Alături de Justiţie şi Afaceri Interne, Concurenţa este un domeniu sensibil în România, a cărui neglijare poate determina Comisia Europeană să recomande amânarea cu un an a aderării. Concurenţa este şi un domeniu cu impact major asupra funcţionării economiei de piaţă, în general şi a drepturilor consumatorilor, în particular.
Spre deosebire de alte aspecte sensibile ale dosarului de aderare, acesta este insuficient explicat publicului larg. Distorsionarea mediului concurenţial este cauza multor tare economice, de la inflaţie până la lipsa investiţiilor străine directe. Iar, dacă mai există dubii în privinţa importanţei unei politici concurenţiale sănătoase, acest subiect a fost prezent neîncetat în discursurile oficialilor europeni. În Tratatul de aderare au fost precizate patru clauze la acest capitol şi, în lipsa aplicării acquis-ului,poate fi un motiv de poticnire în drumul României spre Europa.
Politica de concurenţă
Concurenţa este un concept global care determină trendul spre calitate al producţiei şi al produselor de pe piaţă. Scopul politicii de concurenţă comune europene nu este doar de curăţare a economiei de firmele necompetitive, de asigurarea unui mediu economic cu şanse cât mai egale sau crearea de locuri de muncă stabile, ci mai ales protejarea intereselor consumatorului care trebuie să aibă acces la produse şi servicii de calitate şi la un preţ cât mai mic. Concurenţa între firme favorizează inovaţia, reduce cheltuielile de producţie, creşte eficienţa economică.
Din aceste motive, principalele domenii vizate de politica concurenţială a Uniunii Europene sunt reglementările antitrust, liberalizarea sectoarelor monopoliste (telecomunicaţii, gaze, electricitate, transporturi feroviare) şi monitorizarea ajutoarelor de stat. Acest ultim capitol este foarte sensibil în UE ca şi în România, dar acquis-ul concurenţial consideră benefice ajutoarele pentru dezvoltare regională, IMM-uri, întreprinderi aflate în dificultate, cercetare-dezvoltare, mediu şi instruirea personalului.
Punând în oglindă felul în care România a înteles până acum politica în domeniul concurenţei şi felul în care este aceasta aplicată în UE, avem de-a face cu două mentalităţi care provin din practicarea îndelungată a două modele economice foarte diferite: capitalism liberal versus economie planificată.
Dacă, în lipsa unei culturi a concurenţei, cetăţenii mai au nelămuriri şi pot face confuzii, instituţiile statului nu pot fi scuzate că au tolerat practicarea unor măsuri anacronice în economia de piaţă: ajutoarele de stat pentru sectoarele falimentare acordate pe criterii clientelare, menţinerea monopolurilor, formarea trusturilor şi abuzul de poziţie dominantă, neaplicarea legislaţiei în domeniu şi lipsa de sancţionare a abuzurilor. Ameninţată cu activarea clauzei de salvgardare, România trebuie să dovedească, înainte de a deveni membră, că a înţeles acest sistem în care statele comunitare formează o piaţă unică, cu reguli unice, în cadrul căreia agenţii economici trebuie să aibă şanse cât mai egale.
Marile deficienţe
Cele patru clauze care au fost ataşate încheierii Capitolului 6 – Concurenţa se referă la întărirea controlului ajutoarelor se stat de către Consiliul Concurenţei şi creşterea capacităţii sale administrative, aplicarea legislaţiei în domeniile ajutorului de stat şi antitrust, restructurarea industriei siderurgice prin sistarea ajutoarelor până în 2008, nivel de ajutor fix pentru restructurare şi reducerea capacităţilor pentru produsele finite.
Încălcarea regulilor concurenţei este asociată în primul rând cu ajutoarele de stat acordate pe criterii clientelare unor sectoare falimentare şi cuprinse de scleroză. Uniunea Europeană, prin vocea Comisiei Europene, a tras numeroase semnale de alarmă incriminând practicile de favorizare a anumitor întreprinderi, care pot afecta comerţul intern al UE, menţionând că statele membre nu vor accepta o asemenea situaţie. Prima avertizare a fost transmisă Guvernului român în luna iunie 2005, în care erau semnalate restanţe la aplicarea acquis-ului,carenţe în evidenţa ajutoarelor de stat, nerespectarea legislaţiei de către ministerele finanţatoare, probleme în iniţierea investigaţiilor din oficiu şi a recuperării de către Consiliul Concurenţei a ajutoarelor acordate în trecut pentru siderurgie.
De 15 ani subvenţiile bugetare neglijează domenii ca cercetarea, mediul sau educaţia pentru a susţine sectoare economice neproductive şi muribunde din industria grea. În acest timp au fost risipite aproximativ 17 miliarde de euro, ceea ce dezvăluie o situaţie dramatică: economia românească în evoluţia ei postcomunistă pare să nu poată funcţiona fără intervenţia statului. În disonanţă cu UE care acordă în medie 0,5-1% din PIB pentru subvenţii, iar acest procent este alocat cercetării, dezvoltării regionale sau mediului, România a alocat constant 4-5% pentru restructurarea întreprinderilor. În plus, deşi tendinţa ar fi trebuit să fie descendentă, în 2004 nivelul ajutoarelor a crescut, timp în care Capitolul Concurenţă se negocia. Astfel capitolul a fost închis printre ultimele şi s-au acordat perioade de tranziţie pentru zonele libere şi defavorizate şi pentru restructurarea siderurgiei unde consecinţele negative asupra angajaţilor nu pot fi neglijate.
Pe lângă practica anticoncurenţială a acordării ajutoarelor de stat, multe alte fenomene afectează piaţa românească şi necesită o reglementare mai strictă. Este vorba despre concurenţa neloială care se manifestă prin: concurenţă parazitară (imitarea metodelor publicitare ale concurenţei, referiri la mărci celebre etc.), deturnarea clientelei prin imitarea numelor şi semnelor distinctive ale unei mărci, ceea ce creează confuzie consumatorului, presiuni pentru dislocarea forţei de muncă şi a clienţilor, înţelegerea secretă (cartel) şi abuzul de poziţie dominantă. În acest ultim domeniu Consiliul Concurenţei a dat un număr foarte mic de decizii de sancţionare.Aceste fenomene au caracterizat şi mai caracterizează economia românească şi de altfel toate economiile lumii, chiar pe cele ale statelor dezvoltate. Diferenţa este însă între tolerarea şi amendarea lor.
Rezultatele acestor încălcări ale legii concurenţei afectează direct creşterea economiei, interesele consumatorilor şi imaginea României, îndepărtând investitorii, care se văd discriminaţi, şi distrugând încrederea acordată de Comisia Europeană prin angajamentele pe care statul român si le-a luat la sfârşitul anului trecut.
Tratatul de aderare precizează că ineficienţa Consiliului în controlul ajutoarelor de stat sau continuarea acordării acestor subvenţii pentru siderurgie în perioada 2005-2008 va duce la activarea clauzei de salvgardare. Consiliul Concurenţei este o instituţie-cheie, dar nu este unica structură responsabilă. În ianuarie 2005 au fost sistate ajutoarele de stat în siderurgie, în afara întreprinderilor cuprinse în perioada de tranziţie, iar Consiliul Concurenţei a adoptat în premieră o serie de măsuri de control şi investigaţie a celor care au primit ajutoare de la buget.
O nouă cultură a dezvoltării
Ajutoarele de la buget nu sunt inexistente în statele Uniunii Europene, ele sunt chiar necesare în sectoarele cu potenţial de creştere şi care sunt vitale pentru o dezvoltare economică durabilă. În prezent există o dezbatere la nivelul UEcare se confruntă cu dileme în ceea ce priveşte viitorul politicii de concurenţă în special între opţiunea de a susţine sectoarele tradiţionale sau de a încurajara inovaţia şi cercetarea. Premierul britanic Tony Blair a provocat cu ocazia votării bugetului UE şi a lansării preşedinţiei britanice a Uniunii o dezbatere aprinsă subliniind necesitatea ca ajutoarele de la buget să-şi schimbe direcţia dinspre agricultură, industrie şi probleme sociale spre cercetare şi dezvoltare. Olandeza Neelie Kroes, comisar pentru Concurenţă, a iniţiat deja reforma ajutoarelor de stat pentru a înlocui vechiul sistem de ajutoare pe criterii regionale, în care statele şi întreprinderile bogate erau favorizate, mutând prioritatea asupra noilor ţări-membre şi a sectoarelor cercetare-inovare. Aşadar, această dilemă este de actualitate şi în interiorul Uniunii.
România, în conformitate cu prevederile din Tratatul de aderare, poate să acorde până în 2008 ajutoare financiare temporare pentru restructurarea industriei siderurgice (ISPAT-SIDEX Galaţi, Siderurgica Hunedoara, COS Târgovişte, CS Reşiţa, IS Câmpia Turzii şi Donasid Călăraşi), ca şi pentru zonele defavorizate (Valea Jiului, Apuseni, Copşa Mică, etc.). Dacă pentru aceste domenii se găsesc bani, pentru cercetare-dezvoltare şi mediu par să nu existe niciodată fonduri. Schimbarea de viziune ar trebui să atingă şi România care neglijează de ani buni sectoarele vitale ale dezvoltării ei durabile, în timp ce solicitările de ajutor financiar ale instituţiilor de cercetare zac uitate la Consiliul Concurenţei, iar sediile şi dotările materiale se degradează.
Dacă acum instituţiile româneşti par să nu înţeleagă valoarea angajamentului şi necesitatea obiectivă a reformei, după aderare reglementarea sectorului Concurenţă va fi unul din domeniile exclusive ale Comisiei Europene. Ceea ce înseamnă că numărul ajutoarelor de stat va scădea drastic, subvenţiile îşi vor schimba destinaţia şi vor trebui bine motivate pentru a fi aprobate, iar încălcarea legislaţiei comunitare va atrage sancţiuni din partea Curţii Europene de Justiţie.
Publicat în : Idei contemporane de la numărul 29
