După ce l-a plimbat cum a vrut de la stânga la dreapta, l-a băgat şi l-a scos de la guvernare, Traian Băsescu şi-a abandonat oficial, prin discursul ţinut în faţa Parlamentului, partidul în speranţa de a mai salva ce se mai poate salva şi a obţine un al doilea mandat de la orice partid dispus să renunţe la colaborarea cu oligarhii din dotare şi a începe colaborarea cu oligarhii “buni” cu viză de la Cotroceni.
O lovitură pentru toată lumea
Primul semn că e “groasă” nu l-a constituit ieşirea de după înţelegerea cu PRM. Cel mai vizibil prim semn l-a constituit agitaţia ieşită din comun a Elenei Udrea. Gătit sarmale, dat cu mopul, tricotat pe la TV – gesturi absolut inexplicabile pentru o persoană care nu ar fi trebuit să aibă probleme în a-şi adjudeca un scaun de parlamentar.
Separarea celor două părţi lasă pe toată lumea în off-side. PNL şi PSD au încercat să pună placa obişnuită, însă este evident şi pentru ei că nu ţine şi că trebuie să se reorienteze cât mai curând. PD-L rămâne el însuşi debusolat şi în pragul destrămării, certurile interne fiind la ordinea zilei. Împingerea lui Stolojan pe post de locomotivă electorală, faptul că nici până acum pedeliştii nu au definitivate nici măcar jumătate din listele de candidaţi (ei par a se confrunta cu cele mai multe tentative de renunţare la candidatură), certurile dintre ex-liberali şi ex-democraţi sunt semne ale unei degringolade care nu va fi decât accentuată de abandonul prezidenţial. Este foarte posibil ca separarea celor două părţi să fie şi iniţiativa unora din PD care au înghiţit foarte greu plecarea de la guvernare de acum doi ani.
De asemenea, în cazul în care se renunţă la votul uninominal, democraţii vor fi ţapul ispăşitor ideal, de vreme ce acţiunea fost declanşată de “noii lor prieteni”, peremiştii. Chiar dacă nici lor nu le convine 100%, PNL şi PSD par să se fi adaptat mai bine noilor reguli ale jocului, iar din zona lor nu transpar decât linişte şi pace. Oricum, mass-media se concentrează acum pe democraţi, iar ieşirea de la TVR a preşedintelui nu a avut decât darul de a-i întărâta şi mai mult. Atacul este total neinspirat. Atunci când ai probleme, faci tot ce se poate să le maschezi, nu să ieşi şi mai mult în evidenţă. Atât preşedintele, cât şi democraţii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a amplifica la maxim scandalul colaborării cu PRM, altfel o chestiune minoră şi neinteresantă. Iar recentul val de moţiuni de cenzură nu face decât să accentueze şi mai mult cât de bine colaborează cele două partide.
În aceste condiţii, rezultatul democraţilor va fi mult sub aşteptările iniţiale şi încep să am dubii că 25% mai este fezabil în condiţiile unei ofensive a PNL şi PSD la care nu prea are cine să răspundă din partea lor. Fiindcă nu cred că le va trebui prea mult celor două partide să se dezmeticească şi să înţeleagă faptul că e “pe bune” şi Traian Băsescu nu se va amesteca în campanie.
Mai bine pentru PD-L
Deşi poate părea paradoxal, separarea este foarte bună pentru PD-L, nu doar pe principiul “orice şut în fund este un pas înainte”, ci şi pentru că i se oferă în sfârşit ocazia de a căpăta identitate şi personalitate proprie, chiar dacă asta va însemna un procent electoral mai mic. În schimb, problemele vor apărea pentru Traian Băsescu. Este greu de presupus că va reuşi să creeze o platformă civică de sprijin. Iar după ce va accepta un guvern, va fi la mâna coaliţiei respective. Iar, dacă această coaliţie va include PDl-ul, nu ştiu dacă va fi foarte plăcut pentru preşedinte să trateze cu un partid pe care l-a sedus şi abandonat.
Şi PSD, dar şi PNL au tot interesul de a limita dimensiunea democraţilor şi vor încerca să profite la maxim de degringolada acestora. Ei nu s-au dovedit până acum partener de încredere în nici o coaliţie din care au făcut parte, ba, din contră, în ambele cazuri au încercat să “sugrume” partenerul. Pe de altă parte, însă, „vinovatul” a fost Traian Băsescu, şi în absenţa lui există în PD un nucleu care a reuşit o colaborare bună cu PNL. În plus, ascensiunea puciştilor liberali reduce sensibil şansele de colaborare cu PNL (lăsând la o parte concurenţa celor două partide pentru electoratul de dreapta). Dacă însă discuţiile vor fi purtate de vechii democraţi – cuplul Blaga-Videanu – coroborat cu eliberarea de sub tirania lui Traian Băsescu, se deschid căile pentru o colaborare reală între PNL şi PD.
