Home » Economie » Ce-ar fi dacă America Latină nu ar răci când strănută SUA?

Ce-ar fi dacă America Latină nu ar răci când strănută SUA?

Datorită reformelor din ultimele decenii, numeroase state latino-americane şi-au redus datoriile externe (Brazilia şi Chile au devenit state net creditoare), au redus substanţial inflaţia până la niveluri comparabile cu cele ale statelor dezvoltate şi şi-au sporit rezervele internaţionale, care să le servească drept tampon împotriva şocurilor internaţionale.

În ultimii patru ani, guvernele latino-americane au profitat de un mediu internaţional extrem de favorabil – inclusiv ratele scăzute ale inflaţiei şi dobânzilor, investiţii străine directe mari în regiune şi o creştere a preţurilor bunurilor – pentru a elimina vulnerabilităţile, în principal prin realizarea de surplusuri bugetare şi creşterea rezervelor internaţionale. În consecinţă, America Latină în ansamblu este mai în măsură ca niciodată să răspundă fluctuaţiilor economice naţionale şi internaţionale.
Economiile din America Latină şi Caraibe (ALC), de regulă vulnerabile la orice turbulenţă pe piaţa financiară internaţională, sunt deosebit de vulne­ra­bile la orice mici cutremure pe pie­ţele americane. De aceea, autorităţile şi companiile din regiune urmăresc îndeaproape criza actuală de pe piaţa creditelor din SUA. Vestea bună este următoarea: toate semnalele indică simptome relativ minore în ţările ALC – în ciuda unei istorii financiare zbu­ciumate în anii 1980 şi 1990 – în mare parte mulţumită reformelor luate ca reacţie la crizele financiare prece­den­te, precum şi creşterii în continuare a preţurilor la mărfuri capabilă să susţină exporturile. Deşi declinul economic din SUA şi alte pieţe globale va scoate la iveală, probabil, slă­bi­ciu­nile latente ale economiei din regiune, această ultimă criză poate oferi un stimulent pentru finalizarea procesului de construcţie a unor economii mai moderne şi mai rezistente.
Ceea ce a început ca o criză a creditelor relativ localizată, pe piaţa creditelor imobiliare în Statele Unite, s-a extins acum spre alte pieţe finan­ciare importante. Iar, în timp ce instituţiile financiare ale SUA se străduiesc din răsputeri să-şi facă ordine în conturi, creditarea clienţilor americani şi internaţionali se reduce. Tendinţele de investiţii şi consum încep să se modifice şi analiştii financiari prevăd o recesiune a SUA în acest an.
Acum cincizeci sau douăzeci de ani, aceste circumstanţe ar fi fost sufi­ciente pentru a arunca economiile din America Latină în haos, însă semnalele iniţiale din principalele ţări ALC sugerează că pieţele financiare şi economiile regiunii îşi vor păstra un calm relativ.

Ce s-a schimbat?

Un motiv este acela că actuala criză a creditelor este localizată într-un segment al pieţei financiare din ţările dezvoltate care în majoritatea econo­mi­ilor emergente nu există: piaţa ipo­tecilor cu garanţie. Mai mult, cu excepţia notabilă a Argentinei şi a Venezuelei, aproape toate ţările ALC continuă să ia măsuri pentru a reme­dia multe din vulnerabilităţile naţionale care le expun economiile la influenţa turbulenţelor financiare internaţionale şi care fac adaptarea la fluctuaţii dificilă, dacă nu imposibilă. Dar la fel de important este faptul că preţurile mari la mărfuri permit multor guverne ALC să-şi consolideze rezervele valu­tare şi să-şi plătească datoriile externe, pentru a gestiona mai bine volatilitatea financiară globală. De asemenea, preţurile mari la mărfuri vor susţine multe din economiile ALC în ciuda scăderii economice globale.
Pe scurt, sănătatea relativă a regiunii nu ar trebui să fie subminată de criza din SUA. Ceea ce contează însă este ca autorităţile să nu se lase păcălite de veniturile în creştere din exporturi şi să conştientizeze vulne­rabilităţile latente, făcându-şi curaj să le abordeze. Au învăţat ceva aceste ţări din relaţia lor complicată cu pieţele financiare globale?
O relaţie zbuciumată cu pieţele financiare internaţionale
America Latină a fost marcată de o serie de maladii, care au condus la criza datoriei externe de la începutul anilor 1980, care a lăsat regiunea deosebit de vulnerabilă la orice slă­biciune în economia mondială. Un sector bancar controlat de stat, supra­dimensionat, ineficient şi costi­sitor, combinat cu niveluri nesus­tenabile ale datoriei externe şi un slab mana­ge­ment macroeconomic însemna că, atu­n­ci investitorii străini începeau să aibă îndoieli privind sănătatea pieţelor latino-americane şi începeau să-şi retragă banii din regiune, guvernele nu aveau instrumente pentru a răspunde, iar economiile naţionale primeau lovituri puternice.
Astfel, pieţele cereau acţiuni corec­tive, iar autorităţile nu aveau altă opţiu­ne decât să răspundă. Crizele eco­no­mice de la sfârşitul anilor 1980 au forţat aplicarea de reforme şi ascen­siunea globală, care a urmat întâm­plător, la sfârşitul anilor 1990 şi înce­pu­tul acestui deceniu, a facilitat refor­ma. Guvernele din America Latină au găsit voinţa politică pentru a introduce reformele costisitoare, dar necesare, care să întărească bazele financiare ale regiunii.
În ultimii patru ani, guvernele din America Latină au profitat de un mediu global extrem de favorabil. În con­se­cin­ţă, America Latină este mai capabilă să răspundă fluctuaţiilor economice locale şi internaţionale.
Unele dintre aceste reforme au vizat sectorul bancar în sine: în 1980, guvernele latino-americane deţineau două treimi din activele primelor zece bănci din regiune; obiectivele politice primau în faţa practicilor financiare sănă­toase, iar sarcina de a absorbi da­to­riile legate de creditele neper­for­mante revenea guvernelor. Ca reacţie, statul şi-a redus intervenţiile în pieţele de capital, în special în privinţa cos­tului creditelor şi a controlului asupra tranzacţiilor de pe pieţele valutare şi de capital. Băncile au profitat de această relaxare şi libertate pentru a spori creditarea până dincolo de capacitatea normală, ceea ce a dus la deja faimoasele crize bancare din Argentina, Bolivia, Columbia, Ecuador, Mexic, Peru şi Venezuela din anii 1990.
Păţite deja de două ori, autorităţile au instituit mecanisme mai stricte de control asupra criteriilor legate de creditare, rezerve proprii şi rezerve atrase, şi o abordare diferenţiată pen­tru depozitele şi creditele în dolari, pentru a gestiona riscurile valutare comune în multe crize bancare. În sfârşit, în decembrie 1999, prin­ci­pa­lele state latino-americane au semnat Convenţia OMC privind serviciile ban­care, de asigurare şi financiare, prin care acceptau să-şi deschidă pieţele financiare băncilor şi asiguratorilor străini.
Mulţumită unui mediu macro­eco­no­mic global mai stabil şi unui efort al statelor latino-americane de a duce reformele mai departe – inclusiv per­mi­ţând instituţiilor non-bancare să furnizeze servicii de bază ca depozite, retrageri şi împrumuturi – sectorul bancar s-a dezvoltat semnificativ în întreaga regiune, atât din punct de  vedere geografic, cât şi din cel al lichidităţii. De aceea, contractanţii de credite, mai mici sau mai mari, depind mai puţin în prezent de furnizorii străini de credite şi sunt sprijiniţi de o reţea tot mai puternică de servicii financiare şi pieţe de capital naţionale.
Poate chiar mai importante au fost reformele în alte domenii economice, care au facilitat o mai mare stabilitate. Statele ALC au încercat întâi să-şi reducă datoria externă, care ajunsese să înghită o bună parte din bugetele de stat (peste 50 la sută în Mexic în 1987). Guvernele nu-şi puteau plăti dato­­riile tipărind pur şi simplu mai mulţi bani sau contractând noi împru­mu­turi – efectul ar fi fost reinflamarea inflaţiei, cu care regiunea era deja prea obişnuită. Soluţia era mai degrabă o combinaţie între o politică fiscală austeră (inclusiv prin vinderea între­prin­derilor de stat, pentru a obţine fonduri) şi o politică monetară ghidată de bănci centrale tot mai autonome sau chiar proaspăt independente, a căror prioritate să fie ţintirea inflaţiei.

