Recenta decizie a Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European este de natura sa ridice un mare semn de întrebare cu privire la modul în care decidentii euroropeni (mai) sunt dispusi sa accepte jocul dublu al Bucurestiului. Era evident, înca din noiembrie anul trecut, ca la Bruxelles si în marile capitale europene exista o serie de nemultumiri în ceea ce priveste maniera în care România întelege sa-si îndeplineasca sarcinile asumate în vederea procesului de integrare.
Raportul de tara era formulat, în spiritul principiilor diplomatiei occidentale, de asa natura, încât sa atraga atentia asupra dificultatilor românesti în atingerea statutului de economie de piata functionala, însa, în acelasi timp, sa lase o portita pentru viitoare evolutii pozitive. Şi atunci, ca si acum, oficialii de la Bucuresti s-au prefacut a nu întelege mesajul european, preferând sa se lege de cuvinte si nu de semnificatia lor, transformând esecul de atunci într-o victorie mediatica. Desigur, pentru cei care au avut urechi de auzit, textul Raportului de tara a provocat îngrijorare, cu atât mai mult cu cât acest statut era acordat vesnicului nostru partener în clasamentele tarilor din al doilea val(pâna acum cel putin), Bulgaria.
Se pare însa ca oficialii nostri nu au luat în serios avertizarea tacita a mesajului. Mai mult decât atât, nu s-au alarmat foarte mult nici atunci când raportorul pentru România, baroana Emma Nicholson a ridicat problema adoptiilor internationale. Ei au preferat sa-l ridiculizeze pe parlamentarul Partidului Popular, olandezul Arie Oslander, când acesta a propus întreruperea negocierilor. Daca, într-adevar, aveam de a face cu un raportor prost informat (asa cum a afirmat Premierul român) exista, în intervalul de timp care a trecut, posibilitatea de a-l informa corect si de a-l determina sa revina asupra textului amendamentului. Probabil ca nici acest pericol nu a fost suficient de bine estimat de strategii guvernamentali. Asa se face ca Guvernul de la Bucuresti a ajuns din nou sa depinda de bunavointa tolerantei diplomatii occidentale, care a modificat textul amendamentului, negocierile nefiind suspendate, ci “reorientate”. Desigur, masinaria de propaganda a fost din nou pusa în miscare, iar semnalul european a fost interpretat drept un succes pentru oficialii români.
Teoretic, ar trebui sa ne deranjeze încercarile (destul de primitive) de manipulare. Dar ele nu sunt însa decât partea vizibila a problemei. Gravitatea situatiei rezida nu atât în încercarile de a prezenta esecurile drept reusite, ci în faptul ca decidentii nostri nu par a întelege, nici în al doisprezecelea ceas, riscurile ca România sa ramâna, definitiv, în afara jocului european. Pentru ca diplomatia Uniunii, oricât de toleranta pare a fi, are în spate un aparat tehnic si birocratic care, la un moment dat, o vor restrânge la formulari mult mai dure si lipsite de echivoc. Însa calculele partidului de guvernamânt nu par înca a merge atât de departe, încât sa intuiasca viitoarele pozitii ale Uniunii Europene.
Riscurile unui esec al procesului de integrare nu par a da mari dureri de cap liderilor PSD. Este poate cea mai buna dovada a faptului ca ideea de integrare de care actualul guvern si-a legat în cea mai mare masura imaginea, nu este importanta în fond, ci doar ca forma, ca marota care poate atrage atentia de la problemele de zi cu zi ale cetateanului. Tactica aceasta s-a dovedit a fi benefica, cel putin pâna acum, pentru ca a reusit sa camufleze nereusitele în plan intern sub pretextul unei diplomatii pro-europene. Şi, din fericire pentru partidul de guvernamânt, nici nu pare a se întoarce, într-un efect bumerang, asupra acestuia acum, când semnalele de la Bruxelles nu mai sunt deloc încurajatoare.
Numeroase editoriale din presa româneasca s-au grabit sa afirme ca un eventual esec în plan european ar reduce sansele electorale ale PSD, la viitoarele alegeri, având în vedere tocmai asocierea de imagine de care vorbeam mai sus.
