Cred că în cazul lui Traian Băsescu mai potrivit ar fi însă termenul de „batista pe țambal”. Cazul Papici reprezintă ieșirea oficială din scenă a lui Traian Băsescu în calitate de om politic relevant. Eșecul Mișcării Populare mai putea fi estompat, însă eșecul „puciului” e mai greu de digerat. Și ce frumos începuseră toate… „Rup pactul”, Tăpălagă face spume, „acoperiții” fac clăbuci, Papici devine subit martiriul justiției independente, Ponta „criminalul” care subjugă justiția. Ce subiect suculent într-o perioadă de acalmie când presa quality de la noi digera încă ciorba de potroace a „nunții secolului” între Bianca Drăgușanu și băiatul acela de meteo care a fost gagicul lui Anda Adam și al cărui nume îmi scapă. Scenariul cunoscut de la suspendarea de anul trecut.
Patria e în pericol, președintele la post, gata să o salveze. Numai că, de data asta, „licuriciul” a spus „stop joc”. Le-a ajuns țeapa luată în 2012. Și pactul de coabitare a rămas nerupt, Papici s-a ales cu vreo două-trei interviuri de „martir”, nea Jack Cristoiu a putut să bată câmpii liniștit cu domnul Liviu Dragnea și tot demersul lipsit de logică s-a fâsâit. Noroc că a venit cutremurul și lumea a căpătat alt subiect interesant de discuție.
Pentru Traian Băsescu este în mod sigur un duș rece. Nu mai beneficiază de sprijinul necondiționat al occidentului, atuul său cel mai important. „Licuricii” l-au acceptat pe „plagiator” și, în mod sigur, la fel o vor face și cu Crin Antonescu atunci când acesta va ajunge la Cotroceni. Au mai rămas doi piloni ai puterii sale, Serviciile și Justiția, dar și aceștia sunt încetul cu încetul scăpați din mână.
Sigur, nu fac parte dintre cei care cred în teoria conspirațiile. „Serviciile” și „Justiția” nu sunt un tot unitar care să se subordoneze integral unuia sau altuia. După cum la fel de clar este că în cei 9 ani de mandat, Justiția și Serviciile s-au ocupat preponderent de inamicii președintelui, ocolind cu obstinație teme și persoane din apropierea sa. Asta nu înseamnă că acele dosare nu există și că ele nu vor apărea la momentul potrivit. În opinia mea, Serviciile și Justiția fac în momentul de ceva vreme un bun management al oportunităților. [Vorbesc, totuși, de cazurile reale de corupție, nu de făcături cum este „șantajul” lui Voiculescu sau „dosarul referendumului”, în care fabricarea este evidentă de la o poștă.]
Ținând cont de experiența și abilitățile dovedite în trecut este greu de înțeles atacul lui Traian Băsescu cu exact aceleași arme ca în 2012. Fractura de logică în acest caz – este întreruptă o delegare a unui procuror DUPĂ ce acesta trimisese dosarul la DNA, unde activează omul președintelui, Codruța Koveși – a dat ceva greutăți de susținere fanilor săi (mă rog, la Tăpălagă e ceva normal) dar era evident că va fi greu de acceptat de „licuricii”, până de curând binevoitori cu președintele.
Această repetare arată o slăbiciune politică a lui Traian Băsescu și trădează o anumită frustrare și iritare din cauza continuelor eșecuri. În trecut, spontaneitatea l-a ajutat mult să cucerească simpatia populară, acum îi joacă feste (cum a fost și în 2012 cu Arafat). Aceste greșeli neforțate și eșecurile politice îl exclud din jocul politic, chiar dacă ele nu sunt atât de semnificative pentru electorat. De-acum, e doar o chestie de timp până când „haita” îl va devora.
În plan extern, Traian Băsescu a mai suferit o umilință chiar pe proiectul său de suflet, Basarabia. Un proiect pe care l-a început bine, a fost multă vreme cea mai consistentă voce pe domeniu, după care, așa cum face de obicei, s-a supărat și și-a luat jucăriile și a plecat, lăsându-l acum pe Victor Ponta să culeagă roadele. Față de Republica Moldova, Traian Băsescu a făcut multe promisiuni pe care nu le-a ținut. Faptul că Barrosso a ieșit la conferința de presă cu Victor Ponta și cu premierul moldovean Iurie Leancă mai taie încă un pic din legenda sprijinului european necondiționat pentru Traian Băsescu și poate fi interpretat ca un restart al relațiilor UE cu România.
În fine, scandalul terenului din Călărași cumpărat de fiica sa reprezintă bomboana pe coliva unui președinte redus la „daraveri de clopotniță”, readucând în amintire celebrul caz Mihăileanu, din al cărui dosar dovezile au dispărut în mod convenabil. Colac peste pupăză, mai dă și telefon lui Chițoiu pentru a-l păstra în funcție pe cel care a dat creditul generos încălcând limitele maxime de expunere stabilite de CEC pentru simpli cetățeni. Avem aici cel mai simplu de demonstrat caz de folosirea a influenței funcției publice pentru obținerea de avantaje adică exact motivul pentru care Adrian Năstase a vizitat deja „brutăria” și același lucru i se pregătește lui Liviu Dragnea. [Pentru aceeași încadrare, un alt caz ușor de demonstrat este implicarea consilierilor prezidențiali în fabricarea partidului Mișcarea Populară.]
Ar merita consemnat și un alt eșec al unui proiect de suflet al președintelui, Elena Udrea. Prin fuziunea PMP cu PFC, președintele îl acceptă practic pe Mihai Răzvan Ungureanu candidat la președinție în locul blondei sale favorite.
