Încă de acum câţiva ani, organizaţiile neguvernamentale au conştientizat problemele legate de retragerea finanţatorilor externi. Fondurile structurale vor fi greu de accesat pentru cei care nu au fost nici măcar familiarizaţi cu procedurile PHARE. Parteneriatul cu mediul de afaceri este o soluţie, însă una prea puţin folosită. În aceste condiţii se pune întrebarea: ce şanse de supravieţuire mai are un ONG de dimensiuni medii sau mici?
Soluţia (sau parte a unei soluţii): atragerea a 2% în urma derulării unei ample campanii de marketing social. O campanie care ar presupune implicarea mai multor segmente ale societăţii civile şi care ar putea avea în vedere câteva lucruri.
Sistemul “2%” este o noţiune prea puţin cunoscută maselor largi – această prevedere din Codul Fiscal permite contribuabililor persoane fizice să direcţioneze 2% din impozitul lor pe venit către o organizaţie neguvernamentală. Suma nu este considerată o sponsorizare sau donaţie, ci reprezintă o parte a bugetului de stat care este direcţionată de către fiecare cetăţean în parte către sectorul neguvernamental. Prevederea este considerată de mulţi ca fiind un sprijin indirect oferit de către stat sectorului non-profit sau un model de „filantropie de tranziţie”, dată fiind aplicarea ei în ţările Europei Centrale şi de Est.
ONG-urile nu pot însă atrage aceşti 2% dacă nu depun eforturi pentru a se face cunoscute pe ele însele şi proiectele lor. Barometrele de opinie publică arată că nivelul de încredere de care se bucură ONG-urile în rândul populaţiei este mai mare decât cel înregistrat de partidele politice. Şi ONG-urile au „nucleul lor dur” (în creştere de patru ori, de la 145.000 contribuabili care au direcţionat 2% în 2005, la 568.000 în 2006), însă asemenea partidelor politice, au nevoie de un „program electoral” pentru a câştiga şi alte „voturi”. Acest program nu poate fi pentru un ONG decât un raport de activitate – o dovadă a transparenţei şi a responsabilităţii organizaţiei.
Succesul stă în marketing
Din păcate, numărul de rapoarte de activitate depuse la concursuri ca Forumul Donatorilor este mult prea mic (raportat la numărul de ONG-uri care activează), iar multe dintre cele redactate sunt realizate, în principal, doar pentru acest concurs şi nu pentru stakeholderi sau pentru a fi folosite ca instrument de PR. ONG-urile nu folosesc îndeajuns principii şi tehnici de marketing pentru a se promova.
Prima concluzie – câtă vreme ONG-urile nu vor utiliza mijloace moderne de marketing, nu vor avea succes în atragerea contribuabililor care să le doneze 2% din impozitul lor pe venit. Faptul că luptă pentru o cauză bună nu este de ajuns pentru a obţine şi sprijin.
Mai mult, dacă ne uităm pe lista de la Concursul Forumul Donatorilor, nu găsim nume mari ale societăţii civile, ONG-uri cu o voce puternică, ce beneficiază de o oarecare vizibilitate. Este normal ca acestea să fie prea puţin interesate de atragerea de fonduri în acest mod, având la dispoziţie şi alte mijloace.
A doua concluzie – până când marile ONG-uri nu resimt necesitatea implicării într-o campanie de promovare a 2%, şansele de reuşită ale unei asemenea acţiuni sunt reduse. Societatea civilă are nevoie de principalele voci pentru ca acţiunea să câştige vizibilitate şi forţă, iar marile ONG-uri au nevoie de o astfel de acţiune pentru a demonstra că şi proiectele lor au susţinere publică – îşi găsesc astfel o legitimare în faţa actorilor politici, de multe ori interlocutori sau subiecţi ai studiilor unor organizaţii şi care atunci când sunt apostrofaţi sau criticaţi, răspund invariabil: „Noi suntem aleşi prin vot.”
La rândul lor, marile companii (potenţiali finanţatori) au propriile fundaţii. Conceptul de responsabilitate socială a fost introdus de companiile multinaţionale şi începe, timid, să se dezvolte. Finanţarea acestor fundaţii nu este o problemă – există fondurile alocate de companie, dar se pot îndrepta şi cei 2% din impozitul pe venit al angajaţilor. Se pun însă întrebări legate de etică, în măsura în care conducerea companiei ar „încuraja” o astfel de practică în favoarea propriei fundaţii, nelăsând la alegerea angajatului organizaţia şi cauza socială pe care decide să o susţină.
