Notă: Textul de mai jos a fost scris în 2007. Merită citit pentru o confruntare cu realitatea politică actuală.
Traian Băsescu, preşedintele României, a reuşit să insufle românilor ideea că el este salvatorul acestora de clasa politică coruptă, că el este speranţa pentru un viitor mai bun, că el se luptă pentru românul de rând cu Parlamentul în calitatea sa predestinată de Mesia al românilor. Un preşedinte al României popular, un om de rând în straie de Cotroceni, dornic şi avid de băi de mulţime, un amestec eterogen de populism, demagogie şi tiranism având drept rezultat omul de stat, Traian Băsescu, Preşedintele României. Un bun actor ce reuşeste să impresioneze şi să inducă în eroare un popor profitând de nemulţumirile acestuia.
Victoria în alegeri din 2004 a stârnit în inimile românilor un puternic curent de optimism, lucru necondamnabil, însă acest optimism are la bază o premisă falsă axată în jurul funcţiei prezidenţiale. Mai exact românul de rând are impresia că Preşedintele are atribuţii care îi conferă posibilitatea de a schimba starea de fapt, de a putea legifera, şi în acest sens când fiecare dintre noi mergem la alegerile prezidenţiale avem impresia falsă că viitorul preşedinte va schimba tot şi va pedepsi pe parlamentarii corupţi. Total fals. Preşedintele României, în limitele atribuţiilor impuse de Constituţie şi legea organică, nu are mecanisme de acţiune în acest sens. Revizuirea legii fundamentale din 2003 a avut printre alte scopuri şi delimitarea clară a raporturilor acestora cu celălalte autorităţi publice. Demn de precizat prevederea expresă a faptului că Preşedintele României nu-l poate demite pe primul-ministru ( inovaţie a legiutorului din 2003 pentru a preîntâmpina alte situaţii conflictuale de genul Constantinescu – Radu Vasile).
Nu-mi propun a detalia atribuţiile Preşedintelui din raţiuni de spaţiu ci mă limitez la o concluzie generală. Astfel am putea concluziona conform tezelor constituţionale că Preşedintele este garant al independenţei, al unităţii şi integrităţii, precum şi mediator între puterile statului şi societate. Aşadar, într-o exprimare gen Becali, preşedintele ar trebui să stea la Cotroceni şi s-o întâmpine pe Nadia Comăneci la aeroport, şi să lase Guvernul să-şi facă treabă. Numai că primul preşedinte comunist român liber ales nu se mulţumeşte cu prerogativele pe care le are, şi nu scapă nici un prilej pentru a distruge Parlamentul, singurul obstacol în calea unui regim prezidenţial. De aceea ar trebui să ştim că în acest moment Preşedintele României nu poate face nimic practic, şi prin urmare când îl alegem să fim conştienţi că nu el este în fruntea puterii publice.
Fiind martor al evoluţiei sale în acest mandat nu pot să-mi ascund dezaprobarea pentru conduita acestuia total nedemocratică şi de-a dreptul lipsită de respect pentru cetăţeanul român. Mărturisesc că şi eu eram un susţinător al acestuia, însă evoluţia acestuia mă determină să-mi schimb radical opiniile şi să avertizez asupra intenţiilor acestui personaj meschin şi dornic numai de satisfacerea poftelor sale dictatoriale: Băsescu se vrea preşedinte cu atribuţii dictatoriale, Băsescu e un comunist în adâncul fiinţei sale şi acţionează ca atare. Studiind dreptul constituţional şi înţelegând mecanismele conducerii publice sub tutela marelui Emil Boc, preşedinte al feudei băsesciene P.D., am început să fiu din ce în ce mai interesat de mecanismele politicii. Studiind constituţionalul, sub tutela marelui Boc, am înţeles prerogativele Preşedintelui, Parlamentului şi Guvernului. Separaţia puterilor în stat, cu titlu de principiu în viziunea băsesciană, este prevăzută de Constituţie. Cu toate acestea scopul scuză mijloacele şi Băsescu prin intermediul celei de-a trei puteri, judecătorească, a pornit un război împotriva legislativului. Mai concret în cele ce urmează de la general la concret, voi prezenta sintetic mijloacele adoptate de Băsescu:
