Cu aproape 1,1 miliarde de locuitori, India este cea de-a doua ţară din lume din punct de vedere al populaţiei, şi cea de-a şaptea ca suprafaţă, cu o densitate mai mare decât China. Ascensiunea acestei puteri emergente va modifica raportul de putere în Asia.
După câştigarea independenţei de sub dominaţia britanică în 1947, India a avut parte de destule conflicte, eşecuri şi dificultăţi. Deşi încă se confruntă cu numeroase provocări, are în prezent şansa de a obţine o poziţie mai importantă decât oricând pe scena internaţională.
Economia Indiei a crescut în medie cu 6% pe an în ultimul deceniu şi cu 8% pe an în ultimii trei ani – una dintre cele mai mari creşteri economice din lume. Clasa de mijloc este în dezvoltare şi ţara are un produs intern brut în creştere, la fel ca exporturile şi investiţiile străine, în timp ce rata şomajului scade. La acestea se adaugă o piaţă de capital în plin avânt (valoarea indicilor a crescut cu o treime în 2005 şi cu 200% faţă de 2001), o datorie externă scăzută şi rezerve valutare semnificative. Statele Unite, Franţa, Germania şi Rusia au pus în evidenţă ascensiunea Indiei văzând în ea un partener comercial cu un potenţial enorm.
Deşi încă nu a egalat performanţele financiare ale Chinei, economia indiană are un potenţial superior de creştere pe termen lung. Lideri din ambele ţari au vorbit despre crearea unei pieţe comune sino-indiene, pe baza modelului Uniunii Europene. Deşi doar un proiect astăzi, dacă ideea este pusă în aplicare acesta ar fi cel mai mare sistem economic din lume, cu aproape 2,5 miliarde de consumatori – aproximativ 40% din populaţia lumii (sau 3 din 8 persoane).
Aproape toate investiţiile străine în India se concentrează în cele şase state cele mai urbanizate, în timp ce celelalte 22 de state, mai puţin dezvoltate, sunt aproape ignorate. Această prăpastie dintre rural şi urban este resimţită mai ales în locuri ca Gurgaon, o suburbie a capitalei Indiei, New Delhi, renumită pentru call center-urile internaţionale, pentru centrele sale de afaceri şi firmele de IT.
În ciuda problemelor întâlnite în zuna rurală subdezvoltată a Indiei, există câteva domenii în care această ţară excelează. Aceste talente specializate au făcut posibil ca un procent infim din populaţie – poate mai puţin de 1% – să devină vârful de lance în ascensiunea spre un loc mai bun în clasamentul mondial.
Capitalul intelectual
Economia Indiei se împarte între agricultură (care generează un sfert din produsul intern brut), industrie (tot un sfert) şi domeniul serviciilor high-tech, care acum este sursa a jumătate din produsul intern brut. În efortul de a deveni o „superputere bazată pe cunoaştere”, India speră să poată sări peste pasul intermediar al dezvoltării industriale, care a precedat intrarea celorlalte popoare în era informaţiei.
Companii de cercetare ştiinţifică şi IT din întreaga lume îşi deschid laboratoare de cercetare-dezvoltare în India – peste 100 în ultimii cinci ani. Un bastion al noii economii este sectorul dezvoltării de software, pe măsură ce tot mai multe firme globale îşi externalizează spre India activităţile de programare care consumă extrem de mult timp. Firmele din întreaga lume se bazează pe această ţară şi în ce priveşte serviciile pentru clienţi – apelurile telefonice ale clienţilor din întreaga lume sunt direcţionate spre call center-uri din oraşe indiene ca Bangalore. Alte pieţe în ascensiune sunt cele de cercetare farmaceutică şi biotehnologică. În prezent majoritatea companiilor americane de top îşi transferă o parte din activităţile IT în India şi nu există dovezi de scădere a acestei tendinţe.
Şi mediul de afaceri priveşte spre India
Absolvenţii programelor de management al afacerilor din ţară sunt la mare căutare în corporaţiile multinaţionale, fiecare promoţie cerând şi obţinând salarii medii mai mari decât promoţia anterioară. Absolvenţii programelor de MBA din instituţii ca Indian Institute of Management se pot aştepta la salarii între 6000 USD/lunar la firme indiene până la peste 15.000 USD/lunar în afară. Salarii comparabile cu cele plătite absolvenţilor de la Harvard, Stanford sau Dartmouth – şi o dovadă a valorii de piaţă a aptitudinilor indienilor în acest domeniu de studiu.
