Tăcerea este voită, pentru că se mizează pe o serie de factori de circumstanţă, care intervin de fiecare dată cu ocazia debutului de campanie şi de care PRM-ul profită pe cât posibil.
Un prim răspuns este acela că Vadim Tudor ar vorbi, dar că nu îl întreabă nimeni. Răspunsul ar putea fi, însă, greşit, pentru că, în ciuda blocajului mediatic de care se loveşte PRM-ul de mai bine de opt ani, virulentul lider al acestuia a reuşit să transmită mesajele în presă, atunci când a vrut.
Este mai degrabă o tactică pe care partidul o utilizează de fiecare dată în perioadele de campanii pre-electorale, când se remarcă intrarea partidului într-o relativă “silentio stampa”, caracterizată mai ales de diminuarea discursului incendiar-incitator al liderului Corneliu Vadim Tudor.
Tăcerea este voită, pentru că se mizează pe o serie de factori de circumstanţă, care intervin de fiecare dată cu ocazia debutului de campanie şi de care PRM-ul profită pe cât posibil.
Un prim factor este faptul că partidele politice din opoziţie îşi concentrează atacurile asupra Executivului. Tirurile opoziţiei ajută PRM-ul, în sensul că acesta nu mai trebuie să lanseze atacuri, permiţându-i să intre într-un relativ “con de umbră”. Astfel, formaţiunea politică condusă de Vadim nu riscă să intre în spaţiul public cu mesaje redundante, păstrându-şi virulenţa pentru perioada de campanie.
Un alt fapt este acela că mass-media în întregul ei, urmează comportamentul opoziţiei, supunând partidul de guvernământ în ansamblul său unui tir culpabilizator general, fapt care îl absolvă pe “liderus maximus” (C. V. Tudor) de continuarea discursului justiţiar, pe care însă îl va relua cu o mai mare intensitate în perioada campaniei electorale, pe un teren deja bine pregătit mediatic. În acest fel, partidul nici nu îşi cheltuieşte rezervele bugetare pe introducerea de mesaje în presă, activitate care, de altfel, dă mari bătăi de cap celor care se ocupă de finanţele celorlalte partide. Se ştie că sumele cheltuite pentru publicitatea politică, de multe ori “la negru”, reprezintă unul din capitolele bugetare cele mai costisitoarepentru partide.
Organizaţiile reprezentative “elitiste” ale societăţii civile (care de regulă manifestă constant un comportament anti PRM), prinse în “hora” erodării încrederii electoratului în partidul de guvernământ, scapă din vedere formaţiunea de “extremă dreapta (sau stângă?)”, mai ales că discursul şi comportamentul agresiv al lui Corneliu Vadim Tudor se diminuează semnificativ în perioada de campanie pre-electorală. ONG-urile sunt cel de al treilea element pe care mizează PRM-ul în erodarea treptată şi fără costuri a imaginii partidului de guvernământ.
Pe de altă parte, partidul majoritar, preocupat excesiv să pareze multiplele reacţii de adversitate ori să contraatace, nu mai manifestă aceeaşi acuitate în a monitoriza comportamentele PRM ori fenomenele ce se profilează în interiorul acestuia, oferindu-i răgazul necesar de a-şi pregăti în linişte strategia de campanie electorală.
Toţi aceşti factori duc la o erodare treptată a partidului de guvernământ, electorii acestuia fiind cei mai interesanţi pentru PRM, pentru că, în afară de categoria generică de “nemulţumiţi social” (sărăcie, şomaj, lipsa protecţiei sociale, disponibilizări masive ş.a.) se poate observa că PRM atrage cu predilecţie segmente electorale din spectrul politic de stânga, aşa cum s-a întâmplat în perioada de referinţă în cazul PD, ApR şi PDSR.
În actuala campanie pre-electorală este de aşteptat ca formaţiunea politică condusă de Corneliu Vadim Tudor să-şi focalizeze eforturile către electoratul PSD, vădit dezamăgit de guvernarea actuală şi al PD a cărui alunecare accelerată către alianţa/fuziunea cu PNL semnifică o reorientare doctrinară cu efecte imprevizibile. O “ţintă” prioritară a PRM în campaniile electorale care vor urma o va constitui electoratul comunist (PSM) care se manifestă zgomotos, inclusiv în plan organizatoric, împotriva absorbţiei/fuziunii cu PSD.
Se poate concluziona că, datorită comportamentului atipic, nervos şi agresiv (care creează o stare de “semi-isterie” socială) al întregii societăţi româneşti (partide politice de guvernământ sau în opoziţie, mass-media, societatea civilă etc.), PRM nu creează, ci este unicul beneficiar al acestei “silentio stampa” aşternută prin consens asupra lui.