A treia concluzie – implicarea fundaţiilor marilor companii într-o campanie pentru 2% le-ar aduce acestora un beneficiu de imagine. Iar pentru campania 2%, ar fi o binevenită o lecţie de marketing adevărat.
Rolul mass-media
O parte a mass-media s-a declarat deja interesată în susţinerea unei astfel de campanii. Puterea mass-media de a informa sau atrage atenţia asupra unor cazuri sociale a fost verificată. Lipsa referinţelor şi explicaţiilor privind prevederile legii 2% a fost demonstrată şi de datele unui sondaj de opinie, comandat anul trecut de Organizaţia Salvaţi Copiii, care au arătat că aproape jumătate din populaţia urbană nu a auzit de acest sistem, în timp ce cealaltă jumătate a ales să nu-şi exprime opţiunea de caritate. Nevoia de informaţie poate fi satisfăcută prin promovarea acţiunilor şi rezultatelor ONG-urilor, însă a avea un aliat ca mass-media ar garanta difuzarea largă a tuturor datelor legate de prevederea 2% şi ar duce la reuşita unei posibile campanii.
Ultima concluzie – prin implicarea într-o astfel de campanie, mass-media ar putea contribui nu numai la popularizarea unei practici prea puţin cunoscute, ci ar juca şi un rol social, ajutând la dezvoltarea pe termen lung a unei culturi civice.
Colaborare
Milioane de contribuabili, şi nu doar o jumătate de milion, pot fi convinşi să doneze 2%; ei reprezintă „bazinul electoral” pentru cele aproximativ 17.000 de ONG-uri active (cele care şi-au depus bilanţul de activitate). ONG-urile sunt însă şi ele separate de interese, orgolii. Între ele, competiţia este acerbă şi cu atât mai greu de imaginat o alianţă cu mediul de afaceri şi media. Însă această asociere, chiar şi temporară, ar aduce în atenţie şi o altă problemă – aceea a necesităţii unei reglementări a lobby-ului, trasarea liniilor care demarcă traficul de influenţă de practicile de lobby şi advocacy.
ONG-urile au reclamat, şi pe bună dreptate, disfuncţionalităţi în procesul de colectare a celor 2%, procedura prea puţin cunoscută, funcţionari publici prea puţin instruiţi etc. Dar, înainte ca ONG-urile să se întrebe ce pot face autorităţile pentru a le uşura procesul de colectare a celor 2%, poate ar trebui să se gândească împreună la modalităţi pentru a se ajuta singure. ONG-urile ar trebui să se aşeze mai des la aceeaşi masă şi să încerce să pună la punct, pentru beneficiul tuturor, detaliile unei campanii puternice pentru 2%. Campania ar putea fi susţinută chiar prin folosirea celor 2% primiţi de ONG-uri în ultimul an. Dincolo de promovarea practicii 2%, ar demonstra transparenţă faţă de modul în care au fost utilizaţi banii primiţi prin acest sistem.
Fiecare ONG poate duce propria bătălie pentru a convinge contribuabilii să doneze 2%. Însă orice acţiune individuală nu se poate compara cu succesul pe care l-ar putea înregistra un efort colectiv. Mai mulţi stakeholderi, mai mulţi potenţiali donatori ce devin conştienţi asupra existenţei acestei practici ar aduce nu numai la îndreptarea mai multor fonduri către ONG-uri, dar ar şi conduce, în timp, la formarea unui spirit civic, a unui mod responsabil al societăţii româneşti de a-şi găsi singură şi, într-un mod eficient, rezolvări la propriile probleme. Mai apoi, competiţia între ONG-uri pentru a câştiga fiecare o cotă cât mai mare din milioanele de potenţiali contribuabili este un lucru firesc, normal într-o societate democratică în care funcţionează regulile economiei de piaţă. Evoluţia sectorului neguvernamental, consolidarea sau fragmentarea lui depind de o acţiune colectivă în forţă. Iar o campanie pe 2% ar fi o ocazie excelentă de care ar trebui să profite.
