Claudiu Săftoiu: “Preşedintele are o energie politică debordantă, o capacitate de concentrare intensă şi continuă pe obiectivele propuse şi o forţă de acţiune care uneori intimidează, alteori produce complexe – fie de superioritate, fie de inferioritate -,fie îi obosesc pur şi simplu pe colaboratorii apropiaţi. Fiecare dintre cei plecaţi a avut măcar unul dintre motivele evocate mai sus.”
Domnule Claudiu Săftoiu, aveţi în spate o bună experienţă ca jurnalist politic, aveţi şi o carte pe tema jurnalismului politic. Acum, sunteţi de cealaltă parte. Cum apreciaţi relatările presei despre acţiunile prezidenţiale?
Presa din România trece printr-o perioadă de tranziţie spre bune reguli şi bune principii, aşa cum trece întreaga societate românească. Este greu să apreciezi relatările despre acţiunile prezidenţiale în afara acestui cadru general. Înclin să cred că presa face mai mult bine decât rău, în această perioadă crucială pentru România. Asta înseamnă că face şi rău – chiar mult rău -, dar nu mai mult decât face bine, e adevărat. În efortul uriaş pe care Administraţia Prezidenţială îl face pentru modernizarea instituţională a României, obiectivele prioritare şi proiectele majore pentru naţiunea română se lovesc inevitabil de obstacole, piedici şi capcane. Obstacolele majore ţin de puţinătatea timpului pe care îl ai la dispoziţie şi de slaba capacitate de implementare, piedicile mari vin dinspre domeniile nereformate, care întârzie reformarea sau care sunt în imposibilitatea de a mai fi vreodată reformate, iar capcanele, multe şi numeroase, vin din partea oamenilor. Oameni diverşi, cu diverse agende şi diverse interese. Cu aceştia intrăm în interacţiune sau în reacţiune. De cele mai multe ori, reuşim să convenim agende şi priorităţi în folosul interesului general al cetăţenilor şi al României. Există însă şi situaţii când persoane – care sunt şi puternice, şi influente – reuşesc să facă din relatările presei despre acţiunile prezidenţiale un mozaic de invective şi jigniri la adresa preşedintelui şi a acţiunilor lui.
E drept, mai facem greşeli, pe care ni le asumăm şi pe care încercăm să le remediem. Suntem oameni, purtăm povara greşelii cu noi. Inclusiv preşedintele. Dar e departe ca cineva din Administraţia Prezidenţială să greşească cu rea-intenţie.
Aici presa are un rol esenţial, să sesizeze greşelile şi inadvertenţele. După cum esenţial este ca jurnaliştii să aibă discernământ când utilizează tuşa groasă a ofensei personalizate sau critica de presă, formulată civilizat.
Cum colaborează preşedintele cu consilierii săi? Până acum a fost părăsit de mulţi dintre ei. De sfaturile dumneavoastră ţine cont?
La Cotroceni nu e uşor să te menţii în ritmul impus de Traian Băsescu.
Preşedintele are o energie politică debordantă, o capacitate de concentrare intensă şi continuă pe obiectivele propuse şi o forţă de acţiune care uneori intimidează, alteori produce complexe – fie de superioritate, fie de inferioritate -,fie îi obosesc pur şi simplu pe colaboratorii apropiaţi. Fiecare dintre cei plecaţi a avut măcar unul dintre motivele evocate mai sus.
Este greu să spui că-i dai sfaturi lui Traian Băsescu, fiindcă are o experienţă politică formidabilă. Asta e incontestabil. Este călit de 16 ani în lupta politică internă, cunoaşte în detaliu structurile administraţiei româneşti, cunoaşte bine legislaţia română şi comunitară şi deţine un bagaj impresionant de informaţie în aspecte ce ţin de politica externă, de la noi şi de aiurea. Ceea ce am făcut eu mereu pentru preşedinte – avem o relaţie personală mult mai veche, în stare să consolideze o încredere reciprocă – a fost să-i ofer fără întârziere şi după o documentare scrupuloasă recomandări şi soluţii pentru diverse teme şi situaţii.
