Ce se mai produce în România?

Există următoarele premise determinante:
1) România este o ţară cu o populaţie săracă şi preponderent prost instruită.
2) Forţa de muncă este slab spre mediu calificată, cu rare vârfuri.

De aici rezultă ce anume se produce în România: pro­du­se ieftine care satisfac nev­o­ile de bază – mâncare, băutură, electrocasnice ieftine sau produse destinate exportului, dar cu grad redus de complexitate şi valoare adăugată mică. Aici se adaugă ceva servicii de complexitate medie (servicii de suport pentru marile corporaţii – Oracle, HP etc.).

Industria alimentară

La nivel naţional s-au ridicat câteva companii care lucrează la standarde occidentale – pâine, mezeluri, lactate, conserve, băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare. O industrie care a tras după sine şi agricultura, care s-a dez­voltat foarte mult, mai ales atrăgând fonduri europene. Există foarte multe ferme la nivel occidental (realizate pe bani europeni), dar şi altele dezvoltate pe banii investitorilor. Din păcate, pe lângă acest grup, mai există – estimare proprie – un grup care generează o cifră de afaceri dublă faţă de primul grup, nefiscalizată. Întreprinderi şi ferme mici, de interes local.
În această zonă sunt de apreciat eforturile ANSVSA care a impus, prin controale dese şi amenzi, standarde ridicate de calitate şi sănătate, astfel că în proporţie foarte mare, peste 90%, lucrurile sunt în regulă din punct de vedere al siguranţei alimentare, fiecare unitate de industrie alimentară având obligaţia de a implementa standardele HACCP. Chiar dacă în multe locuri implementarea este formală, faptul că există nişte proceduri de igienă şi un control periodic îmbunătăţeşte mult lucrurile.
Rămâne problema fiscalizării, în special în zona industriei de panificaţie şi a băuturilor alcoolice.

Produse pentru casă şi construcţii

Frenezia construcţiilor a dus la apariţia unei industrii a construcţiilor bine dezvoltată – pe partea de produc­ţie. S-a investit mult şi produsele sunt de bună calitate. Mai ales după 2000 când Inspectoratul de Stat în Cons­trucţii a început să-şi facă mai serios datoria, calitatea produselor „puse în operă” a crescut. Avem fabrici de ci­ment, gresie/faianţă, cărămizi, vopse­luri, agregate, parchet etc.
Cu tradiţie îndelungată este şi industria mobilei, unde nu s-au ridicat prea multe firme – Elvila, Lemet, Silvarom, Mobexpert –, dar sunt multe făbricuţe, de interes local.
Tot în această zonă sunt – din ce în ce mai puţine, din cauza concurenţei chinezeşti – ateliere de mase plastice, dar este vorba de firme/ateliere mici.