Noi va propunem o aritmetica electorala, plecând de la profilul electoratului PSD. Acesta este, conform ultimului Barometru de opinie, situat în cea mai mare parte în mediul rural – persoane cu o educatie medie, multi dintre acestia fiind pensionari. Câti dintre acestia au acces la media, în special la presa scrisa, pentru ca televiziunile cu greu mai pot fi luate în calcul drept vectori obiectivi de informare? Câti dintre cei care au acces la media, sunt interesati de chestiunile referitoare la integrarea europeana, despre care stiu, din propaganda oficiala, ca oricum nu mai este decât o chestiune de timp? Câti dintre electorii stabili ai partidului de guvernamânt pot sa depaseasca încercarile, mai mult sau mai putin reusite, de manipulare si sa citeasca posibilitatea esecului printre rânduri? Câti dintre cei care reusesc sa treaca de toate aceste bariere sunt convinsi ca integrarea este un lucru benefic pentru ei?
Cu alte cuvinte, urmarind profilul electorului stabil al PSD, putem spune ca, asupra acestuia, este greu de crezut ca “monitorizarea” uniuniiare vreo relevanta electorala. În consecinta, sperantele opozitiei de a parazita acest esec al guvernarii sunt mai mult decât desarte. Cei pe care ramânerea pe ultimul loc în procesul de integrare îi înspaimânta deja, nu fac parte din electoratul stabil al PSD, iar pentru nehotarâti, mult mai importante sunt problemele supravietuirii de zi cu zi legate de preturi, costurile întretinerii, somaj.
Pentru PSD aritmetica electorala este una simpla: alegatorii lor nu îi vor penaliza pentru “monitorizare”, în plan intern, deci, nu au aproape nimic de pierdut. Iar pe plan extern, iertata ne fie franchetea, pare a nu fi interesat de ce se mai întâmpla. Altfel, nu ne explicam indiferenta cu care sunt tratate categoricele semnale europene, care indica alternativa unei vesnice izolari la periferia Europei.
Recenta decizie a Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European este de natura sa ridice un mare semn de întrebare cu privire la modul în care decidentii euroropeni (mai) sunt dispusi sa accepte jocul dublu al Bucurestiului. Era evident, înca din noiembrie anul trecut, ca la Bruxelles si în marile capitale europene exista o serie de nemultumiri în ceea ce priveste maniera în care România întelege sa-si îndeplineasca sarcinile asumate în vederea procesului de integrare.
Raportul de tara era formulat, în spiritul principiilor diplomatiei occidentale, de asa natura, încât sa atraga atentia asupra dificultatilor românesti în atingerea statutului de economie de piata functionala, însa, în acelasi timp, sa lase o portita pentru viitoare evolutii pozitive. Şi atunci, ca si acum, oficialii de la Bucuresti s-au prefacut a nu întelege mesajul european, preferând sa se lege de cuvinte si nu de semnificatia lor, transformând esecul de atunci într-o victorie mediatica. Desigur, pentru cei care au avut urechi de auzit, textul Raportului de tara a provocat îngrijorare, cu atât mai mult cu cât acest statut era acordat vesnicului nostru partener în clasamentele tarilor din al doilea val(pâna acum cel putin), Bulgaria.
Se pare însa ca oficialii nostri nu au luat în serios avertizarea tacita a mesajului. Mai mult decât atât, nu s-au alarmat foarte mult nici atunci când raportorul pentru România, baroana Emma Nicholson a ridicat problema adoptiilor internationale. Ei au preferat sa-l ridiculizeze pe parlamentarul Partidului Popular, olandezul Arie Oslander, când acesta a propus întreruperea negocierilor. Daca, într-adevar, aveam de a face cu un raportor prost informat (asa cum a afirmat Premierul român) exista, în intervalul de timp care a trecut, posibilitatea de a-l informa corect si de a-l determina sa revina asupra textului amendamentului. Probabil ca nici acest pericol nu a fost suficient de bine estimat de strategii guvernamentali. Asa se face ca Guvernul de la Bucuresti a ajuns din nou sa depinda de bunavointa tolerantei diplomatii occidentale, care a modificat textul amendamentului, negocierile nefiind suspendate, ci “reorientate”. Desigur, masinaria de propaganda a fost din nou pusa în miscare, iar semnalul european a fost interpretat drept un succes pentru oficialii români.
