule alfa şi beta. O persoană aflată într-un tanc blindat lovit de muniţie poate inhala doar la un inspir zeci de mg de particule alfa şi beta iar particulelebeta şi radiaţiile gamma persistă în organism peste 6 luni. Toate aceste date încadrează uraniul sărăcit în categoria substanţelor cancerigene şi genotoxice ( care determină tulburări genetice). Informaţiile de mai sus dau o explicaţie posibilănumărului mare de copii malformaţi (cca. 67%) născuţi din taţi veterani ai războiului din Irak.
Tratament
Pentru tratarea acestui sindrom unii medici au obţinut rezultate mulţumitoare cu antibiotice din categoria Doxiciclinei. Boala rămâne totuşi una cronică, lipsită de tratament specific.
Ketolide – o nouă clasă de antibiotice
Medicamente noi
FDA (Food and Drug Administration)a apobat de curând producerea şi comercializarea telitromicinei, reprezentantul unei noi clase de antibiotice numită ketolide. Aceste antibiotice vin să combată bacteriile care au devenit rezistente la alte antibiotice.
Noul medicament a fost introdus pentru tratarea infecţiilor de tract respirator, multe dintre ele fiind supuse în mod incorect unui regim abuziv cu alte antibiotice.
Rezistenţa bacteriană
Bacteriile dezvoltă rezistenţăla antibiotice pentru că sunt capabile să evolueze. Multe dintre ele sunt astăzi rezistente la antibiotice care în trecut erau extrem de eficiente. Mecanismele prin care se opun acţiunii medicamentoase sunt extrem de diverse, de la cele enzimatice pană la cele genetice.
Telitromicina
Telitromicina se aşteaptă să apară pe piaţa de medicamente în vară, fiind produsă de firma Aventis Pharmacenticals sub denumirea comercială deKetek. Aprobarea FDA a fost dată pentru tratarea exacerbărilor acute din bronşita cronică, sinuzite bacteriene acute şi pneumonii comunitare de la forme uşoare până la forme medii, incluzând toate infecţiile care pot fi rezistente la alte antibiotice
Medicamentul acţionează în foarte mică măsură împotiva florei bacteriene intestinale normale deci riscul de a produce rezistenţa bacteriilor cu altă localizare decât cea pentru care se administrează este foarte scăzut.
Pentru a evita mărirea potenţialului de dezvoltare a rezistenţei, medicamentul trebuie administrat doar pentru tratarea infecţiilor bacteriene nu şi a celor virale.
Formă de prezentare
Telitromicina este un medicament semisintetic prezentat sub formă de tablete filmate. El este înrudit ca structură chimică cu eritromicina dar nu aparţine aceleiaşi clase de antibiotice cu acesta.
Tabletele de Ketek sunt de culoare portocaliu deschis şi conţin 400 mg de substanţă activă. Ele se administrează oral în doză unică de 800 mg pe zi timp de 5-7 zile. Este un medicament eficient în primul rând pe infecţiile cu Streptococ pneumoniae şi Stafilococ auriu rezistenţi la alte antibiotice
Caracteristici metabolice
Medicamentul se administrază doar pacienţilor în vârstă de peste 18 ani. Absorbţia sa este independentă de prezenţa alimentelor în tubul digestiv. De aceea se poate adminstra indiferent de programul de mese. El este excretat în principal prin ficat şi rinichi. De aceea tratamentul cu telitromicină este indicat cu prudenţă la persoanele cu boli ale acestor organe.
Reacţii adverse şi interacţiuni
Medicamentul poate provoca tulburări de vedere de la uşoare la moderate, reversibile în câteva ore. De aceea este necesar să se evite conducerea autovehiculelorla administrarea acestui medicament. Alte reacţii adversesunt digestive (diaree sau constipaţie, greaţă, tulburări ale gustului) şi neurologice (dureri de cap, ameţeli)dar seîntâlnessc rar şi au intensitate redusă. Sporadic s-au înregistrat şi alergii, tulburări hepatice, aritmii cardiace, hipotensiune arterială şi altele.
Ketek interacţionează cu anumite clase de medicamente care trebuie evitate (unele antibiotice, unele antaritmice, unele medicamente psihotrope). Deşi pe animalele de laborator nu s-au observat efecte teratogene, studiile nu sunt suficient de concludente încă pentru a administra medicamentul în timpul sarcinii.
Publicat în : Sanatate de la numărul 15
