Corneliu Vadim Tudor a produs, la sfârsitul anului trecut, în peisajul politic românesc, un fenomen insolit – autodenuntarea propriei doctrine, gest ce poate fi comparat, ca impact politic, cu “tradarea generosilor” din anul 1899, când “reorientarea ideologica ” a staff-ului politic a marcat sfârsitul activitatii Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România.
În perceptia electorala post decembrista, PRM s-a impus printr-o anumita coerenta a discursului politic, indiferent daca acesta a fost catalogat ca o expresie a extremei drepte sau ca o reminescenta a nationalism-comunismului. Violenta mesajului electoral si acuzele “incendiare” proferate de liderul PRM la adresa guvernantilor “oricare ar fi fost acestia”, i-au creat lui Corneliu Vadim Tudor o pretinsa imagine de tribun al poporului, “justitiarul” incomod care promitea românilor ca, daca va accede la putere, va neutraliza pe toti dusmanii interni si externi. Aceasta trimitere imagologica directa la un Vlad Tepes contemporan a asigurat multa vreme liderului PRM o anumita stabilitate într-un segment electoral care, radicalizat de o pronuntata insecuritate sociala, îsi recladea speranta pe o himerica doctrina justitiara ce promitea, cu emfaza, ca “vom fi ce-am fost si mai multdecât atât”.
Corneliu Vadim Tudor a produs, la sfârsitul anului trecut, în peisajul politic românesc, un fenomen insolit – autodenuntarea propriei doctrine, gest ce poate fi comparat, ca impact politic, cu “tradarea generosilor” din anul 1899, când “reorientarea ideologica ” a staff-ului politic a marcat sfârsitul activitatii Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România.
“Evadarea” din extremism
Apropierea oficializarii României ca membru cu drepturi depline a Aliantei Nord-Atlantice, perspectiva încheierii etapei de pre-aderare la structurile Uniunii Europene si presiunea internationala exercitata asupra tarii noastre cu privire la limitarea prin lege a activitatii grupurilor ori formatiunilor politice extremiste, l-au obligat pe “liderus maximus” sa mediteze, într-un stil original, la viitorul politic al partidului pe care-l reprezinta.
Învinuit, pe de o parte, de activitati de extrema dreapta, datorita exacerbarii mitului maresalului Antonescu, sustinerii curentului negationist si legaturilor de colaborare cu miscarile politice conduse de Le Pen si Heidder, iar pe de alta parte, de revigorarea curentului nationalist-comunist creat de un lider intransigent, Nicolae Ceausescu, Corneliu Vadim Tudor a ales drept cale de evadare din extremism “penitenta”, sub a carei masca solicita imperativ “iertareapacatelor în numele milei crestine”. Încercarea de apropiere cu sila de un centru de putere mondial pe care pâna ieri îl denigrase si-l hulise cu sârg, chiar daca va reusi sau nu, va produce însa o serie de efecte majore în planul mesajului politic cu care Partidul România Mare se va prezenta în scrutinul electoral din acest an, cum ar fi:
– renuntarea la sustinerea unor personalitati istorice controversate (Antonescu, Ceausescu etc.), care pâna acum au constituit elemente de forta ale ideologiei afisate în campaniile PRM. În subsidiar, este de previzionat ca elanul nationalist, “de aparare a valorilor traditionale românesti în fata agresorilor straini sau autohtoni”, se va diminua sau va fi complet anihilat;
– abandonarea marotelor nationaliste xenofobe (evreiasca, maghiara, tiganeasca), componente esentiale ale discursului politic incendiar practicat de-a lungul timpuluide liderul PRM, va avea un impact major asupra imaginii publice a lui Corneliu Vadim Tudor, care va fi obligat sa adopte un comportament politic “conciliant”, inclusiv fata de adversarii sai politici pe care i-a învinuit constant de “colaborationism antiromânesc” cu etniile mentionate;
– “penitenta continua”, dublata de o gestica provocatoare (inaugurarea de statui ori alte simboluri evreiesti, promisiunea ca va înfiinta un muzeu al Holocaustului etc.) pot dovedi ca “dragostea cu sila” va avea drept efect scoaterea PRM din categoria formatiunilor politice extremiste, fie ele de dreapta sau de stânga;
– schimbarea radicala a atitudinii si comportamentului politic al lui Corneliu Vadim Tudor, care va fi sustinuta cu consecventa în imaginea publica, este de natura a oferi Partidului România Mare un statut oficial de formatiune politica de centru-stânga, ce poate solicita recunoasterea ca atare de catre “marea familie” social-democrata din România, reprezentata de PSD si PD.
