Cristofobia – toleranţa este pentru toată lumea, mai puţin pentru intoleranţi

Islamofobia păleşte în comparaţie cu cristofobia prezentă în majoritatea societăţilor musulmane. Auzim des musulmani plângându-se că sunt victime ale abuzului în Occident, dar se vorbeşte puţin despre felul în care sunt tratate minorităţile religioase în lumea islamică, despre modul în care creştinii sunt ucişi din cauza religiei lor. Este un genocid în creştere care ar trebui să alarmeze. 

În ultimii ani, oprimarea violentă a minorităţilor creştine a de­ve­nit o normă în lumea musul­ma­nă din Africa de Vest şi Orientul Mijlociu până în Asia de Sud şi Oceania. În unele ţări guvernele au ars biserici şi au arestat enoriaşi, în altele grupuri rebele au luat problema în propriile mâini şi au trecut la uciderea creştinilor.
Mass-media are reticenţe în a re­la­ta astfel de incidente. Una dintre ele poate fi teama de a provoca violenţe suplimentare. Un alt aspect ar putea fi influenţa grupurilor de lobby, în special Organizaţia pentru Cooperare Islamică. În ultimul deceniu, grupurile de lobby au avut succese remarcabile în a con­vinge figuri publice importante şi jur­nalişti din Occident cu privire la per­cepţia anti-musulmană discrimina­torie numită „islamofobie” – un termen me­nit să obţină aceeaşi dezaprobare morală ca xenofobia sau homofobia. Şi acest lucru se petrece în timp ce cristofobia este prezentă în societăţile musulmane de la un capăt la altul al globului.
Cristofobia îşi face simţită prezenţa prin legi privind blasfemia, crime bru­tale, mutilări şi arderea aşezămin­te­lor sfinte. În Nigeria, statul cu cea mai mare minoritate creştină (40 la sută) în raport cu populaţia sa (160 milioane), creştinii au suferit toate aceste forme de persecuţie. Radicalii islamişti, cons­tituiţi într-o grupare intitulată Boko Haram, afirmă că scopul lor este insti­tuirea Sharia (codul religios şi moral al religiei islamice) şi declară că vor ucide toţi creştinii din ţară. În luna ianuarie 2012, gruparea Boko Haram a fost respon­sabilă de uciderea a 54 de creştini. În anul 2011, membrii săi au ucis cel puţin 510 persoane şi au ars sau distrus mai mult de 350 de biserici, din 10 state situate în nordul ţării. Gruparea foloseşte arme de foc, cocteiluri Molotov, chiar şi macete, şi de fiecare dată când lansează atacuri asupra creştinilor strigă „Allahu Ak­bar!” („Dumnezeu este mare!”). Atacul asupra unei biserici catolice în seara de Crăciun a lăsat în urmă 42 de morţi. Islamiştii radicali s-au concentrat până acum pe uciderea de clerici creştini, politicieni, studenţi, poliţişti şi soldaţi, precum şi clerici musulmani care condamnă comportamentul lor.
În Sudan cristofobia are o formă aparte. Guvernul autoritar al musul­ma­nilor sunniţi din nordul ţării persecută minorităţile creştine şi animiste din sud. Ceea ce a fost adesea descris ca fiind un război civil este, în practică, persecuţia guvernului sudanez susţi­nut de minorităţile religioase. Această persecuţie a culminat cu genocidul din Darfur, care a început în anul 2003. Chiar dacă preşedintele musulman din Sudan, Omar al-Bashir, a fost pus sub acuzare de către Tribunalul Penal Internaţional de la Haga, care i-a adus trei capete de acuzare pentru genocid şi pe 9 iulie 2011 a luat fiinţă statul Sudanul de Sud, violenţa nu s-a ter­minat. În sud, la Kordofan, creştinii sunt în continuare supuşi bombar­da­mentelor aeriene, omorurile, răpiri de copii şi alte atrocităţi încă se întâmplă.