Teoretic, ar trebui sa ne deranjeze încercarile (destul de primitive) de manipulare. Dar ele nu sunt însa decât partea vizibila a problemei. Gravitatea situatiei rezida nu atât în încercarile de a prezenta esecurile drept reusite, ci în faptul ca decidentii nostri nu par a întelege, nici în al doisprezecelea ceas, riscurile ca România sa ramâna, definitiv, în afara jocului european. Pentru ca diplomatia Uniunii, oricât de toleranta pare a fi, are în spate un aparat tehnic si birocratic care, la un moment dat, o vor restrânge la formulari mult mai dure si lipsite de echivoc. Însa calculele partidului de guvernamânt nu par înca a merge atât de departe, încât sa intuiasca viitoarele pozitii ale Uniunii Europene.
Riscurile unui esec al procesului de integrare nu par a da mari dureri de cap liderilor PSD. Este poate cea mai buna dovada a faptului ca ideea de integrare de care actualul guvern si-a legat în cea mai mare masura imaginea, nu este importanta în fond, ci doar ca forma, ca marota care poate atrage atentia de la problemele de zi cu zi ale cetateanului. Tactica aceasta s-a dovedit a fi benefica, cel putin pâna acum, pentru ca a reusit sa camufleze nereusitele în plan intern sub pretextul unei diplomatii pro-europene. Şi, din fericire pentru partidul de guvernamânt, nici nu pare a se întoarce, într-un efect bumerang, asupra acestuia acum, când semnalele de la Bruxelles nu mai sunt deloc încurajatoare.
Numeroase editoriale din presa româneasca s-au grabit sa afirme ca un eventual esec în plan european ar reduce sansele electorale ale PSD, la viitoarele alegeri, având în vedere tocmai asocierea de imagine de care vorbeam mai sus.
Noi va propunem o aritmetica electorala, plecând de la profilul electoratului PSD. Acesta este, conform ultimului Barometru de opinie, situat în cea mai mare parte în mediul rural – persoane cu o educatie medie, multi dintre acestia fiind pensionari. Câti dintre acestia au acces la media, în special la presa scrisa, pentru ca televiziunile cu greu mai pot fi luate în calcul drept vectori obiectivi de informare? Câti dintre cei care au acces la media, sunt interesati de chestiunile referitoare la integrarea europeana, despre care stiu, din propaganda oficiala, ca oricum nu mai este decât o chestiune de timp? Câti dintre electorii stabili ai partidului de guvernamânt pot sa depaseasca încercarile, mai mult sau mai putin reusite, de manipulare si sa citeasca posibilitatea esecului printre rânduri? Câti dintre cei care reusesc sa treaca de toate aceste bariere sunt convinsi ca integrarea este un lucru benefic pentru ei?
Cu alte cuvinte, urmarind profilul electorului stabil al PSD, putem spune ca, asupra acestuia, este greu de crezut ca “monitorizarea” uniuniiare vreo relevanta electorala. În consecinta, sperantele opozitiei de a parazita acest esec al guvernarii sunt mai mult decât desarte. Cei pe care ramânerea pe ultimul loc în procesul de integrare îi înspaimânta deja, nu fac parte din electoratul stabil al PSD, iar pentru nehotarâti, mult mai importante sunt problemele supravietuirii de zi cu zi legate de preturi, costurile întretinerii, somaj.
Pentru PSD aritmetica electorala este una simpla: alegatorii lor nu îi vor penaliza pentru “monitorizare”, în plan intern, deci, nu au aproape nimic de pierdut. Iar pe plan extern, iertata ne fie franchetea, pare a nu fi interesat de ce se mai întâmpla. Altfel, nu ne explicam indiferenta cu care sunt tratate categoricele semnale europene, care indica alternativa unei vesnice izolari la periferia Europei.
Publicat în : Editorial de la numărul 12
