Evenimentele verii de pe piaţa americană a creditelor ipotecare au produs efecte pe mai toate pieţe mondiale, aducând din nou în discuţie pericolul unei crize economice mondiale. Va fi sau nu va fi? – aceasta este întrebarea!
Cauza imediată
Piaţa creditelor ipotecare din SUA pare a fi buba care s-a spart. Parcă urmând principiul vaselor comunicante, puroiul s-a răspândit cu o viteză ameţitoare. În logica economică a zilelor noastre, era limpede că această criză de lichiditate nu avea cum să rămână doar un fenomen american. Băncile s-au ferit să mai acorde credite, implicit – au crescut şi dobânzile. Dând dovadă de o surprinzătoare, dar benefică solidaritate, băncile centrale şi-au unit eforturile injectând pe pieţe sute de miliarde, numai în ultimele două zile (9-10 august) Banca Centrală Europeană aruncând pe piaţă 150 miliarde de euro.
Lipsa de lichiditate a condus însă la vânzări importante la bursele internaţionale. Dow Jones şi NASDAQ au încheiat săptămâna cu scăderi semnificative. Unda de şoc a trecut uşor Atlanticul şi Pacificul, afectând cele mai importante burse europene şi asiatice, care au înregistrat în unele zile scăderi de până la 2-4%.
Efectele asupra României
Parafrazându-l oarecum pe Mark Twain, aş spune că nici noi nu ne simţim prea bine: atât indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti, cât şi indicele ROTX de la bursa vieneză prezintă scăderi. Deşi unii au acreditat ideea că este vorba doar de simpla dorinţă a investitorilor de a-şi marca profiturile, situaţia este mult mai complexă. Investitorii străini sunt puşi în situaţia de a vinde plasamente rentabile de pe bursele mai mici tocmai datorită lipsei de lichidităţi.
Dovada a venit indirect de la şedinţa valutară a BNR-ului, unde leul a avut o puternică tendinţă de depreciere (şi) ca urmare a cumpărărilor de valută de către nerezindenţi. După ce în primele zile unii au considerat deprecierea leului doar o furtună într-un pahar cu apă, tendinţa aceasta devine pe zi ce trece certitudine.
Deşi media românească este plină de mame omida, bocitoare şi nostradamuşi care prevăd apocalipsa, situaţia nu reprezintă decât un răspuns firesc al pieţei româneşti la ce se întâmplă pe plan mondial. Ce se întâmplă pe plan mondial afectează şi România. Indiferent că ne place sau nu.
Un adevărat pericol pentru România poate fi adus de creşterea dobânzilor la euro, caz în care noi am suferi o dublă lovitură: în primul rând asupra economiei naţionale, dar şi asupra populaţiei împrumutată în valută. Guvernatorul BNR a tras suficient de multe semnale de alarmă, dar au fost prea puţine urechi de auzit.
Surpriză sau bombă cu ceas?
Surpriza efectivă a adus-o Federal Reserve, care a scăzut dobânda de refinanţare cu 0,5% la 5,75%. Urmarea imediată – practic în aceeaşi zi – a fost creşterea tuturor burselor europene, urmat apoi de o uşoară detensionare pe mai toate pieţe lumii.
Rămâne de văzut cât de importantă a fost această mişcare. La prima vedere, pare o mişcare inteligentă menită a tempera criza de lichidităţi. Cu tot respectul pentru profesioniştii care au gândit această scădere a dobânzii de refinanţare, este mai mult o amânare a crizei. În maxim o lună se poate certifica dacă a fost suficientă. Poate fi răgazul dat celor care se pot salva de la “pierire” sau poate nu.
Dar despre evoluţia burselor şi despre criză în general, deşi fiecare şi-a format o părere, încă este prematur să dăm verdicte.
Două importante aspecte cu iz secundar merită însă atenţia noastră:
1. Rămâne USD moneda principală a lumii?
Dolarul american încă este principala valută. Nu pentru mult timp. Se zbat să rămână acolo, dar le este din ce în ce mai greu. S-a afirmat în această săptămână că s-a apreciat euro, că s-a apreciat yenul, dar nu s-a pus clar punctul de i – dolarul american este în cădere.