Un preşedinte pentru România
În urmă cu ceva vreme spuneam că viitoarele alegeri prezidenţiale se vor desfăşura într-o altă paradigmă, datorită faptului că, la acea vreme, partidele politice se vor fi aflat cu sacii în căruţă, o nouă campanie electorală aducând un ROI foarte mic, ceea ce va conduce la schimbarea raporturilor între prezidenţiabili şi partidul propriu.
Este vizibil că românii s-au săturat de preşedinţii de partide şi vor un preşedinte al ţării. Şi Traian Băsescu, şi Ion Iliescu s-au afirmat mai degrabă ca preşedinţi de partid, împărţind ireconcibiabil România. Emil Constantinescu a fost mai aproape de ceea ce ar trebui să fie cu adevărat un preşedinte, dar şi el a plătit tribut unei societăţi aflate într-o dihotomie violentă.
Mai spuneam atunci că viitorul preşedinte va fi o persoană cu un cu totul alt profil decât Traian Băsescu, adică o persoană “low profile”, eventual chiar un independent gen Mugur Isărescu sau Leonard Orban, cu un rol mai degrabă de monarh constituţional ales democratic de popor – departe de “preşedintele-jucător”.
Primul care a înţeles asta este Traian Băsescu, cel care şi-a început în Italia campania electorală pentru un nou mandat, încă o dovadă că este un politician abil. Traian Băsescu a înţeles că pentru el PD, plus sau minus L sau D, este un proiect politic ratat şi că cel mai bine este să se distanţeze cât mai degrabă de el, bizuindu-se pe o platformă “civică” şi pe ideea că “Traian Băsescu este singurul care poate ţine în frâu o clasă politică incompetentă şi imorală”, adunând în jurul său “verticali” ca Monica Macovei, Cătălin Avramescu, Mircea Cărtărescu et comp.
Toate acţiunile prezidenţiale din ultima vreme încearcă să creioneze un alt preşedinte, un “campion al păcii la Marea Neagră”, “mesager al dialogului interconfesional” (invitarea papei), care ştie când să laude guvernul, când să-l dojenească părinteşte, preocupat de viitorul României pe următorii 100 de ani, sprijinit de intelectuali „autentici şi integri”, distanţându-se de un partid-umbră care nici nu-l mai ascultă, asezonate cu promisiuni de creştere a salariilor şi bineînţeles a pensiilor.
În următoarea campanie nu o să-l mai vedem pe preşedinte alături de “vechii prieteni”, răceala faţă de PD nu este doar mimat, iar preşedintele pur şi simplu nu mai are nevoie de un partid pentru cel de-al doilea mandat.
În momentul de faţă, preşedintele şi PD-L se incomodează reciproc. Redându-le democraţilor libertatea, preşedintele îi scoate din izolarea în care tot el îi adusese, evitând în acelaşi timp un decont care nu avea cum să nu aibă loc după previzibilul eşec de la alegerile parlamentare. “V-am lăsat de capul vostru, uite ce aţi făcut, incapabililor!” le poate spune acum Traian Băsescu liniştit. În acelaşi timp însă, se salvează el însuşi de umilinţa căciulirii pe lângă democraţi pentru ajutor în viitoarea campanie electorală.
Viitor incert pentru Traian Băsescu
Succesul acestei strategii depinde însă de prea multe variabile. Platforma civică din jurul preşedintelui trebuie să fie suficient de puternică şi convingătoare pentru a reuşi să mobilizeze electoratul şi să-l convingă de faptul că Traian Băsescu s-a schimbat cu adevărat. Preşedintele însuşi trebuie să îşi consolideze noua imagine de “independent”, după 4 ani în care a dictat democraţilor şi de câte ori pe zi să se ducă la toaletă. Dar, dincolo de aceste variabile, cheia succesului acestei strategii o va constitui capacitatea platformei civice de a crea “urgenţa”. OK, avem o clasă politică incompetentă şi coruptă. Cu toate acestea, avem creştere economică şi în toate straturile societăţii se trăieşte mai bine ca acum patru ani. Suntem departe de atmosfera apăsătoare din timpul domniei PSD, suntem membri ai UE…
Avem Salvatorul, dar ne lipseşte Apocalipsa. Şi mă îndoiesc că într-un an, cât a mai rămas până la alegerile prezidenţiale, platforma civică va fi capabilă să inventeze una.