Minciuni şi statistici

Deşi marea majoritate a statelor din regiune au adoptat politici eco­nomice în esenţă sănătoase, unele nu au făcut la fel şi în orice caz nici una nu a dus sarcina la bun sfârşit. De exemplu, economiile unora dintre state sunt susţinute în principal prin creş­te­rile astronomice ale preţurilor la anumite bunuri, şi nu printr-o îmbu­nătă­ţire reală a elementelor funda­mentale ale economiilor respective.
Preşedintele Venezuelei Hugo Chávez se foloseşte de veniturile uriaşe din petrol pentru a-şi finanţa proiectul economic unic şi populist, în timp ce fundaţia economică a ţării se surpă. Profiturile din petrol ale Mexi­cului cresc constant, dar reformele sănătoase din sectorul energetic sunt întârziate de politici polarizate. Arge­n­tina îşi revine din criza financiară din 2001-2002, dar principalele cauze ale problemei nu au fost rezolvate. Guver­nul provoacă practic o încetinire a economiei prin impozitarea excesivă a puternicului sector agricol şi se preface că îmblânzeşte o inflaţie galopantă măsluind statisticile oficiale. Guvernul Braziliei pare să urmeze politici ma­croe­conomice „ortodoxe“, deşi reali­tatea arată că sănătatea sa fiscală depin­de mai mult de preţurile mari ale exporturilor decât de deciziile economice ale guvernului, şi că nive­lele actuale de cheltuieli sunt nesus­tenabile pe termen lung. În sfârşit, este aproape imposibil să comparăm sta­tele bogate în petrol cu vecinii lor central-americani şi carai­bieni, care se luptă literalmente să păstreze luminile aprinse şi să conti­nue alimentarea cu combustibil a unităţilor de producţie.

Când SUA strănută

Economiile mai puţin dezvoltate din America Latină şi Caraibe se vor descurca mai bine decât economiile cele mai dezvoltate, ale căror pieţe financiare sunt mai strâns integrate cu economia în picaj a SUA. Totuşi, previzibila încetinire economică a SUA nu are cum să nu afecteze şi restul statelor americane. Fondul Monetar Internaţional estimează că creşterea economică anuală a Americii Latine va încetini de la 5,6 la sută în 2007 la 4,4 la sută în 2008 şi 3,6 la sută în 2009. Aceasta în comparaţie cu încetinirea globală estimată, de la 4,9 la sută, rata de creştere a PIB în 2007 la 3,7 la sută în 2008. Institutul Financiar Internaţional prevede o scădere asemănătoare în regiune, de la 5,2 la sută, creşterea anuală a PIB în 2007, la 4,4 la sută în 2008 şi 4,2 la sută în 2009.
Crizele economice se extind în alte ţări prin impactul negativ asupra fluxurilor financiare şi comerciale. În cazul scăderilor în sectorul financiar, lichiditatea scăzută din pieţele SUA poate îngreuna accesul la credite al statelor şi al firmelor latino-americane. Pe măsură ce scade consumul în SUA, ţările latino-americane vor exporta mai puţin în SUA, ceea ce le va afecta PIB-urile, ratele de schimb, şi condiţiile comerciale.
Problemele din piaţa americană a creditelor au avut un impact relativ limitat până acum asupra pieţelor financiare din America Latină, în special datorită capacităţii regiunii de a recurge la surse locale de capital, mai ales la credite bancare locale, în locul finanţării din piaţa de capital. Doar 15 la sută din finanţările nete ale corporaţiilor ALC din sectorul financiar formal provine din surse externe de obligaţiuni, credite şi acţiuni, şi, pe măsură ce băncile americane caută să-şi ajusteze bilanţurile, ele vor sprijini, foarte probabil, creditarea internă şi externă. Această mişcare poate afecta accesul la credite, generând şi o creştere a dobânzilor şi a altor costuri – dar nu în măsura în care ar fi făcut-o acum zece ani. Dacă indi­ca­torii pieţelor financiare americane arată turbulenţe semnificative, indica­torii din pieţele ALC au rămas relative calmi în ultimele luni.
Firmele şi guvernele din America Latină şi Caraibe, în situaţia de a renegocia credite externe cu SUA aflate în pragul expirării sau de a contracta altele noi, se vor orienta foarte probabil spre instituţii interne. Deşi datele arată că băncile locale pot oferi o parte din capitalul necesar, sectorul financiar din regiune este mult mai puţin dezvoltat şi mai superficial decât cel din statele dezvoltate. Întreprinderile şi persoanele cu bonitate mai scăzută – mai ales întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) – s-ar putea trezi scoase de pe piaţa creditelor de firme mai mari în căutare de surse de credit interne, un trend accentuat de orice încetinire economică generată de o scădere a comerţului sau de alţi factori.
Pe scurt, regiunea va fi afectată de criza americană, unele sectoare fiind lovite mai puternic decât altele. Însă reformele şi modernizarea impuse de crizele din trecut au întărit pieţele financiare locale din America Latină, astfel încât acestea să poată minimiza impactul.

Unde va fi resimţit impactul financiar?