Sfaturi – nu. E mult prea experimentat, pentru ca eu să-i dau sfaturi. Dar recomandări pertinente, soluţii posibile, analize politice, proiecţii şi variante riguroase – zi de zi. Decizia e la el.
Pentru mine e o bucurie să constat că parte din recomandările, soluţiile, proiectele şi variantele propuse preşedintelui se transformă în acţiune prezidenţială. Ăsta e, de fapt, rolul meu. Chiar dacă sunt consilier politic al preşedintelui, rolul meu nu e politic, ci de consiliere.
În atribuţiile departamentului condus de dumneavoastră intră atât colaborarea cu instituţiile statului, Parlament, Guvern, Administraţie Publică Locală, partide politice, dar şi cu societatea civilă, ONG-uri, asociaţii profesionale. Cum funcţionează această colaborare?
Departamentul Politic este responsabil de foarte multe domenii ale politicii interne. Este imens în privinţa responsabilităţilor care-i revin şi minuscul în privinţa numărului de personal (experţi, consultanţi, consilieri, consilieri de stat). Potrivit legii, suntem instituţie bugetară şi avem un număr strict alocat de posturi, nu putem să le suplimentăm şi ne aflăm în situaţia de a face treabă ca pentru 100-150 de persoane cu o mână de oameni – 30. Am angajat oameni tineri – media de vârstă este de 29 de ani – absolvenţi de studii superioare, cu cel puţin două limbi străine ştiute, cu cunoştinţe de computer însuşite şi am structurat responsabilităţile, pe încărcare maximă pentru fiecare.
De aceea cel mai firesc lucru la Cotroceni este să munceşti peste program.
Relaţia cu instituţiile despre care vorbiţi este cel mai adesea bună, dar niciodată suficientă pentru a rezolva toate problemele care apar sau sunt solicitate – toate în regim de urgenţă şi maximă urgenţă. Cei care vin la mine, la cabinet, vin mereu cu o problemă critică ce nu mai suportă amânare sau cu o chestiune de revendicat. Nu vin oameni mulţumiţi la mine, cum nu vin nici la ceilalţi colegi ai mei, consilieri prezidenţiali sau de stat. Oamenii sunt mereu supăraţi şi frustraţi de o situaţie sau alta şi adoptă cel mai des un ton ultimativ, catastrofic. Este imposibil să rezolvi atâtea probleme, zi de zi. Ce fac eu de fiecare dată este să menţin colaborarea, să mediez întâlniri între responsabilii direcţi pentru soluţionarea unor probleme instituţionale sau personal-umane şi să provoc întâlniri permanente între instituţiile statului şi segmente ale societăţii civile ori oameni simpli, nevoiaşi. Compartimentul de probleme cetăţeneşti este însărcinat cu relaţia cu oamenii sărmani. Sunt mulţi şi nefericiţi şi sperăm că măcar prin sesizarea expresă a instituţiilor statului cărora aceşti oameni li se adresează să le putem facilita soluţionarea problemelor lor.
Preşedintele Traian Băsescu a avut o iniţiativă bună în înfiinţarea unei comisii prezidenţiale de investigare a crimelor comunismului. A început să funcţioneze?
Da, comisia funcţionează, este operaţională şi promite să-şi atingă obiectivul – elaborarea unui raport la sfârşitul lunii noiembrie 2006, pe care preşedintele să şi-l însuşească şi să devină act oficial al statului român, de condamnare a crimelor comunismului românesc. Departamentul Politic se ocupă strict de rezolvarea problemelor de logistică şi acreditare a membrilor comisiei pentru accesul la arhivele diverselor instituţii care deţin documente relevante privind comunismul românesc. Am personal încredere că experţii şi specialiştii români şi străini vor conveni un text final care să poată fi asumat oficial de preşedintele României.
În cartea dumneavoastră atrăgeaţi atenţia asupra fenomenului de decredibilizare a instituţiilor politice şi trivializare a politicului, concomitent cu creşterea importanţei individuale a politicianului, în urma noii atitudini a presei. Este ceea ce se întâmplă în momentul de faţă, în care asistăm la ascensiunea unor personaje gen Gigi Becali, care, iată, este pe cale să-şi transforme partidul într-unul parlamentar. Dar nu cumva el este şi încurajat de atenţia care i s-a acordat chiar de către preşedinte?
