Home » Author Archive
Gena alcoolismului
Alcoolismul si mediul
În ultima vreme, studiile privind toleranta la alcool si consumul excesiv de alcool au abordat alcoolismul din doua perspective: cea psihologica si cea biologica.
Abordarea psihologica priveste alcoolismul ca o consecinta a mediului, forta exemplului fiind determinanta pentru cei care îsi “trateaza” astfel în primul rând anxietatea sociala. În acest sens, s-au...
Întinerirea neuronilor
Gena Foxg1
Revista “Science” a publicat, în luna ianuarie a acestui an, rezultatele unui studiu condus de cercetatoride la Universitatea de Medicina din New York. Acest studiu arata, pe de o parte, ca exista o gena în cortexul cerebral numita Foxg1, al carei rol pare sa fie controlul evolutiei celulelor nervoase embrionare, iar pe de alta parte, ca eliminarea acestei gene la soarecii...
Somnul şi memoria
Somnul îmbunatateste memoria
Diferite studii realizate în Germania- si S.U.A. si publicate în revista “Nature” au aratat ca un somn de cca. opt ore, fara tulburari, permite îmbunatatirea memoriei si a functiilor acesteia.
Unul dintre studii cerea celor peste o suta de subiecti sa recunoasca o regula de grupare a unor cifre în conditiile în care aceasta era “ascunsa”...
Vaccin antiEbola
Vaccinul antiEbola
În luna decembrie a anului trecut, la Institutul National al Sanatatii din S.U.A. ( NIH)a început testarea pe voluntari a unui vaccin antiEbola. Succesul acestei ultime etape de verificare a vaccinului ar reprezenta un dublu succes. Pe de o parte, s-ar puteapreveni declansarea epidemiilor de febra hemoragica Ebola (virusul Ebola care declanseaza boalaapartinând nivelului patru...
Medicina regenerativă
La întâlnirea de anul acesta a Societatii Europene de Cardiologie, medicul brazilian Hans Fernando Rocha Dochmann, de la Spitalul Pro-Cardiaco din Rio de Janeiro, a raportat obtinerea unor rezultate foarte promitatoare, tratând patru pacienti cu insuficienta cardiacafoarte severaprin injectare cu propriile lor celule stem. Îmbunatatirea functiei cardiace a fost atât de importanta încât nu au...
SARS si genetica
HLA- B 4 601
La începutul lunii octombrie, cercetatorii taiwanezi au dat publicitatii rezultatele unui studiu stiintific care explica genetic localizarea predominanta a epidemiei de SARS (sindromul respirator acut sever) de anul trecut doar în sud-estul Chinei si Toronto.
Echipa de medici de la Spitalul Mackay Memorial din Taipei au gasit o anumita varianta a genei sistemului imun numit HLA (antigenul...
Primul vaccin antigripal administrat intranazal
Este pentru prima dată când imunizarea faţă de gripă se poate face şi pe altă cale decât cea injectabilă (intradermic sau intramuscular).
Gripa este o boală infecţioasă epidemică recurentă care afectează un număr mare de persoane în toată lumea. În SUA se apreciază că în fiecare an virusul gripal infectează între 17 şi 50 de milioane de persoane şi determină decesul a aproximativ...
Legalizarea canabisului
De la 1 septembrie 2003, Olanda a devenit prima ţară din lume care a legalizat consumul de canabis în scopuri medicale.
Olanda are o lungă istorie de pionierat în privinţa reformelor sociale, de la reglementarea de către guvern a prostituţiei şi a vânzării de canabis în cafenele până la legalizarea eutansiei. Actuala hotărâre a fost luatăîn contextul unorpreocupăriinternaţionale...