Sporirea puterii militare
O dată cu întărirea poziţiei sale, una din priorităţile Indiei a devenit îmbunătăţirea capacităţilor militare. New Delhi nu s-a alăturat celor 187 de semnatari ai Tratatului de Non-Proliferare Nucleară (NPT), şi a apărut pe harta internaţională ca naţiune înarmată nuclear în mai 1998, după detonarea a cinci focoase în deşertul de lângă graniţa cu Pakistan. Fapt care a deranjat numeroase cancelarii din lume, inclusiv Pakistanul, care a răspuns cu teste nucleare proprii. Această dispută a fost momentul-cheie care a marcat începutul eforturilor Indiei de a finaliza un program complet de înarmare nucleară. Conform Buletinului Cercetătorilor din domeniul fizicii atomice, alte teste nucleare au avut loc în vara lui 2004; de atunci, Ministerul indian al Apărării a alocat 2 miliarde USD pe an pentru realizarea a 300 până la 400 arme nucleare în următorii 5-7 ani.
Un moment de cotitură în relaţiile cu China
Mulţi au comparat modelul de creştere al Indiei cu cel al vecinei sale, China. Cele două ţări au multe în comun – graniţe fizice, populaţii foarte numeroase, provocări asemănătoare, civilizaţii străvechi şi economii în creştere rapidă. Şi India se măsoară cu China, râvnind la puterea economică şi statutul internaţional al acesteia, inclusiv la poziţia de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU.
Deşi între cele două state persistă o oarecare tensiune, urmare a scurtului război din 1962 în care China a învins India fără probleme, apropierea între cei doi giganţi din Asia este evidentă. Comerţul bilateral creşte semnificativ, iar relaţile diplomatice sunt la cel mai înalt nivel de după 1962. Primul ministru chinez Wen Jiabao aprecia colaborarea dintre cele două ţări, în timpul unei vizite la New Delhi, ca motorul unei „noi ere asiatice”. Premierul indian a menţionat posibilitatea ca această colaborare între India şi China să schimbe ordinea mondială.
Timpul ne va dezvălui mixul exact de concurenţă şi cooperare. Ambele state aspiră la statutul de membru al „lumii întâi” – iar câştigurile economice ar putea fi un stimulent pentru o Asie mai unită.
Între Asia şi Occident
Cu această putere proaspăt dobândită, India se confruntă cu o dilemă: să urmărească în primul rând strângerea legăturilor cu statele occidentale sau cu celelalte ţări asiatice?
După câştigarea independenţei, primul premier al Indiei vorbea despre o renaştere asiatică şi prevedea că un continent strâns unit va schimba peisajul de după cel de-al doilea război mondial. Deşi prematură atunci, ideea este mai fezabilă ca oricând în epoca de după Războiul Rece. Pe lângă îmbunătăţirea relaţiilor cu China, India are legături bune cu Rusia şi Japonia. Şi, din 2004, valoarea comerţului Indiei cu alte state asiatice a depăşit-o pe cea a schimburilor cu SUA şi Europa de Vest la un loc (confom International Herald Tribune).
Dar Statele Unite, după ce au curtat duşmanul de moarte al Indiei, Pakistanul, căutând să-l atragă ca aliat în războiul împotriva terorismului după atentatele de la 11 septembrie, se distanţează cumva de actualul regim de la Islamabad, condus de preşedintele Pervez Musharraf, şi se concentrează în schimb pe India. Elementele comune ale celor două state includ guvernul democratic liberal, capitalismul şi, în rândul rezidenţilor urbani mai educaţi, limba engleză.
Însă curtarea Indiei de către SUA este văzută ca un mijloc de limitare şi restrângere a influenţei Chinei în Asia. Unii indieni sunt nemulţumiţi că India e percepută ca ţară-pion pentru SUA. Deşi apreciază stilul de viaţă şi cultura americană, o mare parte a populaţiei indiene încă percepe această superputere ca pe una agresivă.
Dacă o perioadă va putea dansa alternativ cu ambii parteneri, în cele din urmă India va trebui să aleagă.