În primul rând, a început războiul împotriva jumătăţii celeilalte din Executiv: Guvernul. De ce împotriva Guvernului? Ordinea de drept consacră 3 puteri: Legislativă (Parlament), Executivă (Guvern, Preşedinte) şi Judecătorească. Cu toate că nu există raporturi de subordonare Preşedinte-Premier, mai mult legiuitorul a creat diverse mijloace de colaborare între aceste 2 autorităţi realitatea postdecembristă ne-a oferit diverse exemple de tensiuni. Şi Băsescu evident că nu a făcut notă discordantă mai ales că premier e rivalul său, Tăriceanu. Implicându-se fără temei în activitatea Guvernului şi influenţând P.D.-ul să dea papucii aliaţilor liberali, piedică pentru partidul-stat Băsescu sau cum este cunoscut publicului larg – P.D., Băsescu a dereglat mersul firesc al reformelor Guvernului Tăriceanu prin multiplele crize. La îndemnul său P.D. a ieşit de la guvernare, de asemenea Stolojan, mare economist şi-a trădat convingerile liberale, creând P.L.D., anexat în viitorul apropiat de P.D. Dorind Puterea Executivă în mâinile sale Băsescu şi-a propus distrugerea P.N.L. şi a preşedintelui acestuia prim-ministru al României. O dublă lovitură în planurile fantasmagorice ale lui Băsescu: cade P.N.L., principal rival al P.D.-ului, şi e discreditată şi instituţia primului-ministru. Cu toate acestea Tăriceanu a rezistat în tranşee şi mai mult în timpul guvernării sale România a cunoscut cea mai mare creştere economică. Evident că aceasta nu fost simţită de populaţie, dar e un progres. Cu toate minusurile care îi pot fi imputate, Guvernul Tăriceanu, cu toate crizele interioare determinate de acţiunile băsesciene, este cel mai bun guvern al României postdecembriste.
În al doilea rând, războiul cu Parlamentul. Care instituţie e mai urâtă de români decât Parlamentul? Inteligentă mişcare pentru Băsescu. O altă metodă de a câştiga în popularitate. Conflictele s-au ivit mai ales ca P.S.D-ul câştigase cele mai multe mandate în Parlament, iar conform voinţei poporului, acesta trebuia să fie la guvernare, numai că alianţa D.A. a căpătat sprijin de la soluţia imorală ( Băsescu anticipa viitorul război cu Parlamentul) P.C. şi U.D.M.R. P.D. era la guvernare, dar nu singur. Fapt ce a condus, la ieşirea de la guvernare văzând că partidul feudă nu este lăsat să-i îndeplineacă voia de P.N.L. Şi ruptura D.A. s-a produs. Desele conflicte Băsescu-Parlament au determinat P.S.D-ul să iniţieze procedura suspendării din funcţie.
Practic era vorba de un referendum prin care poporul să-şi exprime opinia cu valoare de forţă juridică în vederea demiterii din funcţie a lui Băsescu. P.S.D.-ul simţea că este o modalitate de a câştiga în voturi în dauna P.D.-ului, fiindcă să fim serioşi, P.D. e acolo unde e datorită lui Băsescu. Geoană şi-a pus toate speranţele în acest referendum. Rezultatul îl ştim. Aş dori să fac o paranteză pe care o consider necesară: P.S.D.-ul a încercat să modifice legea referendumului. Mai exact, conform legii Preşedintele este demis prin referendum pentru demiterea preşedintelui când 50%+1 din numărul cetăţenilor cu drept de vot se pronunţă în acest sens. Pentru ca un referendum să fie valabil trebuie să se prezinte la vot 50%+1din numărul cetăţenilor înscrişi pe listele electorale, ca şi condiţie generală. Totuşi în cazul celorlalte tipuri de referendum, spre deosebire de cel pentru demiterea preşedintelui, este necesar să se pronunţe jumătate+1 (sub rezerva îndeplinirii condiţiei generale), deci nu jumătate+1 din numărul cetăţenilor cu drept de vot. Evident că P.S.D. a realizat faptul că prezenţa la referendum va fi foarte mică. Pe înţelesul tuturor: pentru ca preşedintele să fie demis jumătate+1 din populaţia cu drept de vot trebuia să se pronunţe în acest sens( din 18 milioane cu drept de vot). În opoziţie cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei în care: trebuie îndeplinită condiţia generală ( 50%+1 la vot din numărul cetăţenilor cu drept de vot) iar revizuirea necesită pentru acceptare jumătate+1din numărul celor prezenţi la referendum. Aşadar era evident interesul P.S.D-ist.