Egiptul este ţara unde persecuţiile au fost întreprinse atât de grupurile extraguvernamentale, cât şi de către agenţii de stat. Creştinii copţi, care alcătuiesc aproximativ 11 la sută din populaţia ţării, au mărşăluit pe 9 octombrie 2011, în zona Maspero din Cairo, în semn de protest faţă de valul de atacuri islamiste care au urmat răsturnării regimului Mubarak (incen­die­ri de biserici, violuri, mutilări şi crime). Astfel că până la sfârşitul anului 2011 mai mult de 200.000 de creştini copţi au fugit din casele lor de teama unor atacuri.
În Irak, începând din anul 2003 mai mult de 900 de creştini (îndeosebi creştini asirieni) au fost ucişi de violenţa teroristă din Bagdad şi peste 70 de biserici au fost arse. Mii de creştini irakieni au fugit din ţară ca urmare a violenţei îndreptate împotriva lor – de la 1,4 milioane de creştini în anul 2003, numărul lor a scăzut la mai puţin de o jumătate de milion cât este estimat în prezent.
În Pakistan trăiesc 2,8 milioane de creştini care reprezintă aproximativ 1,6 la sută din populaţia ţării care este de 170 de milioane. Ca minoritate religi­oa­să, creştinii de aici trăiesc cu o permanentă frică nu doar din cauza teroriştilor islamişti, dar şi din pricina legilor draconice privind blasfemia. Este notoriu cazul unei femei creştine condamnată la moarte pentru presu­pu­sa insultare a profetului Mohamed. Ca urmare a presiunii internaţionale fe­meia urma să fie eliberată, dar a fost ucisă de gardianul care o păzea. Deşi acesta a fost condamnat la moarte pentru fapta sa, anul trecut, clericii musulmani l-au celebrat ca pe un erou, iar judecătorul care a dat sentinţa se ascunde acum, temându-se pentru viaţa lui.
Astfel de cazuri nu sunt neobiş­nui­te în Pakistan unde legile privind blasfemia sunt folosite de musulmani pentru intimidarea minorităţilor reli­gioa­se. Doar afirmarea credinţei în Sfânta Treime este considerată blasfemie deoarece contrazice doctri­nele teologice musulmane.
Chiar şi în Indonezia (ţara cu cel mai mare număr de musulmani – 82 la sută din totalul de 238 milioane) considerată o ţară democratică, modernă şi tolerantă, au avut loc incidente violente împotriva minorită­ţilor religioase – 276 în anii 2010-2011.
În Iran, zeci de creştini au fost ares­taţi şi închişi pentru că au îndrăznit să se închine în afara bisericii oficiale a sta­tului, care este islamic. Arabia Saudită merită să fie plasată într-o categorie aparte. Deşi în această ţară trăiesc mai mult de un milion de creştini în calitate de lucrători străini, nu numai că lăcaşurile de cult altele decât cele islamice sunt interzise cu desă­vârşire, dar este interzis până şi actul privat al rugăciunii creştine. Pen­tru a pune în aplicare aceste restricţii religioase totalitare există poliţia religioasă care face în mod regulat rai­duri în casele de creştini şi aceştia sunt arestaţi dacă se găsesc obiecte de cult creştine sau dacă se adună în grupuri cu alţi creştini pentru a se ruga. În instanţele de judecată saudite măr­turia unui musulman are o greu­tate mult mai mare decât a unui creştin. Chiar şi în Etiopia unde creştinii for­mea­ză majoritatea populaţiei (aproxi­mativ 62 la sută) au loc incendieri de biserici de către membrii minorităţii musulmane.
Nina Shea, director al centrului de la Institutul Hudson pentru libertatea religioasă, a subliniat într-un interviu în „Newsweek” că minorităţile creştine din mai multe ţări majoritar musulma­ne s-au „pierdut de protecţia socie­tă­ţilor lor”. Acest lucru este în special valabil în ţările cu mişcări islamiste radicale în creştere (Salafiste). În aces­te naţiuni, „vigilantes” de multe ori simt că pot acţiona nepedepsiţi, şi din ce în ce mai des rezultatul este vărsa­rea de sânge.
Poate ar fi necesar ca, înainte de a asculta poveşti exagerate privind isla­mo­fobia în Occident, să luăm o poziţie reală împotriva cristofobiei din lumea musulmană. (V.M.)