În lumina ultimelor negocieri purtate sâmbătă cu creditorii internaționali Grecia pare a fi cu un picior afară din zona euro și în pragul falimentului. Însă, Grecia este ca o mireasă cu o zestre importantă care are pețitori valoroși.
Care sunt posibilitățile Greciei?
- Avantajul geostrategic
Localizarea Greciei pe harta Europei are o importanţă strategică vitală în partea de est a Mediteranei și face din această ţară un element crucial pentru orice strategie de apărare NATO sau regională.
- Controlul asupra Mării Egee și prin urmare asupra rutelor maritime dintre Mediterana și porturile de la Marea Neagră;
- controlul asupra rutelor maritime spre insulele din apropierea Siriei și a celor care pleacă dinspre canalul Suez în Egipt.
Grecia cheltuie miliarde pe armament occidental. Grecia este pe locul al doilea, după SUA, la cheltuieli militare între cele 27 state membre NATO. Cheltuielile de apărare ale Greciei erau 3,3% din PIB, în 2009 și 2,2% din PIB, în 2014, prin comparație, Germania, Italia, Olanda și Spania aloca 1% din PIB, conform Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI.)
Beneficiarii cheltuielilor de apărarea a Greciei sunt SUA, Germania și Franţa întrucât o parte din bugetul actual al ţării intră în conturile companiilor din industria de apărare aflate în aceste state. Fără îndoială această informaţie creează și mai multă frustrare în rândul contribuabililor greci.
Putem concluziona că Statele Unite, Germania și, mai ales, NATO au nevoie ca Grecia să rămână sub influenţa lor.
- Resurse maritime de petrol.
Se estimează că în Marea Egee există peste 4 miliarde barili de petrol, pe lângă potenţialul important în alte sectoare.
Lecțiile istoriei
În jocul manevrelor geostrategice europene, vechi de secole, Grecia și Rusia au o valoare specială. Înainte de 1900, Alfred Thayer Mahan[1] a conceput o strategie menită să blocheze comerţul și dezvoltarea Rusiei. Teoriile sale vorbesc despre „contrabalansarea” „ameninţării” Rusiei prin crearea unei „forţe” în Turcia, Siria și Mesopotamia (Irak) pentru a preîntâmpina expansiunea acesteia. Astăzi, putem vedea cu ușurință că „forţa” exercitată în 2015 este aceea a conflictului și a haosului. Rusia profită de pe urma globalizării, iar vechiul joc nu mai funcţionează așa de bine. Incapabile să mai oprească dezvoltarea inevitabilă a Rusiei, din cauza resurselor enorme ale ţării și a societăţii sale emergente, ţările NATO au pierdut (după standardele propriilor lideri) marele război contra Rusiei. Ceremoniile militare organizate la Moscova, la 9 mai, pentru comemorarea victoriei în cel de-al doilea război mondial, cu președintele Vladimir Putin alături de Xi Jinping, președintele Chinei și o paradă militară grandioasă, nu mai are nevoie de comentarii.
Rusia s-a alăturat Chinei în Banca de Investiţii pentru Infrastructura Asiei (AIIB). Rusia a anunțat deja că va oferi credite companiilor grecești care vor dori să participe la proiectul gazoductului Turkish Stream (acesta înlocuiește South Stream), care va lega Rusia de Turcia, prin Marea Neagra, si se va prelungi până în Grecia, de unde gazele ar putea fi distribuite mai departe unor tari din UE. Este foarte posibil ca Vladimir Putin sa-i fi oferit pe 14 aprilie, cu ocazia vizitei la Moscova, premierului grec Alexis Tsipras o combinaţie de investiţii financiare masive din China cu un aranjament cu Gazprom de o valoare similară din partea Rusiei, Grecia fiind într-un joc nou fără NATO, euro, și griji legate de cheltuielile pentru apărare.
Ce s-ar întâmpla dacă Grecia ar intra în incapacitate de plată și ar revenii la drahme?
Rusia și China ar cumpăra participații în Grecia. Ministrul Lavrov sugerează că Grecia poate obţine 300 milioane de euro pe zi și încă 300 miliarde de euro din gaze naturale Gazprom, capital chinez și afaceri cu armament rusesc în schimbul pierderii producătorilor europeni. Adăugaţi la asta zboruri de la Moscova și St. Petersburg în sezonul turistic și Grecia ar putea deveni cea mai bogată ţară din sudul Europei înainte să se termine vara. Bancherii americani ies în câștig, producătorii de tehnică militară germană își primesc veniturile din ajutoarele europene.
După asemenea avantaje le-ar putea lăsa gura apă Portugaliei, Spaniei și Italiei.
Ministrul de Externe rus Serghei Viktorovici Lavrov a discutat recent cu Ministrul de Externe al Greciei. Dată fiind situaţia actuală din Statele Unite, Marea Britanie și UE în legătură cu problema datoriei, pare clar că „Occidentul” nu poate licita mai mult decât China și Rusia pentru a câștiga Grecia. UE nu este nici în situaţia de a salva Grecia printr-un pachet financiar, nici de a contesta încercările de apropiere ale Moscovei. Consecințele politicii externe americane după e după 11 septembrie 1999 și datoriile financiare nu arată o situație roz.
Experții financiari ai Rusiei nu neglijează potențialul Greciei. Nu este lipsit de importanţă că ministrul rus de externe a menţionat, într-o întâlnire recentă cu ministrul grec de externe Nikos Kotzias, legăturile creștine ortodoxe dintre Rusia și Grecia. Potrivit lui Lavrov: „În 2016, va fi o aniversare importantă: 1.000 de ani de prezenţă monastică rusească pe Muntele Athos – sunt planificate evenimente comemorative.”
Jocul Greciei alături de Putin o va ajuta să-și fructifice la maxim potențialul și să devină o putere regională. Este evident că grecii au de câștigat mult mai mult în afara UE și a NATO.
[1] Alfred Thayer Mahan ( 1840–1914) a fost un ofițer american al Marinei Militare al Statelor Unite (United States Navy), geostrateg și istoric, considerat „cel mai important strateg american al secolului al IXX-lea”.
Conceptul său cu privire la „puterea maritimă” s-a bazat pe ideea că țările cu o putere navală mai mare vor avea un impact mai mare la nivel mondial; această a fost cel mai clar prezentat în lucrarea sa, The Influence of Sea Power upon History (Influența puterii navale asupra istoriei, 1660-1783 (1890)). Conceptul său a avut o influență enormă în modelarea gândirii strategice în marină din întreaga lume, în special în Statele Unite, Germania, Japonia și Marea Britanie, în cele din urmă determinând o cursă a înarmărilor la nivel european în anii 1890, care a implicat și Statele Unite ale Americii. Ideile sale încă persistă în doctrina United States Navy.