De la Alcibiade la Catavencu sau sfârsitul “justitiarului”
Schimbarea xenofobiei cu un “filosemitism” la fel de agresiv (ca si cum ar fi un “extremism întors”), autodenuntarea doctrinei propriului partid si renuntarea la discursul nationalist, dovedesc ca “procesul de transformare a lui Alcibiade în Catavencu” s-a încheiat, si o data cu aparitia “noului Vadim”, “justitiarul” s-a întors în lumea lui Caragiale, singura necunoscuta ramânând persoana lui Agamita Dandanache – care, în finalul piesei, îsi va adjudeca voturile.
Aflat într-o evidenta incoerenta de mesaj politic, datorita conflictelor latente din partid, cu o imagine incipienta construita exclusiv mediatic pe neacceptarea sa de catre comunitatea evreiasca internationala în rândul “filosemitilor”, Corneliu Vadim Tudor a adoptat tactica autovictimizarii pentru a-si atrage “compasiunea” electoratului pe care alta data îl capta în calitate de “justitiar”.
Dincolo de campania mediatica gratuita de care beneficiaza în prezent, disputa “filozofica” dintre “noul Vadim” si liderii comunitatii evreiesti va pune sub semnul întrebarii însasi denumirea de “România Mare” a partidului, care face trimiteri politice cu rezonante externe neconforme cu actualele principii ale Uniunii Europene.
Conflictul dintre lider si doctrina
Încercarea de transformare a lui Corneliu Vadim Tudor dintr-un reprezentant de marca al nationalism-extremismului românesc post-decembrist într-o presupusa personalitate politica europeana, animata de cele mai profunde sentimente crestine, va provoca însa si un puternic conflict între liderul PRM si doctrina acestei formatiuni politice, în momentul când tribunul va fi obligat sa remodeleze partidul “dupa chipul si asemanarea sa”.
Impunerea “noii ideologii” de catre Corneliu Vadim Tudor partidului pe care înca îl reprezinta va ridica o serie de probleme conflictuale a caror rezolvare ar putea avea drept efect scindarea sau diminuarea fortei politice a PRM:
– la nivelul staff-ului politic al partidului exista o serie de reprezentanti semnificativi ai “curentului negationist”, sustinatori ai “personalitatii pozitive” a maresalului Ion Antonescu, aflati pe pozitii de adversitate evidenta cu liderii comunitatii evreiesti internationale, care solicita imperativ recunoasterea, de catre autoritatile române, a existentei holocaustului. În tentativa sa de a-si dovedi “filosemitismul”, Corneliu Vadim Tudor va trebui sa decida asupra mentinerii, în conducerea partidului, a liderilor “negationisti”, în ipostaza în care acestia nu-si vor renega propriile teorii;
– “nucleul dur” al PRM, format în marea lui majoritate din ofiteri “pensionati” prematur sau fosti activisti PCR, este si va ramâne purtator al ideologiei nationalist-comuniste, generator de nostalgii referitoare la un tip de protectie si securitate sociala ce nu-si va mai gasi locul într-o societate concurentiala aflata în tranzitia catre racordarea la criteriile de performanta economica ale Uniunii Europene.
În ipostaza de “lider cu o alta inima”, Corneliu Vadim Tudor va trebui sa anihileze, la nivelul propriului activ de partid, discursul populist cu nuante agresiv nostalgice sau nationalist-comuniste.
Chiar daca nu va riposta ferm la aceasta noua cerinta a liderului, este de asteptat însa ca “nucleul dur” al PRM sa manifeste o reactie de respingere pasiva a grefei “noii inimi”.