Gigi Becali nu este creaţia lui Traian Băsescu. Preşedintele nu este responsabil de evoluţia domnului Becali, dacă aceasta este cumva o evoluţie strictamente politică. Domnul Becali este creaţia – dreaptă sau strâmbă – a vieţii noastre politice interne – bună sau rea -, viaţă politică aflată în căutarea principiilor şi modelelor proprii, în noul mediu de democraţie. Cetăţenii sunt cei care trebuie să se apere – prin vot – sau să promoveze-tot prin vot – aceste apariţii mai mult sau mai puţin curioase într-un mediu politic sănătos pe care ni-l dorim sănătos. Sper.
Aici e vorba, da, de rolul mass-media în facilitarea de informaţie politică echilibrată şi obiectivă, singura care-i poate face pe cetăţenii interesaţi de politică să îşi formeze o opinie pertinentă despre un personaj politic sau altul. Regimul spectacular şi ostentativ conflictual prin care mass-media din România înţelege să vândă produsul politic autohton obişnuieşte consumatorul de presă politică cu gusturi îndoielnice, triviale, care ard cerul gurii, dar şi ochii şi urechile opiniei publice, care se scârbeşte în general de politică şi politicieni. În acest regim constant de conotare, oamenii politici nu au nici o şansă, nu mai pot scăpa de brandul construit prin intermediul mass-media. Ei intră în hora mizerabilizată şi dispreţuită constant a “clasei politice” şi devin parte a ticăloşiei. Daţi-mi voie să nu cred că toate celelalte segmente ale societăţii s-au schimbat în bine în aceşti ultimi 16 ani – mediul de afaceri, armata, biserica, spitalul, şcoala, societatea civilă, mass-media – şi numai politicienii au rămas de căruţă, ultimii şi cei mai nenorociţi şi corupţi oameni, care trag în jos mersul societăţii. Pentru că aceşti oameni – “aleşii poporului” – au primit chiar votul tuturor celor de mai sus, cu câteva excepţii impuse de lege. Vă propun să extindem responsabilitatea schimbării în bine la toate categoriile enunţate mai sus. Trăim împreună şi trebuie să facem eforturi împreună. Vă asigur că preşedintele este primul care doreşte îmbunătăţirea calităţii clasei politice româneşti. Dovadă acţiunile domniei sale în privinţa reformării clasei politice.
Şi, legat oarecum de întrebarea anterioară, anumite acţiuni ale preşedintelui – altfel, normale, fireşti – nu contribuie ele însele la trivializarea instituţiei prezidenţiale?
Preşedintele este om şi, aşa cum spuneam mai înainte, poartă povara greşelii cu sine, aşa cum o purtăm fiecare dintre noi, cei care îndrăznim să muncim şi să ne implicăm în proiecte de viaţă. Dacă n-aş şti că aceste greşeli ale preşedintelui pot fi iertate şi că obiectivele şi crezurile sale politice sunt corecte şi absolut necesare pentru ţara mea, nu aş sta nici o secundă lângă dânsul. Dar ştiu că Traian Băsescu e foarte bine intenţionat şi că îşi iubeşte cu pasiune ţara. Este motivul definitiv care mă face să stau lângă el, fiindcă aşa stau mai aproape de România. Ca să ajut România cu cât pot.
Asistăm în momentul de faţă la un adevărat “război între palate” în care nici o parte nu mai pare dispusă “să ia prizonieri”.Acest lucru nu va afecta eforturile României în vederea integrării în Uniunea Europeană?
Orice deteriorare a raporturilor dintre instituţiile statului sau dintre oameni care vremelnic îndeplinesc funcţii esenţiale în statul român generează pericole care atacă direct fiinţa noastră naţională şi primejduiesc destinul României în lume. Mă îngrijorează de fiecare dată aceste întâmplări nefericite. Ştiu că preşedintele va face orice depinde de domnia sa pentru ca la sfârşitul serviciului său către ţară fiinţa noastră naţională şi destinul României în lume să fie salvate şi profund respectate.
Interviu realizat de Cezar DOBRE
Publicat în : Interviu de la numărul 39