Produse industriale

Lipsa unei forţe de muncă de înaltă calificare creează dificultăţi în fabri­carea unor produse complexe. Aici salvarea apare tot din industria auto, unde noul model Ford care se va pro­duce la Craiova este un produs „nor­mal”, adresat pieţei occidentale, spre deosebire de Logan, care era un produs „low-cost”. Logan a fost o mare reuşită pentru România, deoarece a condus la apariţia unui hub auto important, pe lângă Renault venind mulţi producători de componente. Asta poate fi o vulnerabilitate în viitor, deoa­rece este evident că industria auto va încetini.
Sunt convins că noua generaţie de Logan va fi mai complexă şi mai scumpă. Pe de-o parte, faţă de 2005, salariul mediu s-a dublat şi pers­pec­tivele sunt de creştere, deci Renault are nevoie de produse mai scumpe pentru a păstra marja de profi­ta­bili­tate, dar şi aşteptările generale ale populaţiei sunt superioare. Logan era o maşină excelentă în România anului 2005, acum se mai vinde doar la firme sau la taximetrişti. Se ştie deja că noul Logan va fi mai mare şi cel mai pro­babil va avea în dotarea minimă aer condiţionat, ABS, 4 airbaguri, ceea ce înseamnă un preţ minim în jur de 8000 de euro. Cel mai probabil va fi ase­mănător cu Megane 2 Sedan, după moda care deja a prins (vezi Opel, Skoda, Ford – care păstrează încă în producţie modelul anterior cu nume diferite).
Preşedintele Ford România, Jan Gijsen, a declarat că în acest an la Craiova vor fi produse circa 60.000 de vehicule, iar în 2013 peste 120.000. Asta în condiţiile în care în vremea Citroën, sau în epoca Daewoo, au fost asamblate anual maximum 27.000 de maşini. Preşedintele companiei a declarat că „în întreaga sa istorie, uzina nu a produs mai mult de 27.000 de maşini pe an, în ciuda faptului că exista o capacitate de peste 150.000 de unităţi. La fel în cazul motoarelor.”
Conform oficialului, la demararea producţiei, în 1976, în baza unui joint-venture al guvernului României cu Citroën, capacitatea instalată a uzinei a fost de circa 150.000 de maşini, dar cel mai mare nivel al producţiei a fost de 26.941, şi asta abia în 2004. În privinţa propulsoarelor, situaţia este asemănătoare. Uzina de motoare ar fi putut produce până la 200.000 de unităţi, dar maximumul produs anual – atins în 2006, pe când uzina era deţinută de statul român în asociere cu Daewoo – a fost de doar 172.811 unităţi. „Prin urmare, chiar din acest an, noi vom produce mult mai multe vehicule decât a asamblat vreodată această fabrică. Asta pentru că, în 2012, estimăm o producţie de circa 60.000 de modele B-Max. Trebuie ţinut cont că producţia va demara în trimestrul al doilea al anului, altfel am fi produs chiar mai mult. De altfel, o să vedeţi că, în 2013, producţia va creşte la peste 120.000 de vehicule cu potenţial de a urca până la 150.000 de unităţi”, a menţionat Gijsen.
Producţia variantei de serie a modelului B-Max va începe în al doilea trimestru al acestui an, iar primele vehicule vor ajunge la clienţii români în al treilea trimestru al anului.
Rămânând la mijloacele de deplasare, mai avem doi producători de biciclete, ceva asamblori de tractoare, camioane la Braşov care produc pentru armata SUA, fabrici de reparaţii avioane.
Avem un producător de electro­cas­nice – Arctic – plus câţiva asamblori – Philips, DeLonghi.
Avem câţiva producători de ţevi, confecţii metalice, echipamente sub presiune, confecţii. Din păcate, exceptând industria auto, toate celelalte au valoare adăugată mică.

Exploatarea resurselor

România cunoaşte un boom al energiei regenerabile. România are cel mai mare potenţial de energie eoliană din Europa de Sud-Est. Un studiu făcut de Erste Bank poziţionează România, şi în special zonele din Dobrogea, pe al doilea loc la nivel european în ceea ce priveşte locaţia ideală pentru construcţia unui parc eolian.
Conform datelor Transelectrica, există avize şi contracte de racordare la reţea pentru un total de aproape 18.000 MW în eolian, adică puterea totală instalată acum în capacităţile de producţie de electricitate din România. Totuşi, doar o mică parte din această putere colosală va ajunge să fie instalată. De exemplu, la începutul acestui an, capacitatea totală instalată era de 1.000 de MW în eolian, iar până la finele anului se estimează punerea în funcţiune a încă 1.000-1.300 de MW. Unul dintre marii investitori în energie eoliană şi care va continua investiţiile este grupul italian Enel. Anul trecut, Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a grupului prezent pe piaţa românească din 2005, a investit în România 330 de milioane de euro în parcuri eoliene, puterea instalată fiind de 269 MW. În câţiva ani România va deveni un jucător important în zona energiei, de aceea Transelectrica este o miză enormă pe termen lung.