Statele americane ar trebuie să se aştepte ca cel mai puternic impact al scăderii economice din SUA să se manifeste în nivelul exporturilor, ca rezultat al reducerii consumului în SUA. Fapt important îndeosebi în Mexic şi statele central-americane, ale căror economii sunt cel mai strâns legate de cea a Statelor Unite. Economiile sud-americane vor fi mai imune la modificarea tendinţelor în relaţiile comerciale cu SUA, datorită preţurilor mari la mărfuri, care vor susţine exporturile cel puţin pe termen scurt, şi game mai variate de cumpărători. Mărfurile reprezintă 40 la sută din veniturile din export în întreaga regiune ALC, şi preţurile lor cresc. Se estimează că preţurile la mărfuri vor rămâne constante pe termen scurt, mai ales dacă dolarul SUA continuă să slăbească. Orice încetinire apreciabilă în economiile unor cumpărători ca India şi China, însă, ar putea afecta preţurile şi cauza dezechilibre fiscale şi comerciale importante în regiune.
În contextul turbulenţei în creştere pe pieţele internaţionale şi al costurilor tot mai ridicate ale finanţărilor, se estimează că fluxurile de capital spre regiune se vor încetini în următoarele luni, dar este puţin probabil că investitorii îşi vor retrage fondurile din regiune. Pe termen lung însă, regiunea ALC va cunoaşte probabil fluxuri de capital relativ puternice, mai ales în comparaţie cu crizele financiare anterioare, care au condus la ieşiri de capital din regiune în momentul în care investitorii au început să se îngrijoreze. Investiţiile în mărfuri în această regiune au crescut în ultimii ani, şi foarte probabil vor rămâne ridicate în anii următori, deoarece ţări ca India şi China caută să-şi consolideze sursele de aprovizionare. Mai mult, pe măsură ce investitorii devin tot mai suspicioşi în ce priveşte climatul investiţional din SUA şi Europa, mulţi dintre ei se orientează spre pieţele emergente ca destinaţii de investiţii, inclusiv America Latină.
Statisticile generale care arată că economiile din America Latină au cunoscut creşteri aproape record anul trecut nu spun totul.
Trimiterile de bani în ţările ALC vor scădea probabil şi ele. Banii trimişi în regiune în ansamblu au crescut pentru prima dată în ultimii ani cu un procent sub 10 la sută (7 la sută, până la un total de 66,5 miliarde USD în 2007), iar cifrele pentru ianuarie 2008 arată că veniturile trimise din afara ţării în Mexic au scăzut faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Parte din această scădere este atribuită măsurilor luate recent împotriva muncitorilor ilegali, iar declinul economic generalizat va înrăutăţi şi mai mult situaţia.
Această combinaţie de efecte financiare şi comerciale va pune la încercare fundaţiile proaspăt întărite ale economiei Americii Latine. Poate cea mai îngrijorătoare este inflaţia. În anumite ţări – mai ales Argentina – presiunile inflaţioniste sunt rezultatul unor greşeli de politică monetară şi fiscală naţionale. Însă toate ţările din regiune se vor confrunta cu dificultăţi în încercarea de a menţine inflaţia scăzută, din cauza creşterii preţurilor la alimente pe plan internaţional, a cererii interne în creştere şi a solicitărilor de relaxare a politicii monetare pentru a se ameliora problemele de lichidităţi. Echilibrarea efectelor unui acces mai dificil la credite cu efectele inflaţioniste ale unei politici monetare mai relaxate va fi o problemă complicată – o preocupare importantă a multor bănci centrale din ALC.
Deteriorarea performanţelor comerciale – mai ales dacă preţurile la mărfuri încep să scadă, iar cererea pentru importuri rămâne ridicată – ar putea avea efecte negative asupra conturilor curente şi a relaţiilor comerciale, precum şi asupra politicii fiscale. Preţurile ridicate la mărfuri şi nivelurile relativ ridicate ale investiţiilor (concentrate mai ales în resursele naturale) în ţările bogate în astfel de resurse facilitează aprecierea monedei locale şi creşterea rezervelor internaţionale. În consecinţă, multe din aceste ţări înregistrează surplusuri bugetare (ajutate în unele cazuri de profiturile firmelor de stat în domeniul resurselor) şi şi-au îmbunătăţit balanţele fiscale şi comerciale. Deşi multe state au făcut mari progrese în ce priveşte reducerea datoriilor publice şi, prin urmare, îmbunătăţirea sănătăţii fiscale, ameninţarea unei încetiniri economice este de aşteptat să dezechilibreze balanţele comerciale şi să înghită surplusurile.
Această deteriorare a balanţei comerciale va afecta şi mai mult statele central-americane şi Mexicul, care nu beneficiază foarte mult de creşterea preţurilor la resurse naturale şi nici nu au avut surplusuri bugetare înainte de criza creditelor. Probabil că aceste state vor fi nevoite să strângă cureaua şi mai mult, în condiţiile în care preţul petrolului şi al alimentelor va continua să crească. Ratele de schimb valutar mai flexibile şi rezervele internaţionale mai substanţiale decât în crizele anterioare din anii 1980 şi 1990 vor ajuta aceste ţări să se adapteze la fluctuaţiile semnificative din pieţele internaţionale. Poate că un motiv mai serios de îngrijorare sunt tendinţele actuale de creştere a cheltuielilor fără a ţine seama de sănătatea fiscală: autorităţile din regiune ar trebui să adopte măsuri stricte pentru a menţine ordinea în domeniul fiscal şi în acelaşi timp pentru a menţine un climat favorabil creşterii economice. Dar în unele ţări efectele încetinirii economice vor fi acompaniate de o creştere a impozitelor, în loc de reducerea cheltuielor publice.

