Cât ar trebui să fie salariul minim şi de ce

În programul de guvernare al Cabinetului Ponta sunt prevăzute reanalizarea Codului Muncii şi a Legii salarizării unice pentru salariaţii bugetari, precum şi a acordului tripartit privind evoluţia salariului minim brut pentru 2012-2016, dar şi modificarea Legii Dialogului Social.

Potrivit documentului, în ve­de­rea creşterii ratei ocupării atât în cadrul grupurilor defavorizate şi al şomerilor de lungă durată şi în special al tinerilor sunt avute în vedere: promovarea unui program prioritar cu partenerii sociali pentru păstrarea şi creşterea numă­rului locurilor de muncă, modificarea Legii Dialogului Social – prin crearea unui grup de lucru tripartit şi deblocarea activităţii CES, reanalizarea Codului Muncii şi a Legii salarizării unice pentru salariaţii bugetari, promovarea legii internship-ului şi modificarea legii uceniciei şi a legii muncii zilierilor.

Întregirea salariilor

Veniturile bugetarilor vor fi majo­rate în prima fază cu 8%, urmând ca a doua etapă a reîntregirii salariale să fie analizată în luna iulie, împreună cu repre­zentanţii Fondului Monetar Inter­naţional (FMI) care vor reveni în acea perioadă pentru o nouă misiune de evaluare. „Va urma o altă creştere salarială pe care o vom stabili după ce mai vine misiunea creditorilor inter­naţionali în luna iulie. Atunci vom stabili o nouă etapă de creştere salarială“, a precizat Florin Georgescu.
„8% putem să dăm noi acum. Cei 8% nu se duc în consum, se duc în creşterea economică“, a explicat Georgescu. Ministrul a menţionat că negocierile privind creşterea salariilor bugetarilor s-au purtat având în vedere ţinta de deficit, astfel încât să nu fie afectată stabilitatea ţării.
După calculele Ministerului Finan­ţelor, creşterea salariilor bugetare cu 16%, în iunie, ar avea un impact bu­getar de 2 miliarde lei, în timp ce redu­cerea CAS cu 5%, o altă măsură analizată de fostul guvern, ar însemna un efort bugetar de 2,3 miliarde lei. În privinţa CAS la pensii, datele arată că sunt necesare 650 milioane lei pentru returnarea contribuţiilor reţinute doar în acest an în mod incorect. Ratingul României include deja incertitudinile politice legate de alegerile parla­men­tare din toamnă.
Majorarea salariilor din sectorul bugetar şi a pensiilor cu procentele care se vehiculează ar însemna un efort bugetar între 1 şi 2 miliarde de euro (pentru că restul se vor întoarce într-un fel sau altul în conturile sta­tului). Părerea mea este că este o variantă fezabilă.

Despre salariul minim

Actualul guvern ar dori să majoreze salariul minim la 850 de lei (700 în prezent), dar FMI a respins pentru moment această idee. „În momentul în care economiştii folosesc o abstrac­ţiune numită piaţa muncii liberă şi perfectă, rezultatul este că nu ar trebui să avem un salariu minim. În realitate piaţa muncii nu este liberă şi perfectă. Există fel şi fel de restricţii, unele de care suntem conştienţi, de altele nu. Una de care nu suntem conştienţi este un exemplu de la 1833 când doar atunci Parlamentul Britanic a interzis folosirea copiilor sub nouă ani în fabrici. Noi în secolul ăsta nu ne imaginăm aşa ceva şi considerăm că asta este o normalitate. În realitate este o restricţie din punct de vedere al abstracţiunii numită piaţă liberă perfectă. Prin urmare, dar fiind că în România este o piaţă în care sunt sectoare de tip monopol adică un singur angajator foarte puternic într-o anumită zonă geografică şi poate să facă ce vrea dacă îl laşi sau într-o anumită ramură economică. Decizia logică pe aceste restricţii este să creşti salariul minim şi din punctul de vedere al încasărilor bugetare, şi din punctul de vedere al creşterii economice, ca să nu mai vorbesc despre capitalul uman“, a declarat proaspătul ministru delegat pentru mediul de afaceri în guvernul Ponta, Lucian Isar.
Mai mult chiar, guvernul ar trebui să dubleze cel puţin salariul minim pe economie, care este la un nivel foarte redus. Această dublare poate fi însoţită de o reducere la nivelului CASS, astfel încât costul salarial să nu crească proporţional. În momentul de faţă, sa­lariul minim oferă un venit net de 530 lei şi un cost total pentru angajator de 900 de lei, statul încasând astfel 370 de lei. Actualmente, la un salariu brut de 1400 lei, costul pentru angajator este de 1800, din care angajatul primeşte 1014 lei şi statul 786. Dacă statul ar reduce CASS astfel încât suma rezultată să fie în apropiere de 400 de lei, el nu ar pierde nimic, dar angajatul ar câştiga dublu. Per total, pentru angajatori ar fi o cheltuială supli­men­tară de 500 de lei care s-ar amortiza în câteva luni prin creşterea cererii.

