Călătoria în timp, visul cel mai îndrăzneţ al omenirii, va deveni realitate în această primăvară. Poarta spre viitor va fi deschisă de o maşinărie extraordinară pe punctul de a fi realizată în Elveţia.
Proiectul, care va şterge graniţele dintre ţări, costă 10 miliarde de dolari. Numeroşi regizori au făcut filme despre călătorii în trecut, dar maşina făcută în Elveţia nu seamănă deloc cu ce am văzut la televizor.
Posibilitatea de a călători în trecut este demonstrată de profesorul Nikolai Koziriov, care lucrează la Observatorul Pulkovo (Sankt-Petersburg). El a descoperit că astronauţii pot observa lumina uneia şi aceleiaşi stele din trei puncte – din trecut, prezent şi viitor.
Academicianul Albert Veinik din Minsk, Belarus, propunea în anii 1970 o ipoteză conform căreia timpul are un vector material. El l-a numit “zona cronomică” şi a creat chiar un dispozitiv pentru acumularea acestuia.
Albert Veinik pleacă de la ideea că planeta noastră are şi o “cronosferă”, astfel încât, dacă am învăţa să o utilizăm, am putea realiza călătorii în timp.
Acesta s-a inspirat din civilizaţia Egiptului antic. Un element interesant din viaţa egiptenilor antici i-a atras atenţia: corpurile animalelor mici care intrau în partea centrală a Marii Piramide (zona “Faraonului”) se mumificau în loc să se descompună. Cercetătorul a dedus astfel că piramidele ar acumula “substanţă temporală” în apă şi în obiectele solide. Dar a fost atât de speriat de propria descoperire, încât şi-a ars toate notiţele.
Albert Veinik a murit în drum spre biserică, de ziua lui onomastică: o maşină a apărut din senin şi l-a accidentat mortal. El fusese însă întotdeauna un pieton foarte atent, iar strada pe care o traversa era foarte liniştită. Să fi fost ghinionul sau o pedeapsă pentru încercarea de a se fi întors în timp?
Prima “maşină a timpului” de producţie rusească a fost construită de oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Aeronautică din Moscova. “Pentru a păstra secretul, am numit maşina capcană de castori.”
Pentru a analiza impactul maşinii asupra fiinţelor vii, conducătorul experimentului, Vadim Cernobrov, a testat-o pe gândaci. Insectele au murit. Au modernizat maşina şi au testat-o pe şoareci. Acelaşi efect. Cercetătorii au realizat care era cauza morţii: timpul curge cu viteze diferite în diferitele părţi ale corpului. Atunci au reglat încă o dată maşinăria şi au plasat înăuntru un căţeluş pe nume “Călătorul Lunar”. Căţelul a stat înăuntru 108 minute. A supravieţuit, dar ulterior s-a comportat ca şi când ar fi fost turbat.
Au urmat apoi experimentele pe oameni. Au participat nouă oameni de ştiinţă, între care şi Cernobrov. Instrumentele din interiorul maşinii au înregistrat o deplasare în timp de trei la sută, precum şi modificări în dimensiunile maşinii. Participanţii la experiment însă nu au simţit nimic, în afară de o aritmie cardiacă moderată şi cerculeţe colorate în ochi.
“Am ajuns la concluzia că timpul este tridimensional. Astfel încât ne-am putea deplasa atât în trecut, cât şi în viitor”, spune Vadim Cernobrov.
În timp ce cercetătorii ruşi abia testează maşina, cei elveţieni se pregătesc de o adevărată revoluţie în dezvoltarea lumii. Întrebarea este: avem într-adevăr nevoie de această revoluţie? (M. D.)