P.S.D a încercat modificarea legii, însă Curtea Constituţională s-a pronunţat prin două decizii în care sublinia faptul ca Preşedintele României a fost investit în funcţie de toţi românii şi astfel demiterea acestuia trebuie să reprezinte de asemenea voinţa tuturor românilor. P.S.D. dorea dându-şi seama că nu vor putea obţine jumătate+1 din voturile românilor ca demiterea preşedintelui României să fie posibilă şi cu jumătate+1 din numărul celor prezenţi sub rezerva îndeplinirii condiţiei generale. Demersul P.S.D. a fost respins. Măcar a încercat.
Am făcut această paranteză pentru a aprecia că referendumul de luna trecută, chiar dacă nu a fost valabil, a fost interpretat de Băsescu ca fiind valabil. In cazul primului, Boc a venit la curs cu cele 2 decizii ale Curţii, mândru de victoria şefului său în dauna lui Geoană, obligându-ne să le studiem. La al doilea referendum, chiar dacă nu s-au prezentat jumătate+1 din numărul cetăţenilor cu drept de vot, Băsescu l-a socotit valabil. Ce aş vrea să mai fac şi în anul acesta constituţional să văd ce argument mai aduce Boc pentru a justifica opinia băsesciană contrară legii. De precizat faptul că întotdeauna interpretarea justifică interesul politic, iar omul de rând neştiutor de legi, cade în capcană.
În plus acest de-al doilea referendum, privind votul uninominal, a fost inutil. Practic este vorba de o acţiune băsesciană vindicativă la adresa Parlamentului. Nu văd logica organizării acestui referendum. Din moment ce Parlamentul s-a obligat a adopta o lege în această privinţă, unde e utilitatea? Domnilor, referendumul nu are caracter legislativ. Chiar dacă poporul se pronunţă afirmativ şi sunt îndeplinite condiţiile de valabilitate, Parlamentul nu este obligat să adopte legea. Probabil e vorba despre o lacună legislativă, fiindcă Constituţia precizează că suveranitatea naţională aparţine poporului român care o execită prin organele sale reprezentative cât şi prin referendum, însă nu există o dispoziţie legală expresă în sensul că poporul are drept direct de legiferare. Poporul are doar dreptul de a realiza o propunere legislativă, care va putea fi adoptată sau nu de Parlament.
În al treilea rând, Băsescu face orice pentru popularitate consolidând un cult al personalităţii demn de invidiat şi de Ceauşescu. Băile de mulţime, comportamentul nedemn de un Preşedinte al României, induce în eroare un întreg popor. Poporul începe să-l simpatizeze nesesizând interesul meschin al acestuia. Popularitatea e o cale spre autoritarism. Ce altă cale mai bună decât sprijinul popular? Băsescu e un pericol la adresa democraţiei! La fel ca şi Napoleon al III-lea, nepotul celebrului Napoleon, care conducea prin plebiciscite întărindu-şi astfel puterea ( plebiscitele având atunci putere de lege), Băsescu recurge la referendum (care din fericire nu constituie o modalitate de legiferare). De fapt, fiindu-i refuzat dreptul de legiferare, Băsescu e conştient că nu se poate ridica împotiva ordinii de drept decât având în spate un popor credul.Aşa că face orice pentru popularitate. Napoleon al III-lea, a devenit împărat, oare Băsescu nu doreşte şi el puterea doar în mâinile sale?
Cu toate că ascult mulţi nostalgici vizionari care consideră că singura soluţie pentru România este un regim dictatorial, refuz să subscriu. Democraţia. cu toate minusurile sale, constituie singura alternativă viabilă pentru apărarea drepturilor individuale. Dictatura distruge individualitatea. Practic sunt inepţii utopice.
Prin urmare să renunţam a crede că Băsescu e omul poporului ce luptă cu Parlamentul. Să nu credem că Parlamentul în întregime este corupt şi prin vot uninominal, cum spune Băsescu – hai la curăţenie -, vom scăpa de cei corupţi. Mă distrează aceste argumente, şi mai ales toată această campanie de discreditare a Parlamentului ( prin afişe, la tv prin Radu Moraru), Băsescu joacă tare şi e aproape să câştige acest război. Scopul lui: revizuirea Constituţiei, trecerea la un regim prezidenţial, un partid-stat concretizat în P.D. Parlamentul este expresia democraţiei, cu toată corupţia, şi singura cale în păstrarea democraţiei. Nu sunt susţinător al Parlamentului actual ci al instituţiei parlamentare. Parlamentul, de la sfatul obştesc la ce e astăzi a constituit o garanţie a păstrarii democraţiei. Întotdeauna a învins, fie monarhia, fie dictatura. Este singura instituţie a statului care a supravieţuit timpului.
Basescu? Un pericol pentru democratia din Romania.