Salariul minim şi competitivitatea

Una din marile erori este de a crede că un salariu mic este un factor de competitivitate pentru investiţiile străine. Toate clasamentele arată contrariul: ţările cu salarii mari atrag cele mai multe investiţii străine, ierarhia investiţiilor străine fiind destul de apropiată de ierarhia salariilor minime.
De ce? Este simplu, salariul mare înseamnă putere de consum mare, un salariu mic reprezintă în primul rând o putere de cumpărare scăzută, ceea ce limitează piaţa (indiferent de dome­niu). Exemplul cel mai potrivit este Tnuva, care s-a retras din România fiin­d­că populaţia era prea săracă pentru produsele sale.
Nu toţi investitorii vin pentru export. Dacă stăm să ne gândim, proporţia firmelor care pot exporta este relativ mică. Mult mai multe (şi cu cei mai mulţi angajaţi) sunt cele care se adresează pieţei locale şi care, cu un salariu mic, nu se pot dezvolta sau chiar supravieţui. Dacă eşti electrician, de exemplu, într-un oraş mic nu poţi supravieţui fiindcă lumea, neavând bani, preferă să rezolve “la negru” cu toate riscurile pe care le implică acest lucru.
Cred că nu există mic comerciant care să nu se plângă de faptul că “nu mai are lumea bani”. Exceptând fir­mele exportatoare care pot beneficia de un avantaj în cazul unui salariu mic, tot restul mediului economic este lovit de această problemă. Mai ales acum de când am intrat în Uniunea Euro­peană şi piaţa muncii este liberalizată, România pierde forţă de muncă cali­ficată, astfel că oricum firmele trebuie să plătească pentru un specialist salarii foarte mari – un sudor calificat câştigă în jur de 4000-5000 lei net (sigur, în străinătate câştigă de 2-3 ori mai mult).
La 4.000.000 de salariaţi, punând o creştere medie a salariului de 100 de euro, deja vorbim de 400 de milioane de euro pentru consum în plus în fie­care lună, bani care pot dinamiza con­sumul local. Majoritatea firmelor expor­tatoare nu vor fi afectate fiindcă ele deja au salariul mediu în firmă peste salariul minim, deci nu vor fi ne­voite să crească prea mult. Pentru buticul de la colţ, cei 1000 de lei în plus vor fi amortizaţi destul de repede printr-o creştere a vânzărilor (asta în provincie, fiindcă în Bucureşti doar la stat mai găseşti salarii sub 1000 de lei).
Şi aici ajungem la miezul pro­ble­mei. Statul este cel mai mare anga­jator. Pentru el ar însemna un efort des­tul de mare, aproximativ 1,2 miliarde de euro/an. Dar o bună parte din această sumă se va întoarce sub o formă sau alta, astfel că, per total, efortul ar fi mai mic. Dacă punem şi pensiile, ar fi probabil un efort finan­ciar de 2 miliarde de euro. Ţinând cont că per total ar apărea în consum aproape 5 miliarde de euro, statul şi-ar recupera într-un an mai bine de jumătate din investiţie.
Fostul premier Boc se mândreşte că “nu am ajuns în situaţia Greciei”, dar românii merg să muncească în Grecia în continuare, nu vin grecii să fure locurile de muncă ale românilor. Pentru a fi cu adevărat competitivă, România ar trebui să impună un salariu minim de cel puţin 1600 lei (ca să fie mai mare decât în Polonia), iar nivelul CASS să fie de 40%, împărţit între angajat şi angajator (30% pentru pensii şi alte asigurări sociale – o contri­buţie lunară de 30% poate asigura o pensie egală cu salariul timp de 14 ani, desigur, la stagiu complet, 8% sănă­tate, 2% şomaj). Mă îndoiesc însă că cineva va avea curaj să ia o astfel de măsură.

Era mai bine „înainte”

Pentru a înţelege mai bine şi mai corect evoluţia, iată o comparaţie cu perioada de dinainte de 1989:
PIB 1989 = 97,6 miliarde USD, salariul minim 244 USD (valori echivalente 2010)
PIB 2010 = 161,6 miliarde USD, salariu minim 195 USD.
Asta înseamnă că un salariu minim ar fi trebuit să fie în 2010 de cel puţin 331 USD, adică 1020 lei, faţă de 600 lei, doar prin evoluţia naturală a economiei. Dacă ne raportăm însă la faptul că acel PIB era realizat cu peste opt milioane de angajaţi, în vreme ce acum sunt numai cinci milioane, valoarea de 1020 lei trebuie ajustată cu 1,65, reprezentând creşterea naturală de productivitate, deci un salariu minim corect ar fi de peste 1600 lei, mai exact 1688.
Observaţie: Sunt de acord că înainte de 1989 cursul valutar era o ficţiune, valoarea “de piaţă” fiind în jur de 50 de lei/USD, nu 15 lei ca la BNR. Asta ar însemna PIB 1989 = 29,2 miliarde USD, salariul 73 USD (desigur, valori 2010). Rezultă că în 2010 salariul minim ar fi trebuit să fie cu 5,53 ori mai mare, respectiv 404 USD, adică 1242 lei, sau 2050 lei ajustat la creşterea de productivitate.
Asta arată cât de mult au sărăcit în aceşti 20 şi de ani cei mai săraci dintre români şi cum s-a distribuit creşterea economică. Sunt de acord că vorbim de două tipuri diferite de societate, însă tranziţia de la dictatură la libertate nu trebuia neapărat să se facă în dezavantajul celor mai săraci. Com­pa­rativ cu cele­lal­te state din lagărul socialist, la noi sunt cele mai accen­tuate diferenţe, şi ele cresc de la an la an. În loc să apară politici publice de redu­cere a dife­ren­ţelor, regimul Băse­scu a adoptat unele care le lărgesc, transformând categoriile vulnerabile în “dujmani” de clasă – leneşi, beţivi etc. (C.B.)