S-a spus în dese rânduri în ultimul deceniu că SUA se finanţează prin emitere de monedă, dar fără susţinere financiară. Binenţeles, fapt nedovedit. Dar cum poate fi dovedit atâta timp cât americanii neagă vehement, iar adepţii acestei teorii nu aduc argumente concrete în acest sens?! După anul 2000, când euro a devenit principala monedă în care se raportau tranzacţiile europene, iar Irakul a început cotarea preţului la ţiţei tot în moneda unică europeană, lucrurile au luat o întorsătură nefericită pentru SUA. Mai pe la colţuri s-a spus nu o dată că acest fapt a contat decisiv în atacarea Irakului. Având în vedere că principalele companii petroliere străine care activau acolo erau franceze şi ruseşti, logica capătă contur.
Subiect sensibil pentru americani, piaţa auto a cunoscut în 2007 o premieră: Toyota a devenit numarul 1 mondial la vânzări, întrecând General Motors. Asta dacă nu cumva consolidarea rezultatelor grupului a fost făcută din pix anul trecut – CNN afirmând aceasta pe seama controversatei includeri minibusului Wuling Sunshine în rezultatele grupului.
În condiţiile în care economia Statelor Unite este susţinută de IT şi servicii, întrebarea firească este următoarea: fără industrie, mai poate fi SUA pe primul loc? Şi când spunem IT, putem spune de fapt orice în afară de hardware, care în larga sa majoritate este fabricat în China. De la PC-urile IBM până la căştile Genius sau microfoanele Teac, pe toate produsele scrie “Made in China”. Nu pare a fi suficient că au fost gândite în SUA. Am spus nu pare, dar începe să devină tot mai clar că nu este!
Astfel ajungem şi la punctul doi, veţi vedea aceasta în cele ce urmează.
2. Sunt pieţele economice teatrul unui război?
SUA începe să realizeze capcanele unei economii care în ultimele decenii a mers pe principiul superiorităţii de neştirbit. Ameninţările asupra Chinei nu doar că nu-i sperie pe chinezi, dar chiar nu mai sperie pe nimeni. S-a ajuns până acolo încât vorbesc despre boicotarea JO de la Beijing din 2008 vezi-Doamne datorită încălcării drepturilor omului în acestă ţară.
Întâmplător sau nu – mai curând nu! – recent a avut loc în Siberia un important exerciţiu militar ruso-chinez. Purtând denumirea de “Misiunea de Pace 2007” şi având duşman declarat terorismul, exerciţiul pare a avea acelaşi grad de nevinovaţie cu cele ale americanilor. La summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (mai pe scurt SCO) participă cu statut de observator 4 importante state asiatice: India, Pakistan, Iran şi Mongolia. De remarcat că Iranul cere de 5 ani aderarea la SCO.
Aparent, SCO rămâne de aceeaşi baricadă cu NATO, doar că resping interferenţele SUA în afacerile interne ale statelor suverane. Deci prezenţa americană în Afganistan deranjează. Firesc… Nu ştiu cum s-a terminat / se va termina summit-ul SCO, dar semnalul este vizibil anti-SUA.
Revenind asupra problemei pe care am ridicat-o trebuie să remarcăm că în acest context a survenit ştirea că companiile ruseşti au pierdut circa 35 miliarde USD de pe urma crizei pieţelor financiare. Presând Europa din punct de vedere energetic şi luptându-se alături de China pentru influenţa asupra Asiei, Rusia pare a ignora două aspecte: dependenţa financiară a Asiei de Sud-Est faţă de SUA şi neutralitatea Japoniei.
Este limpede ca lumina zilei că războaiele se poartă acum neconvenţional pe tărâmuri economico-financiare. Din criza actuală se întrevede nu doar pericolul repetării unei crize mondiale de avergura celei din ’29-’33, ci şi o reaşezare de forţelor, mai ales a celor financiare. Lumea arabă deşi pare oarecum în afara problematicii, poate fi chiar cheia. Numai că lumea arabă este împărţită între pro şi contra americani. Capetele de pod ale acestora din Arabia Saudită şi Kuweit îşi spun cuvântul. Pe de altă parte Ben Laden are o uriaşă influenţă.
Dacă asistăm la un război economic, vrând-nevrând trebuie să acceptăm că lumea arabă poate avea o influenţă decisivă. De parte cui? Aceasta rămâne de văzut. Până una-alta să sperăm că războiul nu va depăşi limitele din scandalurile jucăriilor sau al hainelor pentru copii.