Încurajare pentru reforme viitoare?

Spre cinstea lor, multe ţări ALC au pus bazele unor politici fiscale mai responsabile, au făcut o prioritate din ţintirea inflaţiei şi au stabilit cadrul de reglementare pentru sisteme financiare mai moderne şi mai competitive. În lunile tulburi care vor urma, vor culege roadele acestor politici sănătoase. Unii observatori afirmă că guvernanţii nu au profitat pe deplin de mediul economic extrem de favorabil de la începutul acestui deceniu pentru a adopta reforme mai substanţiale, mai complete şi mai importante. Din păcate, „oboseala de reforme“ şi ascensiunea populismului au pus în umbră condiţiile neaşteptat de favorabile din ultimii ani şi au făcut ca mulţi politicieni să nu mai aibă curajul să facă presiuni pentru reforme esenţiale. Acum, problemele financiare globale şi un curent de protecţionism mai accentuat ar putea contracara mulţi dintre factorii favorabili care au permis multe din reformele recente, iar autorităţile se vor concentra din nou asupra tratării simptomelor imediate, şi nu a vulnerabilităţilor ascunse.
Reacţionând la efectele pe termen scurt ale recentei scăderi globale, autorităţile vor observa că reformele deja implementate au micşorat impactul crizei şi că politicile sănătoase merită întotdeauna efortul. Mai mult, turbulenţele actuale ar putea fi mementoul de care au nevoie unele guverne pentru a-şi finaliza reforma economică şi pentru a asigura desch­iderea, competitivitatea, flexibi­litatea şi corectitudinea economiilor lor.
Aceleaşi avantaje bugetare generate de preţurile ridicate la resurse naturale, care vor ajuta unele dintre economiile din regiune să depăşească actuala criză, ar putea pe de altă parte determina guverne altminteri inteligente să amâne reformele. Dar nu există îndoială că rămân multe de făcut pentru modernizarea economiilor din regiune, astfel încât ele să poată susţine o creştere reală pe termen lung. Ingredientele esenţiale pentru susţinerea creşterii sunt consolidarea statului de drept şi a instituţiilor centrale, sporirea transparenţei şi consolidarea educaţiei – toate acestea sunt necesare pentru atragerea şi utilizarea eficientă a capitalului. Dacă aceste avantaje bugetare pot sprijini o creştere a cheltuielilor sociale sau redistribuirea spre cei foarte săraci, astfel de măsuri pe termen scurt nu sunt un substitut pentru o schimbare sistemică, de natură să confere putere politică şi oportunităţi economice pentru ca cei de la marginea societăţii să-şi croiască drum spre clasa de mijloc.
Poate fi surprinzător să ne aştep­tăm ca economiile din cele două Ame­rici să depăşească criza economică actuală din SUA relativ uşor. Dar este o realitate faptul că preţurile mai mari la mărfuri, diversificarea economiilor din regiune şi relaţiile comerciale globale solide se combină pentru a minimiza impactul turbulenţelor internaţionale asupra majorităţii economiilor din regiune. Ţările cele mai afectate sunt cele deturnate de conducători irespon­sa­bili, care încearcă să înoate împotriva curentului din piaţă. Chiar şi ţările bogate în petrol sau alte mărfuri încep să descopere că nu există substitut pentru o conducere responsabilă.

Publicat în : Economie  de la numărul 57
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress