Home » Idei contemporane » Conservatorism (I)

Conservatorism (I)

Termenul de conservator, în genere, a suferit o denigrare în ultimele doua secole de istorie si civilizatie europeana. O denigrare promovata deopotriva de liberalismul si democratia triumfatoare si de ideologiile de stânga si extrema stânga, care au impus într-o buna parte a continentului experiente politice, economice, sociale si culturale. Termenul de conservatorism a servit ca antiteza a progresului si a devenit mai mult sau mai putin o insulta. Au existat însa si reusite de analiza a conservatorismului în sens constructiv. Cele mai importante vin din cultura germana si britanica.

Termenul de conservator, în genere, a suferit o denigrare în ultimele doua secole de istorie si civilizatie europeana. O denigrare promovata deopotriva de liberalismul si democratia triumfatoare si de ideologiile de stânga si extrema stânga, care au impus într-o buna parte a continentului experiente politice, economice, sociale si culturale. Termenul de conservatorism a servit ca antiteza a progresului si a devenit mai mult sau mai putin o insulta. Au existat însa si reusite de analiza a conservatorismului în sens constructiv. Cele mai importante vin din cultura germana si britanica. Si nu întâmplator. În Anglia se naste critica la adresa revolutiei franceze, luând forma cea mai coerenta în Germania-. Germania- face pentru ideologia conservatoare ceea ce Franta face pentru iluminismul progresiv. Se poate spune, desigur rezumând totul la maximum, ca Franta a dezvoltat în modul cel mai radical elementele iluministe si rationale ale constiintei, devenind o purtatoare a “gândirii abstracte”, iar Germaniei i se poate atribui rolul complementar de a fi facut o arma spirituala din gândirea istorico-organica conservatoare (Cum observa Marx: “Germania- a trait revolutia franceza pe planul filosofiei”). Cât priveste Anglia-, ea este tara- tipic “gradualistica”, cu o dezvoltare evolutiva nu revolutionara si deci usor pretându-se la conservatorism. Gradualismul englez s-a sprijinit pe remarcabila elasticitate si putere de adaptare la nou a straturilor sociale conservatoare, care au reusit sa pastreze în acest fel puterea. Anglia- e o tara- în care nobilimea nu a devenit niciodata o casta. Ductilitatea ei mentala a fost remarcabila (Vezi scrierile lui Burke, Tocqueville, David Hume, Jacques Necker, Robert Salisbury, Hippolyte Taine, George Santayana sau G. K. Chesterton, Ortega y Gasset, K. Mannheim, sau, mai nou, David Cannadine, F. Meusel, J.Moser, A.Muller Arthur Audhey, Greta Jones, W.T.M. Riches…). Conservatorismul din tari mai mici ale Europei s-a bucurat, de asemenea, de studii al caror rasunet a ramas mai mult local.

Traditionalism-conservatorism

În analiza conservatorismului trebuie mai întâi facuta distinctia între conservatorism si traditionalism. Cel din urma termen desemneaza “o caracteristica universal umana”, exprima tendinta de a se tine tenace de traditie, tendinta de neaderarea decât cu greutate la nou. A mai fost numita aceasta tendinta si “conservatorism natural”. S-a încetatenit însa denumirea de traditionalism, preferata de Max Weber. Traditionalismul este comportamentul contrapus oricarui reformism, este rezistenta dintâi la orice nou. E universal uman. Un astfel de traditionalism este prezent si în epoca moderna, nu doar în cea veche. Denota “o caracteristica psihologica formala”, activa mai mult sau mai putin în orice individ. Comportamentul traditional nu e legat nici macar în epoca moderna de conservatorismul politic. Sunt persoane politic “progresiste” care în chestiuni de viata sunt traditionaliste si invers.

Un traditionalist în fata introducerii, de pilda, a drumului de fier e, desigur, împotriva, un conservator, unul care actioneaza în cadrul conservatorismul politic, reactioneaza în functie de programul partidului conservatorilor din tara- respectiva. Conservatorismul este un fenomen specific modern, istoric. Conservatorismul politic este “o structura spirituala obiectiva”, fata de subiectivismul indivizilor singulari, care actioneaza în sens traditionalist. Cu alte cuvinte, traditionalismul este un concept sociologico-generalizant vechi de când lumea, în vreme ce conservatorismul este un concept istorico-sociologic, care desemneaza un fenomen modern, istoric si sociologic determinat. Între cei doi termeni este o diferenta esentiala. Cel dintâi care a conferit conservatorismului aceasta conotatie, de structura spirituala obiectiva, iesita dintr-o anume conjunctura istorica, a fost Chateaubriand. În Germania termenul devine frecvent în anii 30 ai secolului 19. În Anglia din 1830. În România dupa 1860.

Conservatorismul-reactie la revolutia franceza

Ca si liberalismul, conservatorismul îsi are si el radacinile în revolutia franceza. Este reactia sociala, politica, intelectuala la acest remarcabil eveniment. Revolutia a creat conditiile sociale si politice, care au determinat aparitia conservatorismului. Cu revolutia, complexul istorico-social a devenit mai dinamic si în cadrul lui s-a relevat cu claritate importanta pentru ansamblu a oricarui element component. S-a diminuat corespunzator numarul unitatilor izolate, închise în sine, care mai înainte erau dominante. Dinamica complexului istorico-politic a produs o mai mare diferentiere sociala. Au aparut straturi sociale care au reactionat neomogen la noile tendinte de dezvoltare. Lumea ideilor si a intentiilor fundamentale vehiculate de aceste idei se divide si ea, luînd nastere curente sociale corespunzatoare acestor idei care se manifesta potrivit diferentierilor sociale reprezentate.

Egalitate”, proprietate genuina, aderenta la imediat

Care este continutul spiritual al conservatorismului? Conservatorii resping conceptul burghez de egalitate care sta la baza teoriei burgheze de libertate. Pentru conservatori, oamenii sunt prin natura lor intima inegali si adevarata libertate consista în posibilitatea ce se acorda fiecaruia de a dezvolta ceea ce are particular. Altfel, un concept exterior de libertate distruge întreaga sfera de individualitate data de natura. Cu alte cuvinte, conservatorii resping ‘libertatea atomistica’, libertatea abstracta si egalitatea fortata a indivizilor, care nu au cum sa fie egali. Accepta însa libertatea unor comunitati organice. Inevitabil, aceasta libertate presupune si anumite privilegii, care, tot inevitabil, creaza alte inegalitati. Sunt mai mari aceste inegalitati decât celelalte? Conservatorii spun ca nu.

Conservatorismul respinge si conceptia burgheza a proprietatii. Dezvolta conceptul unei “proprietati genuine”. Potrivit acestuia, proprietatea de mai înainte era legata de proprietar prin alte legaturi decât cea moderna. Ea conferea proprietarului anumite privilegii si prerogative, consfintindu-i de pilda, dreptul de a avea un cuvânt în afacerile statului, dreptul de vânatoare, apartenenta la jurii s.a. Era deci o proprietate strâns legata de onoarea personala a proprietarului. Daca, de exemplu, proprietarul îsi înstraina posesia, dreptul de vânatoare nu putea fi înstrainat, era semnul distinctiv ca noul proprietar nu era cel “autentic”. Onoarea nu era transferabila. Era deci, o relatie non fungibila între o determinata proprietate si un determinat proprietar si orice proprietate era impregnata de acest raport personal. Declinul acestui raport, considera conservatorismul, s-a datorat dreptului roman, de fapt “revolutiei romano-franceze”.

O alta trasatura esentiala a gândirii conservatoare este aderenta la ceea ce este imediat, la concret. Scrie Burke: “Eu nu ma interesez de enigma originilor, nici de acel dureros sfârsit al tuturor lucrurilor”. Mannheim e si mai precis: “a trai si a gândi în chip concret semnifica… o vointa de a actiona exclusiv referitor la ambientul imediat, un refuz radical al domniei posibilului si al speculativului”. Conservatorul pleaca totdeauna de la un fapt singular, de la un fapt dat, nu se arunca spre un orizont dincolo de acest fapt imediat. E preocupat sa actioneze imediat, cu detalii concrete, si nu se preocupa de structura lumii în care traieste, nu-si pune întrebari la care nu are un raspuns în acel moment. Aceasta spre deosebire de modul de a actiona liberal-burghez, progresist, care pleaca totdeauna de la ceea ce ar putea fi posibil, trecând peste ceea ce este dat imediat. Reformismul conservator tinde totdeauna sa înlocuiasca fapte singulare cu alte fapte singulare. Nu tinde sa transforme lumea întreaga, cum o face liberalismul, ci sa substituie un fapt singular cu un alt fapt singular; sa amelioreze o situatie nu sa o schimbe. Tendinta progresista este spre sistem, cea conservatoare spre cazuri particulare.

Totodata, întelegerea particularului de catre conservatorism este facuta prin continuarea trecutului. Semnificatul unui fapt particular deriva din ceea ce e în spatele lui, în trecut, din ceea ce e prefigurat în germene. Progresistul traieste prezentul ca început al viitorului, în timp ce pentru conservator prezentul e ultima etapa a trecutului. De aici toate programele conservatoare în toata lumea si în România, care toate voiau sa amelioreze, nu sa schimbe dintr-o data.

Acestea ar fi trasaturile esentiale ale conservatorismului înteles ca reactie hotarâta la revolutia franceza. Numai ca acest tip de conservatorism nu defineste întreg curentul conservator, în evolutia sa. Este doar partea sa initiala. Odata depasite straturile sociale si intelectuale care i-au dat nastere, se dezvolta înca din timpul restauratiei si un alt tip de conservatorism, radical diferit de precedentul, si care sub anumite forme dainuie si în zilele noastre.

Continuarea în numarul viitor.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 12
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress